Autentificare



Tceri imaginare

Autor: eunescu09, (15/03/2011 - 16:56)

Eunescu Taceri imaginare




Abia acum

Tocmai acum, cand invatasem a merge,
s-a spart un candelabru intrandu-mi in glezne
in incheieturi,
sub pleoape,
si pe trahee, in gat,
pana la o chestie care stie sa se sbata
fara incetare
si am ramas nemiscat.

As spune chiar ca nu mai simt nimic
Dar doctoral de familie e de alta parere,
Zice ca abia acum simt
Si de aceea se sparg atat de des
Cristalele inimii mele.



Acum, ca tot s-a intunecat

Acum, ca tot s-a intunecat
Putem sa dam drumul pietrelor la vale
Si stelele sa le asezam pe garla,
Momeala la pesti.

Ce daca ma junghie o mana,
O fi de la caruta de fan aprinsa de sarbatoare,
Poate ca mi-a pocnit o artera mai hapsana,
Lasa
O sa le pun maine la soare.

Acum insa, daca tot e intuneric
Hai sa tragem obloanele la casa,
Intunericul de afar,
Intunericul dinauntru,
Bezna rupta din gand
Tacerea si ea supta
Din creierul scos din rasura,
Hai sa le punem toate in parul de la fantana
Sa vedem de or sa recunoasca zeii
Al cui intuneric e mai profound.
.


Aducere aminte

aseara, iti aduci aminte?,
am desenat pe cer o noapte
cu vorbe, cu ganduri, cu soapte
cu lumini de feciori plecati peste dealuri la coasa
si am pus, in panza vaporoasa,
caruta tati, si calul nostru cel brun cu stea in frunte
si cantecele noastre de la munte
cu care am copilarit.
Ti-aduci aminte?


Afara ploua…

Afara ploua,
margele de apa se aseaza pe gatul gros al pamantului
sapandu-i creneluri de oboseala pe obraji,
serpi lungi si reci dau tarcoale fiecarui ascunzis,
furtuni de noapte se revarsa peste rasarit
in timp ce povestile cu demoni se trezesc la viata.
Nici hotii de cai nu au liniste, asa ca mai asteapta
o zvarluga de stea sa isi lase poalele mai la vale
inainte de a numara hergheliile boierului.
Spargatorii de morminte stau intr-o imbratisare hapsana
cu o cripta veche si pleznita, inventariind in gand
nu cati dinti de aur o avea raposatul,
ci cate sute de kilograme de namol vor trebui sa care pana la scapatat,
in timp ce hienele noptii isi amana si ele cu inca un ceas vizita catre stana…
Doar un rudar descult e pornit catre padurea rascolita de vartejuri
sa aduca acasa un trunchi de stejar tocmai bun de copaie
ochit de el pe cand inca mai zburau libelule.
Afara ploua, e frig, furtuna,
Hm, si?...



Agonie

Esti aici femeie, te vad, da, esti in aceeasi odaie
in care sunt si eu
suntem aici impreuna, pot sa jure toti jurii
doar ca privirea ta e supersonicul din nori,
despica norii unei alte lumi,
si de am zambetul had, mi-e had si bratul cand te cuprinde.

Ei da femeie, iti jur sa jur ca jur
de iubire chiar si acum cand spiritul iti e plecat
si lacom,
flamand,
strain
dorul sa ti-l strig,
sa te cuprind,
cu disperarea epidermei
sa te sorb
cu agonia naufragiatului
dar in gand imi freamat repetabile intrebari:
a cui esti tu, femeie?



Ai dreptate

Ai dreptate, uneori ma rog pentru nori
Sa-ti aduca o lacrima imensa sub gene
Sa dai cu mana
Sa incerci sa o smulgi, sa o stergi
Sa o desprinzi din ochiul tau ca o padure ruginita
Si ea sa ramana acolo
Prinsa ca o inima care nu vrea sa plece din suflet.

Ai dreptate, sigur ca ai dreptate cand ma acuzi
Ca am facut pacturi secrete cu o stea calatoare
Si acum te musca de gand, de vis, de noapte
Si sangerezi plangand pe o sanziana
Crescuta printr-o crapatura de parchet, chiar acolo
Unde eu ingenunchiam sa iti numar petalele din zambet.

Nu te-ai inselat nici-o clipa cand m-ai acuzat de sburatori,
De luceferi uitati sa iti plece dimineata de langa san
Si acum ai mereu un junghi pe care il porti de tovaras
Si care spune tuturor celor de pe strada
Povestea lacrimei ramase sub geana ca un zalog
Al neputintei de a spune “nu” cand buzele se prefac in “nu”-uri banale.
Ai dreptate……




Ai dreptate sa zici

Ai dreptate sa spui, ai dreptate sa zici, ai dreptate, sigur ca ai dreptate,
Uneori vreau sa suferi, sa iti vad lacrimile
Izvorand de dincolo de irirs, din mult mai profund,
Curgand in rauri serpuite peste obrazul frumos
Pana aproape de buze…
Ai dreptate, sigur ca ai dreptate cand spui ca plangi oftand
Ca o mare albastra piciorul muntelui sarutand.
Caci vreau sa suferi, sa iti simt pieptul ridicandu-se
Sub avalansa de ozoni ce il inunda
Si eu, eu sa ma incant de iubirea ce o porti…
Ai dreptate sa spui, amandoi avem dreptate
Cand suferim a fericire razbunata pe stele cazatoare
Pe hyperioni convertiti la iubire de om,
Pe cataline nascute din floarea de bujor,
Ai dreptate, sigur ca ai dreptate, noi suferim doar de iubire,
Iubirea de tine ma face neom.



Ai fost tu, femeie

Inainte de a putea privi
Tu mi-ai fost lumina.

Inainte de a putea gandi
Tu mi-ai fost gand

Inainte de a putea fi
Tu ai existat in mine.

Inainte de a sti sa iubesc
Tu ai fost insasi iubirea.

Caci inainte de toate
Inainte de prima idée
Ai fost tu, femeie.



A mai putrezit o vela

A mai putrezit o vela
Si un catarg s-a rupt de jos
In clipa asta totu-i stors,
Furtuna singura-i fidela.

Se sparg atatea valuri reci
Jucand sinistru la tribord,
Un domn facu atac de cord
De ganduri grele, visuri seci

Miroase a statut si gol
In aerul cu iz ciudat,
A mortaciune si spurcat
Iar viermisorii de namol
Ma racaie pe stomac.



Amorteli


Ma caut, ne caut,
Ne dispersam in cuvant
Ca o papadie zdrobita sub talpa,
Ne punem intrebari
Si ele despicate de vant,
Noaptea, cand raspunsurile
Mor pe esafod
Si se scurg in balta
Alaturi de un orcait strident
De broaste aflate in exod.





Ai plecat iubito

Ai plecat iubito, o simt, o stiu
Asa cum pleaca orice vis
La pravalirea zorilor,
Asa cum pleaca de la izvor
Cristalul apei abia iesit din munte,
Si cum sanzienele pleaca dintrun luminis fermecat.

Nu ai privit in urma, era deja tarziu,
Mult peste amintire, mult peste cuvant,
O rasucire, un gand
Spre o stea calatoare
Te face sa uiti ca-s inca legat de piciorul
Aflat sub sarutul prins intre fiare.

Ai plecat iubito, te simt departandu-te-
Fantasma sedusa de fantasme-
In noaptea in care ne sarbatoream pe noi,
Tacute clipe calatoare
Dintr-un trecut frumos
Peste doar saracul gand pustiu.

Nu ai avut timp nici sa minti
O povete despre griji razlete
Caci ai trantit usa, usa castelului de nisip,
Grabita sa te asezi sub balconul
Unei alte povesti din chibrite,
Cu fuiorul rupt, atarnand in gol.

Ai plecat iubito, o simt, o stiu,
Chiar daca uneori mai murmuri cate un sarut
Desenat stingher pe esarfe abandonate
Si oricat as vrea sa strig dupa tine, oricata aducere aminte as avea
Ramai doar o amintirea de femeie
De pe brtatul meu demult prelinsa.

E tarziu, mult prea tarziu sa mai visez cuvinte……..




Ai vrut sa pleci

Ciudat…. Ai vrut sa pleci
Si sa lasi in urma zambetul stingher
Al celui aparut din ceata,
Ca un breloc de trestii
Prins de strasina unei case parasite
Intre mlastini

dar nu stiu, exista ceva
o vibrare ultrasonica imprastiata pe camp
la fiecare apus
la fiecare rasarit greblata cu tractorul
care nu te lasa
iti cere, te vrea
inca acolo, la culesul de ciulini.

Poate ca e doar nostalgia
Tigarii fumate intr-o noapte
La margine de lac
Poate doar numaratoarea aceea de mana
Pe care ai inserat stelele,
Poate chiar resturile de vorbe
Pierdute printre ecusoanele garii… ce stiu eu?

E totusi ciudat… ai vrut sa pleci
Asa, desculta, cu capul gol, cu umerii dezveliti,
Fara sa iti pese de tot ce iti pasa,
Noaptea, cand soaptele inca se mai inveselesc…
Ciudat… ai ramas inca aici
Chiar daca proviziile erau pe sfarsit
Si fantana seaca
Ca sa numeri ce? fluturi de apa sarata?…







Alice

Alice de plumb
Reci precum o piatra
Din urma ma ajung,
Nu ma mai iarta.

Alice de vant
Din marea-amara
Ma sfredel marunt
Cu ghiare de fiara.

Alice de tun
Sadite-n carne
Ma cearta nebun
Ca inca mi-e foame.

Alice de dor
Cu nume de fata
Ma lasa sa mor
Uitat la erata






Am avut zile


Am avut zile
( amintirile imi stau marturie.)
Frematate de cristalinul apelor de munte
Izvorate din prea rosul bujorilor de camp.

Am avut nopti
( le am si acum in suflet. )
Inmugurite precum bobocul de crin
Din gradina Consanzenei.

Am avut sperante
( inca le mai caut prin furtuni. )
Revarsate in bobi de roua dulce
Ca mireasma zilei peste luceafarul noptii
Ca un vis de seara preschimbat in zana zorilor.

Dar zilele, noptile, visele mele
s-au dus care incotro…
unde sunteti voi, albi porumbei ai linistilor vechi?



Am gresit cand am tacut

Am gresit cand am tacut
O!, nepermisa mi-a fost tacerea
Si daca vorbele mi s-au infipt in stanca si au ramas acolo,
Baricadate dupa mormanul de lava uscata al tacerii
Zambesc cand stiu ca ai iertat.

Am gresit, stiu bine,
Cand mi-am ucis cuvintele
Lasand cosul de nuiele sa pluteasca gol
Pe fluvial necunoasterii mele,
Stiu cat de nepermisa mi-a fost tacerea
Din noptile triste
Din diminetile tematoare
Din zilele aride ale dupa-amiezelor iesite din cuptor
Si chiar daca zambesc cand stiu ca ai iertat
Vulturii flamanzi inca inca mai smulg cate o halca de carne
Din inima, din gandul, din visul meu
Pentru a se hrani animalic in ritmul unui ceas deja ruginit.

Am gresit, desigur, e deja recunoscut
Cand am lasat sa se pravale un munte
Peste singurele vorbe care ar fi trebuit sa traiasca
Si azi, cand zambesc, cand stiu ca ai iertat,
Ma intreb, cum de le-ai auzit desi
Atat de tare am gresit
Cand nu am strigat cuvinte, nu am rostogolit silabe
Nu am mai nascut prin facere
Verbe, consoane, vocale, litere, ofuri, sa fie auzite
De toti care stiu ca nu am murit.?


Da, am gresit nepermis cand am tacut
O, si atat de netrebnica a fost tacerea
Care nu a spus nimic din ce ar fi putut sa fie spus
Dar tot zambesc cu zambetul plin
Cand stiu ca totusi ai iertat.



x

Am gresit cand am tacut
O, nepermisa mi-a fost tacerea
De a lasa vorbele sa se infiga in stanca si sa ramana acolo,
Baricadate dupa mormanul de lava uscata al tacerii
Dar zambesc ferice cand stiu ca ai iertat.



Am gresit

Am gresit cand te-am lasat sa imi aduni ghiocurile
caci mi-ai confiscat marea si ai transformat-o in tarot
iar acum ma minti de cate ori apune soarele.

Am gresit cand te-am lasat sa imi iei vulturii
caci i-ai daruit tamplarului de langa casa ta
si acum, dintr-un ou de lemn nu stiu cine si cum se va naste.

Am gresit cand te-am lasat sa imi iei ceasul de pe cer
caci mi-ai vandut caruta puilor de gaina ramasi fara closca
si acum nu mai stiu incotro e rasaritul.

Am gresit cand te-am lasat sa imi toate buburuzele
caci le-ai inchis in beciul tau intunecos
iar acum nu mai stiu in care noapte te ascunzi.



Amintirile

m-am dat intr-o zi intr-o tiribomba
care alerga de nebuna dupa himera lunii
pana ce isi pierdea mintile
si apoi o lua ca un supersonic pe acelasi drum
pe care tocmai il parcursese
razuindu-i imprejurul pana ce incepea
sa luceasca ca o stea de vara.

am vrut sa o cumpar, sa o iau acasa,
si cand toata lumea ar fi dormit,
sa ma urc in ea, cu amintirile libere
pentru a intalni din nou
spiridusii din ochii tai

au fost rai, au spus ca se da doar
pe cupon de pensii.


X

m-am dat intr-o zi, pe la pranz, intr-o tiribomba albastra
pornita hapsan dupa himera morganei de nicaieri
si i-am vazut povestile imprastiate pe margini
alergand disperata pe acelasi drum
pe care tocmai il parcurse-se, cu noi aruncati in corzile universului,
numai si numai pentru a o face sa luceasca
ca o stea de vara


am vrut sa o cumpar, sa mi-o iau acasa,
si cand toata lumea ar fi dormit,
sa ma urc in ea, cu amintirile libere,
pentru a intalni din nou
spiridusii din ochii tai

au fost rai, au spus ca se da doar
pe cupon de pensii

Amintiri din copilarie

M iracol de lumina
I n tine se sbate
D uhovnic ce alina
A moruri necopte

P uritate si haos
A dancu-ti cuprinde
T enebre-n pronaos
R ugina si aur
Uimirea-mi surprinde.


Am invatat la…

Am invatat la scoala…. sau doar mi s-a spus intr-o imprejurare oarecare, cine sa mai stie,
Ca oricat ai invata nu e de ajuns ca sa stii
De unde, de ce, cum si cand ai venit in imparatia spiritului
Ce il porti, il cauti, il deslusesti prin umbrele neamintirilor tale ancestrale,
Ori doar il rascolesti cu intrebari fara raspunsuri gravate pe iluzii de seara
Si niciodata nu vei sti cu adevarat cine, ce, cum, si in ce fel esti.


Am invatat, sau poate doar am auzit o vorba intr-un tramvai ruginit,
Cum ca iluzia e fecioara neprihanita, iubita vulgar de barbati si femei, de-a valma,
Secunda de secunda, ceas de ceas, stea de stea, apa amestecata cu apa, strivita sub horn
De toti flamanzii acestei planete, fara a avea cineva pretentia de a reclama un viol,
Ori de a o invita la masa pentru mai buna cunoastere.


Am invatat, sau doar iluzia acestei invatari a fost, cine mai poate dovedi,
Ca definitia ca definitie nu exista decat ca acceptare in a nu cauta
Samburi, radacini, filigrame de AND-uri imprastiate printre intrebari,
Amurg si rasarit suprapuse peste emisfere diferite, apa si vapori imbujorati prin fulgere
Stupide de a nu intreba, taceri asumate, neasumate, expuse ori nu pe steagul de cuceritor.


Am invatat, sau doar mi s-a parut ca aflu ceva nou, cine sa o dovedeasca?,
Ca mama, tata, fratii, casa cu curte in care te-ai nascut si i-ai invatat simtul proprietatii
Pot deveni aproape straine doar pentru ca cineva iti zambeste cu ochii de peste un alt gard,
Pentru ca dumnezeirea l-a desenat putin altfel, ca lutul sfant a stat mai mult in foc,
Ca miroase altfel decat natura ta, ca nu iti e ruda de nici-un fel, dar devine tu
Si nu am inteles nimic…



Am obosit

Am oboist…
Mi-e dor de-o casa goala
Si de un ulcior de lut.
As vrea sa am afara
Un caine ciobanesc si mut.
Pe horn, un capac cu drug
Iar la feresti, oblon de corn.
La usa, prins un fier de plug
Si singur eu, in cas, sa dorm



Am terminat

Am terminat de numarat frunzele din padure
Uite, pietrele au ramas si ele golase,
Cucul e trist, nu mai gaseste nici-un cuiba de pripas,
Doar oasele gandului se mai lovesc din cand in cand
De cate-o ratacire de buburuza.
Boabele de strugur, private, cad si ele, una cate una,
Peste furnicile adormite pe o piatra de moara,
Grauri par a-so fi sterpezit amintirile-
Lumineaza-mi maicuta calea spre tine
Mi-e dor de poala ta.





Am sadit

Am sadit, fara sa imi dau seama,
cuvinte
printre randurile vechi de intrebari
Nu le-as fi scapat pe jos
daca nu fulgera la primarie
si popa
nu ar fi rupt altarul,
insa pe cumpana fantanii
trei gaite faceau galagie
de am crezut ca-i rascoala
asa ca am alergat spre mlastini
calcand
peste randurile vechi cu intrebari
iar la repezeala
mi-au cazut cuvinte
pe brazdele de vant
Acum trebuie sa dau socoteala
pentru fiecare intrebare
neiesita doar din ochi
si sa pun balsam,
tamaie
si cure de deochi
la fiecare intersectie
cu tei in pastrare.

Nu e cinstit de loc….



Amestec de lacrimi

Ca pe un asin credincios tie
Pe care ai povorat indoiala drept arta
Tu ma indemni sa nu intreb, sa tac, sa nu stiu…
Dar eu as vrea sa aflu de i-ti este dorul cel din poem
Ori de nu-i doar atat, poate e pe aripi zburat
Ca sa-si caute zarile cu ochiul sau sfredelitor,
Sau ascuns in pesteri e, unde doar povestile patrund
Cand valvataia din inimi o sporesc,
Sau poate se transpune stelelor
Agatat de braul lui Hyperion, sau cine stie?
Dar eu intreb……… iubirea de o cunosti
Cand, unde, cum isi inventeaza ea cerul
Deasupra galaxiilor imateriale
Pentru a cobora atat de simplu,
Atat de nepremeditat intr-o inima de om
Desenata pe trupul nud al unei fecioare?
Si din necunoasterea mea voi sa stiu
Cum se amesteca lacrimile peste imbratisari
De iubire, de dragoste , de dor
Fantanind izvoarele creatiei cu eternul
Si mereu proaspatul, suavul, divinul
“Te iubesc”!



Amestec pe o clepsidra

Am rupt doi trandafiri cu petale albastre
si i-am sadit intr-o clepsidra de cristal,
fiecare pe curcubeul lui,
undeva, la mijloc de mai.

E curios sa stai pe margine si sa le numeri pulsul
cum se prelinge dintr-o camera in alta
de pe o petala pe alta
inventand cuvinte care si ele se amesteca
printre silabe de timp nenascut.

Intr-un acvariu alaturat, pestisorii perechi
fac pariuri de oxigen
pe fiecare soapta care se scurge din clepsidra
sorbindu-i holograma trecuta prin sticla
direct in branhiile lor franjurate
de sarutul care le-a strapuns gura in forma de iubire.

Alaturi, ehe, doi papagali obraznici balanseaza ritmic
notele de cristal lovite de sticla incandescenta
impaunandu-se cu culorile furate unei simfonii de vara
si repetand in ascuns cuvintele ce nu le strig la intamplare
primului venit.

Cand clepsidra s-a saturat de curs insa
a imbujorat un singur curcubeu pe peretii de cristal,
petalele albastre luceau de un rosu pur,
si un singur mar pupuriu mai plutea printre aurorele
trandafirilor mei,
pestisorii se zbanguiau, iar papagalii se stransesera unul in altul
ca de o nevoie de intai.

Intr-o clepsidra sferica, perechile sunt inimi, inimile se dor…



Amintiri ce dor

Nu ma lasa cainii sa dorm,
ma latra din adancul presarat cu sare de gand
peste un apendice de inima crestat cu cutitul,
din gradinile suspendate peste vecini ma latra,
ma latra din frunzele rasfirate de vant,
si din intreaga zarva de fluturi si libelule uscate;
ma latra din gand, din vis, din prezent si aduceri aminte…
eu inteleg ca sigur am gresit undeva,
poate cand m-am nascut, poate cand am inceput sa aud
sau doar in ziua cand am deschis ochii, nu stiu
dar de dupa portile de stajar ma latra o jivina
si din pod ma latra ceva,
e noaptea care imi latra ferestile astupate cu calti,
e crucea rastignita peste hornul desenat de bunica,
e fulgerul ascutit care imi cresteaza cerul golit de semne,
si tunetul sfartecat in timpan,
ma latra cainii in fiecare somn ce il port
tributat amintirii de tine.




Amintiri necenzurate

Buna seara amintire,
Nu te sfii, poti plange
Liber
Din ascunzisurile tale de labirint ,
Da drumul cascadelor
Ascunse,
Lasa apa ochilor
Sa-ti inunde vulcanii,
Deschide barajele tacerii,
Elibereaza-ti furtuna
Si urla, urla salbatic in noapte -
Nu e nimeni sa te auda!


Amintiri dintr-un basm

Basbaind prin intuneric
Am gasit cuvintele din basm
Ascunse intr-un pod de porumbei singuratici,
Inghesuite, stivite de uitare,
Unele stranse in altele,
Speriate de propria lor soapta,
De iubire.

Isi faceau vant cu o pana pestrita.
Incercand sa-si alunge arsura
Din prea plinul lor
Metamorfozat in sperante, in vise, in doruri…
Si pentru ca aerul era mult prea statut,
Prea aspru in tacerea lui,
Te-am strigat de langa izvorul alb,
Sa imi vii in ajutor.

Ajuta-ma iubito sa deschid fereastra
Si cuvintelor sa le redau dreptul lor la zbor,
Libertatea si iubirea sa le sburde
Intre cer si ape
Si noi, dor noi,
Sa impletim curcubeii lor arzanzi
Sub diapazonul propriului nostru dor.



Amor echilibristic

Oh, ma tem, tremur,
palmele flamande se prind in tremur crud,
Iarta-le de par fara de astampar, de sunt mereu in cautare
Si de se infig prea tare in pulpa-ti arzanda
Tu nu le da importanta, is doar agitate,
Si ca cel ce sta sa se inece, cu brate involburate,
Un sprijin doar isi cata, o pluta spre salvare.
Oh, iarta-ma iubito, n-am vrut sa ajung acolo,
In imparatia misteriosului G, mereu necunoscut,
Dar sunt speriat iubito, mi-e rau de inaltime
Si freamat de nevoia de a-mi fi tu sprijin, si reazem, si platosa drept scut..
O nu, te rog, nu am nici o vina ca el
Strajerul Piramida, s-a trezit rebel si plin de toane,
Caci doar l-am atins in treacat, nici nu i-am vorbit,
Si el s-a ridicat batos si tare, prin umezeala-i calda svarcolind.
Uite, am sa-l iau in mana, am sa-l alint firav, rotund, ocol,
Lasandu-l sa se infoaie ca un paun de ograda
In preajma portii tale, am sa-l iau cu binisorul
Poate se inmoaie…
Dar nu, el e mai aprig si mai pornit, e totul o vapaie
Si-un tremur ca de ceruri in el sa naravit,
Ma tem iubit-o ca-i aprig la bataie
Si simt cum in unduiri puternice ma salta spre in sus,
Mia-m infipt buza, in buzele-ti arzande si cu limba caut un raspuns
Ma lasa doar in curtea ta sa intru, sa scap de cel rebel
Oh, el ma trage, eu intru, si imping spre in tine
Cu o disperare fara margini, cu cat mai tare ies, cu atata vreau sa intru
Si ma imping spre tine, adancu-ti sa-l ajung.
Primeste-ma iubito, impinge inspre in mine,
Si ma cuprinde cu dulcele-ti avant
Caci ma tem de inaltime si doar adanc intrat in tine
Echilibrul eu mi-l aflu si temeri nu mai sunt..





Amurg

De pe aripa franta a unei cruci
Zbor porumbei fara ochi,
Lovesc uneori buburuze,
Flori mari de plop,
Si cate o raza pierduta de vant.

Pe turla bisericii nu mai cad nici ploi
Doar o vagauna de noapte dinspre apus
Ii mai leagana bratul abrupt.
Frunze vestede se vantur in ascuns
Pe aripi tremurande de ghicitori.

Pe cand visul, prefacerea inutila
A soaptei dulci in sarut
Se pravale inertic, si mai adanc
In haul lipsit de lumina
Al cuvantului rupt din descant.




Am vrut

Am vrut sa te sarut
In loc de lumina
Ca stelele sa cada flori
Pe pamant
Si sa rodeasca.

Am vrut sa iti desmierd carnea fina
In loc de ploi
Ca arborii seculari
Sa iti tina de umbra
Si imensitatea de gradina incarcata cu miresme

Am vrut sa adorm pe sanii tai calzi
In loc de soare imbietor
Ca edenul sa iti sarute genuchii
Cerandu-ne de stapani

Am vrut sa ma pierd in tine
Ca o celula pe care o furi dintr-un pahar cu apa
Si sa ma plimb prin artere, de la un gand la altul
Alintat de vantul lin al inimii tale

Cand nici habar nu aveam
Ca urmeaza sa fie noapte



An nou

Flori de gheata, zbor de gaste,
Apele, sa mergi cu pasul.
Pomi in luciu. Priveliste
Ca de cantec. Alb ca stasul.

Drum de basm, campuri in pustiu.
Sarmale reci, un adapost,
Iz polar, nas de morcov viu,
Dor strabun, jocuri ce au mai fost,

Gand curat, zornait de bani,
Alint de mama… La multi ani!

Anatomie nepredata

Nu mai intind mana spre cer, ma doare,
Si ma tem ca de as face-o as lovi luminile cu ea
De s-ar amesteca culorile
Devenind apa galbena
Cerul fumuriu
Poate florile maronii ori zapada neagra

Aud insa cum trage cineva apa
Unei nasteri precoce
Si nu inteleg de ce vecinul de la 7
Isi tine dricul in casa.


A plouat cu sange

A plouat cu sange aseara
pe parc, pe sosea,
pe ridurile casei sub care imi ascund tristetile amare,
dar nu a plouat din cer,
nu venea dintre stele,
nu se topisera norii
de vre-o explozie solara,
nu se sarutase zeul fierbinte cu sloiul de fata
ci ploua de jos in sus,
tasneau suvoaie aprinse, de un rosu stricat,
din madularele pamantului ucis
si coloane razvratite de sange zburau
spre dumnezeul pagan al unei galaxii
care tocmai ne ceruse de tribut.
Ploua de jos in sus
si se intorceau stropi grei, de sus in jos,
lacrimile fierbinti si mudare
ale hoitului de sub noi
inundand orizontul cu un suvoi slinos,
de abator.
A plouat cu sange aseara
Si nu il mai pot strange
mi-a ajuns la gat, am devenit un tot,
un intreg transformat in lichid cleios
care tinde sa devina o cloaca
in care doar viermii vor fi stapani.





Apelul de seara

Intr-o zi,
O zi dintr-o iarna pustie,
Mi-am propus sa ma intalnesc pe mine,
Singur, nepasator, rece,
Pe o banca de lemn, la margine de oras.
Am ridicat receptorul, am format numarul
Si am asteptat.
Suna gol, gol si ocupat.
M-am gandit atunci sa-mi scriu,
Mie, prin mine despre mine, chiar mie
Chemandu-ma la o intrunire
De cheltuieli de nerambursat…
Intr-un tarziu am primit o scrisoare
Recomandata, inregistrata, dar nuda.
Si de atunci ma caut intens
Cu tresariri nervoase, agitate
Ca un sfredel de stele tarzii,
Prin toate verile, iernile, noptile mele cenzurate.
Dar pentru ca nu ma gasesc niciunde
Ma gandesc serios, extrem de serios,
Sa-mi anunt in mod clar, fara echivoc,
Lipsa de identitate.
Oricum, imi trebuie un act oficial
Pentru a se sti ca lipsesc la apel.



