Concursuri

Autor: maryan_na, (20/07/2010 - 22:52)

lume mai cunoaste cineva concursuri la care am putea participa_ ma refer la pozie si eseu

  • 10 commentarii

Comentarii (10)

A scris maricika la 22/07/2010 - 17:39:18

http://www.clipa.in.md/concursuri.html

aici.

A scris lost_in_love la 22/07/2010 - 19:29:28

http://www.rasunetul.ro/concursul-de-literatura-agatha-grigorescu-bacovia

Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” şi Primăria oraşului Mizil organizează a patra ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”. Participanţii (nu există condiţii de vârstă sau apartenenţă la Uniunea Scriitorilor sau la alte forme asociative ale scriitorilor) vor trimite, până la data de 10 septembrie pentru Secţiunea Poezie: minimum 10 – maxim 20 poezii pe suport electronic (e-mail sau C.D), iar pentru Secţiunea Proză: una sau mai multe lucrări de proză scurtă (în total maxim 20 pagini cu Times New Roman - corp 14). Pentru ambele secţiuni textele se semnează cu numele real (dacă autorul doreşte să fie publicate sub pseudonim, va specifica şi acest lucru). Se anexează un C.V. care va cuprinde, obligatoriu: adresele de corespondenţă (adresa poştală, email, nr. de telefon) şi o fotografie (minim 10 x 15), de preferat tot în format electronic. C.D.-urile expediate prin poştă (verificaţi corectitudinea formatării!) se trimit în plic, pe adresa: Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia”, str. Agatha Grigorescu Bacovia, nr.13 A,Mizil, jud. Prahova. Textel prin e-mail vor fi expediate la adresa: lucian_manailescu@ yahoo.com. (Vom confirma primirea textelor imediat ce acestea ne-au parvenit). Juriul va fi format din 5 membri ai Uniunii Scriitorilor din România, reprezentând 5 zone diferite ale ţării, iar notele acordate vor fi comunicate personal celor interesaţi. Se vor acorda: Marele Premiu, câte trei premii pentru fiecare secţiune şi mai multe menţiuni, din partea unor publicaţii şi reviste literare. Informaţii suplimentare pe email, la adresa menţionată, sau la telefon 0769210763, Lucian Mănăilescu.

A scris lost_in_love la 22/07/2010 - 19:30:30

Concursul naţional de poezie "Nicoale Labiş"

Concursul de poezie "Nicolae Labiş" va avea loc în perioada 24-26 septembrie, de vineri până duminică, la Suceava şi Mălini. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

Poeziile în nr. de minim 5 sau maxim 10 se vor trimite în câte 5 exemplare în sistem motto* pe adresa Centrul Cultural Bucovina, Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228, până la data de 27 august 2010, data poştei.

Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: Marele premiu „NICOLAE LABIŞ”, Premiul I, Premiul II şi Premiul III. În funcţie de posibilităţi, vor fi acordate şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare:
tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc

Sistem motto* :

La începutul grupajului de poeme trebuie să aveţi un “motto” de identificare. Acelaşi “motto” de identificare trebuie scris şi pe un plic mai mic, în care se introduce CV-ul (nume, prenume, locul şi data naşterii, domiciliu, studii, premii literare sau publicaţii în reviste literare, dacă e cazul, şi datele de contact, adresa completă şi numărul de telefon). Grupajul de poeme şi plicul mai mic se introduc într-un plic mare şi se trimit prin poştă (trimiteţi nerecomandat, ca să nu srieţi niciun nume pe plicul mare).

A scris lost_in_love la 24/07/2010 - 14:37:09

http://www.braila.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=5137

Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”

Consiliul Judeţean Dâmboviţa,



Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Biblioteca Judeţeană



“I. H. Rădulescu”, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Casa de Cultură a municipiului Târgovişte „I. Gh.Vasiliu”, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Mihai Popescu” Târgovişte, Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Universitatea „Valahia”.

Regulament

Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”

Ediţia a 42-a, Târgovişte, 1-2 octombrie 2010

În organizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu”, Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”, Casei de Cultură a municipiului Târgovişte „I. Gh. Vasiliu”, Teatrului pentru Copii şi Tineret “Mihai Popescu” Târgovişte, Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, Universităţii „Valahia”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie (poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a 42-a. El se adresează tinerilor creatori din toată ţara care nu au împlinit 39 de ani, nu sunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume editate.

