Avatar 14
Autor: lusi, (29/08/2010 - 21:11)
Duminică de dimineaţă m-am dus la Florentina şi am luat-o la ştrand.
Apa era rece. Dar stăteam şi ne bucuram de soare. Ne jucam „fazan”, cu nume de personaje mitologice din Grecia. M-a învins, fără drept de apel. Ţinea minte toate nimfele, toţi centaurii, ce mai, aproape toate personajele secundare. Apoi ne-am jucat privind un fir de iarbă, pe care urca o furnică. I-am propus să ne imaginăm că suntem din ce în ce mai mic şi că am ajuns la dimensiunea unui firişor de nisip, de la baza firului de iarbă.
-Ce vezi, Florentina?
-Tăticule, firul de iarbă este uriaş!. Şi ce fioroasă este fuurnica asta imensă!
Jocul nostru a fost întrerupt de nişte stropi reci de apă, ce ne-au căzut pe pieile încinse. M-am întors cu faţa spre direcţia din care veniseră stropii şi am zărit-o pe Mina, lângă o femeie splendidă, cu un corp superb şi cu un chip plin de feminitate, o feminitate în pragul maturităţii depline.
-Mamă, să ţi-l prezintpe domnul Mihai!
Am săutat mâna mamei şi apoi a fiicei. Mama, privindu-mă cu atenţie, mi s-a adresat, un pic însinuant:
-Deci aşa arată ...”cenaclul şcolii...”
-Nu, doamnă eu sunt unul dintre coordonatori.
Am prezentat-o pe Florentina şi şi-au dat mâinile. Mina, pentru o clipă, a redevenit copil, cerându-i Florentinei să vină cu ea şi să se joace amândouă la nisip.
Am rămas lângă Jeni, aşa se prezentase, mama. M-am simţit dator să o întreb:
-Beţi un suc?
- Sigur! Mulţumesc!
Am băut sucurile şi în timp ce savuram băuturile răcoritoare, încercam să fac o paralelă între cum arată cele două, mamă şi fiică. Privirea mea, cam scrutătoare a fost, probabil, interpretată greşit.
-Vă rog să poftiţi pe la noi. Mina are numărul dumneavoastră de telefon?
-Da, îl are.
-Poate miercuri seara, când Mina este la antrenament, ne faceţi o vizită.-_Sigur, voi veni, mi-ar face plăcere să mai discutăm, ca doi părinţi, ceva probleme mai serioase..
-Nu mai sunaţi! Vă aştept, vă explică Mina cum să ajungeţi.
Fetele noastre s-au întors de la nisip, ţinându-se de mână. Am sărutat mâna celor două femei şi Mina a întrebat-o pe Florentina:
-Pot să vin pe la tine să ne mai jucăm?
Privirea întrebător rugătoare a Floricicăi m-a determinat să răspund:
-Sigur, când vrei şi când nu eşti la...antrenament.
Mina mi-a surprins privirea mai „bărbătească” ce îi cântărea mama. S-a întors pe călcâie şi a venit fugind şi mi-a şuierat la ureche :
-Să nu te prind!
Am dus-o pe Floricica la bunica ei. Am sunat-o pe Mariana la Ofiţerul de serviciu de la unitatea din făgăraş şi acesta mi-a spus că „fetele sunt în oraş, se relaxează!”
-Când se întoarce, vă rog să îi spuneţi că a căutat-o soţul şi că o rog, când se întoarce, să mă sune.
Am privit un meci la televizor. Era anost aşa că am renunţat şi mi-am luat o carte să citesc., mi-am pus muzică şi m-am cufundat în fotoliu.
Radiocasetofonul Sony mi-l cumpărase un student străin, din shop, made în Japan!
Muzica lui Vivaldi se insinua în toate colţurile încăperii.Treceam paginile, una după alta, cu plăcere. Acordurile din „Primăvara” m-au sustras lecturii. Priveam tavanul şi ochii mi-au căzut pe corpul de bibliotecă, ultimul de sus, înţesat cu volume de poezie.
La cutremurul din 1977, pătuţul Florentinei era aşezat lângă bibliotecă. La televizor era un film bulgăresc; „Dulce şi amar”.La etajul 10, acolo unde locuiam noi, amplitudinea cutremurului a avut un metru şi patruzecişişapte de centimetri. Mi-am dat seama că este cutremurşi, strigând la
Mariana să se aşeze în tocul uşii iar eu m-am aplecat deasupra pătuţului să iau fata. Corpurile de bibliotecă mi-au căzut pe spate. Cutremurul , care părea că nu se mai termină, s-a potolit. În casă era un adevărat dezastru:ghivecele cu flori erau sparte şi căzute pe covor, lustra se lovise de tavan spărgându-se globurile,dulapul de bucătărie se prăbuşise , cu tot ce era în el, peste uşa aragazului, care se deschisese din clătinat. În bucătărie, pe jos, erau măsline cu ulei cu tot, lapte praf, pământ din ghivecele sparte.
Am ridicat dulapul, din care curgeau cioburi de veselă, am verificat dacă mai suntem alimentaţi cu gaze, şi apoi am încercat să sun la regiment. Telefoanele erau blocate din cauza reşelelor suprasolicitate.
Florentina dormea. Am aşezat-o pe pat şi apoi am mângâiat-o pe mariana care plângea încetişor. Ea dorea să ieşim în stradă dar i-am spus că scările nu sunt o zonă sigură şi că ar fi bine să mai aşteptăm să coboare ceilalţi locatari.
Se potoliseră şi ţipetele de pe holuri. Curentul electric era întrerupt. Am dat drumul la un aparat de radio cu tranzistori şi am ascultat ştirile.
M-am îmbrăcat în uniformă şi am plecat la unitate. Aproape trei săptămâni nu am venit acasă. Trimeteam zilnic un soldat cu pâine şi cu apă, acasă, iar eu, cu şoferul de pe camionul de aprovizionare, conduceam alternativ, făcând aprovizionarea şi distribuţia hranei. La circa şase mii de oameni.
Muzica se oprise. Se fpcuse târziu şi am decis ca sâmbăta următoare să mă duc la mariana, ca să rămân şi peste noapte ca duminică să putem face o excursie prin împrejurimi.
Am sunat din nou la Ofiţerul de Serviciu şi am cerut-o la telefon. Era ora douăzecişi două şi treizeci de minute.
După câteva minute, Mariana a venit la telefon:
-Ce este, dragă, m-ai pierdut?
-Ţi-am lăsat vorbă să mă suni!
-M-am gândit că te-ai culcat şi nu am vrut să te deranjez.
-Sâmbătă vin la Făgăraş şi voi pleca duminică seara.
-Nu veni...E ziua unei colege şi mergem la un restaurant. Ce să cauţi tu aici?
Am tăcut.
Ce să caut eu la soţia mea?
- 2 commentarii
- Tema: Poezii de Dragoste