Aritmetica

Unu si cu unu, impartit la unu
cica fac unu, se poate,
una si cu una insa,
impartite tot la unu
cine stie cate pot sa faca!
Unu inmultit cu unu
uneori este egal
cu una supra unu,
iar daca scadem unu de la unu
nu se intampla nimic, insa daca
una are minus pe unu
e musai sa se completeze
ca altfel matematica nu mai are nici o noima.


Aşteaptă

Asteapta….se va scrie intr-o foaie de jurnal
Cum pescarusii sunt ucisi pe catarge
Fara ca nimeni sa ii mai sarute
Si apoi se vor pune frumos intr-un scrin

Nu trebuie nici sa te grabesti
Vaporul e urias, ne va duce pe toti
La manastire
Fara sa ceara simbrie, e in protocol.

Iar daca mai apar si amintiri pe vre-un far,
Nu lua seama
Sunt doar rataciri de maini
Care cred ca s-au cunoscut intr-un borcan cu biscuiti.

Asteapta… ne vom aduna curand in cabina centrala
Sa tragem la bilet, asa e mereu,
Se impart povestile de seara, si furculite din gand,
Pe o muzica straina acum, de Santana.



As vrea

Bobul de roua de pe frunza de papadie
As vrea sa fiu cand mergi desculta
Sub razele unei dimineti cu soare.
Poate chiar primavara
Cand hainele groase le arunci
Si lasi sanilor dreptul de a cata spre iubire.
Floarea de tei as vrea sa fiu
Uitata langa buzele tale cu fiori,
Si marea as vrea, vantul ce adie
Prin parul tau rasfirat
Cand nestiute de nimeni
Ele te iubesc cu atata sublima detasare.




As vrea sa fiu


As vrea sa fiu o clipa gand
Gandul care ajunge instantaneu la tine
Pentru a te vedea cum zambesti
As vrea sa fiu pentru o clipa vis
Visul care ne faureste in doi
Intr-un camp imens de sanziene
As vrea sa fiu pentru o clipa sburator
Sa ne jucam sub horn
De-a iubirea deslantuita.
Tu ce ai vrea sa fii?




Ascunzisuri

m-am acoperit cu un gand
sa nu ma gaseasca plangand
buburuzele de noapte
si poate
nici soaptele de seara
sa nu ma doara
cand m-or lovi cu cizma
iar pizma
tacerilor din abator sa-mi fie
doar adiere din prima reverie
de plecat peste munti.



Atat de departe

Atat de departe esti,
Atat de pustiu gandul
Cand stiu ca nu te pot atinge
Nici privi,
Nici savura
Nici sorbi nectarul sanilor mici si obraznici,
Nici soapta sa o aud
Ca imi savureaza dorul
De tot ce esti….
Atat de departe ramai,
Atat de flamanda imi e simetria
De lacrimi
Ca invoc vantul sa ma poarte,
Norii sa ma duca,
Ploaia sa ma reverse
Pe fereastra deschisa,
Langa piciorul tau gol si misterios,
Sa imi imprastii cascadele de curcubei
In fluturi,
In petale insetate
Ca sa te cuprinda in imbratisare
Si in flamand de tine dor .



Atat de simplu, atat de banal…

Nimic mai simplu, aproape banal,
o ceasca de ceai, o savoare in ochi
si o dimineata sub roua
un trandafir alb, o glicina infasurata pe o aorta
o lacrima asezata pe o petala de crin,
si o femeie tolanita pe covor…

Nimic mai simplu, aproape banal,
sarutul unui el, sarutul unei ei,
buna dimineata rostit prin atingere
fereastra deschisa fara perdea,
lumina inventata sa parvina
pe carnea uda in forma de san…

Vedeti, e atat de simplu, atat de banal
sa existe un barbat, sa existe si o femeie
o poveste spusa de buzele intrate adanc,
foarte adanc, in timiditatea sufletului pereche,
un izvor, o luna curioasa, o stea fluida
si din nou o poveste daruita din cer.

E atat de simplu, e atat de banal……….



Azi ploua abundant

Azi ploua abundent, nu se poate ateriza
Si vom pluti peste mare
Pilotul a ramas inconstient
Vino iubito, prin hoblou se vede o zare.

Azi fulgera intens, nu mai exista aeroport
Si vom fi steaua calatoare
O stiuardesa a sarit in gol
Hai iubito, spune-mi o ghicitoare.

E negru in tot, nu se poate privi
Dar vom inventa o sarbatoare
Pasagerii au disparut cu totii
Vino iubito, azi nici moartea nu doare.



Barbatul

Eu nu stiu ce e femeia,
se spune ca ar fi o zana amestecata cu mult mister
plamadita intr-o noapte de Dumnezeu,
pe cand Adam dormea cu capul dus,
pe o feriga din gradina unui singur mar interzis.

Barbatul insa, ei, el e acela care apuca tot ce misca in jur
pierzandu-l apoi in hatisul unui virme de pamant,
sau pe firul unei ape,
cu aceeasi voluptate cu care a intins mana sa ia.
Ei da, lui nu ii ajunge gradina Edenului si nu se sfieste sa o dea pe un sarut,
sau chiar pe o partida de carti,
iar de ar putea sa vaneze ceva, s-ar vana si pe sine, nu conteaza,
doar sageata sa o vada cum zboara din arc
si putin sange la picioare.

Dar animalul din gand nu il lasa sa recunoasca
ca de cate ori intinde mana, apuca cu nesat ce ieri a dorit,
ca apoi sa il piarda caci a vazut un fluture sus, pe o glicina,
iar caprioara care moare atarnata intr-un lat
nu-i goleste ochii caci are de dus carne acasa
chiar daca uneori si casa i-a ramas goala de atatea cruciade.
Barbatul, ei, el e semet, nu se supune nici de-ar fi lege din cer
caci el e stalpul,
uneori chiar si la propria spanzuratoare, dar e atat de putin relevant,
important e sa nu se vada ca mult prea des a pierdut
cand s-a razboit cu el dintai.

Bate-mi cuvintele in cuie


Bate-mi cuvintele in cuie
Sa nu le mai fure vantul
Iar buburuzele
Cand or voii sa deseneze un alt punct cardinal
In ochii mei
Tu ia mistria si acopera




Bufnitele

Strajuind sub stresina unei case, mister nocturn,
Cu ochii ficsi, ciudate statui sub umbra unui turn,
Stau bufnitele, reci ca o asteptare, flamande
Ca un strigoi, insetate de trupuri mici, plapande.

Nemiscate, grave, ca o incremenire surda
Spanzurand tacerea cu intristarea lor absurda,
Bolnave de o lene muta, vantur indoieli tarzii
Prin senzori adumbriti, prin linisti funebre si pustii.

Stapane ale sorti, framantand blesteme surde
Zbor in noapte, dispar, lugubru aparand din umbre
Si dezgolind in noi tenebre, placide amintiri,
Sinistru vertebra o sfarma-n fosfatice sclipiri.

Caci ele, ursitoare ale noptii, cobe de vant
Falfaie tacerea ca pe o umbra absurda, de sfant.


Bujori albi

Bujori albi, ca o ninsoare
de lumina
si strafulgerari de soare
ma intampina in prag
cu inocenta lor sublima
si timida lor candoare
asemeni unei fete din popor
venita la hora din poiana
intaia oara.

Bujori albi, ca un vesmant de mireasa
tesut de mana intr-o iarna
imi zambesc de pe campie
cu smerenia plapanda
a ghiocului din mare
care
din destin si din simbrie
valul marii il imita
in auz.


Bujori albi, culesi de mana
iti aduc spre desfatare…



Buna dimineata floare

Buna dimineata floare de suflet
Prinsa pe stncile abrupte
Ale viselor inalte.

Buna dimineata suflet de floare
Rasadit pe campiile in care
Doar izvoarele se numara la superlativ.

Buna dimineata zbor de fluturi
Amestecati cu roua consanzenelor
Venite la picioarele unui templu antic.

Buna dimineata va spun de aici,
De la nivelul solului nebrazdat de plug….
Voi sunteti radacina de stejar!


Buna dimineata

Pe fereastra deschisa catre gradina iti las
Un sarut
E buna dimineata ce ti-l daruiesc la plecare, (despartire)
O gara
Cu trenuri rastignite pe sine ma cheama,
Am intalnire
Cu administratorul de tren…. vorbe singulare,
Nimic de spus
Doar o cazarma de calatorii infernale
Spre timp, contra timp…
Si o goanna paralela unde sinele s-au topit
In gand
Peste amintirile stranse in valiza
Gramada
Sa nu se desfaca vre-un trepadus de cuvant…
Imi zbarnaie in urechi…aud zdranganitul de oase
Cum sfarma secunde firave pe sine
inventate
Dar dincolo, in cealalta calatorie, istovita
Peste umbrele goi
Care alearga de disperate dupa trenul meu
E liniste
O liniste flamanda de toate amintirile
De dor
Care ma urmaresc sa imi spuna, sa imi strige, sa imi urle
Doar in mine
Chipul femeii mele tolanite pe un cearceaf alb
De petale de crin.
Stii, pe fereastra deschisa catre gradina, ti-am lasat
Un sarut
E o buna dimineata daruita in repetitie
Pentru eternizare.




Buna seara amintire

Buna seara amintire.
Nu te sfii, poti plange
Liber.
Din ascunzisurile tale de labirint
Da drumul cascadelor
Ascunse,
Lasa apa ochilor
Sa-ti inunde vulcanii,
Deschide barajele tacerii,
Elibereaza-ti furtuna
Si urla, urla salbatic in noapte -
Nu e nimeni sa te auda.


Caii albi

Firisoare de paianjen intristat
Imi danteleaza parul pe tample
Povestea aceea care ti se umple
De ea insa-si in mod repetat.

Si umbre fugare de oprire
A ochilor cat mai aproape
Povestile scoase din vorbire
De amintirile flambate.

Dar si firisoare de vai fumurii
Brazdand razlet o frunte
Povesti din acelea tarzii
Ascunse dupa munte.

Isi cer azi un drept ciudat
De a ma insoti la spovedire
Povestea aceea pusa pe furat
Tot povesti din cimitire.

In rest, nimic… doar bujori albi
Reinventati intr-o gara
Povestile acelea cu caii albi
Hotarati sa nu moara.




Calul negru

m-am amanetat pe un cuvant unei veri
desenata frumos pe sapte pereti
si acum incerc sa rascumpar ce imi ceri
din lada aceea cu ruginite peceti

poate vre-un gand, poate vre-o privire
uitata rece intr-un jurnal defrisat de ploi
toata vara, si toamna iar, a plouat subtire
prin sindrila, pe trupurile noastre goi.

m-am amanetat si pe un fulg de pana
chiar vantului ce o poarta din plop in plop
si acum iata, port in suflet o ultima rana
inainte de a porni, pe calul negru, in galop.





Calul şue

Din ochiul de sticla buburuzele pleaca,
se intorc din drum,
se incurca,
descaleca,
cheama cainii politisti sa le dea de urma
viselor ce abia se infiripa.

Din varful unui plop, o copie de papadie
nu vrea sa plece, isi asteapta sorocul
de prima iubire,
prima intalnire
cand va fi pusa in san

Ghiocul
tigancii deja isi cheama marea sa vue
pe cand doi copii ascunsi intr-o sura
isi jura juraminte
pe copitele desculte ale unui cal salbatec
si putin cam şue.



Casa mea singura si pustie

Stau singur
In casa asta pustie
Pe unde nu trece nici-o diligenta,
Nici-un postar,
Nici linii de cale ferata, curent,
Drumuri nu trec,
E doar casa mea, casa pustie
Dintre doua mlastini de rasini
Si aici locuiesc eu
Unde nimeni nu ma striga,
Nu ma cheama,
Nu ma alinta,
Nu ma injura,
Nu ma doftoreste nici un gand.
Nu am prieteni, rude,
Vecini sa imi spuna vre-o gluma peste gard
Doar eu si casa mea pustie
Unde nu a ras nimeni niciodata
Nu s-a sarutat nimeni
Nu au ars lemne unde nici sobe nu sunt.
Nici nu stiu de-i bine, de-i rau,
Dar stau singur in ea
In casa mea pustie
Si uneori mi-e frig.
Dar e starea firesca de culcare, de trezire,
De zi, de noapte, de lumina, de intuneric,
Si nu se aud voci pe aici,
Cantece,
Privighetori,
Vre-un greier pe afara,
Caci in casa mea singura si pustie
Nu-s decat eu
Aici dorm,
Aici is treaz
Cu mintea strajuind printre mlastini
Cu sufletul stors in rasini
In ceturile vesnice-i si sigure-i prabusiri
Imi pangaresc zilnic patul zdrenturos
Din casa asta singura si pustie.




Cain si Abel

Soarele, priviti-l, curge incet in mare
De pe piptul insangerat al unui zeu rapus,
Amestecat cu tarana incarcata de ceata
Care a tinut de sase
Acum, doar o agonie surda
Un rosu de abator
Scurs prin santuri invizibile si murdare
Un fum ce il pandeste inca de la spate
Sageti mistuitoare,
Pumnale slefuite cu ura
trei hoti de morminte
si un hau imens asezat la picioare.

Luna vicleana sta sa se aprinda
Pe ramasitele sleite ale luminii de ieri
Si uite-o, apare incet, abia de o vezi
E inca firava.

“Poate ca inca nu a murit…”

Prin ferestile rasucite de bezna iti patrunde
Mintind cat de frumoasa, cat de calda , cat de promitoare e
La sanu-i bolnav
Ca uiti ca a venit cu caii celui abia ucis
Si pleaca cu sloiurile mari de gheata
Uitate la picioarele-ti desculte.

Cucuvele, bufnite, sacali, hiene,
Sunt fluturii adusi cu darnicie in dar
Curve si criminali, banditi fara frontiere,
Se imbat de fericire
In haul slinos caci zeul e mort…

Vino iubito, hai sa dantuim pe veranda
Impreuna vom sorbi din intuneric
Si ni-l vom pune de capatai
E moartea aici, uite-o, e intreaga
Si putreziciunea-i sora ne-o canta din beciuri
Sublimele ei serenade.



Calaul din gand

De indata ce visul a tesut
Cu mana sa atat de delicata
O panza de paianjen
Ca pe o rochie de safir, dantelata,
Pentru Sanziana dintr-un basm
Ma duc singur, ma cheama,
Cu mana intinsa, cu inima pe ea
Sa imi culc capul,
Pe soaptele ei de vant…
Vino, vino tu calau al gandurilor mele
Esti tot ce am, e tot ce sunt…



Capsuni

M-as culca cu tine
Intr-o caruta
Plina cu fan,
Mirosind a fan,
Imbratisati in fan,
In noaptea primelor capsuni.


Cartile sunt doar nascociri

Cartile sunt doar nascociri
Nici nu e nevoie de ele
Doar ca unii se simt obligati sa mature cuvintele scapate pe jos
Si pentru ca nu stiu unde sa le depoziteze
Le pun intr-o carte.

Nici povestile lor nu au prea mare importanta
Doar ca uneori ploua cu prea multe flori
Iar albinele nu au de lucru
Si le depoziteaza in cate un vers.

Luceferii, Sburatorii, Hiperyonii?
Ei, sunt doar stele care horesc cate o alta stea
Si pentru ca si-au uitat de nume
I-au spus Catalina.




Castelul meu

Castelul meu e rotund, fara stresini,
cu arbori crescuti in loc de horn
aproape ca toate sunt din rasini
de la ursi uitati intr-o gaura de corn.

In loc de feresti crestate cu bisturiul
respira cate o caprioara de munte
ieri a venit sa imi imprumute sicriul
un preot cu crucea pusa pe frunte

Pe cupola sus, in loc de solzi sta un sarpe
si vad cum ii curg dintii pe burlan
fosnesc anotimpuri agitate din spate
ca un piron batut in sange la inceput de an.

La intrare mi-am pus o caramida de tor
si trei lesuri de vulpi sa imi stea de treapta
doar carabusi mai vin uneori pe aici, si mor
langa fantana lipsita si ea de galeata.

Un castel asezat in raspar pe o buca` de stanca
primita cadou de la un stramos si el tarziu
vino frumoasa doamna, ti-l dau cu porunca,
dar promite-mi ca-i pui foc de ma gasesti viu


Castronul din soare

m-a trimis mama in gradina
sa matur pestii cazuti din cer.
cand, cum, de ce o fi luat cineva
o balta sa o rastoarne de sus
peste gradinile noastre
nu stiu, nu am inteles,
dar m-as bucura sa nu fie din iazul meu
nu vreau sa calce peste ei
asa, oricine,
fara sa le dea buna dimineata
si nici sa ii prajeasca vre-o straina
pe un fier concav de disc agricol
sub care se infierbanta cateva aschii de curcubeu,
Si alea palite.
m-a trimis mama in gradina…
ce o fi fost in capul ei
ce o fi vrut sa fac cu pestisorii cazuti din cer,
nu stiu,
noroc ca a venit vecina sa ii limpezim la soare.



Cautand un nume

Lucruri banale, firesti…
Un barbat, o femeie
O clepsidra cu clopotei,
1001 petale de trandafir
Sapte stele cazatoare,
Un sarpe cu un mar purpuriu,
Un sarut, o imbratisare,
O luna curioasa,
Un fosnet de stele,
Un zambet incandescent,
Si noi,
Incercand sa le gasim un nume.
Lucruri firesti, banale…….


Ce poate fi

Ce poate fi mai simplu, mai firesc, mai minunat
Noi doi pe o carare de ploaie
Impletind cosuri din firele de apa
Si semineuri din curcubeu?

Ce poate fi mai racoritor, mai adanc in liniste
Decat mirosul de trupuri inlantuite pe o cascada de flori
De buna dimineata, de regina a noptii, de crini imperiali
Cu chipurile noastre oglindite intr-o apa de rau?

Ce poate fi mai inaltator, mai scoborator din stele
Pe scara de paianjen ce hornul o poarta
Decat povestea desenata pe coltul de cer al infinitului
De privirile noastre nascatoare de alte galaxii?

Si ce poate fi mai mirific, mai profund in scurgerea de soapte
Decat noi scluptand nisipul unei clepsidre
Din roua hranitoare de polen si miere
A imensitatii de ganduri, de doruri, de sete care ne cheama?

Nimic!



Ceara de vant

Curg lin, li, lin
Ape n-adinc,
Sange, venin,
Ceara de vant.

Struguri de cer
Scrijel pe gand
Sarac, stingher
Dorul flamand.

Si singur eu
Pe drumul crud
Alerg mereu –
Nord, vest, est, sud.





Cei 5 evrei care au revolutionat lumea:


Moise care a zis ca LEGEA e totul,
IIsus care a zis ca IUBIREA e totul,
Marx care a zis: CAPITALUL e totul,
Freud care a zis ca SEXUL e totul si
Einstein care a zis ca totul e RELATIV.


Mai intai a fost Moise cu legea sub capatai
Si Legea lui era totul
Suprema existenta de sub cer.

Apoi s-a nascut Isuss si el a inventat Iubirea
De dinainte de nastere
Si dincolo de ultima clipa
Facand o ispita din iubirea in absolut.

Pentru ca in vremuri tulburi,
Un evreu ceva mai smecheras, Marx,
Sa sterga repede cu buretele totul
Pentru a impune Capitalul sau privat

Si ca intotdeauna, a venit un altul, Freud,
Putin mai fudul de minte, caruia insa ii suna ceva cunoscut…
A uitat de Iubirea suprema a lui Isus
Si a decretat Sexul ca fiind lucru de capatai

Si uite asa, comparand toate prescriptele
Si negarile la ce tocmai se decretase
Einstein a hotarat ca totul e Relativ
Chiar si noi…









Ceruri de vant

Ceruri de vant
Curg lin, lin, lin
Sange-n venin
Pana-n pamant

Moara de vis
Toaca in surd
Chipul ucis
Atat de-absurd

Struguri de cer
Scrijel pe gand
vechiul hanger
scos din strafund.

Si singur eu
Pe drumul crud
Alerg mereu –
Sa ma ascund.



Ceasul din urma


E ceasul tau stapane
a venit
uite-l, e colo in noapte
si vine tiptil, ascuns pe dupa stancile cenusii
sa nu il vada vre-o frageda copila.
E frig stapane, nu simti
briza marii cu turturi-i de apa,
e chiar aici, te soarbe din feresti,
ochiul iti doarme, nu vezi stapane
cum vantul bantuie acum prin odai
si candela cum curge
pe fruntea ta alba scaldata de sudori?
Am aprins focul stapane
dar tot frig ii, si tremuri,
iar preotul se indeamna rupand nametii
sa-iti sada alaturi, ai si uitat
ca ia-i spus sa vina
cand lupii or fi incetat sa mai cante.
S-a dus ecoul sa il cheme, e aicea stapane
stai linistit, dincolo
un maine
poate mai roz, mai frumos, mai verde in camp
mai alb in sufletul ce ti s-a dezlegat
te-o primi de lumina.
Mergi cu bine stapane,
noi te-am iertat!



Ceasul nepotrivit

Seara, ceasurile care nu au fost utilizate
Sunt aruncate la gunoi
Cu tot cu secunde
Si se incarca altele de la magazin
Sperandu-se ca orele acestora vor fi mai bune,

Nici in tomberoane acestea nu sunt mai crutate
Caci acolo se intalnesc adesea cu suvite de par daruite
In ceasuri proaste, la ore nepotrivite
Cand eclipsele de luna au gresit buzele
Si au sarutat la intamplare.

Mai sunt pe acolo si clepsidre sparte care nu uita
Ca au fost zvarlite dupa porumbeii golasi
Doar pentru ca cineva le taiase piciorul
In lipsa de inel la breloc.

Dar cel mai rau e cand ajung fata in fata cu batistele de dama,
E atata pornire pe ele, si sunt atat de sfartecate
Incat arareori secundele isi mai gasesc freonul
Si putrezesc inainte de rasarire.

Cele care scapa, sunt aruncate la gunoi si recuperate
De cautatorii de comori
Si puse in muzee pentru ai minuna pe cei care
Inca nu si-au facut baie intr-un ceas.



Ceata

Umbre frante,
Rasfrante pe o margine de drum.
Ochii incordati si stransi
Rasfirati aspru pe jurul care doare.
Buzele stranse
Fierte in suc propriu,
Inima statuta intr-o asteptare grea,
Sangele care se razvrateste din aorte
Ori de cate ori tipa o bufnita
O stafie care iti apare sinistru dintr-un sant,
Un drum ce se pierde pe un taram blestemat
O apa, o mlastina
Si totul doar pentru ca e ceata.



Ceea ce se scrie

Ceea ce se scrie in cuvant
nu sunt musai cuvinte
nici parafrazari de vre-un gand
am vazut un greier odata
sarind dintr-o mistrie
drept intr-un gutui bolnav de cancer.

Nici literele nu sunt litere
doar intelegeri,
aranjamente pragmatice
sa sparga cate un picamer.

Ceea ce se poate spune insa e
ca peste tot exista un colt dupa care sa ne ascundem
ploile,
uscaciunile,
serile
desenele din pereti.



Ce mai e de strans

Cuvintele mi s-au oprit pe o creaca,
copacul a plecat sa caute o padure
clipa de ieri imi devenise opaca
iar azi, stau pe o o coama de vulpe
numarand cocosii
si gainile tot separat
asa cum cuvintele isi aduna frunzele
si lauzelele
din florile declarate liber la proces
fiecare pe bucata lui de gand.

Cuvintele mi-au plecat sa se plimbe
singure,
noaptea,
in gand,
dar a venit iarna si s-au stropsit
pe o coperta de carte, greu de tradus.
Eu?
nu stiu,
raman in urma sa vad ce mai e de strans…



Ce multa e lumina ta, Doamne

Ce multa e lumina ta, Doamne,
Ce mult intuneric ai facut,
Ca nu mai stie nimeni de doarme
Pe zi,
Ca nu mai stie nimeni de doarme
Pe noapte,
Ca le rotesti pe toate amestecate
Intr-un prezent si el fara de trecut.

Ce mare e zarea ta, Doamne,
Ce adanca e intinderea de stele,
Ca-mi incurc chenarul
Si buchetarul de inele
Incercand sa aflu din astrii
Si din picaturile mele de gene
De ai fost mai intai Tu,
De a fost mai intai Nemarginirea,
De oul a facut o gaina,
De gaina s-a ouat
Si in genere voi sa stiu
De ce ne-ai facut atat de mici,
Doamne?



Cercul

Mergi pe drum, tinere stapan, fara sa iti pese
De adie vantul, de calci o viorea,
De pasari mor chiar acolo, in inalt de cer,
Ciugulind din portia lor zilnica de stele;
Cercul tau e inchis…

Iubesti caci esti tanar, si nici nu iti pasa
De te mai priveste o fata cu jind
De sunt alte petale de dor peste care pasesti
De mai ramane o fereastra deschisa in noapte
Rastignita peste crengile de nesomn
Rupte din hornul paraginit
Al cercului deja inchis!

Te privesti in oglinda si iar nu iti pasa
De reflexele ondulate ale odaii,
De randunelele uitate sa mai cloceasca sub stresini
Ori de berzele refuzate sa zboare in “V”-uri stelare
De bibelorile bunicii prafuite in vitrina
Nici de mata care iti cere lapte nu iti aduci aminte;
Caci cercul e inchis!

Te lenevesti pe o banca de parc vopsita in verde
Si nici nu iti pasa de cate bastoane masoara asfaltul
De copilasii imprastiati pe jos
De croncanitul vre-unei ciorii divortata de pui
Nici de cainii vagabonzi indragostiti pe alee
In cercul lor inchis.

Doar ca intr-o zi, intr-o zi de amurg,
Ai sa te intrebi speriat de ce nu ii pasa nimanui
De pasii ce ii amesteci cu colbul din spatele carutei
De ce te privesc toti ca si cum nu ai fi
De ce nu te izbesti de nici-un zambet, de nici o palarie ridicata,
De ce nu inteleg ei ca tu esti altfel, ca existi, ca eul tau e superior,
De ce, de ce se inchide cercul fara nimeni sa te intrebe?



Ceruri goale

Lanturile ochilor se infasoara
Ca un acid ribonucleic pe spiralele
Lucinde ale oaselor

Dunarea, Eufratul, marile rauri
Nu s-au tranformat in vin
Dar curg rosii de sange

Inima nu se mai roteste in jurul iubirii
Au venit sulitasii si au strapuns-o.
E doar intuneric.



Ce-ul meu

Ceva din mine, nu stiu ce,
Pornit-a sa caute la marginea unui munte
A carui mare ii deseneaza picioarele,
O vrabie de dor, o frezie de gand,
Privighetoatrea unor soapte
Nerostite pana ieri, involburate azi
Pe nisipul crud al retrairii povestilor ce isi cer tribut
Aceleasi castele vrajite din gradina lui Oz..

Oare ce, oare pe cine, ce-ul meu cauta prin mare,
Prin craterele-i ascunse rascolind febril…
Sa fie scoica cu perle, corabiile pierdute
In furtuna sirenelor barbare,
Atlantida cristalelor cu ochi rascolitor,
Ori chiar Ideea de pura existenta,
Magnifica intrupare a unui zeu ocrotitor
In chipul unei fete de la margine de mare?

Nu stiu, dar ceva din mine, nu stiu ce
s-a imprastiat pe roua ce mangaie stamina
asemeni unui sarut sub briza marii
si freamata la poalele muntelui, in spuma dintre ape
Povestea ca o iluzie, iluzia ca o voluptate
Voluptatea deschisa din campul cu bujori
In singura seara in care floarea se daruie lunii,
In seara intalnirii cu zambetul iubirii de dor.


Ce stiu eu? ce stim noi?...

Nu am promis nimic, nimic nu mi s-a promis,
Doar o farama de adevar
Si o secunda de libertate
Peste cerul atarnand in gol

dar…ce stiu eu? ce stim noi?...

Nu am inventat nici-un cuvant
Nu am scris povesti repetate
Doar ca am murmurat o nota de Santana
Doar ca am tras de clopote sparte

dar…ce stiu eu? ce stim noi?...

Nu am desenat nimic pe pereti
Nu am construit castele rasturnate
Doar o melodie albastra in larg de mare
Am soptit vantului nascut din soapte..

dar…ce stiu eu? ce stim noi?... povesti rasfirate….



Cainii goi

Acum vom sta unul in celalalt
Pe malul fluviilor care curg
Din noi spre Eden
Si vom tresarii misterios
Ori de cate ori trupurile noastre vor mirosi a petala,
Iar bondarii, ii vom lasa sa se imperecheze
Pe marginea unei frunze
Ca si cum astfel s-ar redacta un poem
Din Simfonia Luminii
Iar daca uneori vor mai latra cainii
Din dosul vreunei carute
Nu te sfii iubito sa le surazi intelegatoare
Caci doar neputinta de a salasui intr-un alt trup
Ii face sa latre la luna.