Concursul doreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii se vor prezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maxim 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 lucrări de circa 4-5 pagini obligatoriu la secţiunea eseu, care vor aborda teme la alegere şi 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt.

Lucrările purtând un moto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând numele concurentului, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon, vor fi trimise prin poştă, până la data de 11 septembrie 2010, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr. 15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prin poşta electronică, ele vor purta un moto, dar şi datele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

N.B.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 1şi 2 octombrie 2010, la Târgovişte , la manifestările organizate în cadrul Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a 42-a, 2010.

Premiile, în număr de 16, în valoare de circa 7000 lei, vor fi acordate concurenţilor numai în prezenţa acestora în vechea cetate de scaun, cu ocazia festivităţii de încheiere a concursului.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/613112; e-mail – office@cjcd.ro;

Notă finală:

Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul verbal de jurizare şi adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.

A scris lost_in_love la 04/08/2010 - 18:05:31

Festivalul concurs de poezie “Costache Conachi” 2010


▪ MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR. DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ,CULTE ŞI PATRIMONIU CULTURAL NAŢIONAL

▪ CENTRUL CULTURAL “DUNĂREA DE JOS’’ GALAŢI

▪ CONSILIUL JUDEŢULUI GALAŢI

▪ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TECUCI. CASA DE CULTURĂ

▪ MUZEUL LITERATURII ROMÂNE IAŞI

REGULAMENTUL

FESTIVALULUI CONCURS DE POEZIE

“COSTACHE CONACHI”’

EDITIA A XVIII-A – 2010

În zilele de 1 – 2 octombrie 2010, Casa de Cultură a municipiului Tecuci organizează cea de a XVII-a ediţie a Festivalului concurs de poezie „Costache Conachi’’.

Concurenţii : la această manifestare culturală pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite un număr de zece poezii în câte cinci exemplare, care vor purta fiecare, acelaşi moto de identificare. Într-un alt plic închis, pe care va fi înscris moto-ul de la poezii, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale : numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon, etc.

Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizarea poeziilor şi stabilirea premiilor.

Lucrările vor fi expediate până la data de 15 septembrie 2010 – data poştei - pe următoarea adresă :

Casa de Cultură a municipiului Tecuci,

Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, jud. Galaţi,

cu menţiunea “Pentru concursul naţional de poezie „C. Conachi”

Relaţii la tel. 0236/820 449; 0723/289 695 begin_of_the_skype_highlighting 0723/289 695 end_of_the_skype_highlighting

e-mail : culturatecuci@gmail.com

Jurizarea : lucrările vor fi apreciate de un juriu, constituit din personalităţi ale criticii literare romaneşti şi ale vieţii culturale locale, care va desemna laureaţii festivalului.

Premiile : concurenţii stabiliţi câştigători vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele de 1-2 oct. 2010, la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Naţional de poezie “Costache Conachi”.

Organizatorii vor acorda următoarele premii în numerar :

Marele premiu – 600 lei, Premiul I – 400 lei, Premiul II – 300 lei, Premiul III – 200 lei.

Vor mai fi oferite premii și din partea unor edituri sau reviste literare.

Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepţional, anumite premii.

Cazarea, transportul şi masa (diurna) vor fi suportate de organizatori.

Laureaţii vor fi prezenţi personal la Tecuci, pentru a primi premiile şi pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului concurs de poezie “Costache Conachi”.

Director,

Viorel Burlacu

A scris lost_in_love la 04/08/2010 - 18:16:01

Concursul literar „Visul” Ediția a V-a
Secțiuni:
- POEZIE
- PROZĂ SCURTĂ
- VOLUME PUBLICATE în anii 2009 și 2010

Perioada de desfășurare: 1 august – 15 septembrie 2010. Textele sau volumele sosite după această dată nu vor mai participa la concurs.

Modul de desfășurare:
• pentru secțiunea de poezie concurenții vor trimite TREI texte, iar pentru secțiunea de proză scurtă, UN SINGUR TEXT, de maxim 5 pagini Word A4, scrise cu caractere de 12, în attach prin e-mail, la adresa: concurs@florema.ro, în format .doc sau .docx. Scriitorii care lucrează cu programe free de redactare, au posibilitatea, oferită de aceste programe de a salva documentul .doc. Nu se acceptă alte extensii în afara celor menționate. E-mailul va avea drept subiect: concursul literar „VISUL”.

