Iubirea

de osiris în Poezii de Dragoste 0 comentarii

Iubirea nebună pluteşte în aer
Şi fluturi albaştri în cupe-o culeg,
Când stelele torc din al viselor caer
Şi greieri îi cântă poemul întreg.

Iubirea sfioasă în muguri s-ascunde,
În iarbă, în pietre, în doruri ce cresc,
Când soarele-şi varsă fierbinţile-i unde
Şi paşii greoi corole strivesc...

Un rău nevăzut văzduhul cuprinde!
Ce s-antâmplat cu lumea, cu noi,
Când ura tentacule hidoase întinde
Şi mor sfâşiate iubiri în noroi?...



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!