Cand te gandesc…

Cand te gandesc devii aevea
Si aevea framant nerabdarea
De a da la o parte fumul ce inca te ascunde
Si amestecat cu ceata, sa te sarut, sa te ador…
Iti aud pasii desculti calcand iarba inrouata
Si ma napadesc povestile din Olimp
Ca o pedeapsa ca exist mult prea singur
Mult prea trist...
Dar poate ca asa am invatat alfabetul,
Desenandu-te din cuvinte abia inventate,
Poate ca asa mi-am sculptat zambetul,
Alergand in jurul florilor ce iti cresc in par,
Poate ca asa mi-au nascut privighetorile
Incercand sa-ti spun ca te iubesc.
Poate nici nu stii,
Poate ca nu ai sa stii niciodata cu adevarat
Cum sangele mi se revarsa peste fata de masa
Desenand harta lumii in forma de inima,
Dar ai grija iubita mea, caci de ai s-o svarli
Inima mea va ramane seaca………



Cantec pentru Dinamo…

Din cate militii sunt pe glob
Si din cate isi poarta un statut
Doar la Dinamo e Domnul orb
Iar strigoii-s emblema pentru scut.

Suntem caini pana la moarte, adica slugi,
Si latratori printre pubelele din colt,
Purtam mereu pe frunte ochelari si glugi
Si pentru cei cinstiti avem mereu un glont.

Nici creier nu avem prea mult, dar nici nevoie,
In multime suntem haita care musca
Pe ascuns in noapte, ziua un simplu Goe,
In Groapa aveam rezervata-o cusca!

Din mii de piepturi strigam la unison
Pentru Dinamo, pentru arbitrii, chiar Liga,
Se zguduie si poarta de la stadion
Cand cateii iau startul sa se linga.

Din cate militii sunt pe glob
Si din cate isi poarta un statut
Doar la Dinamo e Domnul orb
Iar strigoii-s emblema pentru scut.



Cantec pentru Steaua

Din cate stele sunt in hau
Si din toate cate putrezesc
Una singura-i fara Dumnezeu
Strigoii doar o mai iubesc.

Suntem stele cazatoare, urgii pe cer,
Suntem stelisti, adica nimic concret
In loc de creier purtam in cap doar gel
Si nu stim vreunul din noi a fi destept.

Oriunde am fi, oricine ne-ar striga
Mereu haznaua om strange-o in subtiori
Caci e ursita noastra de a fi de mucava
Istorie sfanta de hoti, banditi, trisori.

Din mii de piepturi de pe stadion
Se aude in vuiet multimea rastignita
Cand arbitrii ne poarta la unison
Spre o victorie mereu cu bani platita.

Din cate stele sunt in hau
Si din toate cate putrezesc
Una singura-i fara Dumnezeu
Strigoii doar o mai iubesc.

Cheia

Am venit acasa aseara fara nimic pe mine;
imi lasasem palaria amanet la frizerie
pentru ca nu mai gasisera nimic de rest in cap,
sacoul l-am imprumutat unui caine cu pieptul mare
caci avea nunta cu o consoarta de la pompieri,
camasa alba imi atarna intr-un salcam
sa stie postarul ca nu e nimeni acasa,
maieu nu mai port de mult
caci mi se agata mereu de coaste,
pantalonii ii dadusem unui taran
sa isi minta graurii cu ei,
iar pantofii si restul mi-au fost opriti
pentru o datorie la fisc,
asa ca iata-ma in fata usii
si nu inteleg unde mi-am pus cheia.

Chestionar

Ai atins vreodata aerul ca sa ii simti respiratia
purtatoare de flori?
Ai baut vrodata din cupa unei petale
ca sa sti ce gust are amfora de ambrozie?
Te-ai sarbatorit vreodata cu regina
unui stup de albine
ca sa recunosti mierea cand ti se prelinge pe buze?
Ti-ai lasat gandul sa se zbenguie printre norii albi ai seninului
ca sa stii cat de curata e zapada?
Ai stat la sfat in noapte cu o stea migratoare
Ca sa descifrezi incotro zboara buburuzele?
Te-ai prelins vreodata, in chip de roua, pe un firicel de iarba,
ca sa stii de ce e atat de fin un picior de femeie?
Ai fost vreodata focul din tine cand marsaluie viforul de iarna
ca sa stii de unde rasare soarele?
Atunci da, esti viu.



Cimitirul

Din poezia trista a sufletului meu
Se scutur fulgi negrii
Peste albul dezarticulat
Al cimitirelor pustii.
Si eu as vrea sa stiu,
Tu poate chiar stii,
Unde sunt toti mortii nostrii,
De ce au plecat?
Vorbisem,
Si ne intelesesem perfect,
Sa ne intalnim la margine de sat,
Si eu ii tot astept…
Stabiliseem,
Sa ne asezam impreuna printre scanduri,
Randuri, randuri
Si imbratisati in noapte
Sa ne devoram unii pe altii,
Copii, cu parintii si fratii,
Verii, cu rudele mai vechi,
Sotii intre ei
Iar logodnicii cu amintirea
A ce nu a fost pana la cap.
La inceput, am presupus
Ca se odihnesc sub catafalc
Dar nu-s.
I-am cautat si-n interiorul crucii
Gandind ca, poate,
Fiind inca noapte
S-or fi dus la o partida de rand-de-vous.
Dar nu-s.
Si iata, ma tem si mai tare
Ca s-ar putea sa fie in sat
Iesiti la agatat
De oameni tristi, inca neingropati
Si nici imbalsamati
In tristele vorbe de sobor.
Din cerul fara stele vin, iata, curg
Fulgi negrii, de negre cuvinte
Si imi vin in minte
Povestile din cimitir
Spuse de groparii aflati
La o tigara, pe margine de groapa.
Se spune ca ei nu beau niciodata apa
Nici licoruri prea dulci
Iar cuvintele li se ascund in pamantul intelenit
Cu fulgii negrii de cimitir
Ca sa le ramana drept gir
Si necuvincioasa plata
Pentru cei care nu au murit inca indeajuns
Unde sunt toti mortii nostrii,
De ce au plecat?



Cina cea de taina

Undeva sus, foarte sus, departe,
pe un varf plesuv de stanca,
inima mi-e pusa la foc mic

fierbe in suc propriu
cu un adaos de sange
la fiecare cinci minute,
lava din ea,
uneori se improasca pe pereti...

venele mi se topesc slinos
ca o panza de stanion
peste flacara fierbinte a lumanarii
aprinsa sub pleoape de o
razvratire de furtuna.

mai adu crengi
focul sta sa se stinga
mi-au mai ramas cateva bucati de carne
lipite de osul de caine
si nu cred ca vrei
sa le mai vezi intregi.



Cine?

Cineva spunea ca orele se nasc la fiecare 60 de minute
Ca secundele le imita curioase,
Ca zilele fac si ele pui vii
Ca lunile clocesc asemeni clostilor,
Ca anii
Se trec la adunare,
Ca secolele cresteaza rabojuri,
Ca mileniile deja se trec in cer.

Dar cine le-a strigat primul pe nume?





Cine esti tu?

Cine esti tu? Esti tu plasmuirea oarba
Inventata de poeti in miez de noapte?
Cupa cu otrava,
Pacea lina din sihastrii,
Ori tacerea dintre soapte?

Zana buna , Consanzeana, sau delirul
Unei frunti scaldate-n sange?
Elixirul,
Ori fantasma dintre umbre
Cand in noapte frunza plange?

O, nu. Tu esti cea care a inventat suspinul
Ca din el, nemurirea sa isi soarba
Veninul,
Ori tristetea-i cea mai pura,
Freamantul ca o podoaba.

Sau poate vantul, furtuna, haul din cer,
Ori suerul rastignit pe creste,
Salbateca urma din carusel
Cu intrebarea-i nefireasca:
Cine esti tu, ce ascunde al tau mister?...



Cine esti tu, cine suntem noi

Cine esti tu, cine suntem noi
Atat de insetati de linistea luminii
Asezata la margine de camp?
O boare, un gand, un fulg alb
De papadie
O stea din cer cazand?

Cine esti tu, cine sunt eu,
A cui e imaginea din oglinda strigand
In limba aceea ciudata, tacuta, suava.
Neintalnita pe strada,
Nerostita la televizor,
Nepredata la scoala
Dar de toti cunoscuta
De toti talmacita in cuvinte pure
Doar in strafund?

Cine esti tu, cine sunt eu,
Si ce se preumbla pe langa trupul nud
Ca o umbra stralucitoare
Ca o insotitoare fara simbrie
Ca o cadana pe viata de stele daruita
Ca un legamant?

Cine esti tu, cine sunt eu,
A cui e privirea aceasta adanca
Care intra in noi, ne descoase fir cu fir
Ne imprumuta din caldura-i sublima
Ne incanta, ne alina
Ne foarfeca fiecare gand
Si noaptea o daruie cu lumina?

Cine esti tu, cine sunt eu?
Stamine de zare,
Curcubee de vara
Porumbeii stelari veniti in petit
Pe prispa unor soapte tacute,
Privighetori cu acelasi nume,
Un pluralul la singular rostit?
Cine esti tu, cine sunt eu?




Cine esti tu? nu te cunosc

Cine esti tu? Nu te cunosc.
Aflu ca ai un nume,
Desigur dragut,
Care se anina pe-o frunza de migdal,
Dar care mie nu-mi spune nimic.
Poate esti chiar frumoasa,
Inalta, semeata, cu ochii luminand a cer
Si buze de fragezita prospetime.
Poate ca anii au trecut prin gradinile tale
Si s-au impotmolit in gunoiul de langa grajd
Poate ca nici frunza nu mai vantura pe ram, nu stiu.
Pote ca esti acra, rece, rea,
Pe toti furioasa, pe toti incruntata,
Pe fluturii albi pornita sa-i sfarmi de Grota Mireselor.
Poate ca totusi, iubirea de fata te inalta
Acolo sus, la margine de eden
Ca un porumbel alb
Trimis de emisar sa sarute cerul.
Si ce daca? Cine esti tu? Nu te cunosc.



Cine suntem?

Cine esti tu, cine se ascunde in mine
Pluralul asta are vre-un sens
Cand atatea mii si mii de albine
Scutur flori ramase si ele fara sens?

Ne stim oare, existam
In sinele nostru altfel decat suntem
Caci uite, venim, plecam,
Ne intoarcem pe peronul aceleiasi gari
Purtand la piept un talisman cu gluten
Si radacini de soc
Ca sa ne recunoastem la proces
Cand va trebui sa spunem unde ne e timpul
Ce ieri il aveam si azi nu e de loc.

Poate ca reusim sa ii mintim
Si sa le spunem ca am fost pe mare
Si ca e acolo, sub un rasarit de luna
Adormit pe sticla-i de vin
Poate ca are
Sa ne trimita la Bosfor dupa o chitara
Si vom promite ca-ntr-un altar
Ca e timpul nostru sa rasarim in doi
Pe bolta si asa rara
A decriptarilor de suspine
Dar cine suntem noi,
Eu, cel din mine
Tu, cea din tine
Picamerul care sparge cuvinte sa ne gaseasca
Cine l-a inventat?


Cine suntem noi?

Cine esti tu, cine sunt eu?
Vintul, furtuna, briza marii
Lesa libeara a durerii
Sau rastignitul Prometeu?
Cine-i Andrada, cine-i Adrian?
Dar anonimul din cuvinte?
Cine, unde si cat minte
Pe parcursul unui an?
Dara visul, unde e visul
Unde-i tacerea ce promite
Cu zadarnice cuvinte
Tot adancul gol si nul?
Pote eu sau, Doamne, poate tu
Poate vorba rastignita
Seara pe-o iluzie mintita
Intr-o hruba, sau chiar nu…
Poate singur eu, port armura
Slobozirii de fantasme
Poate eu ma joc cu basme
S-mi incendii singur sura.
Dar si asa, cu vorba marii
Si a tunetului din munte
Cine esti, ce ai in minte
Ce se aude-n trenul Garii?
Vantul gol, trezirea oarba
Nestatornica iubire?
O fantasma ca o stire
Sau un ins ce vrea sa doarma?



Cineva, undeva

Calare pe o pala de vant,
jaratec sub sa,
ma caut si nu sunt
nici ici, nici altundeva.

Fulger de lumina sub stea,
incrustat pe un mormant,
ma caut sub lespedea grea-
unde-oi fi oare, de nu sunt?

Arcas al mortii, nascut din ea,
m-as recladi din pamant,
ma caut intens sub giurgiuvea
si nu sunt, si nu sunt.

Sfredel al muntelui sfant,
Indoliat pe cruci de nea-
m-o crede pe cuvant
cineva, undeva?




Clepsidrele

Clepsidrele cu flori miroase a inimi rasturnate
Lacurile lor inunda pasii,
Din munti curg suvoaie de rauri involburate
Peste bolta cu sare a anotimpului urmator.

Priveste cerul, e plin de ofuri incandescente
Fantani arteziene isi vaneaza pescarusii
Cu curcubele lor fosforescente
Cazute pe roua brelocului din horn.

Opreste-te si asculta, e orologiul galactic
Al noptilor din oglinda
Ingerul tau, ingerul meu singuratic
Cersind in poarta clepsidra rasturnata in vis.


Clopotele noptii

In noaptea-aceea, ti-aduci aminte, doamna,
Bateau clopotele noptii, bateau prelung -
Cu misterioase fosnete de toamna
Involburau frunzisul tristului amurg.
Satateam ca doua cripte in umbra unui gard
Privind fix spre cer o stea ce disparu-se…
Taceam in doi, ca franjurii unui stindard
Uitat pe campul unei batalii apuse.
Tu, doar ce vorbise-si, eu inca mai taceam
Privind la golul rece spalacit de ploi –
Atat de banal iti era ca te doream,
Ti-aduci aminte,- n ochii mei sticleau vapai….
Si-atata nepasare- n gesturi tu aveai
Si atatea taine in ochii-ti ruginii –
N-ai incercat macar o clipa sa tresari
De involburarea amintirilor tarzii.
Eu n-am vorbit. Ce as mai fi putut spune
Cand tu, de langa mine, straina imi erai.
In noaptea-aceea, ti-aduci aminte, spune
Pe cer ardeau si caramizile din rai.
Si-au tot batut clopotele noptii… Apoi
Te-ai ridicat incet…Eu am ramas sa ascult
Tarziul boltii framantat de strigoi
Si cainele care ma latra mult prea mult.
In noaptea aceea, ti-aduci aminte, doamna
Bateau clopotele noptii, bateau prelung;
Cu misterioase fosnete de toamna
Tu ai plecat in noapte, eu am ramas sa plang.



Cortegiu

Am fost sa iau ceva aseara
Aseara tarziu
Si azi mi-as numara luatul
Facand crestaturi pe tocul usii
Daca nu s-ar fi intamplat
Sa im vad ochii urmarindu-ma



Constructor interzis

Eu dau cu var, pun de o mistrie,
Nu am treaba cu tablourile,
Nici cu ochii din perete
Doar caramida o stropesc usor
Cu un sarut de trezire
Si o imbratisez apoi cu
73 de kilograme de varnita,
Nu stiu eu ce e cu divanul,
Il poti pune unde vrei,
Doar lasa-ma sa mai alint
Imbinarea suava a colturilor
Inainte de a ma lenevi sub un boiandruc
Cu vedere spre padure.
Stiu, trebuie sa finisez tavanul
Si tocul de la intrare
Dar vreau intai sa verific
Firele de la electricitate…
Nu, nu stiu de e mai indicat un pat dublu,
Nu stiu nici daca draperiile sa fie grena
Eu doar astept sa se usuce peretele de la sud
Pentru o ultima vopsire
Si gata…
De ar fi bun ceva in surdina?
Nu stiu, intreaba vecinul!



Contemplare

De nu ar fi asa frig, de as avea curaj
Sa ies din pestera in care am dormit
In ultimii 1000 de ani
Doar as aduna crengi fragede de brad
Sa le privesc cum ard
Atat de frumos, ca poti sa mori
Cand moartea altcuiva o adori.



Contestatii

In prag de seara, un gand ca o feriga
Intr-un izvor de constelatii-
O buha de seara isi striga
Seismicele perturbratii.

La miez de noapte, printre umbre,
Vulcan de palpitatii-
Un evantai de sunete sumbre
Produce vibratii.

Cu ultima bataie de clopot,
Fuior de ondulatii
Se aude intens un zgomot
De grave altercatii.

Si ca o fantoma de noapte
Cu triste conotatii
Pluteste-n aer un iz de soapte
Cu falsele senzatii.

Iar inspre zori, la primul cantat
Cu adnotatii
Din piepturi firave razbat
Doar simple contestatii.



Contratimp

mi-e frig, mi-e somn, mi-e liniste,
o candela se sbenguie afara
cu fulgii care se incapataneaza sa o sarute
in timp ce o farama de timp
intarzie pe malul apei
curios sa stie de o sa se inece
steaua ce tocmai a cazut.

Conversatie in surdina

Uneori, inima se simte indrepatatita sa intrebe
De tine, de mine, de noi,
De trenurile care vin, de vagoanele care pleaca,
Si apoi asteapta raspuns

Uneori inima se simte datoare sa raspunda
Cat au costat castraveti
Care e marea cea mai buna pentru shurf
De ce s-au inventat cheile de masina
Si apoi, fara motiv, simte nevoia sa taca.

De cele mai multe ori, ramanem simplii specatatori
Cu buzunarele goale
Cu pantofii descusuti
Fara a putea gasi sensuri, urme, directii
Rumorii care insoteste toate aceste conversatii
Abia auzite.



Creneluri fusiforme

Zbor pestii plecati din mare
In coada unei stele sa se rasfire
Iscoada de portelan a unei semanaturi
De buburuze pe cer.

Pestii s-au rasculat pe vreme
Vor sa fie liberi in vazduhul fara nori
Si sa priveasca de sus cum ploua soarele
Lovituri grele de pusca.

Pestii zbor odata cu noaptea
Pornita si ea la vanatore de sirene
Ma cauta in ochiuri de traznet
Sa ma scurga prin branhii,

Aer racorit de iubire
Trecut printrun corp de rama,
Rama argintie, de zare fusiforma,
Care isi fierbe indoielile pe un crater de luna.



Cu gandul peste drum

Ieri mi-am privit cuvintele cum se lafaiau in oglinda
cu rotunjimile din coltul gurii deschise spre fereastra
vecinei mutate tot ieri.
Se simteau atat de comfortabil in compania
fluturilor din spatele de sticla
ca nici nu se mai sfiau sa se desfete nude
in propriile lor iluzii.
m-am uitat atent, nici marul lui Adam nu parea
a avea vre-un fel de sfiala, era chiar putin obraznic
cand gatul mi se intindea spre horn
ca el sa troneze singur muntii de la poalele vecinei,
barbia juca un dans vechi, de dinainte de Hristos,
buzele imitau valurile unei mari venita in vizita pe un continent virgin,
doar narile pareau ca miros ceva ce nu era ieri…
Cuvintele mi se imbratiseaza, se strang pe o urma de ruj,
aluneca pe toboganul unei raze albastre venita si ea sa isi arate rubinii
si pleaca sasaind sa dea putin ocol la casa de peste drum,
cine stie, poate ca e o usa deschisa..



Cum sa fac

Cum sa ii spun sufletului ca nu-i e permis
Sa priveasca stelele de pe marginea unui izvor,
Cand stiu bine ca acelea sunt doar rasariri
Ale sufletului tau fauritor de galaxii?

Cum sa il inchid in casa, dupa draperii grele,
Cand afara ploua varatic cu pestisori stralucitori
Si curcubee inlantuite sublim pe cer,
Cand stiu ca-s doar lacrimile tale de dor pravalite peste bujori?

Cum sa ii astup narile cu o batista de canepa
Cand parfumul razvratit din mii de flori
Peste terasa incarcata de porumbei si trandafiri
E chiar mirosul tau de zana a zanelor venita sa ii zambeasca?

Cum sa pun drug la poarta si zavor la usa de stejar
Cand fluturii albi, dantelati cu culori din cele fara seaman
Se zbenguie prin verdele gradinii imbatati de polen,
Cand stiu ca doar ochii tai sunt cei care inunda tot jurul?

Cum sa il svarl pe Prometeu de pe stanca pentru a-mi rastigni sufletul
De ghearele corbului mereu flamand de sange
Cand stiu ca in toata nemarginirea ce ma cuprinde
E doar inima ta daruita mie?



Cum, cat

Cum te iubesc, cat oare, plamadita in culori
Sculptate cu franjuri de stele?
Poate cat imensitatea ascunsa a oceanului
Imbratisat zilnic de palmele lui Dumnezeu,
Ori, cat infinitul niciodata finit al galaxiilor
Ascunse privirilor noastre de mici gaze pe un colt de paine.
Sau poate cat incandescenta mereu nemasurabila
A popoarelor de stele cu statut de soare,
Sau poate cat toata umbra nascatoare de simfonii
A padurilor de astrii strajuitoare de dor.
Poate ca iubirea mea e cea care lumineaza in noapte
Toate acele povesti extraordinare incepute cu “te iubesc!”
Si sfarsite cu “te iubesc!”
Si poate ca tot ea e aceea care erupe din cate o stea cazatoare
In balconul tau incarcat cu flori si ghirlande
Fantani flamande, flacari miscatoare
Si poeme de dor imprastiate pe petalele florilor
In zorii fiecarei dimineti sub forma de cerculete stralucitoare de roua……..
De ce nu incerci sa aflii?.........


Cupa de flori

Ne-am apucat sa numaram porumbeii transformati in fluturi
tu si cu mine, ca doi scolari pusi in ascultare,
genele de zare pravalite peste iarba
pareau sa nu ne incurce,
o invatatoare pornita sa acuze
se involbura in propria ei savoare de zori
culori
din cele mai senzuale
isi amestecau filigramele printre petale
in timp ce buzele de safir isi daruiau nectarul
in soapta imperceptibila a unei “bunei dimineti” incarcate de roua.

Ne-am apucat sa numaram porumbeii transformati in fluturi
tu si cu mine
dar murmurul izvorului nu ne da pace
el mereu ne incurca absorbindu-ne din vis,
asa ca greseala fiecarui gand
am incrustat-o pe rabojul unui sarut
sa nu uitam unde sa revenim
cand curcubeul v-a pravali o noua avalansa
de fluturi multicolori cu aripi de porumbei stelari
in cupa de flori a diminetii de mai.


Curatenie

Inima face curatenie….
aseaza intrebari langa intrebari
in vagoanele care alearga printro gara nestiuta,
cuvintele le leaga cu ata, le stanteaza pe piele
si, cu numar de ordine, le pune pe raftul de la rasarit.
Soaptele care se scurg pe jos le strange in cada
Sa se racoreasca inainte de a le fixa intre flori
Iar buzele…. Buzele le aseaza pe perete
Ca sa stie cu totii cum e un sarut.


Cu tine

Cu tine
m-am cunoscut pe mine
si mi-am zambit.

Prin tine
am privit in mine
si m-am minunat.

Alaturi de tine
mi-am pipait eul
si am tresarit.

Ca impreuna cu tine
sa ies din mine
cand credeam ca am murit.

Si doar cu tine, azi
incerc sa revin printre vii,
intrupat in mine,
revarsat din trupul tau,
prin simplul cuvant” Da”.

Si doar cu tine,
cu ochii tai,
cu buzele tale,
cu surasul tau,
ma regasesc pe mine,
si-n rest nimica nu sunt.



Cuvant cu cuvant

Iubeste-ma iubito
Tine-ma strans cu bratele tale moi si catifelate
Si ma saruta nu doar cu ochi-ti incarcati de stele,
Ci si cu buzele tale fierbinti., ca doi luceferi de noapte
Izvorati din carne vie,
Si cu trupul tau de universuri stelare ma acopera nestingherit.
Iubeste-ma intens, profound,
Ca intr-o goana salbatica de mandra felina
Ce capriorul l-a prins spre desfat in luminis;
Iubeste-ma, caci asemeni te-oi iubi
In noaptea asta cristalina, flamanda de sanziene,
Real, material, cu mine tot daruit din clepsidra
Fara de sfarsit.
Si fa dragoste cu mine iubito, ma daruie sirena sublima
Cu lumina ce in ascunse parfumuri o porti,
Ma lasa cu vraja si intense soptiri
Prin poarta-ti zavorata sa ma strecor,
Si fa dragoste cu mine iubito,
Fara evadari la piata sau in décor, la teatru,
Fara iesiri la balcon,
Fara oprire, fara pauza in nisipul cald si nud,
Fara pudoare, fara prejudecati, fara regrete
Si doar cu respiratia in galop de cai liberi si semeti
Iubeste-ma fecioara, daruie-mi lumina descantului de dor
Aici, pe insula asta pustie unde noi ne avem lacas.
Nu-ti mai cer de mancare
Nici vinul de sampanie nu-l mai support,
Nu voi ca fumul de tigara sa imi ucida timpul
Ori spatiul sa il rasfire
Ci doar un transfer de universuri rare,
Magnetice, mirifice, sublime trairi
Din mine spre tine, dintrun univers in alt univers,
Vom darui cu superba noastra razvratire
Si fara timp, fara spatiu, le vom daltui in noi…
Vorbeste la plural iubito
Caci eu si cu tine suntem “noi”
Sau inventeaza un singular in doi
Sa-l brevetam aici, pe plaja pustie
Unde doar Luna isi tine rondul de noapte
Si fa dragoste cu mine iubito, ca-n stele sa scriem
Cuvant cu cuvant, aceasta sublima poezie.



Cuvantul

Cand cuvantu-si cata calea spre a versului pornire
Rascolind tacerea goala cu vremelnica-i zvacnire,
Cand se-azmut din ganduri vorbe catre-a umbrelor padure,
Muri de sarme-ntind pe coale rugul lor de tepuri sure.

Iara pana de incearca sa strunjeasca fin cerneala,
Printre randuri ostenite sa impatime scrobeala
Alba-a sanului de fata ca pe-o dulce licarire
De izvor pe pat de pietre ori de ape-n unduire

De-o voii cumva sarmanul, in epistole sa scrie
Despre teiul ce infloare in a vantului simbrie
Ori de steaua care luce cand coboara-n marea uda,
De se vrea din cer cu apa, ca o noua paparuda,

S-o izbi atunci de rece, groaznica privire sparta
Cand zgariind hartia goala, nici o vorba nu se iarta
Cu a gandului furtuna, cu a noptii sale stele –
Rasucind vartejul corzii, s-o usca cerneala-n ele.

Caci acele ganduri toate inganate de iubire
Ori de spaima ce inunda fragezita lui simtire,
N-or gasi mereu lacasul sub a razelor de luna,
Nici tomnatecul repaos in adancul care urla.

Si de-i cati la ochi privirea, vezi atuncea cum straluce
Precum bolta cea aprinsa pe a cerului uluce,
Un breloc de roua fina aninata lin de gene,
Zarea nalta de sub iris cum framanta-n lumi eterne,

Universuri care sburda sub a fruntii sale ganduri
Revarsari de ape surde in morisca cea de samburi,
Iara taina care-ndruma de prin ceturi lumea vie
Cu a visului mireasma, ea adancul il descrie.

De-ar putea Cuvantul spune cum launtrul isi razbuna
Peste forfota crescanda toata vraja cea nebuna,
Curcubeul care creste inflorind lumini de raze
Ca o nastere de lume peste clipele extaze,

Ar fi Doamne, bland cu sine, un poet de vorba noua,
Zeul stelelor albastre peste mare cand se ploua,
Un talmaci nascut de Soare ca adancul sa-l descrie
Cu lumina lui divina preschimbata-n poezie.

Iar cu slova-ar unge sanul care inchide-n el o lume
De misteruri fara seaman in oceanicele-i spume,
Ar tivi pe coala alba o mireasma ca de ceruri,
Nepatrunsul sa-l preschimbe in poeme si in leruri.

Dar insa, uite chiar, toate-s vorbe ca si-o ceara
Care picura in noapte din lumina ei amara:
Cade-ncet pe solul aspru si de uda se usuca,
Lumanare fuse steaua, Lacrima doar o spelunca



Cuvinte de muzeu

Lasati cuvintele sa mearga la culcare,
E asa de tarziu,
Iar postalionul, ati vazut si voi, nu mai vine
E posibil sa se fi inhaitat cu lupii,
si acum urla ceva de pe dealuri.