Paginile trimise NU VOR FI SEMNATE!
În locul semnăturii, concurentul va trece o parolă la alegere (un dicton, un vers, un cuvânt oarecare, un număr etc). Aceeaşi parolă se va trece pe TOATE paginile, de preferinţă în header.
Separat, la e-mailul: office@florema.ro, se va trimite în attach o pagină care să conţină PAROLA ALEASĂ, numele, prenumele, data naşterii, (eventual psudonimul literar) adresa de corespondenţă, un număr de telefon valid, o adresă de e-mail şi o scurtă autobiografie literară.

• pentru secțiunea de volume publicate, concurenții vor trimite un exemplar dintr-un volum personal apărut în cursul anilor 2009 sau 2010, la adresa: ASOCIAȚIA FLOREMA DESIGN, Str.Aurel Vlaicu nr.4, cod poștal: 335700, ORĂȘTIE. Volumele trimise nu se vor restitui concurenților, ci vor rămâne în biblioteca Asociației. Din acest motiv, concurenții sunt rugați să ofere Asociației și câte un autograf.

Volumele vor fi trimise recomandat prin poșta română sau prin curier rapid, cu specificarea pe colet a numelui și adresei autorului. Taxele aferente trimiterii cărții vor fi suportate de către concurent.

Un concurent poate participa la toate secțiunile concursului. Nu există niciun fel de restricţii sau îngrădiri. Pot participa persoane de orice vârstă, cu orice pregătire profesională, cu sau fără apariţii editoriale.

Orice întrebări legate de concurs pot fi trimise prin e-mail la adresa: office@florema.ro.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 26 septembrie 2010, după ora 19:00, prin intermediul site-ului: http://visul.florema.ro;

Se vor acorda câte trei premii pentru fiecare secţiune (diplomă şi trofeu).

Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj, indiferent de secţiunea la care a participat i se va acorda TROFEUL „VISUL 2010”.
Premiile vor fi trimise la adresa menționată de către concurent, în termen de 30 de zile de la publicarea câștigătorilor. Taxele pentru trimiterea premiilor vor fi suportate de către organizatorul concursului.
Succes tuturor!

A scris maryan_na la 16/08/2010 - 12:10:06

CENTRUL CULTURAL „REDUTA”
organizează
CONCURSUL NAŢIONAL DE POEZIE
„CARMEN PATRIAE”

A VIII-a ediţie (noiembrie 2010)

„Naţionalismul poate fi practicat şi cuviincios. Nimeni nu poate interzice unui popor să-şi trăiască tradiţia şi istoria. Când dispar popoarele, intrăm în turnul Babilonului.” - ( Petre Ţuţea )

Concursul, având ca temă dragostea de ţară, înţelegâng prin aceasta complexitatea sufletească a poporului nostru şi implicit, a autorului, se adresează tuturor creatorilor români, din ţară şi din diasporă, de orice vârstă, indiferent dacă sunt sau nu membri ai Uniunii Scriitorilor sau autori de volume publicate, dar în special, elevilor din şcoli şi licee, cenaclurilor literare ale acestora.
Poeziile (pot fi şi scurte poeme în proză) vor fi dactilografiate obligatoriu şi vor purta un motto, care se va regăsi şi pe un plic însoţitor (închis) conţinând datele de identificare: numele, câteva repere biografice, adresa, numărul de telefon.
Paginile conţinând poeziile nu vor purta date de identificare, ci doar motto-ul regăsit pe plicul ce va conţine aceste date.

Textele ( nu mai mult de zece titluri ) vor fi trimise pe adresa: Centrul Cultural „Reduta” Brasov, str. Apollonia Hirscher nr.8, cod postal 500025, Braşov, România – cu menţiunea „Pentru Concursul Carmen Patriae”
( în cazul elevilor se va specifica: secţiunea elevi ).

Data limită de prezentare: 15 noiembrie 2010 (data postei).

Juriul (alcătuit din scriitori şi critici literari) va decerna trei Premii ( I, II, III ), o menţiune, precum şi Marele Premiu „Carmen Patriae” - pentru fiecare secţiune în parte.
Câştigătorii concursului vor fi anunţaţi, din timp, pentru a fi prezenţi la Festivitatea de premiere, care va avea loc la Centrul Cultural „Reduta” Braşov la sfârşitul lunii noiembrie, la o dată pe care o vom comunica din timp.

