Eusebiu Camilar - Vioara

de Ioan în Poezii despre Prieteni 2 comentarii

Din ce copac fantastic, din mari si vechi paduri,
Ti s-a durat vioara cu timpul în nervuri

Ca de ridici arcusul, usor, ca la un semn
Se redesteapta timpul încremenit in lemn?

S-a-ngândurat o clipa obrazul diafan:
Simteai ca-n lemn vioara cuprinde un ocean!

Din vastele-i întinderi profund sa poti sa cânti,
Îti trebuie furtuna grozava sa-l framânti...

De unde ai atâtea puteri de foc nestins,
Arcusul tau sa miste oceanul necuprins?

De-acum voi sti: adese când treci, tu porti solemn,
La subtioara timpul, încremenit în lemn.

Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro



2 Comentarii

  • Avatar of fenixonude fenixonu

    foc!!!!!!!!!


  • de Ioan

    Şi apă !!!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!