Rândunica
Autor: Anatolie, (22/07/2010 - 08:34)
An de an sărmana zboară,
Prin prezenţa să ne spună
Că am dat în primăvară
Şi urmează vreme bună.
Cuibul şi-l mai potriveşte,
Cu ceamur îl făţuieşte,
Apoi vesel ea virează
În văzduh parcă dansează.
Nu e pasăre frumoasă,
Este neagră şi lucioasă,
Coada parcă i-i tăiată,
Dar e foarte credincioasă.
Câtă vreme ea cloceşte
Perechea sa grijulie
Cu multă slugărnicie
O păzeşte şi-o hrăneşte.
Norocos e gospodarul
Care nu-i strică cuibarul,
Noroc şi de rândunică
Că revine fără frică.
- 2 commentarii
- Tema: Poezii pentru Copii
