Totul despre cum se naste o poezie

A scris fenixonu la 16/01/2009 - 12:43:33

Da la care Cinematograf ???

A scris katy la 16/01/2009 - 15:07:24

cauta pe torrents, trebuie sa fie.

A scris hellotoall la 16/01/2009 - 17:06:40

l-am gasit on-line: http://avionline.ru/drama/37-obshhestvo-mertvykh-pojetov-dead-poets-society.html
[asta nu e publicitate]

A scris bodleu1952 la 18/01/2009 - 07:51:08

... Cred că fiecare a scris prima poezie atunci când în suflet a înflorit un trandafir sau a crescut un ciulin...
Variante pot fi multe, dar condiţii - nu prea.

A scris tatty la 10/03/2009 - 11:36:04

am inceput a scrie devreme,adica la virsta de 12-13 ani...erau versuri copilaresti,nu stiu care a fost cauza,sau mai bine spus impulsul care m-a facut sa insir pe hirtie versuri...
apoi in timpul orelor de literatura romana...am inceput si proza...toate comentariile...deja profesoara imi spunea ca scriu mai sus decit era prevazut de programa...unde era sustinerea?????????????
versurile nasteau....eu la dorinta de a scrie citeam mult,foarte...ajunsesem pe punctul de a-mi publica un volum:)...imaginativa cum ma simteam....dar atitea piedici....si m-am oprit!am publicat doar ceva versuri in reviste!voia soartei a fost aceasta!!!!!!!!!acum recitesc ceea ce creasem ani in urma si uneori imi pare ca nu am fost eu a scrie......

A scris Nocturnia la 21/03/2009 - 14:23:59

In acest an m-am pus si eu sa risipesc pasta la pix. Motivul? asa de-aiurea

A scris Persephone la 07/03/2010 - 18:18:18

Mereu am ştiut să potrivesc rime. Scriam în gimnaziu poezii în calitate de prolog sau epilog prin compuneri sau comentarii literare. O făceam aiurea, pentru notă, deşi învăţătoarea aprecia (să mă întorc acum în trecut în calitate de învăţătoare, mai că aş scade nota pentru aşa ceva).
În liceu nu am scris, nu mă motiva nici învăţătoarea de acolo, eram la profilul real şi mare lucru nu ni se cerea, iar pentru muze reale eram mult prea verde. Nu iubeam încă şi nu scriam.
Prima poezie din suflet am scris-o prin anul 2 de studii universitare. Credeam pe atunci că iubesc, deşi eram pur şi simplu banal îndrăgostită. În fine, am înţeles că pot scrie şi din suflet.
A trecut năluca dragostei, a trecut şi poezia.
Scriu destul de mult şi despre toate de cînd am absolvit facultatea şi am trecut la studierea vieţii reale, prin participare şi observaţie. Mă inspiră multe şi de toate, mai ales de mă revoltă ceva sau de am parte de dezamăgiri, trădări.
Acum scriu într-o manieră stranie, adesea nu gîndesc mult, ci mi se aştern versurile semi-automat, în cîteva minute, de parcă mi le dictează cineva. Uneori tai banal de tot salata sau curăţ cartofii şi lepăd totul să aştern pe hîrtie versurile ce-mi vin :)

A scris Alexander_S la 27/03/2010 - 01:16:29

Eu zic doar un lucru: doar lenesii nu pot scrie o poezie,,,,,cit de simpla nu ar fi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Iar in cee ce priveste cum se naste ea,,,la mine din suflet erupe si gata,,,,netinind cont de diferite reguli si asa m. d.,,,,,, Punind mintea in miscare,,,,se poate de facut o poezioara simpla,,,la inceput.

A scris Nadia la 29/03/2010 - 14:14:30

Primele poezii au fost la scoala, imi amintesc ca alcatuiam poezii despre colegii mei si-i faceam sa roseasca sau sa rida in hohote. Am intseles ca am simtul rimei in timpul unui concurs ordinar la scoala unde trebuia sa alcatuim poezii in doar citeva minute...am fost invingatoare. Apoi scriam despre tot, poezii dedicate mamei, familiei la aniversari. Poezia pentru mine e in timp discret, scriu doar cind imi vine inspiratia, uneori cu pauze de citeva luni. Nu e un drog, e felul meu de a fi.

A scris lusi la 25/04/2010 - 14:26:08

Ciudat şi totodată tandru îndemn. Când şi cum m+-a, apucat de scris poezie_
Primele tentative le-am avut pe la 8-9 ani dar nu pot spune că erau poezii ci simple ziceri rimate. eram fericit când găseam un cuvânt să rimeze. Mai tîrziu, ritmul inimii şi dragostea de muzică şi poezie, m-au determinat să înţeleg că asta lipsea versificaţiilor mele, ritmul. Mai apoi am descompus în silabe poezii ale consacraţilor, am aşezat accentele pe silabe şi am descoperit că nimic nu este întâmplător ăn realizarea muzicalităţii. Am continuat realizând pastişe, adică am scris nişte poezii folosind rimele şi ritmul dintr+o poezie a unui clasic, schimbând din loc în loc ce puteam schimba, în aşa fel să păstrez tema dar să spun ce aveam eu de spus.
Devenisem , oarecum, un bun meşteşugar când...m-am îndrăgostit prima oară.
Cu chitara în mână mişunat peste tot schimbând versurile în limbi străine la melodii consacrate cu versuri scrise de mine, pentru iubita mea.
Ce bucurie m+a cuprins când mi+am ascultat versurile cântate de altcineva, care nu mă cunoştea, dar care pretindea că sunt versurile lui! Am fost măgulit şi încântat, fără să-mi arog paternitatea îîn mod sonor.
Poezia de dragoste nu am abandonat-o niciodată dar meşteşugul a devenit, oarecum ,comercial. Colegii de liceu comandau versuri pentru iubite iar eu mă gândeam la iubita mea şi le scriam, luându-le banii. Mai târziu am scris programe pentru brigăzi artistice , tot pentru bani.
Acum poezia a ajuns un drog, indiferent că este în stil clasic sau liber. Prefer versul clasic, cu toate rigorile lui şi mă străduiesc, atât cât pot, să prind în această modalitate de exprimare densitatea de imagini din versuil liber.
Ritmul inimii mele dă ritmul poeziilor mele.
Când veţi vedea o poezie în stil clasic, semnată de mine, cu erori de ritm, inseamnă că sunt bolnav de tahicardie sau în preajma unui infarct.
Iubesc poezia din tot sufletul meu bătrân şi păgubos.

A scris lusi la 25/04/2010 - 14:28:06

Am scris comentariul şi a dispărut, adică nu s-a afişat, de ce oare.