Rugăciune

de osiris în Poezii Diverse 0 comentarii

Ce-ascunde liniştea care apasă
După furtuni şi vremuri grele?
Nimicul, plânsul, zbaterile mele
În ea s-au contopit mereu
Şi-au curs ca într-o pâlnie imensă
Spre-o altă lume, departe, dincolo de Eu.

Stau toate exilate şi închise,
Le-aud cum bat neîncetat
Şi nu e nimeni să deschidă -
Opace geamuri groase de ele mă despart.

Ce-mi spune liniştea ce doare
După furtuni şi zile fără soare?
Nimicul, plânsul, zbaterile toate
Devin fantome palide şi-nsângerate.
Cununi de spini pe frunte poartă
Şi bântuie; ne bântuie până la moarte.

Ascult cu-adâncă încordare...
Ascult. Ascult (a câta oară)
Oceanul de linişte ce mă-nconjoară!
Şi-mi pare că aud din depărtare
Un vaiet surd, prelung ca o chemare.

Cu lăcomie liniştea o caut,
Iar corul disperatelor dureri
Şi al pierdutelor clipe de ieri
E-acelaşi strigăt din inima mea,
Din care au zburat cândva
Şi zbaterea, şi plânsul, şi Nimicul.
În urmă a rămas un gol însângerat
Din care doruri curg neîncetat
Spre-apăsătorul ocean de pace,
Cu geamuri groase şi opace.

Priveşte, Dumnezeule, şi mântuie
De toate fantomele ce bântuie
Pe-albastrul Pământ al Creaţiei Tale
Inimile noastre pustiite şi goale!
Reîntregeşte, Doamne, lutul Creaţiei de altădată
Să nu mai pierdem nimic din noi vreodată!
Topeşte geamul de dincolo de liniştea ce-apasă
Să fim, oricând şi pretutindeni, la noi acasă!



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!