Vecinii? Nu stiu, acum un an strangeau paie
Sa le vanda la targ pentru perini,
Dar nici ei nu mai foloseau cuvinte
Se plangeau ca ruginesc repede
Si isi strigau de buna dimineata prin semne.

Am auzit chiar ca la oras au fost interzise
E lege,
Si sunt pancarte care te avertizeaza ca de le dai drumul pe strada
Ajungi urgent in instanta
Si de acolo direct, direct la ocna.

Vedeti, de aceea le tin eu mai mult prin casa
Si nu le invrednicesc cu vre-un gand
Sunt doar relicve dintr-o epoca primitiva
Dar le pastrez totusi,
Un nepot vrea sa isi deschida muzeu.


Cuvinte libere

zeci, sute, mii de vorbe
carora ieri le spuneam scrisori
se plimba azi fara timbru, fara postar
prin gradina mereu neterminata
a internetului.

Zeci, sute, mii de asezari verbale
carora ieri le spuneam carti postale
isi iau in fiece clipa zaborul
prin eterul mult prea primitor in toate
al internetului.

Expediatori, destinatari, purtatori de mesaje
Sunt aici cu totii egali
In lipsa lor de nume
Indragostiti la comanda de un chip, de o silaba
De o clapeta cu nume de site.

Ei da, aici iubirea zboara nestingherit
De la o pleoapa la alta
Si buzele se transforma in vis
Intersectand povestile cu soarta
Pe cararile lor alambicate.

Iar iubirea, asa siluita cum e ea
De neatingerea fireasca a degetelor flamande
Isi face loc printre crapaturile verbelor
Descheiate la piept
Ziua, seara, si noapte de noapte, ca un simplu dar.


Cuvintele

In soapte de dor,
prelinse abia,
lin,
molcom izvorate,
sculptate pe candela,
ori incrustate in varful degetelor,
tandre,
senzuale ca o pisica de casa
si moi,
moi precum roua din zori,
curg,
plutesc cuvintele,
gingase imbalsamari sub clarul de luna,
al primelor 1 000 de nopti.



Cuvintele noastre

Cuvintele tale ranesc
Vorbele mele acuza
Florile ce abia mai cresc
`n zborul alb de buburuza

Cuvintele tale ucid
Strigatul meu inghiata
Mirosuri slinose de acid
Imprastiate in piata

Cuvintele-intregi usuca
soaptele abia mai clipesc
in noaptea in care urca
amintiri in nefiresc

Cuvintele tale rasfir,
Tacerile mele-incrunta
Vulturi ce sfredel in delir
Daruri comune de nunta.




Daca as stii

Daca as sti cum, cu mainile te-a desena
Pe cupola de vise
Cu ochii te-as savura
Dintre petalele padurii de crini,
Cu gura te-as sorbi
Din primul strop al izvorului de munte
Cu mine tot te-as reinvanta
Dintre paginile Creatiei
Ca sa nu uit niciodata ca existi...
si sa te sarut



Daca frunzele

Daca frunzele ar putea spune
ai sti cu siguranta cate cuvinte au zburat
cate s-au lovit de pamant
cate au pactizat cu varfurile stropite de soare
si cate, asa putine cum sunt,
s-au transformat in soapte inainte sa ploua.
Dar ele tac iar eu inca mai cer o matura vecinei
pentru a sterge dupa-amiezile din prag.


Daca ar putea sa spuna frunzele
de cate ori au fost adunate in numere perechi
chiar si cand se decretasera numerele fara sot
la fabrica de carbune,
ai sti sigur cum se cantaresc florile de tei
inainte de a li se da drumul sa zburde pe alizeele olimpului
si nu mi-ai mai bantui noaptea prin pivnita
umeda.

Daca frunzele ar sti sa iti spuna
de cate ori s-au facut repetitii cu trupa de balet a Olimpului
pe notele unei simfonii secrete chiar in poiana asta
pe langa care treci incruntata
ai sti cu siguranta ca nu sunt povesti
fluturii ce tocmai i-ai desprins din oglinda
iar pescarusii care iti tipa in geam
au lacrimile gata sa mai umple o mare.



Daca m-ai chema

Daca m-ai chema, as veni iubito
sa iti asez petale de trandafir
de la drum si pana in budoar,
crini albi, cu mirosul lor imperial,
si ucigator,
i-as pune strajeri la usa
privighetorilor le-as darui un colt pe balcon
sa iti spuna mereu ca te iubesc
apei i-as da dreptul mereu sa te sarute,
vantului sa te alinte,
soaptelor sa te desmierde,
si de m-ai chema iubito,
langa piciorul tau cald m-as odihni.



Daca si cu Parca

Daca si cu Parca
Se plimbau in barca –
Daca de nu era,
Parca se ineca.

Un Daca-nfrigurat
Inhamat la barca
Il cara-nspre uscat
Pe domnul zis Parca…

Pe luciul ondulat
Plutea incet o barca
Cand vantul sa iscat
Sinistru pe sub barca.

Dar Daca s-a incordat,
Inhamat la barca
Sa-l duca pe uscat
Pe zbarlitul Parca.

De n-ar fi existat
Daca cel din barca
Sigur s-ar fi-necat
Sarmanul domn Parca.

Daca si cu Parca,
Un cuplu cam ciudat



Daka si cu parka

De s-ar fi inventat un daca
asa cum se inventeaza uneori
povestile in laborator,
de s-ar plamadi un parka
in eprubeta unei campii
ori de s-ar topii din amintire
un contur de barca
care sa ne poarte peste ocean
as indrazni sa zic ca e firesc
necesar chiar,
ca daka si cu parka
sa iasa pe lac intr-o barca
stravezie de carton.



Da-mi o tigara

Da-mi o tigara
caci mi-au ramas doar degetele
care imi ironizeaza buzele
de strig, zbier, urlu:
e atat de simplu sa ucizi privighetaorea
ce iti aduce lumina
ca nu mai inteleg:
de ce Doamne
nu ma amesteci cu scrum?



Dand viitorul inapoi

Frank Fenner, savant american, ne spune ca peste 100 de ani
se va pune premiu pe capul fiecarui om
care nu reuseste sa ia el premiul,
ca puscariile vor fi ticsite de cei care vor munci fortat
la arderea bibliotecilor,
ca premiul Nobel pentru pace va fi scos in afara legii,
iar toti cei fara arma vor fi incinerati de vii.
Nu vor mai exista spiatale, deja si-au dovedit
nu inutilitatea, ci gravul atentat la sanatatea naturala,
iar mancarea din supermarketinguri
va fi scoasa la marginea oraselor si impartita la ruleta ruseasca.
Ouale se vor interzice expres consumului
la fel si icrele, ca si bobocii florali, ori semintele,
iar animalele gestante vor fi declarate monumente ale naturii.
Nu la fel se va intampla si cu femeile insarcinate
caci doar multiplu de un milion va capata dreptul la o noua progenitura
iar canibalismul va deveni religie planetara
in timp ce religiile actuale, toate vor fi trimise la reciclare
pe o alta planeta.

Frank Fenner spune ca deja suntem prea multi si a venit timpul
sa mai mancam si din noi,
cate nitel la inceput, mai apoi pe saturate.
Cu Frank Fenner insa ce vom face? Caci s-a mai vazut,
intai dam cu pietre si apoii ne inchinam…
Daca-ai fi
Daca ai fi doar o lacrima,
margaritar din fundul unei scoici,
as rascoli adancurile albastre
si dintre corali ti-as culege sclipirea
doar pentru suflet ambrozie sa-mi fie.
Daca ai fi insa cantecul duios
Ce strabate valurile inspumate
Al beznei din largul inspumat
mi-as ucide barca cu panze
ca doar o nota sa fiu pe diapazonul suspinelor tale.
Daca zambet ai deveni dintr-o data
Rasfirata in parfumul florilor de mai
Albina, bondar, gaza minuscula,
i-as cere Domnului un nou desen,
Ca sa ma ascund in poemul tau
Soptit printre stamine si petale de amor.

Daca insa doar trupul sublim
l-as regasi tolanit pe nisipul marii
mi-as vinde sufletul sa fiu grauncior,
acel grauncior ce nu vrea, se incapataneaza el,
de epiderma sa ramana prins, agatat,
Lipit ca o nestinta de carte..
Si daca toate astea ar insemna viata
Frumusete, candoare, iubire, suspin
mi-as scoate sufletul din piept ca sa–ti alint
fruntea, gatul, sanii, piciorul minunat
si sorbind picatura de sampanie
as invata din nou cum viata se recladeste
pe intinderea ta de soapte.



Dar de ziua mea

Casa din valea asta este bantuita de alb si negru
Uneori de un cenusiu murdar
Asa cum e ceata din mlastina de mai incolo;
Nu exista alb si rosu
Verde si galben
Albastru si portucaliu
Cum in casa asta nu s-a purtat nicidata inel la deget.
Se spune ca se transforma in fulger
Si se propaga hidos, inflorind in tot felul de buboaie puruioase,
Pana la inima unde exploadeaza inrosind peretii.
Aici nu spune nimeni “buna dimineata”, “sa ai o zi minunata”,
Si nici nu ti se ureaza de “noapte buna”.
Caci singurele obiecte care impodobesc peretii
Sunt cutite lungi, inconvoiate, ascutite pe curea,
Coase care tin loc de candelabru, si multe topoare.
Se zice ca pana si paturile au forma de craniu
Iar de murit… nu stie nimeni, nu exista cimitir,
Caci cine intra acolo nu mai iese.

E casa pe care iubita mi-a daruit-o de ziua mea.



Darul

Din miile de cuvinte care exist
Iti darui doar unul
Si acela adesea proscris
De cei ce au inventat ghilotina
Si esafodul de dimineata.

El e acela care iti uda gradina
Florile crescute in drum
Bujorii de pe campul virgin
Si iti aduce roua din zori
Asezata suav pe floarea ta alba de cais.

Iubire
Atat iti daruiesc
Nu vorbe, nu povesti, nu ambalaje de lux
Nici cuvinte alambicate
Pe o rasura de vant.
Doar atat: iubire!
Nu am nimic a-ti promite
Nu ai nimic de promis
Si atata libertate
Nu am avut nici odata in eul ascuns
De privirea vecinilor prea curiosi…
Iubire
Universul tot adunat intr-un singur cuvant.



Datini

Se pare ca asa a fost mereu,
Miorita sa fie datatoare de soroc
pe leaganul lui Hamlet in prima zi
in care vulturii au strapuns inima
inaintea sarutului de mama,
iar stelele care cad, sa il loveasca mereu
pe acel ce nu le-a privit de dupa mlastini…
mai urla un caine, mai plescaie un uliu,
un prieten te mai tradeaza din cand in cand
si doar cateva carti de abecedar mai raman
sa reia povestea de la inceput.
Da, asa a fost mereu…

Datorita tie

Datorita tie
Am vazut cuvintele plutind printre flori,
Am auzit lumina fredonand peste ape,
Am simtit buzele Evei sarutand Edenul,
Am pipait visul preschimbat in zane de seara,
Am savurat mirosuri parfumate printre stele
Si cand am crezut ca tot ce am aflat
Ce am ascultat, ce am crescut in mine
Sunt aevea, tu ai plecat.


De ar fi sa zburam


De ar fi sa zburam
Ne-am privi de sus,
Cu randul,
Si ne-am intreba mirati
De ce nu suntem galaxii
Ca sa plutim deasupra de stele.

De ne-am naste dintr-o atingere
Ne-am inventa iubirile intr-un tramvai
Voind sa stam mai mult in picioare,
Abonati ai orelor de varf
Nereclamate niciodata la dispecerat
Ei, dar si iesirile de pe stadion ar fi ideale,
Le-am umple, cred, la fiecare cinci minute.

Iar de ar fi sa tacem pe cat vorbim
Am transpira cu mult mai mult
Marile ar fi mai sarate
Oceanele ar creste in inaltime
Voind sa sarute poala fiecarui munte
Iar noi am sfarsii prin a ne intreba fara raspuns
De ce nu e destula piatra
Ca sa ne sculptam intransa!

De as fi….

De as fi petala de trandafir
Ce o saruti cu adierile sufletului
Te-as imbata iubito cu parfumul nestiut de nimeni
Intr-un apus de sambata seara
Si apoi te-as duce in ascuns intr-o poiana de munte
Ca sa te iubesc cu crestele toate de martori.


De-as fi un ocean cu ape limpezi
Te-as imbia in adancul misterelor mele
Sa ii afli tainele de nimeni stiute
Si printre corali paziti de corhote de pesti multicolori
Te-as iubi cum toate adancurile nu stiu ca se poate.

De as fi lumina care scoboara din ceruri
Te-as inconjura cu brate tremurande
Si buze fierbinti
Si te-as duce in zborul albastru, printre galaxii,
Ca sa invatam Universul ce e iubirea.


De as fi eu vantul, cu eternu-i neastampar
Te-as purta pe fulgi albi de papadie
Si te-as duce in gradina Facerii
Pentru a gusta din nou din marul ascuns
Ce Dumnezeirea l-a vrut doar pentru Ea

Ghiata, zapada, Siberia toata de as fi
Te-as desena pe intinderea fara de sfarsit
Cu miliarde de poeme albe
Asternute continu la picioarele tale
Pentru a invata infinitul fulgilor de nea
Cat de fierbinte am invatat sa iubim.

De as fi Luna, stapana iubirilor ascunse
As rascolii nemarginirea sa te gasesc
Si te-as imbratisa cu razele mele flamande
Pentru a te duce pe tine, stea a mea,
Sa ti se inchine toate stele infinitului.

Si macar cuvant, soapta, o silaba de as fi
Te-as canta zorilor si te-as sopti apusului pe mare
In poeme cum nimeni nu a scris
Te-as lauda Nemarginirii si strajer la usa ti-as fi.

Dar nu sunt decat un om, iubito,
Un om ca toti atatia altii raspanditi prin lume
Doar ca eu am ceva ce nu au toti ceilalti:
O iubire nebuna, salbateca, pura si fara de comparatii
Asezata la picioarele tale in noaptea de Sanziene
si nimica mai mult nu sunt.

De as muri maine



De as muri maine
Azi m-as bucura ca inca mai pot
Sa iti sarut mainile, ochii, trupul frumos,
Inmarmurit de sublimul ce numele tau il poarta,
Andrada

De as muri maine
Azi nu as avea timp sa imi para rau
Caci ochii ar fi ocupati sa-mi fie ochii tai,
Buzele ar fi retinute de contopirea cu tine
Iar sufletul nu as avea cum sa il desprind din intregul lui

De as muri maine
Azi clipa mi s-ar parea cu atat mai frumoasa
Si as alunga orice gand care in care nu esti
Ca sa mai colindam odata planeta, alergand
Ca doi nebuni frumosi


De as putea sa nu fiu

De n-as fi, de as putea sa nu fiu
Strainul care te priveste de dupa colt
Fierband, arzand, stand sa explodeze din sine
Doar pentru ca tu existi...
Puful alb de papadie
Ce ti se aseaza sub ie
As vrea sa fiu.
Dar ce nu as vrea, de ce nu as dori,
Si cat inca visez la consanzene
Si vrajitoare de noapte
Care, printre soapte
Alambicate, te vrajesc si iti dau alt chip...
De ce nu as fi vantul ce adie
Si bluza doar o involbura,
Aerul in miscare cand piciorul fin ti-l saruta?
De ce nu as fi eu doar o pluta
Din flori fine de plop
Care sa pluteasca si sa te imvaluie
In chiar ziua mare?
Fluturi albi, fluturii de campie
Sa fie toti o parte din mine
Ca sa-ti daruie primavara ca pe un sarut de lumina,
Susurul de izvor,
Soaptele de dor,
De cate ori ochii iti pleaca spre visare.
De ce nu m-ar blestema vrajitoarea
Sa fiu nisipul marii pe care calci desculta
Si in caldura lui cand te desfeti
Atunci cand crezi ca esti doar tu si marea.
De ce apa nu as fi,
Apa de ploaie, apa de mare, apa din fantana,
Aceea care te are
De iubita fara sa stii?
Oh, sau Sburator…
Sburatorul ce intra pe horn
Cu trupl sau celest si gol
Pentru a-si lua de simbrie
Iubirea ta din lumile stelare,
Amorul ca poezie si lumea ta toata?
Oh, de n-as fi, de as putea sa nu fiu
Doar un trecator banal prin multimea abstracta
De care iti feresti privirea
Pornita sa caute mereu si doar pe el, Hyperion…




De ce ar conta?

O, dar eu nu sunt nimic din cate at fi trebuit sa fiu
Doar o farama de lumina ivita intr-un hambar
Cu vechituri si fiare ruginite
O piatra sparta, un cuvant fara silabe
Slefuit de mana tremuranda a unui argintar
Uitat de vreme
Si nici nu stiu
Daca ceva anume
Ar trebui sa imi poarte umbra prin padurile de vant.

Nu sunt nici macar cuvantul inventat pe o carte,
Doar o silaba de care te incurci uneori
Facand slalom printre forme de vorbire
O soapta pe care o ignori
Inainte de a o darui unei primaveri irosite
Poate ca sunt doar o parte
Din umbrele prinse de asafod
De vre-o rapciune cu ochii bulbucati
Si ce daca, de ce ar conta?





De ce as crede

O buburuza cu doua capete, nu am auzit,
nu exista,
O samanta de papadie cu umbrela de ploaie
nici gand
un trifoi cu sapte foi,
o floare cu petale din doi in doi
fara “nu” de preambul,
nu am gasit
nici in gradina, nici pe camp, nici macar la florarie;
un soare care sa rasara dinspre apus
nu se afla,
cum nici flori de gheata nu am vazut in vre-un cuptor
sau luna fara sa isi numere stelele.

atunci de ce as crede ca inima ta nu are patru aorte
prin care iubirea sa se joace de-a hotii si vardistii?

De ce taci, iubito

De ce plangi iubito? vezi
se aduna frunze
in loc de chei
si crengi uscate de pe rau
si-s toate un frau
razvratit de ape.

De ce pangi iubito? vezi
clepsidrele din drum
se cearta pe-un ceas
si frunze se duc in deriva
a avortat si o griva
pe la cinci, in batatura.

De ce taci iubito? ard
Gutui la noi in prispa
si tacerile-s la rand
e o prima recolta, e vara
vom sarbatorii diseara
cu vecinii veniti de la plug.



De fiecare data

De fiecare data am mers in contra de vant
De fiecare data ne-am reprosat ca suntem vant
Iar intrebarile care s-au lovit mereu de noi
Ne-au scrijelit carnea, sufletul, sangerand.

De fiecare data am mers pe alt brat de Dunare
De fiecare data am azvarlit cu pietre
Iar linistile ni s-au aruncat in valurile crude
Sa uite de setea cu care ne ciuruim.

De fiecare data am spanzurat diminetile
De fiecare data nu ne-am recunoscut pe noi
Iar lacrimile scoborate din ghetarii albastrii
Ni le-am pus langa suflet sa le avem aproape.


De incerc sa

De incerc sa te gandesc aevea
In ochii mei ivita seara pe alei fosforescente,
Povestile incep sa se infrupte
Adanc din sangele care ma inunda
Asa cum marea soarbe nisipul
Si in plaja il arunca
Cum muntele cheama ploaia
Si in izvoare apoi
O daruie iubitei din campie
Asa cum floarea de papadie
Smulge nectarul din pamant
Spre a-l darui
Intr-un ritual de iubire vantului.

De incerc sa te gandesc
Tu devii aevea
Femeia care imi fierbe inima
Intr-un ceaun de petale purpurii
Cu ingrediente de zambet
De ochi
De buze
De sani copti la soare
Si de soapte strecurate printre atingeri
Involburate
In noaptea primelor capsuni de mai


De incerc sa te gandesc
Tu devii iluzia intruparii
Intruparea din poeme
Chiar poemul care-incanta
Alchimia dezlegarii
Alfabetul simfoniei
Cand paunii isi scriu refrenul
Ori cometa ratacita
In valtoarea de iubire
Tu esti noaptea, ziua,
Diminetile cu soare
Si in gand cand te cladesc
Tu devii sublime-mi incantare..



Deimpartitul

In reducerea la absurd, eu nu exist,
iar in tabla impartirii
mi-am gasit un loc frumos
la subsol;
e cald, linistit,
cu aer conditionat dat pe rapid
si fara aduceri aminte…
doar o usa mai scartaie din cand in cand
ca si cum ar plange pe cineva
dar nu e nimic, nu se aude sus,
iar aici sunt doar eu, Deimpartitul.



Descant de boala

Tu boala stricata
Sa pleci de indata
Cu fata patata
Cu inima uitata
Cu gandul stors
Spre zarea pustie
Si din o mie
De bobi de roua
Sa nu iti ploua
Decat uscat
Sa nu iti ninga
Decat vant
Sa intrii in pamant
De asa descant
Si nimeni sa nu stie
Ca ai ras,
Ca ai plans
Ca ai vrut
Un sarut
Ce nu-ti apartine.

Du-te boala
Sa arzi in foc
Sa fierbi in zmoala
Sa fii tu boala
In propriul ghioc
Sa ramana noroc,
Si suflet curat
Zambet fara oftat
Lumina cea vie
Si o vesnicie
Sa nu se mai stie
Ca ai existat

Destin


La inceput totul a fost normal, firesc, banal
Cu cate un cuvant spus doar pentru placerea cuvantului,
Cu cate o privire daruita pe gratis,
Cu ganduri neimpartite in doi,
Fara nici-un fel de adiere in gradinile suspendate
Peste noptile noastre de primavara.

Vorbeam doar… despre ipoteza de a vorbi frumos,
De a zmaltuii o fraza cu lut proaspat,
De a aseza cate un bibelou la intesectia dintre cuvinte
Si de a vorbi cateodata despre misterul tiganilor nomazi.

Nimic care sa tremure o frunza!

Apoi, cuvintele tale au zambit, le-am zambit fara sa stiu ce fac
Neintrebandu-ma totusi cum de au patruns in cas`
Caci aveam un drug mare pus la usa, si un caine barac,
Stiu doar ca nu mi s-a parut nefireasca
Asemanarea cu pieptul tau
Dimpotriva chiar, mi-am asezat capul si ti-am simtit bataile inimii
Transformate in picatura nechinezeasca, un fel de muzica nepamanteana
Sublima
Abia perceptibila, care ma subjuga.

Si nu a mai fost de mirare ca vorbele tale au capatat contur de brate
Si m-au inlantuit
Ca soaptele iti sangerau in forma de buze
Ca fraza de ieri, normala, fireasca, banala
Se transformase in iubire absoluta si dormea in mine,
Visa in mine,
Plangea in mine
Ca o fanatana in care se desmiaradau izvoare.


De te va intreba

De te va intreba cineva despre noi, tu sa ii spui
ca inima mea e o bucata de continent
desprinsa odata cu Facerea din continentul tau,
ca ochii mei sunt stelele cerului de tine inventat,
ca ochii tai sunt galaxiile purtate de infinit,
ca zambetul tau e ondulatie de curcubee,
ca zambetul meu e flamanzirea de ele,
ca pielea ta e absolutul divin a toate cuprinzator,
ca epiderma mea e forta care a inventat gravitatia,
ca soapta ta e nemarginirea concentrata itr-un singur poem,
ca soaptele mele sunt stelele care vin sa te desmierde,
si de nu va intelege ce ii spui, iarta-i tristetea,
singuratatea de a nu fi cunoscut iubirea




De timp

Ma intreb uneori daca timpul poate fi declinat,
Timpul de ieri, timpul de azi, timpul de maine,
Daca are el aceasta particularitate de a fi inscris
Pe rama unei numaratori de mana,
Daca ii zboara berzele,
Daca ii vin randunelele,
Daca fluturi sai fac cuib pe buza unei fantani
Ori daca, pur si simplu se conjuga in abecedarul lui Hamlet;
Eu, tu, ,el a fi, a nu fi , a fost, nu a fost, este….
Sa fie el naveta aceea cosmica in forma de farfurie
Care vine, priveste, pleaca?
Sa fie steaua care nu-si mai iubeste locul
Si o ia la goana pe cer… incotro oare?
Nasterea bazdaganiilor de pe Tera, moartea lor
Flamanzila cel de toate inghititor,
Verdele, albul iernilor fara sfarsit, foamea, setea
Closca cu puii de stele,
Uriasul care isi musca din sine ca sa creasca mai mare
Femeia care ramane insarcinata doar din gand
In gand devenind eternitate?
Nu stiu, dar stiu ca e deasupra de sine.



De-as fi

De-as fi vantul, te-as imbratisa in zori
Si ziua in amiaza mare, si seara la fel
Unduindu-ma pe dupa toate formele tale
Sculptate in Gradina Facerii de chiar Domnul cel Sfant.


De-as fi aerul cu prospetimea lui de munte
Cu izul sarat al apelor albastre
m-as strecura inlauntrul tau ca o licoare de ambrozie
degustata doar de sufletul-ti plamadit in Olimp.

De as fi stropul de ploaie, varatic si cald,
m-as prelinge flamand, in siroie dantelate
pe sub hainele tale strajuitoare de dor
si te-as desmierda cu miile mele de sarutari arzande.

Fulgul de nea de as fi, plutitor in franjuri de papadie,
Holograma a mii de stele incarcate de mister,
m-as lipi de fruntea, de ochii, de buzele tale
si m-as topi de tine ca un curcubeu in izvor de soapte.

Apa marii de m-ar darui Dumnezeirea sa fiu
Te-as cuprinde cu mii de brate involburate
In adancul cald si insetat, in taina mea de noapte,
Si te-as iubi cum doar iubirea stie sa se daruie de dor.

Si toate la un loc de as fi, intr-o galaxie de galaxii
Strafulgerand universul cu forfota nemuririi,
Te-as iubi mai intens, mai profound, si tot nu de ajuns
Pe cat inima imi cere sa ma darui tie, minune a Dumnezeirii dintai.



De ce imi cereti mie

poate ca m-am impiedicat si am cazut.
ei si?
oricum trebuia sa sarut pamantul asta
odata si odata, caci ii eram dator.

poate ca m-am lovit de un pom
si?
oricum aveam de gand sa iau un mar
de gust, pentru seara.

poate ca am dat roua la pasari.
si?
nu tot asa sunt si grauntele, aruncate pe jos?

de ce imi cereti mie sa fiu privighetoare?



Decopt

Unii spun ca cel mai bine e sa fii singur
altii ca doi,
eu unul caut inca o stamina care sa sufere
cand o saruta bondarii,
si ma intreb de ce nu zamislesc albinele miere
fara parfumul de floare.
dar daca ar trebui sa ma cheme la judecata
as putea eu sigur sa spun
de ce isi deschide flarea petalele
de ce se imbraca in culori parfumate
ori de ce se imbujoreaza
cand roua o desmiarda?
nici cu bondarii nu ar fi mai smplu
daca ei trandavesc doar pe langa o regina
iar impaunarea unora doar pe langa o ea
imi va fi greu sa o sustin cu vorbe.
Oricum, de unul singur
Nici nu as avea cui sa ma justific.






De la chinchilla la iepuri

De la chinchilla la iepuri
Visteria de ganduri e spre faliment,
Cristale rupte pe un colt de prag
Cu piatra, ca la nuci,
Iarba, fan, carabusi, mizerii,
Se amesteca pe acelasi obraz
De pe care a izvorat candva Eufratul,
Acum e desert.
Gandurile s-au faramitat in nisip,
Ochii fierb in cuibul unui vultur uitat pe cer
Dar trebuie sa mancam totusi ceva, fiul ma ameninta cu divortul,
In timp ce masina de calcat striga cu disperare catre o vecina
Sa opreasca vantul.
Ma rog, tot un fel de desert!
Cred ca am sa-mi calc un maieu
Si am sa ma plimb putin pe acoperis.
Chinchilla, iepuri, aorta zidita in perete,
Un fier de calcat, legende inchipuite,
Toate trebuie sa le bag la spalat.
Si uite, am din nou restante.




Delta Dunarii

Fiindca nici eu, nici tu nu am fost vreodata la munte
ca sa privim orizonturile cum se scobor
in trepte
si sa ne credem vulturi, randunele,
demiurgul ce cuprinde totul dintr-o privire
de stapan,
ne-am multumit cu trei brate lungi de Dunare
incolacite peste o dimineata de mai
cu florile invoite sa pluteasca printr-o portita
spre imensitatea albastra,
si am adunat la olalta toate bijuteriile care au invatat sa zboare,
in loc de brazi ne-am inventat propria noastra padure
gadiland cu sarutul unor pestisori
orgoliul de mireasa al rasaritului de soare,
si toata zestrea inimilor noastre am incredintat-o
unei barci simple de pescar.