Director, Marius CISAR

Informaţii suplimentare la numarul de telefon (+40) 268-419706 sau la adresele de e-mail:

 centrulcultural_reduta@yahoo.com
 office@cultural-centre.ro

 www.centrulculturalreduta.ro
 www.centrulcultural.ro

 www.cultural-centre.ro

A scris maryan_na la 16/08/2010 - 12:17:02

Consiliul Judeţean Argeş, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” – Piteşti, Centrul de Cultură „Brătianu” – Florica – Ştefăneşti, Centrul Cultural Piteşti

REGULAMENTUL
Concursului naţional de creaţie poetică „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeş...”
Ediţia a V-a
15-16 octombrie 2010

Indiscutabil unul dintre cei mai valoroşi poeţi români, Ion Pillat pare a fi astăzi într-un nemeritat con de umbră.
Organizând a cincea ediţie a concursului de creaţie poetică „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeş...”, se încearcă un gest reparatoriu de readucere în atenţia iubitorilor de literatură şi de repunere în drepturile fireşti a creaţiei lirice a lui Ion Pillat, poet al cărui destin uman şi creator a fost strâns legat de meleagurile argeşene. Acest lucru a fost ilustrat cu strălucire în pastel.
Concursul nostru se adresează creatorilor de poezie care nu au depăşit vârsta de 35 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au volume tipărite.
Fiecare concurent poate trimite cel mult 10 poezii, purtând fiecare în loc de semnătură un motto care se va regăsi şi pe un plic închis, conţinând datele personale ale autorului: numele, prenumele, vârsta, profesia, adresa, telefonul etc.
Lucrările, dactilografiate sau culese la calculator în 3 (trei) exemplare, la 1,5 rânduri, Times New Roman, vor fi trimise, cu menţiunea pentru concursul de poezie „Ion Pillat”, până la data de 20 septembrie 2010, pe adresa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 14, Piteşti, judeţul Argeş, cod poştal 110047, tel./fax: 0248-219080.
Creaţiile trimise la concurs nu se înapoiază.
Juriul, alcătuit din specialişti în literatură (poeţi, critici, editori), va acorda următoarele premii:
- Marele premiu al Consiliului Judeţean Argeş – în valoare de 700 lei;
- Premiul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş – în valoare de 500 lei;
- Premiul Centrului de Cultură „Brătianu” – Ştefăneşti, vila „Florica”– în valoare de 500 lei;
- Premiul Bibliotecii Judeţene Argeş „Dinicu Golescu” – Piteşti – în valoare de 500 lei;
- Premiul Revistei de cultură „Argeş” – în valoare de 500 lei.
În funcţie de valoarea ridicată a acestei ediţii, se mai pot acorda şi alte premii speciale, oferite de edituri, reviste, cotidiene şi sponsori din Piteşti şi judeţul Argeş.
Festivitatea de finalizare a concursului şi decernarea premiilor vor avea loc vineri 15 octombrie 2010, la Centrul de Cultură „Brătianu”, vila „Florica” – Ştefăneşti, Argeş.
Organizatorii vor anunţa din timp premiaţii, pentru a putea fi prezenţi la manifestare. Cheltuielile de cazare şi masă vor fi suportate de către organizatori, costurile de transport fiind asigurate de câştigători.

........................................................................................................................

Tot atunci va fi lansat volumul colectiv "Pe aripile poeziei", cuprinzând creaţiile câştigătorilor la cele două concursuri de poezie organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş – concursul judeţean „Pe aripile poeziei” şi concursul naţional „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeş...”.

A scris maryan_na la 16/08/2010 - 12:27:58

Concurs naţional de poezie “Traian Demetrescu” - TRADEM
Sub egida Consiliului Local şi a Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură "Traian Demetrescu" Craiova şi Revista Mozaicul, organizează în perioada 23-24 octombrie 2009, ediţia a XXXI a, a Concursului Naţional de Poezie “Traian Demetrescu”(TRADEM). Juriul concursului va acorda premii şi va publica lucrările premiate, după cum urmează:

¨ Premiul TRADEM – în valoare de 1000 lei

¨ Premiul I – în valoare de 800 lei

¨ Premiul al II-lea – în valoare de 600 lei

¨ Premiul al III-lea – în valoare de 500 lei

¨ 1 premiu special – în valoare de 500 lei pentru un autor din Oltenia

Lucrările pentru concurs, constând în grupaje de 5 – 7 poezii, redactate (dactilografiate) în câte 3 exemplare, vor fi trimise până la data de 7 octombrie a.c., pe adresa:

Casa de Cultură "Traian Demetrescu", Str. Traian Demetrescu, nr. 31, Craiova , jud. Dolj, cu menţiunea “ PENTRU CONCURS”.

