Rostirea adevărului


Ştiu că nu e prima oară
Când să spun un adevăr,
Şi vreau să îl scot afară,
Mă blochez ca un nărod.

Mincinos toţi mă socot
Dar nu vreau să fiu aşa!
Adevărul când să-l scot,
Ca să iasă,el nu vrea!

Tot încerc şi îl împing
Dar când gura să-l rostească,
Ceva se petrece-n gând
Refuză să se ivească.

Eu mă chinui să îl spun
Jur,că-ncerc întodeauna!
Când îmi zic:"Vine acum!"
Iarăşi a ieşit minciuna.

Nu mai sunt crezut de nimeni
Chiar nici de ai mei părinţi.
Mincinos sunt pretutindeni
E îngrozitor să minţi!

Cum să fac să scap eu oare
De acest viciu prostesc?
Nici nu ştiţi ce mult mă doare
Fiindcă toţi mă ocolesc!

Într-o zi mare minune!
Adevărul mi-a ieşit.
M-am simţit atât de bine!
De-atunci mereu l-am rostit.

Aurora Luchian Vaslui




4 Comentarii

  • de aurora_vaslui

    Iată că micul ştrengar
    Nu a mai minţit.
    Adevărul e un dar
    De toţi preţuit!

    Cu stimă,Aurora


  • Avatar of bodleu1952de bodleu1952

    ... Pentru copii, e mai simplu..
    Pentru politicieni - extrem de dificil.


  • de aurora_vaslui

    Aveţi mare dreptate;probabil politicienii s-au născut cu acest viciu iar"Năravul din fire, N-are lecuire!" vorba proverbului. Cu preţuire,Aurora


  • Avatar of MAZARINIde MAZARINI

    Mi-a placut mult poezia! Este scrisa aproape de perfect ! Are adevar,are haz si chiar este usor de invatat pe de rost !Sincere Felicitari !


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!