Departe

Pe campul cu maci, ti-aduci aminte?
erau cuvinte
cu saci mari de polen
opriti la intrare

un pumn de sare
aseza politaiul pe fiece gand
prins flamand
langa tava cu gutui

si am venit sa iti spui
iubito, am luat dezlegare,
gata, vom sta pe horn
cu vulturul la capatai.




Descarcerarea

Cum de nu simti tu cand carutele mele mor
La atingerea ierbii
Si se scutur florile de papadie
Fara sa zboare
In vre-un colt de tara?

Nu simti tu cum se prabuseste muntele
De povara zapezilor sale
Rupand crengile de catifea
Si florile de matase
De pe ferestile mele?

Nu simti, nu presimti, nu auzi,
s-a dat decret de descarcerare
e liber, oamenii pot muri
nu mai exista recensamant
fiecare cu groapa sa… comuna.



Descoperire

Ne-am ratacit pe un munte
eu, si vecina…
si pentru ca era frig,
se si inserase,
nu mancasem nimic de trei zile
si sufeream de sete
ne-am strans unul in altul pana dimineata.
Nu se auzea nimic,
cred ca nu ne cauta nimeni,
poate ca nici nu ne simteau lipsa
poate ne credeau in pat…….
cert e ca ne era tot mai sete, tot mai foame,
in timp ce doua libelule se zbenguiau pe un fir de troscot
voioase nevoie mare.
oare, lor nu le era sete? nu ar fi mancat putin din mierea de albine?
nu se plangeau.
se simteau chiar bine impreuna
si se zbenguiau printre firele de iarba
ca ne-am intrebat de nu o fi vre-un secret,
acolo, in virginitatea muntelui
o fi ceva ce noua nu ni s-a spus,
eram doi copii, de unde sa stim?!
Am intins mainile si ne-am atins
cum aripile de libelula se atingeau
sub crepusculul luminii
si am tresarit… era placut…. mai voiam…era bine…
la un moment dat am descifrat ca avem mirosuri diferite
iar mirosurile pareau a ne alinta foamea
si ne-am mirosit mai de aproape, mai de aproape, mai de aproape,
de foame,
si, ca in gradina Evei, am vazut ca e bine;
ne-am alintat foamea, stand lipiti, sleiti de foamea celuilalt,
mirosind si pipaind darul din noi.
Apoi, nici nu stiu cum de s-a intamplat
dar ne-a disparut si setea,
iar buzele si-au descoperit o ambrozie
cum nu stiam ca exista, cum nu ni se spusese,
si nu ne-a mai fost sete, chiar daca am luat si de rezerva
sa avem pe drum.
ne-am ratacit pe un munte,
eu si vecina,
dar am revenit acasa cu un secret nou
stiut doar de noi si de muntele care ne invita acum
sa il vizitam in fiecare zi, uneori chiar mai des…



Descult

Descult, prin poarta unui sarut
incerc sa ma strecor flamand
gol, vergin,
si flamanzit de sete,
cu ochii hamesiti de lumina,
cu narile umflate de mirosuri adanci,
cu trupul tot sfasiat de maracinii uitarii
si te rog pe tine stapana,
iubire a iubirii in doi,
un degetar de apa imi da, te rog,
o funza de maslin sa imi pun pe rani,
o petala de roze sa imi aline privirea
o samanta de mac sa-mi uite simturile
si apoi pune sa ma ucida
sub ferestile-ti cu flori….



Desfrunzisuri

m-am furisat intr-o noapte tiptil in odaie,
cu sufletul strans sa nu il, sa nu ma trezesc
sperand ca voi putea sa ma dau de ospat
orataniilor din ograda, inainte de a se trezi vre-o stea..

dar cum D-zeu o-i fi facut tu astea, inger din mister,
ca desi imi dau ordin si ma feresc de orice umbra,
nu pot sa ma ridic pe mine, cel de acolo, de pe rogojina,
nici o plama sa imi pleznesc, nici animalele nu le pot chema
sa ma manance aici, in casa, si ma privesc neputincios
cum dorm, cum sforai, cum respir, cum imi chem vise
in care sunt, nu sunt, ma regasesc, lipsesc, sunt aiurea.

E atat de frustant sa te furisezi in propria casa
Sa te gasesti, sa stii ca esti acolo, sa te privesti de aproape,
Si sa nu te poti muta din loc.



Despartire

Ieri mergeam de mana, eram doar eu
eu contopit cu tine intr-o libelula
desenata pe soare,
la marginea unor ape flamanzite de fluturi.


Azi insa,suntem doar noi, ghilotina unui gand
Spart in coaja de ou pe marginea unui esafod
Lacrimile scurse din franghie inrosesc podeaua
Cu amintirile strivite pe capacul unui sicriu

Maine inauguram deja fiecare un trotuar propriu,
Cu bariere de infrarosu pentru rozatoarele cu dinti de fier,
Vom pune neoane de la cap la coada, vom straluci,
Dar vom merge tot prin subteran.







Despartire neprotocolara

Gata, dute, poarta-ti steaua
Peste frunte ca un nimb,
Sau te-mpusca cu vergeaua
De la arma… Eu ma plimb.


De ziua mea

Azi, de ziua mea,
cineva imi spunea ca am sa primesc
O farfurie de lumina
Si un biscuite de ghicei
Dar eu nu vad decat o scara imensa de pivnita
Si un hau de nepatruns



Dezorientat

Am terminat de numarat frunzele din padure
Uite, pietrele au ramas golase,
Cucul e trist, nu mai gaseste nici-un cuiba de pripas,
Doar oasele gandului se mai lovesc din cand in cand
De cate-o ratacire de buburuza.
Boabele de strugur, priveste, cad si ele, una cate una,
Peste furnicile adormite in spatele casei,
Grauri par a se fi sterpezit la dinti,
Lumineaza-mi maicuta calea spre tine
Mi-e dor de poala ta.



Dilema cu Darvin proscris

Sunt condamnat la munca silnica
Pentru ca am desenat un cuvant
Pe o aripa albastra de ciocanitoare.
Chiar si nevasta mi se plange ca aude
Acum cum o bat cuvintele la cap,
Ea care stia asa de bine sa loveasca pe cineva
Cu vatraiul in moalele capului,
cica vatraiul refuza insa, mai nou, sa mai inventarieze
zice ea, neuronii de plastilina cu implant
de cenusa aurie;
soacra-mea e insa cea care s-a plans la politie
ca ii zbor prin fata ochilor cuvinte
pe care preotul a uitat sa i le puna in cos,
sau care poate ca nici nu erau, si atunci nu a uitat,
iar sora-sa, fata batrana si ea, ii tinea isonul,
cu caii de la bicicleta deshamati pe trotuar.
Dar nu s-ar fi intamplat nimic daca de la abatie
Nu s-ar fi trimis depesa
Prin care se infiera proletar,
Religios,
Mistic,
Cu revolta ancestrala ca acele cuvinte,
Ca penele de dendrocopos seamana izbitor,
Prin obraznicia culorilor
Dar si prin mutenia viermilor din coaja de stejar
Cu deliciul maimutei lui Darvin
Asa ca m-au trimis in judecata, iar d-na judecatoare,
Grabita ca avea ceva in afumatoare, a decis
Ca pot sa merg linistit in Guineele ocnare
Pana se va stabili cu certitudine daca,
Daca si numai daca pestisorii care cad din ploaia de vara
Au ori nu vre-o legatura cu Darvin ala, proscrisul.



Dileme interioare

Nici nu cred ca stiu cine esti
Cand rasfiri aerul cu neinteleasa ta atingere
De cuvinte spuse cu ochii
Nici lumina nu o regasesc cum ti se strecoara printre gene
Caci mereu simt ca ea de acolo se naste,
Nu am o definitie pentru pastelul de dupa ploaie
Care te vaporeaza,
Caci din zambetul tau izvorasc doar aurore de culori
Nici macar nu stiu de te mistii aevea
Cum nici soarele nu ne alearga la ocol,
Sau e doar zumzetul unor bondari de o zi
Pe langa incandescenta unei viziuni
Care ne urmareste.
Chiar sangerezi, chiar pulseaza o fantana, tu chiar m-ai atins
Cand padurile mele de pe muntele noptii
Au simtit primul verde inventat dintr-o singura roua
Sau eu din nou am visat?
Nu stiu, nu cred ca stiu cine, de chiar esti…



Din poezia alba a sufletului meu

Din poezia alba a sufletului meu
Rasar albe fantani
Cu ape limpezi
De albe izvoare.
In ciuturi albe
Ca albul sufletului tau
Tu iti scufunzi mainile albe
Ca din causul lor catifelat
Sa-mi dai dulcea apa alba sa o sorb
Cu buzele mele albe ca varul
Si pentru ca albul din mine
E mai putin albu,
Negrul devine tot mai negru
In poezia alba a sufletului meu



Dincolo de cuvinte

Dincolo de cuvinte uneori nu e nimic,
Sterp, pustiu, padure de nisipuri ratacitoare in timp,
O zare care nu se intalneste cu nimeni,
Noapte din care nu se razbuna nici vanturi, nici miresme, nici straluciri,
Poate doar un cazan de smoala incrustata pe ferestile strambe,
Gauri negre adapostite in suflet,
Si vid, vidul incolor, inodor, insipid al dormirii in neant.

Dincolo de cuvinte, nici nu existam pe cartea Facerii incrustati
Nici lutul nu isi mai aduce aminte de innobilarea divina,
Povestile nu au fost, nici nu sunt, buzele nu a invatat abecedarul,
De alintat nu mai alintam pe nimeni, simfoniile se pierd in tacere,
Si nici soapta dinlauntru nu isi mai exerseaza modulatii…

Caci noi, amaratii, sarmanii, bolnavii de sine oameni
Am inventat cuvintele sa fie de lumina si soare
De pictura stelara pe cer cand ochii indragostiti le cauta de sot,
Sa descante puful de papadie, sa sopteasca buburuzei un punct cardinal,
Sa desmierde candela facatoare de minuni cu note suave,
Sa inventeze versul, cantul, suspinul, povestea de amor,
Chiar si nemernicia sa ne-o framante
La picioarele Domnului fauritor de toate
Dar nu am inventat nimic dincolo de cuvinte….





Dinte pentru dinte


Dinte pentru dinte,
Si colt pentru colt –
Aducere-aminte
De pasarea cu clont.

Sange pentru sange,
Si ochi pentru ochi –
Un izvor ce curge
Restrans in deochi.

Palma pentru palma,
Ura contra ura –
In fiece toamna
Alta aratura.

Oror contra oror,
Bataie-n bataie –
Chiar si un omor
In apa de ploaie.

Raul pentru rau,
Crima pentru crima –
Iadul iesit din hau
Si ars in lumina.

Pumnul incontra pumn,
Lacrimi langa lacrimi –
Doar gand de om nebun
Nascut din patimi.



Dintii de vidra

E o cometa arzanda
Povestea desprinsa din noapte
Si o port cu mine, la purtator,
Cum porti bratarile stricate
In vre-o hartie veche de ziar.

Lumina e trista
Pe bulevardul unde se aduna strainii
Sa isi priveasca portofoliul gol
Si iata cum musca si caini
Din inima veche, uitata la gard

In largul de mare
Popas e doar un murmur surd
Al unei sirene strivite de vapor
Si pustiul acru, rece, crud
Agatat de nodul unei plase oarbe.

Nici somn, nici apa, nici aer de soapte
Nu mai tresare din clepsidra
Doar clipe bolnave se scurg
Prin dintii ascutiti de vidra
Ca un desfrau venit din starfund.



Dirigentie

Am intarziat la ora de dirigentie
Recunosc, s-a facut tarziu,
Dar gandurile mi s-au oprit intr-o parcare
Unde a plouat cu pestisori
Si broaste de seara.
Nu i-am numarat
Dar semanau cu amintirile mele
Uitate pe un camp
Si cu cateva din soaptele
Unei lumi parca reinventate
De apa neagra din trotuar.
Erau la fel de reci,
De speriate
De incrancenate in zbatrea axfisierii
Ca am ramas sa numar secundele
In care se vor risipi.
Am intarziat la ora de dirigentie,
Recunosc, s-a facut tarziu…






Disperari

Singuratatea, necunoasterea, incertitudinea
Imi omoara gandul, neuron cu neuron,
Cum uneori te umple asa, beatitudinea
De a te sti viu, de a te sti doi, de a te sti om.

Ma insotesc pas cu pas cadane venite din umbra
Pe potecile rupte descult din gradina si ea goala
Cum groparii de morminte, in atmosfera lor sumbra,
Isi tocesc unghiile si ochii in vagaunile reci de ceara.

Le simt cum capata contur de mobila, divan, helanca
Si ma cuprind in helesteul, hidos `n armua-i grea de ceturi
Cum uneori simti ca sufletu-ti ramane doar o creaca
Din care grohaitorii rup bucati mari si grele, de neintelesuri.

Chiar ochii imi devin singuratici, tacerile plesuve,
Dinlauntru aud doar sange inchegat lovit de gand
Curg nefiresc in clepsidrele cu hoti, banditi si curve
In noptile mele triste cand ma caut uitarii sa ma vand.



Doar pentru o clipa

Ne-am intalnit doar pentru o clipa
Pentru un minut razlet si gol
Langa pescarusii care tipa
Picuri reci, de prostovol.

Parca nici nu ai fost,
Si-ai fost atat de aproape -
Fantani care isi cauta un rost
Printre izvoare rasturnate.

Ne-am intalnit doar pentru o clipa,
Doi colindatori de seara
Si ne-am risipit cu pripa
In scursul figurilor de ceara.





Domul de seara


Domul de seara
Isi obliga cuvintele sa-si acopere umerii
Si mainile pana mai jos de coate,
Sa nu priveasca icoana prea fix
Iar genele sa le fie cat mai lasate.

Sa nu se rezeme de stalpii de granit
Sa nu atinga nici marmura solemna
Sa-si plece grumazul sub bolta cupolei
Iar revelatia sa le fie mereu eterna.

Domul de seara
Isi obliga cuvintele sa-si stranga maruntisul
Din buzunare pentru a pomana idea
De sfanta tacere a lumii dintre astre
Asa cum un cneaz si-ar savura femeia.


Dor

m-am gandit ca de imi voi comanda un paratraznet
nu o sa-mi mai fie dor
si ochii tai se vor ascunde in pamant.

m-am gandit ca de voi avea sapte pitbuli pe prispa
sangele tau nu imi va mai lustrui hornul
si am sa dorm

m-am gandit ca de voi imprumuta un vultur de pe stanca
dorurile tale se vor manca la cina
si-mi voi putea dezveli porumbeii.

m-am gandit si ca de am sa-mi mut fantana in casa
sanzienile ti se vor razvrati pe gard
si buzele iti vor ramane la uscat.

de-as fi putut totusi sa ma gandesc
ce dor imi e sa nu ma fi gandit…


Dor de lipsa

mi-e dor sa nu imi mai fie dor,
nici aducere aminte,
imbratisarea cuminte
de frate, de prieten, de ruda
sa devina fireasca
chiar ca un in gand.

mi-e pofta sa nu mai poftesc,
neci savoare pavloviana,
doar o simpla iarna
cu poteci zimtate
si sa nu mai desenez pe feresti
amor de plictis cand nu sunt berze.

Visez, ciudat vis!, visez ca nu mai visez
melodii de sarbatori vieneze,
si am asa o candoare
de copil ca nu ma mai vizitezi in gand
ca pot sa tac cand nu vorbesc
ca pot sa rad cand nu zambesc
si in general, ca pot sa nu exist.



Dorobantii

De pe strada cu otravuri de camp
Privesc dorobantii trecand
Pe bulevardul inrosit de sange.

Au chipiul lasat pe o parte, ochiul opac
Si arma le atarna greu pe langa bocanc,
De grija-le nimeni nu plange.

Trec singuri, adunati in pluton
Cu maresalii calare care ordon:
Scoteti plumbii din carne, soldati.

Pe margine si sus la feresti , pe dupa gard,
Priviri necunoscute se ard –
Unde-or merge sarmanii dorobanti?

Ursita, care le umbla straina prin trup
Caini negri asupra-le se-asmut
Din zorii rastigniti pe furtuna

Si nimeni nu plange, nici lacrimi nu curg
Pe chipurile ascunse-n amurg ...
Alaturi e un camp imens de matraguna

Dresoarea de lei

Dresoarea de lei a plecat sa se plimbe
noaptea, pe o poteca de deal,
printre tufisuri, copaci rasturnati
si pietre cu colti,
lasandu-si ochii arzanzi
sa se odihneasca undeva, in vale.

Nu a spus la nimeni, nimeni nu stiut unde a plecat
dresoarea de lei
doar ca animalele se agitau in custi,
spumegau, urlau, se repezeau in zabrele,
serpii cu clopotei faceau un zgomot infernal
iar un acrobat s-a prabusit de pe schela
chiar in clipa in care
de peste dealuri s-a auzit un huet
si o pasare albastra a zburat catre cer.



Ceasul din urma

E ceasul tau stapane
a venit
uite-l, e colo in noapte
si vine tiptil, ascuns pe dupa stancile cenusii
sa nu il vada vre-o frageda copila.
E frig stapane, nu simti
briza marii cu turturi-i de apa,
e chiar aici, te soarbe din feresti,
ochiul iti doarme, nu vezi stapane
cum vantul bantuie acum prin odai
si candela cum curge
pe fruntea ta alba scaldata de sudori?
Am aprins focul stapane
dar tot frig ii, si tremuri,
iar preotul se indeamna rupand nametii
sa-iti sada alaturi, ai si uitat
ca ia-i spus sa vina
cand lupii or fi incetat sa mai cante.
S-a dus ecoul sa il cheme, e aicea stapane
stai linistit, dincolo
un maine
poate mai roz, mai frumos, mai verde in camp
mai alb in sufletul ce ti s-a dezlegat
te-o primi de lumina.
Mergi cu bine stapane,
noi te-am iertat!

Ea isi aminteste totul



Ea isi aminteste totul,
Locuri, oameni, vorbe, soapte,
cuvinte strecurate in san,
el e doar spectator la acuza.

Ea isi aminteste totul
ora, ziua, numarul de la pantofi,
pestii din acvariu, clepsidra sparta,
el e doar spectator la acuza.

Ea isi aminteste totul,
surasul, suspinul, bratele apetisante,
trezirea in sarut,
el e doar spectator la acuza.

Ea isi aminteste totul,
senzatia de frica, nevoia de iubire,
povestea de la inceput,
el e doar spectator la acuza.

Ea isi aminteste totul,
mana ce o cuprinde, inima batanda,
amorul daruit in asternut
el e doar spectatorul care scuza.

El avea un nume


A fost vreodata vantul oaspetele tau de seara
l-ai invitat sa iti viziteze baia
i-ai facut cunostinta cu bucataria
dormitorul i l-ai prezentat elegant
nespunandu-i niciodata pe nume?
l-ai luat cu tine la cumparaturi in vre-o dimineata
spunadu-i la ureche cat de importante
sunt toate acele obiecte feminine,
la plaja, la coafor, in lungile tale plimbari prin parc
cand asa de mult voiai sa-ti fie cineva tovaras,
dar sa il vezi numai tu
l-ai avut alaturi?
te-a sarutat delicat jucandu-se cu parul tau in onduleuri
dar si cu marginile bluzei usor
fara sa te sperie?
El avea un nume, cauta, sigur il vei gasi.


E liniste, liniste in sfarsit!

s-a facut liniste in clepsidra de piatra
a regilor indieni
nimic nu mai adie
nici furtuni, nici pustiu,
pe luciul Gange-lui amortit si el
in timp ce marea tace insingurata
la picioarele muntelui nesarutat
nici el.
gata, e linistea absoluta
a clepsidrelor sparte
cand cioburile se privesc uimite
in propria lor reflexie
nemaiputandu-se atinge pe gand,
pe vis,
pe amintire.
s-a facut liniste, in sfarsit,
nisipul nu se mai freaca de inimi,
inimile nu se mai scurg prin fanta de timp
iar poemele, chiar si ele, isi odihnesc harfa
la umbra unor turturi de glicina
in linistea deplina
a pesterii de la rasarit.
e liniste, liniste in sfarsit!



Enola Gay

In noaptea asta s-a rasculat umanul
Si creierul din creasta-i fara lege.
S-au dezgropat securile, iar banul
Pornita zeii, de moarte sa- i deslege.

Tresar fiori si spasmele-s la gura,
De cer nu mai vorbim ca-i ars pe vatra,
Leucemii trezitu-sau si fura,
Privirile mugesc, se sbat si latra.

S-a dat cu fundul in sus o lume ce o stim
Ca un potop de lava din vulcanii grei,
Cosciuguri is pestee tot… si ne ferim
De had, si plangem cercanati: Enola Gay.



E prea tarziu…

E prea tarziu iubito sa mai numar coltarii
Cu care ti-ai pavat dormitorul
Nici cainii nu mai latra, ia uite
Din pridvor cum huhuie barbarii.

E prea tarziu iubito sa mai desenez o harfa
Pe aleea cu care iti descalti privitorii
Caci au murit cocosii, uite,
Nici bisnitarii nu mai au de marfa.

Si e prea tarziu sa ma mai agat de comete
Cand ele vin sa iti desfunde vre-un cos
Uite, sunt primele nopti desculte
In care ochii mei nu mai cer de sete.

E prea tarziu iubito, nu ma mai grabesc
Sa imi cumpar tren ori gara
Au plecat drumetii, uite, s-a inchis de tarziu
Peste povestile vechi, cu gust de ceara!.

Epilog

Se sparg in linistea serii
Timpanele durerii,
Gandul imi tresare mut
Ca o parere de demult,
Iar ochiul se sbate murdar
Strans sub mantia-i de jar
Ca un vis prins in cosciug.

Picuri de sange-ncet se scurg
Prin venele bolnave
Si smiorcaie lingave
Placeri uitate intr-un scrin;
Aerul miroase a vin
Stricat de-o voma verde,
Privirea-ncet se pierde

Peste cantece de groapa,.
Dintr-un creier curge apa
Cu miros ca de strigoi;
In constinta simt puroi,
Iar pe ganduri, amorteala.
Ochii lacrima a ceara,,
A dureri stinse in fum

Vantul salta-n zare scrum,.
Peste sate ninge a smoala
Ca un gand sfarmat de boala,
Vise tremura in colb,
Prin artere-nghiara-un corb
Iar pe buze am rosu pata –
Am iubit, candva, o fata…



E sambata seara

E sambata seara
asa ca putem sa ne asezam cartile de tarot
intr-un ochi de felinar
sa stie si fluturii din bezna uitata
a padurilor rupte din oase
cum se deseneaza hartile si drumul lunii
vor veni apoi si lupii, ceva mai tarziu,
sa se numere si ei, sub felinar,
liliecii vor sta mai intr-o parte
sa nu se loveasca de vre-o broasca
pornite de cu luna in petit,
asa ca vom avea timp sa mai repetam odata
strigatul nostru de adio
furat dintr-o clepsidra cu macese date in rascopt.



Esca Escu

E un Escu langa Esca,
Flori de mai pe mal de ape,
Desenand din fluturi, fresca
Florilor necenzurate.

Curcubeu venit din nalturi
Sa inobile lumina
Prin profundele oftaturi
Isi resuscita enigma.

Bobi de roua pic din ceruri
Ca o lacrima de soare
Danteland vechi obiceiuri
Cu bobi dulci de margaritare.

Iar izvoare colorate
De pe stancile cu lauri
Curg, cu spume-nvolburate
Pe ascunsele coclauri.

Caci un Escu langa Esca,
Sburatori si Cataline,
Plamadesc sub gene fresca
Amorurilor feline.



Esente, chintesente

Esente, adevar, chintesenta de alchimist
Poate si putina poveste de noapte,
Un amestec incarcat de voluptate
In bolul de aer al unui poet singular si trist.

Miracol, sublim absolut, tresariri pline de friguri
Chiar intr-o perla coapta pe catifeaua din scoici
O razvratire flamanzita printre troici
De ceara si poeme decupate dintre riduri.

Fructe de noapte, mar interzis, sclipiri flamnde
Si un preot crestin uitat printre carute
Cu menajeria de lupi, strigoi, varcolaci, maimute
Dusa la castel sa se prea`umble …

Care adevar? A cui chintesenta? Din spusul cui?
Priveste-l pe Domnul, te-a facut pe tine femeie,
Pe mine barbat, ca sa ne fim opusi pe idée
Si alaturi doar cand slobozim idei hai-hui…




Esti Tu!

Nu mi-ai spus niciodata cine esti
De ai nume, loc de casa
Prieteni cu care sa petreci
Un numar de ani adunati de la eveniment,
Nici florile nu mi le-ai numarat din par
Ca sa stiu cat de tare marsaluiesti prin natura
Dar te-am vazut pictand cu ochii
Fluturii veniti pe langa fantana,
Te-am auzit daruind pestilor de rau
Mici soapte de soare
Te-am simtit ori de cate ori
Ai dat binete luminilor de pe cer
Si mi-a fost de ajuns:
Esti Tu!




Estompare de gand

Abia de mai pot sa te tin in brate
Caci cuvintele tale vor sa plece
Peste rau, unde e un balci fara hram,
Cu zoo, bebelusi diformi,
Dresura de raci,
Cu cineva care inghite sabii
Fara a le mai returna
Si cu turnulete multe, colorate,
Atarnate de umbrele unui pod.

Nu mai pot sa te tin in brate
Chiar de ma rog de mine sa pot
Caci ochii ti-au trecut deja peste rau
Iar o floare de mac imi face semn
Sa te las a alergi, sa fugi, sa te impiedici
Unde te-or trada gandurile
Cu bucatile de sticla colorata
Tinute mereu la purtator.

Da, nu, nu mai pot sa te tin in brate.




Eu lipsesc

De mult nu imi mai cat lacas.
Pribeagul eu, din mine arendas.
De mult nu imi mai caut culorile
Nici noptile, surorile
Mereu razvratite pe o aducere aminte
Nici diminetilor nu le mai dau binete,
Abonament pe racla unor cotete
Goale, din care doar pene serbede mai jur
Ca ar fi fost candva acolo un snur
De colivii pe care scria “tineret”.
De mult nu imi mai strig nici vecinul,
Are beciul gol, iar vinul
Cu care ma ademenea odinioara s-a invechit.
Fetele de peste drum au plecat in vre-un schit
Sau cine stie, poate au facut schimb de jure
Cu fereastra, cu usa, cu camerele obscure
In care ne ascundeam uneori.
Nici flori nu le mai cresc in gradina, fluturii sunt tristi,
Si doua babe se incapataneaza sa vina
La poarta dupa un salut, poate chiar dupa o zambire…
De mult, da, de foarte mult nu imi mai caut soroc
Oriunde m-as cauta, lipsesc de loc.


Eu nu

Eu nu sunt mai mult decat ti-am spus
Poate un gand
Sa mai respire si dupa ce ma ucizi
Dar nu mai e nevoie de un nou botez
Caci decat sa se plimbe peste umbre
Ce poate sa faca?




Eu stiu

Eu stiu ca tu existi undeva
Pe o strada, intr-un parc, pe spinarea unei buburuze
Plecata sa caute o zare.
Poate ca va luati la intrecere cu un fir de papadie
Desenat pe un piept alb de fecioara
Poate ca doar iti zboara
Gandul peste o intindere de ape
Poate ca insula ce o tot zamislesc in noapte
Nu e chiar asa pustie
Si intr-o grota de ursi la nehibernare
Tu sadesti salaturi rare,
Sau, cine stie, poate ca intr-unul din pestisorii ce cobor din cer
Cu o ploaie calda de vara
Esti tu, pregatita sa indeplinesti trei dorinte
Impersonale
Poate esti pe cale sa imi bati la poarta
Cerandu-mi o foaie de hartie…
Nu stiu, dar stiu ca existi sigur pe undeva,
Intr-o gara de tren, pe un aeroport, pe o alee banala…
Stiu ca existi,
Pentru ca o simfonie de candelabre imi canta
In formele sale rare
Prima poveste fierbinte aflata in asteptare.