Poeziile trimise nu vor purta semnătură ci un “motto” ales de autor. Plicul cu poeziile va conţine încă un plic închis, care în loc de adresă va purta acelaşi “motto”, iar în interiorul lui se vor menţiona numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi telefonul.

La concurs pot participa creatori care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România ori ai altor asociaţii de scriitori şi care nu au publicat un volum individual de poezie. Câştigătorii vor fi invitaţi la Craiova pentru premiere.

Pentru participanţii invitaţi la manifestări, Casa de Cultură "Traian Demetrescu" Craiova va asigura cheltuielile prilejuite de participarea la acest eveniment, iar transportul va fi asigurat de participant. Relaţii suplimentare la telefoanele: 0351413368, 0351413369, 0723919750, 0740414230; e-mail: casa_cultura_traian_demetrescu@yahoo.com

A scris maryan_na la 16/08/2010 - 12:35:37

~Festivalul de poezie „Nicolae Drăgan“ 15 iunie -7 noiembrie 2010

Primăria Galda de Jos, Alba , în colaborare cu Uniunea Scriitorilor Filiala Alba – Hunedoara, Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „ Lucian Blaga” Alba şi Inspectoratul Şcolar Alba, organizează Festivalul de Poezie „Nicolae Drăgan” ediţia I.
Condiţii de participare:

La concurs poate participa orice persoană indiferent de vârstă care nu este membru al Uniunii Scriitorilor.

Concurenţii vor trimite pe fişier ataşat câte 5 poezii nepublicate însoţite de un motto, până la data de 1 octombrie 2010, pe adresa de email festival_nicolae_dragan@yahoo.com ( motto va fi scris sub titlul fiecărei poezii ).

Pe un alt fisier se vor trimite datele personale ale autorului. ( nume, prenume, vârsta, ocupaţia, localitatea de domiciliu, adresa, număr de telefon, activitate literară)

Condiţii de tehnoredactare: Setare pagină- pagină A4, dreapta, sus, jos 2, stânga 2,5; Format- Times New Roman, 12 ( fără Bold); Aliniere titlu- Centru; Aliniere text – Justify( de la un capăt la celălat) poziţionată centrat sub titlu; Distanţa – 1 rând

Cei care nu au acces la internet pot trimite lucrările prin poştă pe un CD respectând normele de tehnoredactare menţionate mai sus, pe adresa: Lunca Mihaela- Şcoala cu clasele I-VIII Galda de Jos, Com. Galda de Jos, jud. Alba

Juriul festivalului va fi compus din personalităţi literare din ţară şi judeţul Alba.

Lucrările vor fi trimise juriului prin poşta electronică. Fiecare membru va nota independent fără a cunoaşte opinia celorlalţi. Cumulul de puncte va fi realizat de către organizator în prezenţa juriului stabilindu-se poziţa fiecărui concurent în cadrul concursului .

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 7 noiembrie 2010 la Căminul Cultural Galda de Jos.

PREMII: Premiul “Nicolae Drăgan “ -1000 RON; Premiul I – 700 RON; Premiul II- 500 RON; Premiul III- 300 RON

Preşedintele juriului: prof. univ. dr. Aurel Pantea, preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Alba – Hunedoara

Membrii juriului: prof. univ. dr. Ion Buzaşi, membru al Uniunii Scriitorilor Cluj, prof. univ. dr. Florian Copcea, membru al Uniunii Scriitorilor din România- director editura “Lumina” Turnu Severin, prof. univ. Paula Romanescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ion Moldovan, scriitor, director editura “Buna Vestire”, Blaj

Număr de contact – 0258/ 846 123- Şcoala cu clasele I-VIII Galda de Jos-Lunca Mihaela

0735664573; luni – joi orele 8,00 – 12,00; email: festival_nicolae_dragan@yahoo.com

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!