Iubim durerea?
Autor: 0__0, (28/12/2010 - 23:42)
Durere...
Nu e una fizica. Slava domnului... Aici nu e spital ca sa incepem toti sa tipam din cauza durerii. Dar tot mai multi dintre noi, poate chiar toti, credem in durerea sufletului. Cea care nu se vede, nu se aude, se simte(Nu stiu cum...). Nu exista, dar credem in ea. Spuneam mai demult ca ceea ce nu exista este infinit. Dar durerea la un moment dat se termina(corect?). Ce nu exista este infinit datorita faptului ca mintea umana nu face decat sa creeze frontiere, limite care distrug infinitul. Ce exista e finit! Abia ceea ce nu vom stii niciodata, ce nu exista si ce nu vom vedea e infinit.
Durerea nu e infinita. Asta inseamna ca e finita. Atunci de ce ne facem probleme?
Si totusi... tot ce pleaca din suflet e infinit. Asta ne demonstreaza ca durerea nu pleaca din suflet, nu e una sufleteasca.
Durerea reprezinta doar incapatanarea noastra de a crede in ireal. Durerea e dezvoltata doar de creier(cel care da nastere numai la finit, sufletul da nastere la infinit)
De ce ne gandim la durere? E finita, e dezvoltata de creier(nu e sufleteasca).
Durerea e doar gandul nostru ca cineva ne paraseste. Din obisnuinta se formeaza durerea. Iubirea absoluta da nastere la infinit(si doar atat!), nu are cum sa dea nastere durerii. Iar ceea ce nu se naste din iubire absoluta e doar clona acesteia, multa amagire, pentru care nu se merita nici un regret deoarece vom intalni atatea si atatea doze de amagire, viata e plina de asa ceva.
Iubirea absoluta nu naste durere!
In momentul in care incepem sa percepem iubirea cu creierul, sa o analizam, sa o gandim, sa o aranjam dupa cum dorim, atunci o trimitem catre imposibil. Nici imposibilul nu da nastere durerii.
Atunci, de unde atata durere?
Oare ne-am obisnuit sa indragim durerea?
Din punctul meu de vedere, durerea nu face decat sa ne scape de ceva/cineva care nu aduce decat amagire. Sentimentele sincere isi continua existenta fara durere. Durerea intervenind doar in momentul in care percepem toate sentimentele cu creierul. Sentimentele izvorand din suflet, fiind transformate in vise/dorinte, iar apoi dezvoltate de un creier ce le impinge catre normalitate care nu reprezinta decat ceva finit si imposibil.
Suntem cei mai norocosi din univers tocmai prin faptul ca traim. Iar noi ne pierdem secundele cu durere, despartire, regrete... A trai inseamna a iubi. Nici moartea nu inseamna incetarea sentimentului de iubire, ci doar un necunoscut(finit).
Aveti viata? Deci iubiti! Injectati-va o supradoza de iubire!
Ce e pentru voi durerea?
- 17 commentarii