Eu stiu ca existi

Eu stiu ca existi, te vad, te-am sculptat in amintire
pe cand zambeai
cu raurile de lumina pornite sa dea de sete
ochilor tai
si cu franjurii stelelor asezati peste umar
ca o marama pornita sa ma insele
cand voi sa te sarut.
te recunosc oriunde, nu e nevoie sa te vad
caci te am aici, in mine
si stiu cum ti se unduie piciorul
pe fruntea mea cand calci
de aceea nu am nevoie de artisti care
sa imi inrameze imaginea din gand
mi-o cizelez singur
din piatra,
mi-o reflect inadanc pe mica spalata in rau
mi-o curat de vant
si o dau la aer sa se coaca.
Eu stiu ca existi…


E tarziu

Am vrut sa strig
noaptea
dupa o stea calatoare
ca si-a uitat
curcubeul
pe trotuar
dar
era si asa prea distrata
asa ca i-am deschis
sa treaca granita
cu punga de seminte
la purtator.

Am vrut sa dau
buna dimineata
florilor
care curg lacrimi
cand udatorii iau
pauza,
dar
imi barfeau la ora aceia
catelusa indusa
asa ca
am inchis
debaraua
tot cu chei neterminate.


Am vruta sa descant
o croitoreasa
de povesti
filigramate
dar
nu mai erau rame
in aula
asa ca
m-am intors acasa
tot pe jos
singur,
cu cerniera goala
si fara chibrite
in incuietoare..

Acum presupun
ca e tarziu,
s-a luat si lumina,
lumanarile s-au rationalizat
si caut degeaba
un lemn de cruce
ca nu mai sunt paduri
doar cioturi de copac,
asa ca,
e tarziu…
poate vin maine.



E toamna

E toamna!
O ploaie rece pe asfalt
Rasuna-n clopote de jale-
A fulgerat copacul cela inalt
S-au scurs tacerile la vale.

E toamna!
Un vant ca de rastriste
Framanta-n strazile pustii-
S-a dus de izbeliste
Campul larg, de papadii.

E toamna!
Pamantul s-a clisat in santuri
Iar crucea bunului s-a spart.
Pe la fantani, doar lanturi
Mai sunt si-n curte un latrat.



E un escu

E un escu cel ce-ti scrie
Tie, critic de cuvinte
Despre frunze ofilite
In pagana lor simbrie.

Si de e, e doar o boare
Locuita cu chirie
Intr-o hruba fistichie
La o margine de moara.

Iar de nu-i, nu-i nici o saga
Ca de pricina-n cuvinte
S-ai vre-o tinere de minte
Caci ii bat si e desaga…

E vineri 13

E vineri 13, uf,
ar fi trebuit sa merg la biserica
pentru spovedanie
dar ma tem,
ma tem de Iuda, de moartea cavalerilor,
de vinerea lui Isus pe cruce,
de ziua executiilor barbare,
de Inchizitie,
de multe zile urate in 13 ale vinerii
pradate pe langa biserici,
si nu, nu, mai bine nu ma duc.

Poate am sa mai fac o fereastra la casa,
poate si un luminator in pod…
uf, ma simt atat de vinovat…
sa brevetat ziua de 13,
neuronii i-am strans intr-o batista inodata
si uite, ii port de legamant
pana ce preotul va invata sa citeasca pe cruce.
E zi de 13, uf… zi de nesfant!



Evolutie

Eu astazi sunt
Grauntele in plus fata de ce ai fost tu ieri,
Stropul lipsa
Din clepsidra ce-o va umple urmasul meu;
O volbura a amintirilor
Zburate peste timpuri
Si ingemanate intr-un perpetum fluviu
Al Vietii si al Mortii,
In care Nsterea e ca o crima uitata
Pe stanca cu vulturi sticlosi,
Iar Moartea, Moartea-i doar uitarea
Dintre ieri si azi,
Puntea ascunsa
Dintre lumi ce nu se cunosc.
Eu astazi sunt
Infinitul tau, al celui ce ai fost
Minuscula traire de freamat,
A pruncului ce, din nimic spre nimic va sa vie.



Exist

Eu exist,
chiar daca adesea uit
sa zambesc diminetilor de mai.
Exist,
chiar daca uneori iubesc
si urasc fara o logica pura.
Exist,
chiar si cand lacrimilor le dau drumul
sa ude gazonul tacerilor de ieri
si zambetului sa desmierde o floare de crin.
Exist
chiar si cand sadesc nepasari pe trotuar
ori caldaramul il strivesc cu remuscari tarzii.
Exist,
chiar daca nu am vanat nimic aseara,
chiar daca am pierdut o barca pe lac,
si intr-o zi, veti vedea, am sa ies
cu sufletul pe veranda.



Experiment

Intr-o clepsidra de inimi colorate
Am asezat o bucata de horn si o stea departata
O floare de chiparos si un spin de trandafir rosu
O privighetoare de seara si o soapta intre trestii,
O stea pornita sa se plimbe pe cer si o numaratoare de plopi
Am asezat si cateva note furate unei simfonii,
O buburuza de pe fanarul vecinei
Un balcon dintr-o margine de apa, o Morgana dansand
Cateva strofe dintr-un poet nebun rasturnate pe un camp cu flori,
Si le-am amestecat cu putere, sa se intrepatrunda cu unda de soc
Din sufletele inimilor ce mi-au fost imprumutate pentru experiment….
Stiti ce e ciudat? Nu a curs nimic, iar cand am incercat sparg
Cele doua parti ale scurgerii de poeme se inclestasera atat de tare una in alta
Ca pareau doua inimi sarutandu-se intr-o clepsidra fara sfarsit.



Extemporalul tacerii

De n-om vorbi, vom tacea impreuna,
Nu te teme,
Da e extemporalul cel mai greu,
Eliminatoriu,
Caci cei care examineaza
Se gasesc ascunsi chiar in noi…

Si-au asezat catedra ca pe o tabara de vara
Pe una din alveole
Si au dat sonorul la maxim…

Auzi sangele cum curge?

Dar nu te teme, suntem impreuna
Si vom tacea,
De cate ori tacerile vor fi rascumparate din gand,
Vom tacea murmurand necuvinte
Cu incandescenta ochilor larg deschisi.
Cu linistea marii strecurata printre buze
Cu buburuzeele odihnindu-se pe obraz,
Cu firul de papadie poposit in par,
Dar si cu inocenta primelor zambile,
Vom tacea cu urechea lipita
De epiderma
Pana ce controlorii de trafic
Ne vor lasa sa desenam cuvinte
Pe o coloana de acid ribonucleic.



Facerea

A fost odata cum niciodata nu a fost,
ne spune istoria, batranii ne spun ca asa e,
o sala de consiliu unde
Dumnezeu isi intreaba constinta
asupra unui demers inedit:
pentru ca e atata plictiseala in Univers,
si e nemotivant sa schimbi planetele intre ele
la fiecare un milliard de ani
Eternitatea Sa s-a gandit ca nu ar fi rau daca
pe o planeta oarecare, pe o cale Lactee,
ar sadi putina viata
din cea si asa prea multa aflata in Eden.
Domnul era chiar curios cum vor rasari toate caci a trebuit adesea sa foloseasca lut vergin,
de pe dealurile albastre ale Pamantului adus si el la dezbatere
si apa de pe varful cel mai inalt de zapada.
Si pentru ca Oglinda Divina ii reflecta bucuria gandului atat de pregnant
s-a hotarat asa sa fie.
Asa ca Domnul inconjura bucata cea aleasa de pamant
cu privirea sa plina de miresme
si in jurul pamantului se facu Cerul pe care desena Domnia Sa
toate scanteirile unei nopti de amor.
Si se uita Domnul de sus, se uita de jos, poposi o clipa in mijlocul soarelui
ca sa se asigure ca ne trimite si caldura si lumina deopotriva si indeajuns,
si Domnul fu multumit.
Si cand a zis sa fie Lumina, a fost Lumina, si Domnul a fost iar multumit
caci a putut sa isi plimbe Duhul peste ape, sa coboare intre lunci, sa poposeasca pe varful muntilor
si sa mediteze unde, ce si cum ar mai fi de facut
caci toate erau acolo si era bine ca pot fi vazute.
Dar daca nu l-ar fi suparat soarele cu mangaierile-i fierbinti si aride,
mereu peste frunte asezate, daca nu i s-ar fi proptit o raza chiar la baza unei gene
nemaivoind sa iasa de acolo
poate ca asa ne-ar fi lasat Domnul.
Si pentru ca nu zei voia Domnia Sa sa inventeze pe Pamant,
a desfacut Domnul ziua de noapte, si caldura de racoare si a fost iarasi multumit
de gandul sau bun si in fapta i-a fost lumina, si a fost bine.
Si tot atunci s-a gandit,
privind intinderea de apa albastra ca nu ar strica sa ne racoreasca,
uneori dimineata, alteori mereu, sau mai rar,
cu apa curata din Tarii si le-a separat Domnul, si bine a fost cand s-a luminat de ziua,
si pace la apus de soare,
si a fost ziua si a fost noapte
si peste apele Domnului, si peste intinderea de pamant pastrata pentru o alta istorie
a fost cer si a fost pamant.
Si si-a trimis Domnul un gand in gradinile Edenului
si de acolo si-a adus flori, verdeata, pomi, fructe, livezi, iarba multa si verde,
gaze, animale de tot felul, fluturi, si pasari nemaivazute,
si le-a raspandit Domnul, cu o aruncatura de brat,
peste tot orizontul Pamantului de s-au gasit de toate si peste tot,
si in apa
si pe uscat,
si in aer,
fel de fel de vietati,
si a fost ziua, si a fost noapte
si tot astfel au trecut fara sa stie cinci zile din cele noi.
Si uite ca,
dupa ce s-a gandit Domnul ca nu e bine sa le aduca pe toate mereu din cer,
a zis sa fie samanta in toate, si sa se inmulteasca in felul lor fiecare
si un loc sa aiba asemeni in locul cel nou.
Dar nu era indeajuns, caci toate cate Domnul deja facuse nu isi avea un stapan
o logica a firi ceresti care sa le guverneze,
un imbold spre a Divinitatii fapta sa multumeasca
asa ca lua Domnul o bucata de lut
din marginea unei ape dulci
si o plamadi cu mainile sale fine precum aerul
in ceva nemaivazut, nemaintalnit pana atunci, caruia i-a dat chip si forma
dupa chiar a Domnului forma de duh, si om il numi pe cel astfel nascut,
barbat si femeie, ca sa isi stie rostul,
si din nou fu bine,
si iar se facu dimineata si iar se facu seara,
si Domnul fu si mai multumit de rodul zilei de a sasea
asa ca pleca sa se odihneasca la o margine de zare unde nimeni sa nu il vada
in timp ce El e acolo si le vede pe toate.



Fantasme

Inchid ochii, te vad,
Simt brate moi pe geana.
Imagini vii in care ma inchid,
Cu lumea mea crepusculara

Intind bratul, te cuprind,
Camasa fina ma strapunge,
Si sparg in gand un anotimp
De sori flamanzi de sange.

Piele peste piele,
Buze infipte `n carne
O torta in cascada
Eliberatilor din foame

Eu langa tine, tu langa mine,
Amandoi pierduti in vant -
O lume ce te cuprinde,
O lume in care ma scufund.



Falange

De te-as putea desena pe o coperta de Shakespeare
Cu o sahara si o campie glaciara in loc de ochii,
Cu plopi fara numar ascunsi intre gene
Cu roua de lacrimi strapunse de intrebarea
A fi, a nu fi curcubee in baia de dimineata
Printre zulufii unor flori nude,
De te as putea zbura printre firele de ploi
In care curcubeul isi dezleaga balerinele
Sa vanture simfonii pe rasfirarile Dunarii
Pe cand spiridusii numara pestisorii zburatori
Evadati intr-o gradina de mireasa inainte de cununie,
De as putea inventa eu o Facere dintai
Cu un eden fara inecaciuni de mere
In care serpii doar isi scutura clopoteii cand soarele se inunda in mare
Nu as mai invata sa buchisesc tainele suspinului
Ca falanga a somnului plasmuitor de tine.



Fantana seaca

Din stresini reci de fag
Cad picuri de ceara,
Stropi mari, de ploaie cad
In fiece seara.

Si luneca lin, lin
Pe patul de scanduri
Fantasticul delir
Al bolii de friguri.

Si se aduna jos
In fantana seaca
Stropii topiti din os
Din seara de claca.



Fara nimic

Pasesc fara umbra pe drum, pe drumul fara umbra,
Ca un curcubeu fredonand o melodie sumbra.

Pasesc fara urme prin colb, prin colbul fara urme,
Ca un strigoi hoinar ratacit pe culme

Ma arat fara haine pe mine, dezradacinat de haine
Ca o pestera rasturnata din propriile-i taine.

Ma scutur fara mine in vant, prin vantul rastignit in uluce
Ca un jalnic“pe cuvant” batut cu drugul pe cruce.

Fara umbra, fara urme, fara cuvinte, fara haine, fara mine
Pasesc in urma unei turme goale, in urma turmei care vine.



Fara solie

Ce se intampla cu o buburuza
Care moare pe drum
Fara solia sa ii ajunga?

Se amana vre-o furtuna,
se usuca vre-un gand
supura o rana
in cufarul si el scrum?

Sau se cauta o alta zestre
Se trimite un porumbel la imparat
Sa anute ca e virgina
Printesa fara solie in san
Si totul se repeta
Chiar si cu o papadie
Pana sa va gasi un sfarsit?



Fata cu nume de dans

E o noua buna dimineata, un nou rasarit in gradina
Peste roua care imi scalda obrajii
Aprinsi inca de frenezia unui vis mereu inventat
In care fata cu nume de dans
Imi saruta gandul sub o aripa stravezie de albina.

s-a trezit si lumea de fluturi, libelule care soptesc de dor
in cristalul unei clepsidre de izvoare
frunzele murmur in anin o melodie molcoma
de stele iesite in prag
cu numele fetei de dans desenat pe un curcubeu in zbor.

intr-un tufis, doi iepurasi se joaca de-a leii
langa o buburuza inca atinsa de somn,
e o poveste romantica desenata in naiul unei lumini
cu fata de dans pe scena-i eterna
iesita din mare spre a subjuga zeii.

iar sus, din lastarisul unei glicine
se inventeaza o noua zapada in forma de pian
din care curg, in linisti de albastre cuvinte,
soaptele fetei cu nume de dans peste intinderea
incarcata cu note suave si adanci suspine.

mie, mi-a ramas pe retina amintirea unei unduiri selecte
o vad inca ca pe balerina edenului, saltand usor
pe esarfa ei de stele pictata in simfonii
cand fata cu nume de dans ii zambeste suav
luminii venite in prag doar pe ea sa o astepte.



Fata Morgana

m-am strecurat aseara, pe ascuns,
in aripa franta a unei unei clepsidre albastre
in care sa imi modelez gandurile
cu simfonia graunciorilor de nisip
porniti sa caute o Fata Morgana
plamadita si ea din visurile de noapte ale unui print ratacitor,
incrustata apoi in umbra unui val iesit din mare
la miez de noapte,
desenata pe nervura plapanda a unei frunze de glicina
cand isi rasfira sanii violeti,
adumbrita sub aripa unui bondar indragostit,
cand sinfoniile diminetii abia deschid usa primelor cuvinte din roua.

nu, nu am intalnit-o, e inca devreme,
dar graunciorii aurii din surdina acelei clepsidre
si-au pornit deja calatoria printre galaxiile diminetii
in timp ce eu, ascuns dupa petala unei zambile
murmur in gand simfonia albastra a Fetei Morgana
inca neiesita la soare.




Feerie de dor

Ce poate fi mai simplu, mai firesc, mai minunat
Noi doi pe o carare de ploaie
Impletind cosuri din fire de apa
Cu maner de curcubeu?

Ce poate fi mai racoritor, mai adanc in liniste
Decat mirosul de trupuri inlantuite pe o cascada de flori
De buna dimineata, de regina a noptii, de crini imperiali
Cu chipurile noastre oglindite intr-o apa de rau?

Ce poate fi mai inaltator, mai scoborator din stele
Pe scara de paianjen ce hornul o poarta
Decat povestea desenata pe coltul de cer al infinitului
De privirile noastre nascatoare de alte galaxii?

Ce poate fi mai mirific, mai profund in scurgerea de soapte
Decat noi scluptand nisipul unei clepsidre
Din roua hranitoare de polen si miere
A imensitatii de ganduri, de doruri, de sete care ne cheama?



Femeia

Nu mai merg la vanatoare, am oboist,
caci a trebuit sa calc frunzele in picioare
si le-am auzit cum
strigau dupa morti,
a trebuit sa rup crengi si sa pun semn
si mereu imi aratau obrazul
ca am rupt cate o logodna,
m-am impiedicat nu odata de cate o buburuza
care imi reprosa ca i-am deteriorat punctele cardinale
iar apele,
apele acelea pe care le calcam in picioarele cailor,
de pe un mal pe altul,
m-a rugau insistent sa le aduc o numaratoare
caci si-au pierdut contabila intr-un stuf.

Nu, prefer sa raman acasa, am si aici o bucata de carne.



Femeia ca un vis

Tandra,
suava,
fidela,
nestatornica,
atenta,
arzanda,
irascibila,
sensibila,
inteligenta,
nativa
poveste de dor
esentiala celuilalt.


Femeie

Cuvinte negre din zile reci
Inlantuite-n amintire
Ma strang si rascole pe fire
Cu ochi de mort si ganduri seci.

Framanta-n ganduri o idée
De trista, searbada lucire,
O pata alba pe-amintire…
Oh, salbateca femeie!



Fidelitate

Am vizitat o fabrica de tricotaje si m-am mirat
Caci la intrare erau bluza si rochia ta
Dar tu nu erai in ele, era o ea
Cu care tu nu semanai
Dar ea iti semana.

Ieri mergeam pe strada, spre hipodrom,
Cand am vazut pe o trecere de pietoni
Bluza si rochia ta
Dand buna dimineata unui jocheu.
Tu erai acasa, nu puteai fi ea
Dar iti semana.

Chiar si aseara, am fost la cinema iar pe randul din fata
Cineva tinea strans in brate bluza si rochia ta
Jucandu-si mainile pe sub dantele.
Te-am prins de mana caci tu nu erai ea
Dar ea iti semana
Iar tu il priveai pe el cu putere.



Flacara inecata

Gand… din departe, din aproape
dintr-o aripa de cucuvea ranita
picura cuvinte
eu dorm in ele.

Somn… inlauntrul unei lumanari
libelulele dau la peste
flamanzesc impreuna
seara, cand nu se vad.

mi-e foame in gand
mi-e gand in foame
si sete dormind
pe o pata de sange.




Fluturi albi

Fluturi negri!
O noua minciuna
Spusa la masa intre doua inghitituri
O palma peste ochi
O injuratura
Si un picior care imi loveste scaunul
E sarutul tau din fiece seara
Uneori si cate un pumn.

Fluturi negri!
O noua vorba aruncata din dud
Fara sa iti pese unde si de ce loveste
Un sictir
O flegma in obraz,
O pomenire de mama
Si o insiruire de pumni, chiar si de picioare
Imi reversi in loc de alint pe unde se nimereste
Oricand.

Fluturi negri
mi-am asezat pe voal
sa stie vecinii ca te plang pe catafalc
dar e intaia oara cand rad
sunt primi mei bobi de roua cu care imi scald ochii
si fluturii albi mi i-am strans la piept.




Fluturul

Cand ai plecat din drum, pe drumul celalalt,
gandurile s-au proptit intr-un bolovan
si s-au spart
in doua lacrimi, in doua povesti, in doua reprosuri
intr-o singura hotarare, a ta.

Jumatate din tine a plecat,
jumatate insa a ramas sa adune cioburile
din iluziile unei primaveri de campie,
si nu a inteles nici o clipa de ce un fluture
iti da ocol, ti se opreste in ochi, ti se aseaza pe umar,
ca un gand desprins din trecut.

Poate e doar o legenda
Dar uite ca pare adevarat, sufletul celui ucis
Ramane ca flutur,
Aripa fina pe pleoapele unei amintiri
Sa iti desmierde sopatele cu stralucirea unui vis singular




Foisor

m-a trimis tata sa stau la panda
de dupa un ochi
spanzurat de creasta unei colibe
in tranta pe patru butuci elicoidali.
granicerii erau in pauza de masa
se infruptau cu un creier pane
luat chiar de la putator
si nu aveau timp sa soarba
sinusurile aduse in zbor
de porumbelul lui Noe
asa ca am ramas eu
singurul de straja peste crocodilii
iesiti sa se plimbe pe cer.



Fum de tigara

mi-am uitat cheile pe un sezlong
de la marginea serii
iar masina mi-a plecat singura
sa vorbeasca cu musculitele de otet
care au aparut la vitraliu
despre un numar de 4
care a resuscitat lumea.
Nici pantofii nu au vrut sa ma mai astepte
Caci inventase cineva o mingie de fotbal
Si trebuiau sa o guverneze,
Iar cravata de pioner se incapatana
Sa faca cu mana unei buburuze
Intrata de mult in hibernare.
Eu? Am ramas sa astept, ce era sa fac?



Furnicairi

Nu am auzit sa existe o pasare cu rau de inaltime
Nu am auzit de vre-un peste cu rau de mare
Si nici de o cartita care sa cerseasca lumina nu am auzit
Nu mi s-a intamplat sa vad fluturii plecand pedestru la vre-o intalnire
Nu m-am intalnit cu nici-un bondar mancator de carne
Si nici cu vre-o felina supusa crizelor de constinta
Nu am avut placerea a ma intersecta.
Am intalnit insa oameni care nu se mai vor pe sine,
Cautand intruchipari din cele mai ciudate.
Sa fie doar Eva de vina? Pandora?
Poate Casandra cea neascultata ori fecioara nascatoare de vieti?
Cine sa mai stie cand dumnezeirea are o atat de lunga vacanta?!



Gara

Intr-o zi am fost la gara…
Caramida rosie peste caramida
Ca-ntr-un carusel devorat de o omida
Avara, care isi incarca puterile
Pe cand intra, stau o clipa si pleaca trenurile
Din trista, singuratica si avida gara.




Gara de transfer

Ne-am intalnit, eu, ea…
Ne-am intalnit intr-o gara de transfer
Prin care trenurile huhuiau de zor
Pe sinele lor flamande
Mereu si mereu aceeasi despartire
Pe care eu zi incerc sa o alung,
Sa o uit in vre-o sala parasita
Sa o pierd printre boschetii din jur
Era acolo, perpetum hoinara…
De la un geam la altul, chemand,
Invocand, vanzandu-si iluzia netrairii
Ca pe o impodobire alba de Craciun.
Ne-am intalnit, eu, ea…
Pasgeri neintrebati intr-un vagon ruginit,
Incercand sa deslusim prin geamul murdar
Cine, ce, de ce a mai ramas pe peron
Cand noi, iata, la brat,
Pasim spre iluzia vanduta la fiecare trecere
De peron
Ca pe un El Dorado al eternitatii pure.
Ne-am intelnit, eu, ea…
Cand nici nu cred ca as fi dorit,
Dar m-a iubit…. se pare,…. m-a cerut
Sa-i fiu vamesul de sub tunele
Cand bagajele se vor strange toate la un loc
Rasturnate peste amintiri fara culoare
Si sa le duc la margine de oras,
Acolo unde se incinereaza soaptele si visele
Din nimic………
Ne-am intalnit, eu, ea…
Tineretea mi-a ramas pe peron
Sa-mi fie mereu, mereu dor de ea…………



Gara tarzie

Nu mai spune nimeni nimic, e liniste, pustiu,
s-a inchis si vechea gara
unde se scriau uneori poezii viitoare;
nu mai intreaba nimeni pe nimeni
de au fost calatori,
de mai locuieste cineva in apropriere
nici gutui nu mai sunt pe veranda,
iar fluturii zac cu totii ucisi de o spartura de geam
venita din tara de foc
a unei clipe despre care inca mai intrebam
de a fost incrustata pe aripa alba de libelula.

Poate ca timpul s-a scurs si el pe o teava de arama
si s-a pierdut intr-o fantana fara fund
ce stiu eu,
cand nimeni nu mai e sa o desfunde?



Genetica

O inlantuire hiperboliana in forma de acid ribonucleic
mi-a patruns pe horn intr-o seara
cand ascultam luminile cum se cearta fiecare pe bucata sa de stea
si s-a strecurat in asternut pentru a-si insuruba tevile din gand.
Le-am auzit trosnind, rasucindu-se pe modulatii flamande,
Pocnete de oase rupte, schelait metalic, scrasnet,
Si un lacat cu coama cazut pe podea.

Cred ca a fost doar un lant, sau poate un inel cu belciuge la cap,
Trimis de o madona sa ma ademeneasca la hotar,
De gand, de vis, de speranta irosita, de tacere,
O plasa de fibre cosmice rasucita peste un peste si el flamand,
Si o pecete de bazar ca mi s-a gasit si mie un loc pe raft…
Un raft cu multe alea ala-n-dala.




Geneza inchipuita

Hai sa facem schimb de iluzii, vrei?
Eu am sa ti le daruiesc pe cele in care,
Ascunse intr-o clepsidra de hyperbole argintii,
A sosit primul om pe Terra
Cu femeia lui,
Tu ma vei imbata cu gandul
Ca ei calareau impreuna un demiurg
Adus de peste ceruri
Ca sa ii invete aici parfumul
De aripa cu fluturi
Cum se aseaza de perina
In doi sub acelasi cantec.
Eu am sa ii port prin padurile vergine
Ale cautatorilor de prima lume
Intr-un EL si Ea inventand chiar ei un izvor
Care se scufunda inainte de sete.
Tu vei aduce prima cina de taina intre cei doi
Lasand sa isi imparta sarutul cum or sti.
Eu am sa inventez primul pumnal
Pentru a doaua calatoare venita
Tu ma vei minti ca El o cauta mereu pe Ea
Nu pentru ca avea nevoi ci pentru ca
Ii lipsea o aorta din inima abia nascuta
Si trebuia inventata.
Eu iti voi face cunostinta la cina
Cu vecina de planeta a sotului
Si va voi lasa sa depanati amintirile din copilarie
A celei ce abia s-a prezentat: Pandora.
Tu imi vei rupe prima stea de pe cer
Pentru a insamanta Olimpul cu flori de curcubeu
Si pomi fructiferi cu cate un singur fruct in ei: fructul interzis.
Eu iti voi aseza pe prispa casei prima criza de frunze
Lasandu-i pe Cain si Abel sa mearga in gradina ursului
Dupa cerceii de dama stropiti cu vitriol.
Tu …. Tu nu vei mai suporta sa te tachinez si iti vei cauta alta galaxie.



Gand de seara


Mi-a venit aseara un gand: oare cum murim?

Senini?
de ce curg lacrimi peste obrazul speriat?

Impacati?
de ce mainile se agata cu atata inversunare?

Linistiti?
de ce inca se dau sfaturi de urmat?

Friciti?
de ce dispretuim suicidurile?

Tristi?
atunci de unde atatea regrete?

Speriati?
de cine, de Dumnezeu?




Gand de toamna

Sta sa ploua,
plumb parca apasa pe gand,
pe starea de smoala
in care dormi
chiar si cand pandesti
troleibuzul;
privirile,
ochii,
mainile calatorilor
deja au adormit.

In aerul mohorat de toamna
doar corbii uneori
mai alearga
pe drumuri de ei stiute;
croncan,
te infioara
cu neagra galagie
de tren cazut intr-o viroaga
si ploua,
ploua in gandul tau de toamna.



Ganduri uitate

Ganduri vechi, rasfirate prin camera,
ganduri de aducere aminte
despre seri in care tronau povesti pe o caleasca imperiala
ganduri razlete, inca neincrustate pe raboj,
stau aruncate de-a valma in odaia fara gutui
ca o mana de zloti imprastiati la colt de strada
privitorilor de moarte timpurie…
nu e nimeni sa le mai adune, pereche langa pereche,
gand langa gand, stivuire langa stivuire
pe acelasi buzunar de la piept…..

sunt ganduri uitate, stricate, uzate de prea cuvinte
strigate la cer….
nu au gasit pe nimeni, era doar o poarta inchisa
cu o pancarta infipta in bat: “Vise fara aprobare”
nici peste gardul cu tepusi nu au putut sa sara,
inlauntru, sarma ghimpata tinea loc de fersti….
si au cazut de-a valma pe hornul de casa goala
ganduri sfartecate, moarte de-a gata, dintr-o aducere aminte
si asa intortochiata…….



