Îmi urăsc casele

Autor: Leona, (04/07/2010 - 03:38)

Acum ştiu.
Îmi urăsc casele.

Eu nu am avut niciodată
o casă.
Am trecut prin tot felul de uşi
care
nu erau ale mele,
dar cărora,
convenţional,
le spuneam "acasă".

Oare cum o fi "acasă" la plural?

Se sting şi aprind lumini
în casele în care stau.
E nevoie de lumini
în casele
care nu-mi aparţin.

Mă obişnuiesc cu pereţii
care duduie de singurătate.
Mă obişnuiesc cu stări triviale.
Mă asemuiesc tot mai mult
caselor în care stau.

Casele în care stau
au multe geamuri.
Nu le deschid.
Uneori se deschid singure.

De fapt, mint.
Am o casă.
E foarte colorată
şi plină.
Atâta doar
că nu stau în ea.

Casa mea...
Are un scaun lângă uşa de la intrare.
Pe el pun cheia
când sunt în casă.

Are un sfeşnic
pe masa din mijlocul camerei.
Lumânarea e ascunsă într-un sertar.
Oricum n-o aprind niciodată.

Are un pat
pe care nu-l desfac
ca să nu schimb
locul pernuţei
cu canafuri.

Are geamuri.
Puţine.
Triunghiulare,
rotunde,
rombiforme.
Le ţin deschise
şi iarna.

Am casa încuiată.
Scaunul de lângă uşa de la intrare
e gol.

Casa mea nu e acasă.

Acum ştiu bine -
îmi urăsc casele.

• 2 commentarii
• Tema: Poezii Diverse