Monolog

Autor: bodleu1952, (12/03/2010 - 17:03)

Nici ecoul nu mai vine înapoi,
Iar eu sânt răguşit de chemare;
Ce, nu mai suntem acuma -n doi,
Durerea mea, nu-şi are alinare?
Trist, când strigătul îmi cade la picioare,
De parcă undele nu vor în zbor să-l poarte,
La tine să aduc-a mea cemare;
Nevoie am de tine – foarte, foarte, foarte!
Şi doar în vis apari în treacăt, ca o umbră,
Iar eu tresar în glas chemându-te pe nume;
Dar cine ştie paşii unde-ţi umblă,
Pe ce cărări, acolo, undeva, în lume...
În veşnică speranţă să trăieşc, e greu,
S-aştept, să cred că cercul se va-nchide,
Acolo unde tu erai şi eu,
Iară cu noi atunci era iubirea!

• 1 commentarii
• Tema: Poezii de Dragoste