Ghetarul de seara

Azi ninge iar
Tacut, trist, cum ningea odinioara
Cand mi-ai refuzat haina
Ca sa hranesti cu tine aisbergul din san.
Uite, turturii cad de pe catedrala
La fel de rigizi ca si atunci
In iarna seculara cand cainii de la sanie s-au raspandit peste munti
Si la fel se sparg in pumnale reci, in sabii otravite,
Ca si atunci cand inima ta le lovea cu ciocanul
Si chiar daca azi privirea-ti nu mai e aici
Ca sa elibereze viscolul de iarna
Eu inca simt fiorii albi ai polului sud
Cum imi violeaza odaia
Si stiu ca esti tu, Ghetarul de seara.

Ghiocelul

Priveste zapada, e alba, mata, stapana
Nici nu ai crede ca sub ea
Ezista o forta care nu ii ia seama
Si totusi, atat de mic, atat de firav
Plapanda nascocire a vietii
Usor de rupt, usor de distrus
Asezat in calea unei avalanse
Care poate ucide tot ce nu e zapada
Ghiocelul isi ridica timid capul,
Zambeste
Si suna din clopotei sai:
Veniti, e primavara.


Gol

Miroase a gol
Peste taina luminii
Desprinsa din mine
Si plang, ca de o amintire ucisa,
Ca de un sburator refuzat
Eu, sarmanul minor al focului.




Hai sa facem o casa

Hai sa ne facem o casa, vrei?
din lemne de fag aduse de la munte
vom inconjura mai intai o vale
ca sa nu mai vina barbarii sa fure
piatra
cobza
carligul,
tigara
ori roiul de albine.

Din aripa de rau vom insamanta o temelie
cu rotunjiri la colturi
si impletiruri de fiare
ca sa lunece sageata
peste cerul la care ne vom inchina.

Vom pune pamantul rosu din deal
in aprinse cuptoare
sa se arda de turn
vom sapa si o fantana
cu o carare mare
si vom invata sa cantam la chitara.

Hai sa ne facem o casa, vrei?



Hai sa fim prieteni

Hai sa fim prieteni…
am sa-ti spun: buna dimineata vecina,
ai sa imi spui: drum bun calatorule;
am sa iti spun: zambeste, ti-au rasarit ghioceii,
ai sa imi spui: sunt faguri de ghiata dintr-o lume glaciara;
am sa iti spun: vino, te invit la o cafea,
ai sa imi spui: nu, ca ai sa ma ucizi;
am sa iti spun: uite, e primavara,
ai sa imi spui: nu, e sezonul ghetarilor…….

vezi, noi nu putem fi doar prieteni
caci nu vom reusi niciodata sa impartim strada
in negru si alb,
in ceara si albine,
in ramai si pleaca,
in amintiri si revederi,
in nu Da si in da Nu…
noi nu mai putem fi
atat de firesc cum sunt milioane de oameni,
ne-am ucis pana si libertatea asta
si murim in noi
pentru ca nu am invatat cum e sa nu ne mai iubim.



Hai sa ne jucam de-a toamna

Hai sa ne jucam de-a toamna;
Tu – o gura de vant, eu – un pumn de praf,
Tu – o cupa cu flori, eu – un brat de frunze,
Tu – o lumanare alba, eu – un caus de ploaie,
Tu – un ilic pe cerga, eu – o ceata de noapte…
Le vom amesteca pe toate intr-o clepsidra sferica
Le vom stropii cu putina bruma de rau
Le vom cresta cu cutitul ca pe o aratura tarzie
Si le vom baga la cuptor.
Ce va sa fie? Ce va sa fim?
Nu stiu, dar iarna bate la usa.



Hai sa murim

Hai sa murim iubito,
Mai inatai eu ca nu am fost cuminte,
Tu stai si priveste,
E ultima poveste
Ce o vei tine minte.
Vezi, e stanca pe care
Am desenat primele flori,
Azi vom zbura in noapte,
Mai intai eu ca e aproape
Golul din nori
Nu te sfii, e prima strigare
De recruti pe stanca,
Prima porunca
Ce ne-am jurat-o in mare.
Vino iubito,
Hai sa imbratisam frigul
Cu dulcea-nea poezie
Nu te sfii, asteapata-ti randul,
E ultima-mi simbrie
Ce o impart cu vantul


Harta fluturilor

Dimineata m-am trezit sa deschid usa dinspre gradina,
era blocata de o plasa pe care desenau fluturi,
dansul pasarilor de primavera venite sa isi caute de cuib
s-a amestecat si el cu mainile mele care
mangaiau insectarul din gand
ca pe o feriga asezata peste ochi
si m-am minunat ca totul imi parea atat de clar,
harta viselor de noapte ma intampina in usa
pentru a ma invata sa zbor.



Hornul

Nu am mai dormit de un secol!
asa imi spun mereu
cand vizitez hornurile casei-
o mana de chei,
trei lilieci
si o clepsidra sparta
sunt mereu de rezerva
cand scrijelesc peretii
de lut

Tunelul pe care scoborau ieri stele
azi isi deseneaza paianjenii
cruci pe zidul de plase,
cruce pe o spinare de asin,
Prometeu se clatina in sudoare
de cate ori il intreb de sanatate
si toate statisticile imi arata
ca nu am mai dormit de un secol.



Hristos a inviat!

De ziua primaverii tale si a Domnului Inviere,
femeie,
buchetul alb cu ghiocei
ma lasa sa ti-l pun in piept
E supremul respect
ca tu existi…
si cand te misti
pe strada, in autocar
printre rafturile magazunelor, pe aeroport,
ori pe aleile infrunzite ale parcului secular
sau doar la ora de sport
eu imi port
privirea incatusata, spre tine
si iti multumesc ca te-ai nascut.
Ma lasa dara, divina
cu ghiocei albi sa te saruts
si sa presar flori de sub zapada
pe urma pasilor de taina
ce doar tie, femeie, iti sunt cunoscuti.
La multi ani frumosi caci si pentru tine
Hristos a Inviat!


Iarta-ma iubito

Iarta-ma iubito ca nu am stiut
Acum 1 000 de ani,
Ca nu am inteles
Ce buzele tale ma intreaba,
De ce privirea ta ma imbraca
In petale de bujori albi
Si trandafiri purpurii,
Ce si cum iti deseneaza mana
Cand cu degetul ma arata,
De ce iti lumineaza fata
Ca o roua din primii zori,
Si de ce iti e atat de rosu in obraji.

Tu erai fata de la oras….
m-am temut de cuvintele care mie imi sunau strain
de verbele pe care nu le intelegeam
de multimea aceea care nu stiam de ce sta la un loc,
de tramvai, de masini,
de casa ta cu etaj,
de cutia aceea prin care se vedeau povesti
dar cel mai tare de tine, iubito, ma temeam……..

eu eram baiat simplu,
de la tara,
si de cate ori iti vedeam chipul
in gradina bunicii din sat de la noi,
ma cuprindeau iubito temeri
si iubiri
fara intelesuri aflate inca de mine,
si ca tu sa nu vezi, sa nu-mi arunci in spate
rasul tau cristalin si fierbinte,
fugeam sa ma ascund in padurea de bujori
de la Altan Tepe,

Iarta-ma iubito ca nu am stiut
Acum 1 000 de ani,
Ca nu am inteles
Ce buzele tale ma intreaba,
De ce privirea ta ma imbraca
In petale de bujori albi si trandafiri purpurii
Ca nu am stiut sa iti raspund atunci
Ce azi iti soptesc in fiece seara…



Iata, azi

Prin tine
m-am renascut
in zborul porumbeilor,
in murmurul apei de izvor,
in cenusa vulcanului fierbinte,
ca o noua lumina printre lumini.

Si tot prin tine
mi-am reaprins
contractul cu Dumnezeu,
cu forfota edenica a universului
din mugurii stelari.

Iar astazi
cand prin mine curg lacrimi aprinse
ca o umbra de seara
tresar speriat
de iarna care ninge siberii
prin hornul tarziului meu.

Si iata, azi
cand tu te vrei foc de rasini
si steaua de noapte
eu tac ca un gand ce nu-i
si plang ca o lacrima tarzie
pe propriul mormant.



Ieri

Ieri inca mai zambeam, parea sa fie senin,
cu randunele asezate pentru cuib
la incheietura ochilor,
si precupete nostime strigandu-mi la usa
daruri de sanziene.
Nu aveam nici-o cicatrice incrustata pe toc,
nici vre-un dinte strivit in cutia de posta,
libelulele isi schimbau intre ele vestile de la televizor
intr-o monotonie tandra,
iar catelusa vecinii isi facea moarte, ca in fiecare zi dealtfel,
sa treaca pe sub gardul de sarma
direct in imparatia ratelor mandarine.
Nici un anunt important nu-mi aparea la stiri,
asta in timp ce pe gazeta de perete desenau copii
colibe cu Tom la inventarul de ceapa ciorii
si un balansoar legana alene soapte abia imperceptibile
tolanite de-a latul pe o covertura de invelis.
Asta a fost ieri……….



Ieriul de azi

Ieri
nici nu stiam sa scriu
Eram doar un desen de cuvinte
Plimbat cu caruta
De la o fantana la alta
Pentru descant.

Ieri
Nici macar nu stiam sa soptesc
Eram doar o esarfa de cuvinte
Atarnata in martisor pe o glicina
Pusa in prag
Sa numere porumbei.

Azi…
Nu stiu daca exista un azi
Cand ieriul de ieri imi pare atat de identic
Dar am sa merg cu tata la absolvire
Mamei am sa-i aduc brize colorate
Si om mai vedea ce e peste drum.



Iertare

Un strigat de bufnita
Ratacit peste creasta muntilor din spatele casei,
Momentul nostru incarcat de pacat
Lasat liber sa zboare in jurul unei turle pustii.

Un candelabru care falfaie la marginea unei mari
Ca o dimineata cu flori inaintea unui naufragiu
Termenul nostru inculpat
In gradina zoological a unei rastalmaciri ciudate.

O pisica fara culoare care trece calea popii
Cand popa uita sa isi scuipe in san
Prea plinul nostru de ganduri
Asezat cu meticulozitate pe o ghilotina de stuf.

Si dincolo de toate, un cufar cu sardele
O legenda incarcata de povesti
Un Abel hranit cu carne de om, o femeie catarata intr-un mar
Si o iertare perpetua de toate.



Iluzia Dumnezeirii

Azi razi, iti da inima sa blufezi
tinere stapan;
gandul pe care nu l-ai rostit nicicand
rasturnadu-l
in prag de poarta ,
poate iti iese in drum
poate ochii iti vor construi o promenada.
Si razi, tu cantaret de decor,
cu privirea ta neinlacrimata
solitar,
uneori cu cate o creanga de alun
tremuranda pe pusca cizmii
framantand in struna-ti veche
iluzia unui greier ascuns printre munti
Si o spui atat de simplu, dupa ureche,
ca si cum ai bea din urma pribegilor desculti
sau ti-ai revarsa plictisita razbunare
pe cel dintai calator dintre poteci….

Ti-e totuna, ucigatoare iti e nepasarea
si gandul nepatrns de gand,
azi razi, iti da inima sa blufezi
tinere stapan;
l-ai vazut pe Domnul in gand, si crezi ca esti tu Acela
sarmana pana fara vant!



Iluzia perceptiei

Un tren, un tramvai, doua imagini paralele,
Privesc fiecare spre propriul orizont,
Doar ca una alearga sa prinda timpul
Cealalta il conserva in nemiscare,
Prima despica aerul si suera a lupta barbara,
A doua se multumeste sa contemple zarea,
In timp ce noi, pasageri ocazionali ai pantecului metalic,
Avem senzatia stranie ca suntem razboinici,
Ca alergam vantul, lasandu-l in urma,
Ca fugarim timpul, ca despicam zarea,
Ca celalalt e lenes, rece, amorf, mort, in privirea noastra paralela.

Ei, dar si soarele se invarte pe cer, stelele asemeni, galaxiile toate
Si noi avem ciudate pareri ca insa totul e altfel,
Ca ele ne dau ocol, ca ne cauta de departe,
Facandu-ne curte,
Si in taina noastra de zi cu zi, spargem fereastra vecinului
Ca sa-l putem privi cand si daca se imbaiaza,
Ne dam intalnire in sala de judecata
Pentru ca florile noastre miros mai frumos ca alte flori,
Si in general acuzam planeta
Ca e mai mult decat efemerul nostru gand.

E simplu, sunt lumi paralele, cu iluzia perceptiei
Daltuita intr-un alt munte.



Imi doresc…

Imi doresc iubito
Sa inventez o lume
In care inima ta
Sa guverneze
Peste frunzele verzi
Nascatoare de flori
Peste apele
Cu pesti multicolori
Peste izvoarele tamaduirii
Peste muntii inalti
Incarcati de miresme
Si peste milioane de stele
Ca o forma a iubirii in Absolut.



Impact de luna

Intr-o zi am simtit cum mi se sfasie gandul
Scrijelit de un alt un gand care trecea prin apropiere…
A fost ca doua masini care se saruta pe contrasens
Zdropsind nisipul iesit sa se odihneasca la soare,
Asa ca au iesit scantei iar focul m-a cuprins pe dinauntru
Topind in incandescenta lui toate singuratatile ce mi le tineam in vitrina
Cand venea seara
Nu inteleg insa de ce nu a venit salvarea
Nici proces verbal nu a intocmit nimeni
Iar trecatorii pareau ca nici nu observa
Ca a mai fost activat un Vulcan de sub tacerile cotidiene.
Nici ziarul local nu a pomenit despre ceva
Doar vulturii, sus pe cer, se pregatesc sa imi invadeze stanca
Si in rest nimic…
Mi s-a izbit gandul de un gand calator
Si mi-a ramas infipt in el
Ca o stanca invadata de mare
Si chiar daca sunt scaldat tot de sange
Ma agat de gandul acela calator
Sa ma lase sa adorm in el.


Inainte de a ne fi atat de frig

Inainte de a ne fi atat de frig
Privirile ne-au tinut loc de gradina
Si au inflorit in fiece seara
Pentru diminetile incarcate cu polen
Ale privighetorilor cuibarite in par.

Fluturii nostrii au fost cei care
Ne-au inventat stelele
Cu geometria lor de plopi fara sot
Desenata pe umarul cu care te absorbeam
Atat de adanc.

Caii albi, caii puri, caii Edenului din gand
Ne-au daruit aripile lor incandescente
ca sa fim insasi zborul,

iar pestisorii de rau s-au transformat in soapte
cu care ne-am pavat singuri hornul
si banca din balcon.

Doar ca intr-o zi, ochiul de la geam
A refuzat sa se mai deschida
Si un frig viclean
Ne-a omorat somnul.



Inaltimi periculoase

Am rau de inaltime, trebuie sa ma intind,
Ajuta-ma iubit-o pe sanu-ti sa ma asez
Si de o fi napasta ori boala sa ma impinga
De sfarcul cel suav ca sa ma prind
Tu iarta-ma frumoas-o, sunt doar un om bolnav,
Si am rau de inaltime, mi-e frica sa nu cad,
Oh e atat de bine, cand buzele-mi aprinse
De sanu-ti stau prinse, si doar cu limba
Ma sprijin de cel din varf…
Mi-am pus capul pe una dintre perini
Si un fior il simt cum ma inunda,
Caci sunt inca ametit, si poate beat,
Si de aceea buzele-mi stau infipte
In sanul cel de alaturi si-mi vine ca sa musc.
Dar raul e inca mare, frica imi e sa ma desprind,
Te incolacesc cu bratele, si cat in disperare
Punctual cel de sprijin, oaza in care,
Frenetic eu doar sa ma inchid.
Am ameteli iubit-o, nu am un gand aparte
Si ma iarta daca atata ma foiesc
mi-e teama de lumina si stau cu ochii intre soapte
si buzele-mi flamande tot sorb din tine
sublimul dar dumnezeiesc.
Oh, tine-ma strans iubit-o, mi-e teama de inaltime
Si doar de aceea de funduletul tau stau strans
Nu-i nici-o inertie, si nimic nu e gandit
Doar ca degetele isi cauta lacas… si eu sprijin indeajuns.




Incertitudine

oare, adevarul poate face insolatie ?
am privit lung, eram nedumerit…
-de ce ma intrebi?
-asa…
-banuiesc ca da,
daca are puterea sa inghete,
daca isi schimba forma si se topeste,
daca devine taifun si rade tot in cale,
daca e trimis dupa gratii,
de ce nu ar face si insolatie?
adevarul e.... ca nu stiu cine o va recunoaste



Incertitudini

Scriu cuvinte pe care le sterg apoi la repezeala
Si ma cert in gand
De vre-o privighetoare uitata in fantana
Iar lacrimilor le spun
Ca nu s-au adunat destule nopti
Pentru a le da liber la curtuazie.
Ma aplec din nou insa
Pe coltul decupat din ziar
Si ti-as scrie un cuvant de l-as sti ca exista
Pe vre-o dantela de seara sculptat.
Dar pentru ca incertitudinea ma ia de zalog
Imi sterg gandul ca as vrea sa le-astern
Si arunc cuvinte pe topoganul din gara
Noaptea, cand uit sa scriu.



Inchide ochii

Inchide ochii, du-te la somn,
Ceasul oricum s-a spart
Si s-au imprastiat pe jos
Secundele pe care ieri le adunam
Cu atata sfiala.
Sunt doar frunze acum
Si bucati micute de ram
Peste care calca cu nepasare
Si drumeti grabiti
Si pensionari de un veac
Si precupete murdare de la tara.

Inchide ochii, hai suflete,
Nu te mai obosi
Sa privesti orizontul in gol
Oricum nu-i nimeni sa te vada
Nu ai nimic ce ai putea privi
Doar poate furtuna care se pravale
Peste intinderea posaca
Si goala
A cerului pornit in cruciadele lui tarzii.

Inchide ochii,
Acolo, chiar si durerea se iarta.



Inertie

Nu e somn, somnul de piatra,
Nici remuscare gandul intors
Poate acolo sus, cineva ma iarta
Ca am spus lucruri fara folos.

Nu e liniste, linistea din zare,
Nici impacare in gand,
Poate doar o imbalsamare
De lumanare uitata in vant.

Nu e trezire, trezirea inspaimata,
Nici roua pe pleoapa ce curge
Poate doar o pace incerta,
La cosciuguri pusa de cruce.




Infectie

Din mugurii de carne imi cresc frunze
Din frunzele carnoase se nasc flori
Din florile apoase ies seminte,
Din semintele cu carcei vin podoabe
De ierburi si mlastinoase campii…

Doar viermii de cadavre mai pot sa curete
Rana cu mirosuri pestrite
Ca sa rasara flori adevarate.



Infern

Se prea poate sa nu va mai amintiti,
Am fost toamna la cules de struguri
Pe cand roua se transforma in bruma
Si noi nu intelegeam de ce simtim la fel,
Cand rece, cand prea fierbinte.

Se prea poate sa fi uitat,
Dar am fost impreuna in razboi
Pe cand veterinarii isi faceau reserve de sange
Iar noi alergam cu canistrele
De la o mare la alta.

Se prea poate sa nu mai stit de unde sa ma luati
Dar am fost impreuna
Cand s-a dat in folosinta cimitirul central
Pe cand tigancile inca isi mai pistruiau ghiocul
Cu rasinile luate de pe primarie.

Sigur, e posibil sa fi uitat
Chiar daca am fost impreuna pe Marte
Pe cand inca mai zaboveam asupra culorii
Cu care sa ne definim planeta,
Albastru pur sau negru absolut.



Infidelitate


Am intrat pe sub usa de la baie
sa iti vad trupul gol, dar nu era nimic,
doar o ceata densa peste oglinda
si un gand asezat in cui.



Ingerul si om

A venit un inger intr-o noapte si ma intrebat:
- Nu vrei sa imi iei locul? Eu sunt vesnic
Tu esti picatura
Eu sunt cerul, tu esti la picioare,
Eu nu am nevoie de nimic caci le am pe toate
Tu nu ai numic, doar visezi,
Eu plutesc peste toate intinderile
Tu doar te tarasti,
Eu am nemarginirea, sunt chiar ea
Si nu mi-e foame, nici sete, nici dor…
- Asa e, tu esti tot, si cer, si pamant,
Si zbor, si etern, si imensitate
Dar te intreb: stii tu sa visezi, sa iubesti, sa vrei ca disperare?
- pentru ce mi-ar trebui?
- ramai atunci ce esti, nemarginire, caci nu traiesti,
Degeaba vrei sa imi iei locul, visul
E o stare, o forfota, o furtuna pe care zeii nu o stiu.



Ingerul tarziu

A venit un inger la mine intr-o zi
Preschimbat in fulg de zapada
Si mi s-a asezat fara sfiala pe deschiderea palmei
Fara a se teme ca il voi strivi prin topirea unei strangeri de pumn,
Nici nu s-a topit, nici nu a inghetat,
Doar uneori palma imi devenea aisberg, alteori ma ardea ca un vulcan in ravasire.
Voia sa imi spuna ceva, sunt sigur, simt asta,
Doar ca eu plecasem de mult prea mult dintre ceruri
Ii uitasem limbajul, cuvintele in forma de ghirlande de zapada nu imi mai erau commune,
Ploile ma uda azi in loc sa ma lumineze a curcubeu,
Vantul ma usuca cu disperarea celui care si-a pierdut cheile de la casa,
Si in general nu mai descriptez decat foarte putin din mesajele obladuirii de sus ce mi se trimit.

A venit un inger la mine intr-o zi, stiu sigur, simt,
Dar nu a mai stiut ce, unde, cum sa imi spuna
Si pentru ca s-a trezit langa mine mai singur decat negura unei nopti galactice,
S-a prabusit pe sina unui tren fara sa stie ca nu a apucat sa lacrimeze.




In locuinta unei amintiri

Iata-mi mainile, le vezi?
Inca mai tremur de fluturii
Decupati de o iarba de munte,
Iata si ochii, sunt inca flamanzi
De aurora galaxiilor stapane
Pe sangele revarsat dintr-un soare fierbinte,
Iata, ma vezi, sunt la fel de topit
Ca o ploaie de vara care
A inundat un curcubeu singuratic,
Si de-ai sa pleci, mai intoarce odata capul
Te rog,
Poate imi voi gasi un loc in amintire.



In noaptea aceea


In acea noapte el a incurcat cuvintele de dragoste
Cu nevoia de a ma lovi
Si mi-a trimis cuvintele in obraz
Palmuindu-ma cu ochii
Chiar si cand ma dezvelea.

Nu a fost vina mea, el s-a simtit bine
Ucigandu-mi sufletul
Si aruncandu-i resturile cainelui ce il aveam in comun
Fara sa vada ca eram gata sa ma scufund in propriile lacrimi.

Si nici nu cred ca el va fi inteles o clipa
De ce ma tarasc pe jos cand vorbele lui
Impingeau cu putere in grumazaul meu
Caci l-am vazut uimit de ce nu stau in picioare.

In noaptea aceea el m-a umilit, m-a batjocorit,
Si si-a infipt unghiile in trupul meu plapand
Fara sa ii pese ca eram in gradina
Ca priveau trecatorii
Si fetele mari numarau bumerangurile din cuvinte.

A vrut sa ma umileasca, m-a umilit,
mi-a rasucit visele in pumn si mi le-a aruncat
in canalul de dejectii,
m-a scuipat cu vorbele lui crunte, nu m-a iubit…


…… credeti ca ar trebui sa spun ceva si despre mine?



Intersectii

Strigat de cucuvea pe o creanga de seara
In intersectii de umbre plecate la cersit
Ploua in noapte cernealuri de tus invechit
Peste fluturii orbi, peste trenurile uitate in gara.

In scrinul bunicii a ramas doar scrumul de rasini
Si el presarat pe o scrisoare ce doar ar fi putut fi,
s-a dat verdictul, sunt condamnati de vii
poetii surprinsi visand sub crengile plouate din visini.





In tine ma incred

In tine ma incred
Ca-n ziua de apoi,
Rasturnati pe un pled
Sa ne iubim in doi.

In patimi febrile
Sa ascundem lumini
De sbateri sterile
Pe sub paturi de spini.

Ca-n ziua finala
Cand va sa fie
Sa simt fierbinteala
Datorita tie.

Si-n calde amintiri
Din ziua de apoi,
Sa rasfiram iubiri
Zvarcolindu-ne goi.


1 martie


verdele crud, coborat dintr-o iarna,
s-a oprit, iata, chiar langa gradina ta.
il vezi, vorbeste ceva, cu cineva
si face semn catre soare
inconjurand zenitul cu o intreaga
cuprindere de brat,
apoi saruta, fara nici macar o sfiala,
pamantul din care va iesit un ghiocel
si o zambila

ma duc repede sa le culeg,
vreau sa ne putem zambii si sa iti spun:
la multi ani frumosi!



Intalnirea

Adevarat ca am reusit sa te incurc
Cand mi s-a rasturnat cosul cu cuvinte in pragul tau
Dar nu aveam de unde sa stiu ca unele vor intra pe sub usa
Ca altele vor astupa gaura cheii,
Lipindu-mi degetele de partea cealalta
In timp ce scrisorile de la prieteni
Iti vor fi avioane de hartie.
Defapt, trecusem pe acolo intamplator
Cu cosul de cuvinte infasurat in jurul capului
Sa imi tina de serpi
Cand ai dat drumul la caine
De ce i-ai dat drumul, m-a latrat,
Si l-am vazut cum imi fura oasele din trup
Lasandu-ma fara crengi
Nici nu mai puteam sa ma ating
Imi ramasesera doar genunchii,
Ochii imi zburasera pe o plasa de paianjen
Iar restul zacea imprastiat de-a valma intr-o odaie de caine.
De ce i-ai dat drumul, stiai ca o sa ma latre,
Dar ai ras, ca si cum lifturile s-ar opri din intamplare,
Intre doua mangaieri de bloc.
Acum cum sa fac, de unde sa imi mai adun eu cuvintele
Cand serpii din minte ma musca din gand
De cate ori te privesc ca dai cu matura?




Intalnire

O femeie de la malul marii
mi-a zambit intr-o zi
poate pentru ca eram descult,
poate pentru ca nu cunoscusem apa,
poate doar pentru ca nu eram eu
sau poate pentru ca semanam cu mine,
nu stiu,
dar mi-a zambit….



Intalnire in paradis


E dimineata in care ne trezim din nou goi
Pe plaja pustie,
Legamant de valuri calde
Pe o saltea de nisip mult prea curios;
Sanii mici, rotunzi, obraznici
Ma imbie
Sa le povestesc cum se saruta acizii ribonucleici
In univers.
Eu le raspund cu cautatura moale a degetelor,
Buburuze fragile poposite pe incheietura picioarelor,
Si cu o muscatura fina din capsuna unei buze.

Din oglinda marii, pleoapele matur osor
Freamatul din raiul fierbinte
Tinandu-ma prizonier
Printre fluturii albi, rosii, pestriti, portucalii,
Care vin sa iti sarute
Glezna fina, coapsa fauritoare de imense batalii
Pe cand un geamat de scurta chemare
Imbraca intreaga insula in torente
De vulcani dezlantuiti.

Asa a fost si ieri, si alaltaieri, si azi dimineata
Si inca ma intrebi cum se saruta acizii ribonucleici
Pe circuitul fluid al sangelui din noi.



Intalnire virtuala

Vorbeam cu cineva intr-o zi, si am simtit deodata
ca ma privesc de dupa o frunza
curios,
intrigat
chiar si furios
ca vorbeam cu acel cineva
fara sa ma bag in seama.

Eram la pescuit, intr-o alta zi, spre seara,
si m-am vazut plutind printre nuferi
de parca ei nu aveau ce cauta acolo,
nu “eu” cel pe care apa il cerea in adanc,sSi nu reuseam deloc sa imi spun “da-te mai incolo, imi sperii pesti.”

Greu de explicat…

Intr-o noapte tarziu m-am apucat sa experimentez moartea,
asa mi-a venit,
asezandu-mi un cearceaf alb pe masa de la bucatarie
mi-am pus capul la intersectia dintre colturi,
trupul lungit pe o coama de pod,
picioarele le-am inchis intr-o colivie de cuci
si am lasat fluturii de noapte sa ma tamaie.

Atunci am aparut din nou eu, eul celalalt,
cel de dupa frunza, acel ce plutea cu nuferii pe apa,
si ma intrebat doar din golul ochilor
“ti-e frica, asa-i, ti-e frica?”… si mi s-a facut frica.

De atunci, merg mai mult singur,
poate se va crapa de timp si voi afla daca eu sunt eu, sau iluzia e aevea.




Intrebari de doi

Cine esti tu, cine sunt eu?
Vintul, furtuna, briza marii
Lesa libeara a durerii
Sau rastignitul Prometeu?

Cine e Andreea, cine e Adrian?
Dar anonimul din cuvinte?
Cine, unde si cat minte
Pe parcursul unui an?

Dara visul, unde e visul
Unde-i tacerea ce promite
Cu zadarnice cuvinte
Tot adancul gol si nul?

Pote eu sau, Doamne, poate tu
Poate vorba rastignita
Seara pe-o iluzie mintita
Intr-o hruba, sau chiar nu,

Poate singur eu port armura
Slobozirii de fantasme,
Poate eu ma joc cu basme
S-mi incendii singur sura.

Dar si asa, cu vorba marii
Si a tunetului din munte
Cine esti, ce ai in minte
Ce se aude-n trenul Garii?

Vantul gol, trezirea oarba
Nestatornica iubire?
O fantasma ca o stire
Sau un ins ce vrea sa doarma?



Intrebari in surdina

oare, eu te iubesc doar pentru ca existi
sau tu existi pentru ca te iubesc?
freamat pentru ca zambesti
sau zambesti pentru ca freamat?
te ador pentru ca te visez
sau visez pentru ca te ador in vis?
te inventez in noapte pentru ca nu dormi
sau nu dormi niciodata printer fluturi?


nu stiu, poate ca asa e plasmuita lumea
sa plasmuim in noi povestile ce lumina………..



Intrebari spre dincolo

Dincolo de rasarit, intreb, ce va sa fie?
Apusul unui alt rasarit?
Rasaritul ce nu mai apune?
Apusul ce niciodata nu a rasarit?
O zi banala ce nu incepe, nu se termina?
O noapte fara origini, fara sfarsit?
Iar daca dincoa` de rasarit suntem noi
Dincolo de el cine, ce va sa fie?
O alta lume, un alt univers, o alta constelatie
Renovata dimineata cu fluturi, albine si bondari
Incrustati pe ferestre?
Sa fie doar intrebarea unui profesor de tara
Cand isi intreaba elevii de stiu sa sarute,
Sa fie un pulze de domnisoara uitat la poarta,
Lumanarea din capul de strigoi crescut in dovleac
Sau doar banala intrebare de existam dincolo de iubire?


Intr-o alta vesnicie

Cand din valuri, valuri curg
Peste-a valului izvoare
Doar taceri ce nu se-ajung
Si nu au a lor o zare

Cand din vant, doar vantul vine
Peste vantul cel tafnos
Fara-a stii de ii convine
Ca e vant sau e un “fost”

Cand din ceata, ceata inoata
Chiar prin ceata din strafund
O imagine inceata
De mister si de absurd

Cand din cer coboara cerul
Peste-un cer imens de apa
Volburand tot esicherul
Cu un vesnic “mai asteapta”

Eu sa vin, sa spun, sa jur
Sa blestem, sa cer iertare
Umbra noptii s-o conjur
Cu saruturi de picioare

Cand tacerea e stapana
Peste-ntinderea pustie?...
Ne-om plimba din nou de mana
Intr-o alta vesnicie…



Intrupare

tu nu stii dar eu sunt briza aceea de vant
pe care o desmierzi in fiece dimineata
lasand-o sa te sarute fara interdictii
in racoare florilor de roua care iti scalda pasii
goi si incarcati de caldura.
eu sunt firisorul acela de papadie
pe care il daruiesti sanului cu brelocul tau de dorinte
amestecate cu vise incarcate de sburatori,
iar buburuza ce tocmai ai trimis-o spre zare
pentru a-ti darui tie un curcubeu de iubire
e inima mea pictata cu sapte stele din sapte galaxii diferite
care te cheama sa o urmezi in gradina cu poeme
daruite cerului doar pentru tine.



Intrusa

Sa se fi intamplat asa, pur si simplu,
Sa imi intrii noaptea pe fereastra
Ca sa vezi cum imi sunt aliniate venele
Pe treptele care duc catre aorta?

Sa fie doar o intamplare ca te-am surprins
La miez de noapte, cu galeta de arama
Furandu-mi din sange
Pe cand dormeam langa o carare de pom?

Sa nu fie nimic imprevizibil, ori nefiresc,
Ca ti-ai cumparat vapor si te plimbi
Peste raurile mele interioare
Cu pompa de mana trasa?

Atunci de ce ma mai intrebi cum ma cheama?





Intuneric

E bezna…
auzi?, tipa o bufnita,
cucuveaua sta muta chiar la feresti,
dar tipa a disperare o femeie,
un ins tipa si el a rachiu;
desfrau, cucoane, viol,
blesteme,
sunt cu toate adunate in simfonia cu intuneric
a cailor mascati si iei din vreme.





Intunericul e casa mea


Intunericul e casa mea
e bezna mea de palat
iesit din mlastina cand ceata va indruma
pe voi cei nestiuti,
pe carari doar de ea stiute

E casa mea
intunericul meu sarbatorit in noapte.

Voi nu stiti, ati orbit de mult
si nu mai vedeti ce frumos se scurge pe burlan
pisica neagra
liliecii zbor sa sarute ochii, un san, o jugulara,
nici lupii nu-s tristi,
e atata desfat in bezna asta avara.

E casa mea aici, in intuneric,
cu umbrele care se scurg pe dupa fiecare streang
o armata de banditi slinosi, curve
si domni cu cravata
isi impart pumnalul, otrava, gandul de omor
si nimeni nu se mai inchina
stelelor ce mint ca vin din eden
cand doar alungate sunt din infernul
si el razvratit pe reguli desarte.

E casa mea, desigur,
nimeni nu ma minte caci adevarul a fost demult ucis
si cu totii spunem fara a ne increde
una, alta, tunete, blesteme
si vorbe necinstite de alint.

E casa mea, desigur,
dar tu, tu
de ce imi bati la usa cand stii ca bezna
pustiul, mlastina cu ceturi,
chiar cimitirul
mi-au fost daruite, nu le-am cerut?



In ziua care

In ziua in care te-am intalnit s-au luminat stele
pe tavanul meu cenusiu si incrustat cu dungi intunecoase
ca niste drumuri care nu vin si nu merg nicaieri
si am avut senzatia stranie de a ma fi nascut intai.

In ziua in care te-am intalnit mareea de ocean s-a inaltat lin,
usor, suav, pana la pestera in care dormeam
pentru a-mi aseza in prag o scoica albastra
pe a carei sofa trona o perla in forma de clepsidra cu un singur brat
si atunci am stiut sigur ca simt.

In ziua in care te-am intalnit s-a rotit peste vazduh
un vultur urias cu aripi sticlind a curcubeu
desenat din gene pe irisul mamei mele
si abia atunci, Dumnezeule, am invatat sa privesc aevea.

In ziua in care te-am intalnit au inflorit primele flori
in gradina mea ravasita de vanturi nocturne
si primul izvor s-a flamanzit peste verdele ei, cu miresme suave
de trestie, de levantica, de iarba cosita, de salcioara, de margaritar,
si am invatat uimit sa le miros foarte intens.

In ziua in care te-am intalnit a plouat cu pestisori argintii
si mici broscute de tara peste livada mea cu poeme in parga,
iar curcubeul a venit sa mi se aseze in leaganul cu clopotei de zapada
ca sa nu uit cum e sa tremuri de placere.

In ziua in care te-am intelnit au disparut toate
si alte toate au aparut peste seninul inimii mele
cu mirosuri, cu freamat necunoscut, cu zbateri de vise flamande,
aruncate ca o marama de stele peste ochii abia atunci deschisi
si am invatat cu nemarginita si suprema daruire cum e sa iubesti.

Multumesc!



Irelevant

Iarta-ma, nu am putu sa vin la intalnire
Am avut de vorbit ceva cu un porumbel
Din acela cu hartii in picioare,
Nu am putut nici sa ii dau buna dimineata
Ca mi s-a asezat drept pe cearceaf
Si a inceput sa il rupa,
Cainii il latrau de afar`, parca stiau ca imi adusese o veste proasta,
Iar painjenii faceau greva foamei prin colturi
Invocand niste zabrele pe care nu le cunosc.
Mi s-a mai rasturnat si clepsidra cu flacara in jos,
Vecina si-a adus aminte ca mi-a fost diriginta acum 7 ani
Si ii datorez o cravata de pioner,
Ma rog, nu iti mai spun de cati fluturi mi-au dezertat
De pe panselute, ori de hornul prin care mi-a picat
Primul cuvant fara traducere
Ar fi de prisos.
Cum de prisos ar fi fost si sa vin.
Stiu, maine te logodesti, e o partida buna, e ca la un joc de poker,
E irelevant sa iubesti.




Iubirea nu este nicidecum

Iubirea nu este nicidecum
Un rendez vous la Paris
Sau pe un varf de munte
Unde doua corturi isi dau buna dimineata
Si mai impart o seara impreuna.

Nici macar o casa, o camera, un hol nu e,
Caci iubirea e interiorul , e adancul,
Nu marginea padurii, ci padurea insasi,
Nu marea, ci marea in abstract,
Universul paralel care subjuga
Zambind.



Iubire

Iubire.
Hirosima framanta pe moara de moluz.
Durere.
Luminile cerului soptesc tacut.
Suspine.
Rostesc si valurile vremi.
Viata, speranta, dragoste
Cat?




Iubirea

E o intamplare, un hazard ratacit prin munti
Iubirea ce ti-o port?
E ea doar o stea cazatoare
Arsa in vazduh, neajunsa nicaieri
Si stinsa in propria-i pudoare?
O, nu, caci iubirea imi e felul firesc
De a da buna dimineata zorilor
Ce ma inunda cu roua lor de margaritar
Cand chipul tau il poarta cu fiece strop
De cristalin diamant cazut pe floare.
Iubirea imi e normala intrupare a cerului
Inzorzonat cu curcubee din ploile de vara
In norii aceia misteriosi si albi
Care deseneaza in zenit inlantuirea bratelor tale
Inmugurite peste povestile celesti
Aceasta mirifica traire imi e, desigur,
Imensitatea de fluvii,
imensitatea de rauri si ape,
imensitatea de izvoare
care brazdeaza planeta albastra
asemeni sarutului ce unei zane din povesti.
O, nu, iubirea ce ti-o port e mai mult de atat
Caci ea e exceptia de la atat de multe iubiri,
Exceptia sublima a Paradisului reinventat in Sublim



Iubirea desenata

Femeia pe care am cunoscut-o
Seara, pe o scara de bloc,
Undeva intre etaje,
mi-a zambit altfel decat stiu
femeile sa zambeasca in doi…
i-am privit ochii, aveau o alta lumina
cu imagini de un singur eu
incarnat pe cornee,
un nume pe care nu il stiu,
dar il vedeam, era acolo,
de pe irisul ei privindu-ma atent;
da, ochii ei priveau cu dubla privire,
un el si o ea pe o singura geana,
despicau lumina ca sa inteleaga
daca mai e si altceva decat ei…

Femeia aceea nu era ca alte femei,
gata sa zambeasca in doi
pe o scara de bloc
caci vorbele ei erau la fel, o dublura de silabe
rostite la singular
in doi
o poveste inlantuita pe aceeasi oglinda
si rasfirata in cuvinte la fel de simple,
la fel de firesti
ca oricare altele rostite de buzele unei femei
doar ca pereau un plural ciudat
rostit la singular in doi.

Femeia aceia nici nu avea cheie la casa
casa ei o purta in inima
iar inima ei era in camera cu feresti interioare,
strajuite de draperii mari, purpurii,
incapatoare pentru toti peretii,
pentru toate patrunderile de lumina fierbinte.
Si din ele vedeam, vedeam aevea cum se scutura
din cand in cand, rar,
ca o inlocuire de curcubee solare,
petale rosii de trandafiri imperiali
si maci simplii de camp.


Femeia aceea nici nu vorbea de iubire
iubirea era chiar ea, un singular de doi,
cu serenadele atarnand suvite
peste ochii barbatului din interior

cu verbe inca neinventate, asezate pe sani
si dulci sopate imbracandu-i trupul
ca un abur ametitor……

Femeia pe care am cunoscut-o
nu era,
era doar iubirea desenata pe poemul povestii din noi
rasfranta in oglinda unui accelarat fara pasageri…



Iubiri colorate

Tu imi spui mereu ca vii din alta parte
ca ai altfel de neamuri
cu colibele altfel construite
in care se mananca mult peste
si de unde lipsesc desigur laba de urs,
si untura prajita.
ma pui sa iti privesc mainile venite din noapte
mirata chiar tu ca eu seman cu zapada
tu cu bolta cerului inainte de a se lumina,
imi povestesti despre legendele voastre
cu femei si copii plecati in lumea de peste ape
sa fie motor la o naframa de bumbac,
despre vanatorile cu arc si sageata imi povestesti,
de unde lipseau varfurile plesuve ale muntilor,
si din nou ma pui sa iti privesc ochii
iar cand degetele noastre se impreuna pur si simplu
tu inca ma mai intrebi de ce avem noi lumi diferite
daca buzele cauta acelasi raspuns?!
Eu ce vrei sa iti spun? Poate ca de ne vom contopi intr-un sarut
nici tu nu ai sa mai intrebi,
nici eu raspunsuri nu am sa mai caut…



Iubita mea

Iubita mea, poveste nevazuta
de muritorii pribegi,
te vad scoborand noaptea,
printre petalele de crin
cu polenul prins de brau
si curcubeele aninate la ochi,
peste marginea tacerilor din orizont,
ca o printesa din Olimp
venita maiestos la izvorul din crang
sa ma miluiasca cu un suras, cu o privire.
Stiu ca daca intind mana tu vei fugii
peste ceturile serii ascunse,
stiu ca daca las privirea sa te cheme
tu vei disparea in causul unei flori
stiu ca daca am sa-ti soptesc un cuvant
tu vei zbura printre fluturii cu diademe,
asa ca ma multumesc sa te iubesc doar in gand,
sperand ca ai sa auzi simfonia iubirii mele.



Joc in doi

Hai sa ne jucam, vrei?
Eu ma voi juca de-a cuvintele, tu de-a fara ele,
Eu am sa le asez pe raftul din camera cu gutui
Tu ai sa le imprastii puful galben dincolo de Far,
Eu am sa le frig la soare, tu ai sa arunci nisip peste ele,
Eu am sa cladesc calapoduri de silabe, tu ai sa le rupi,
Eu am sa le asez in copaci sa tremure in loc de frunze
Tu vei sulfa vantul sa se tomneze toate,
Eu voi merge la coafor cu ele sa le darui curcubee
Tu vei fulgera prin ferestile budoarului vampiri renascuti
Si cand va incepe sa ploua cu pestisori de apa dulce
Vom matura tacerile dintre ele fara sa le spunem nimic.
Hai sa ne jucam, vrei?





Judecata

Sala se ridica, se tace tremurand
Doar ca intra o domnisoara
Nici bazait nu se aude, si aerul e gol
Tocurile ei lovesc cu ciocanul de lemn.

Sala se aseaza, se priveste flamand
La chipul acela uitat de impresii
Sorbim cu totii amestecurile unui avocat
Atenti doar la degetele ampretate de D-zeu.

Sala se ridica, se da o sentinta
Si fata aceea nu mai e de loc o fata
Dumnezeirea face probe de rezonanta
Peste lacrimile unui hot care a furat timpul.



Jur pe o icoana de lemn

Jur si jur pe o icoana de lemn
Ca jur drept ca o lumanare
Ca nu mai jur fara untdelemn
Si-ti jur ca jur a indurare.
Si jurul din mine il jur
Ca pe balsamul din tamaie
Jurandu-mi mie, solemn si pur
Ca jur sa jur. Si voi sa se stie.



Jur sa jur

Jur sa jur iubire si-s statornic in promis
Cum e marea si oceanul in abis
Si jurand sa jur in noapte juraminte
Pentru o fata
Dintro data
Jur pe lumea din cuvinte.
Jur sa jur, flamandelor himere
Setea mea de flori rebele
Si jurand, sa jur pe altarul cel de jure
Din strafunduri
Si din ganduri
Soapta lina din padure.
Si jurand la ceruri, jurul cel mai jur,
La izvor, in poiana ca si-n vantul sur
Am sa jurui noptii un jur final
Pentru tine
Pentru mine
Si ma jur: jur pe jar.



Lacrima de dor
L asa-ma iubito sa te privesc
A casa la tine, cum te plimbi cu trupul gol
C alcand usor covorul moale,
R amai cu mine sa te iubesc
I nfrunzit de sublimul amor-
M iracol nascut din nalta zare
A semani unui dar Dumnezeesc.

D aruie-mi iubito, clipa de soapte
E terne si sezi alaturea-mi pe jos

D ivina-ti iubire sa o simt aproape-
O franda trupului frumos
R astignit pe mine, cu voluptate



Lacrimi

Nici macar nu mi-am pus ochii pe apa
de cu zori
si mi-a batut o porumbita in geam
sleita de ravasul ce-l purta in ghiare,
falfaia suav din aripi
a dor.

Nici trupul nu mi l-am sters de sudoare
De cu ziua
Si a venit o buburuza sa imi spuie
Ca punctele ei cardinale se opresc aici
Chiar in gradina
Si e musai sa-i dau o odaie.


Nici pragul nu am apucat sa mi-l salut
De cu roua
si a venit un fulg alb, de papadie,
cu franjuri de curcubeu arzand
sa imi foreze de o fantana adanca
in steaua din ochi

Din floarea unei glicine
Pornita spre zare
Curg lacrimi mov, straine,
De palos frant in sanzienele
Unei amintiri de vant.



La grota mireselor

Plictisita iar de vorbe, am plecat sa fac o baie
Singurica, in furou
Doar c-o bluza stravezie, dintr-o ie
De-a bunicii, luata din odaie
Sa nu plec in pielea goala, pe platou.

Cu piciorul fin in aer, prin padurea cea mai deasa
Singurica, doar c-o panza
Sa-mi ascunda trupul gol
Am plecat sa fac o baie, intr-o grota de mireasa
Si sa-alerg cum learga-o manza.

Plictisita iar de zisuri, am plecat sa-inot in ape
Singurica, goala pusca
Printre valuri de clepsidra si adancuri de fiori
Ca o taina prinsa-n soapte
Am plecat, sa ies din cusca.

Cu privirea inocenta, am iesit din valuri spume
Singurica, fara haine
Peste pielea-mi uda toata
Far sa-mi pese c-or sa vada niste “anume…”
O fatuca cu a ei taine.

Renascuta ca o mare, din potopul de furtuna
Singurica, fara straie
Doar c-o ie stransa-n pumn
Am plecat, pasind pe vechea-mi urma
Sa ma- intorc iar in odaie.
Ca acum.




La multi ani!


De ziua primaverii tale,
Sotie a mea,
buchetul alb cu filigrame rosii,
ma lasa sa ti-l pun in piept
E supremul respect
ca tu existi
si cand te misti
pe strada, in autocar,
printre rafturile magazinelor, pe aeroport,
ori pe aleile infrunzite ale parcului secular
sau doar la ora de sport
eu imi port
privirea incatusata spre tine
si iti multumesc ca te-ai nascut.
Ma lasa dara, divina,
cu flori de crin sa te sarut
si sa presar petale de dor
pe urma pasilor tai de taina
ce doar tie, sotie a mea, iti sunt cunoscuti.

La multi ani frumosi caci iata
Soarele rasare doar pentru tine azi
Si Luna, cu mii de stele, te saruta in ascuns.


La multi ani frumosi!

Tu si primavara, simbioza perfecta
A misterului nascut din iubire
Reinventarea perpetua a sublimului
Datator de sperate si mistica traire
Tu esti fiorul, tainica intrupare
A sanzienelor in ghiocei, toporasi, zambile
In dimineata care-ti vinde desfatare
Dupa lungi nopti de vis prschimbat in iubire.

La multi ani frumosi, Cornelia Popescu!



La ora de dans

Un pom s-a spart de cu noapte
si s-a imprastiat apoi in strigoi
bratele-mi au incercat sa il tina strans
dar au intrat si in mine
m-au inundat cu resturile de crengi
si il simt cum imi creste pe dinauntru,
ramurile cresc in mine
mi-au conturat deja un iz de brate
capata forma de eu;
e doar chestiune de timp pana ce v-a invata sa vorbeasca…

Acum, cum o sa fie daca voi intalni pe strada
un vecin in care a intrat o piatra?
cum o sa mai merg la servici cand stiu ca in unii s-a cuibarit chiar o drujba?
si sufar ingrozitor la gandul ca in femeia cu care urma sa ma casatoresc
s-a pitit un foc mare, din care curg mereu scantei.

Cred ca undeva, acolo sus, cineva danseaza…



La propria-mi inmormantare

Am fost la propria-mi inmormantare
intr-o zi de vineri, pe la zece. Si burnita putin,
iar vecinii bateau din picior
caci le era frig,
la unii, animalul din sobor era inca flamand,
femeile nu apucasera sa descoase toate intamplarile
din acele zile
iar sortul le ramasese atarnat in gard,
pe bunici ii dureau salele,
si doar preotul era mandru ca poate sa se asculte vorbind…
in rest era liniste, foarte liniste,
Iar cand s-au perindat cu totii sa isi ia la revedere de la decedat,
de la mine cum ar fi sa spun,
am stat frumos la rand
civilizat,
respectos,
fara sa dau din coate invocand prioritati absurde,
doar sa ma intreb in soapta, cand mi-o veni randul,
“ce dracu cauti acolo, Doamne iarta-ma!?”
Credeam sincer ca ca voi avea mereu timp de mine
si libera trecere spre mine, fara a o bara cineva,
doar ca acum,
cand si ultimul targuvet o oftat de despartire
sau de bucurie ca sa terminat, nu mai stiu,
cineva a pus capacul si i-a dat cuie, iar o voce ursuza
nu stiu de unde venea, nu cred ca as fi putut sa o recunosc,
m-a repezit rautacios:
“ ai intarziat, ar fi trebuit sa vii de ieri,
e prea tarziu acum,
cine stie, poate data viitoare” si cred ca a ras…
Cert e ca am ramas pe dinafara,
si nimeni nu imi mai raspunde la “buna ziua!”
Ciudat, nu?



La tarmul marii
La tarmul marii mele
Pe unduirile apei, pe crivatul dintre stele,
Stau nisipurile adunate
In castele
Si cetati medievale
Cu ziduri mari, de fortareata,
Asezate in calea unui basm strain
Venit hain
Sa fure printesa de vis
Giuvaerul inchis
Sub o bolta de lanci si pumnale.
Vin strainii de-a calare,
Ca un balaur cu capul turtit,
Se reped spre ziduri
Prin transeele de ape
Prin ploaia de sageti
Si pietroaie rasturnate,
Hotarati sa pravale in mare
Sa treaca prin foc si oroare
Pe cei ce printesa o tin in ascuns.
O, dar iata, au patruns
In curtea de promenada
Si in urlet de fiara insetata
Se reped pe scari, spre iatac
Si isi fac
Cu palosul vant, printesa sa o fure…
Dar ca in orice poveste
Un lucru se intampla
Si castelul de nisip se sfarma
Ingropand in adanc
Sub ochii care plang
Misterul printesei de vis.


La trecerea dintre ani

Avem vizitatori, vin singuri, se aduna cate doi, doi,
Si ii cinstim de cum ii vedem de dupa fereti
Cu strangeri de mana, imbratisari, povesti stranse sub brad, lumini multicolore.
Uite cum ninge
Fluturii albi din tara lui mos Craciun,
Pe masa de bucate e un intreg vernisaj
De pahare, mancaruri, sticle, prajituri
De parca am fi la vanatoarea de caprioare
A inceputului de an
Iar colindatorii sunt doar clopotei
Prin care diriginta ne indeamna sa uitam
Pentru a trece dincolo de oglinda
Doar cu visele aduse la zi.
Azi nu se dau nici note, nu se pun absente, nu se taie din salariu
Si fiecare se simte dator sa zambeasca
Celei ce inca nu ne-a prins de mana viitorului
Asa ca hai sa bem, sa bem sampania dintre ani
Gandind ca poate vre-o ursitoare ni se va cuibari la piept.
Hai sa bem. La multi ani!




La steaua ce a trecut

Eu am intins spre tine un gand
Tu ti-ai adus aminte ca tatal tau a fost in razboi si ai ripostat,
Eu am asezat un covor sub poala unui stajar
Tu i-ai taiat toate crengile care puteau sustine un om,
Eu am inventat o moara de grau intr-o grota cu sare
Tu ai pravalit un bolovan urias catre usa de acces,
Eu te-am invitat sa imi calci pragul casei
Tu ti-ai luat trusa de grenade sa o ai la indemana,
Eu ti-am arata o stea care pleaca intr-o calatorie,
Dar ce e, de ce ai inceput sa plangi?



Lacrimi perechi

Flacari rosii troznesc
Sub candelabrul de rasina
Si stele mici, ce se foiesc
In pete albe, de lumina.

Alaturi noi,
Tacem in contemplare
Inlacrimati si goi
De-o surda-mbalsamare.

Se aud ecouri, surde gene,
Din adancul de cristal
Ca o inima ce geme
Pe catafalc medieval.

Iar noi, tot singuri noi,
Pe struna dintre focuri,
Sorbim adancurile moi
Din valu-arestat in docuri.

In rest, doar linisti vechi
Ca si pamantul crud
Si lacrimi mici, perechi
Strivite de trupul ud.



Lantul

Lantul ca care ieri imi legam cainele
Aze e cainele meu.
Il port cu mine pe strada,
Noaptea mi-l asez sub capatai
Si il scot o data, de doaua ori, afara
Sa muste din luna.
Mai si adulmeca peste gard.
Dar nu mult
Ca il inteapa tantarii
Si ne intoarcem sa dormim
Unul langa altul
Eu, cu lantul pus de-a mprejurul
Pe trup, pe gand, pe amintiri.



Langa linistea ta

Langa tacerile tale, mi-asez tacerile
Cuminte precum un caine de circ
Atent la ochii ce-mi strig invoirile
In umbre de lumina, sa nu le stric.

Langa umbra ta, mi-asez eu umbra
Ca un nor de apa peste paduri de tei ,
Flamanzit de izvoarele ce umplu penumbra
Adancului de munte, calcat de pasii tai.

Langa linistea ta, imi vantur nelinistea
Daruita mie de demonii desculti,
Rasculati in noapte, peste rastristea
Muta, ce-n mine, pre mine o asmuti.



Lanţul de cuvinte

Cuvintele mi se rostogolesc dinspre munti
rupand bucati mari de creier in calea lor
si le simt cum imi aluneca pe trup
ca un sarpe cu clopotei plecat sa isi viziteze un gand.
Uneori, cate o stiuca mi se infige in ficati
doar pentru ca o frunza i-a stricat somnul,
si aud, cu timpanele-mi ramase pe mal,
aud cum bolborosesc fioroase de cate ori se gaseste cineva sa le intampine in port,
gata sa scufunde orice vapor cu partitura asezata la vedere,
si orice marama a vreunei Anite zidita in turn.

Si oricat de line ar parea in alunecarea-lea fara oprire
cand trupul mi-l asez spre odihna
tot se mai intampla cate un stranut care sa le infurie,
iar de nu, cu siguranta vor inventa o Fata Morgana cu care sa mai ucida cateva vise
in asternut.
Acum, astept cu infrigurare sa-mi ajunga cuvintele in delta
poate se vor opri la o coliba de poet sa bea un ceai de sunatoare cu mac
si se vor mai imblanzi,
de nu, nu am decat sa le las sa se afunde in mare
sperand ca la viitoarea razvratire se vor gasi cateva care sa poposeasca pe o lavita de pescar
in Delta iubirilor fara de sfarsit..



Lasa-mi tacerile

Lasa-mi tacerile,
te rog,
sunt pietrele mele cu care am sa ma invelesc
dupa ultima zi de aducere aminte.

Nu te lega de ele,
te rog,
sunt legendele
nescrise
ale oului iesit din cuvant.

Lasa-mi tacerile,
te rog,
sunt gandurile mele netraite
sa le am de umbra
la cimitir.



Lebedele

Ti-am cazut din buzunar intr-o seara de mai, cand tu
Inca m-ai priveai de dupa draperie
Lebedele care plutesc doua cate doua pe lacul de dinclo de padure
Atunci cand tot doua randunici ti-au forfecat privirea
Cu aparitia lor surprinzatoare.
Te-am strigat, m-am agatat de pietre,
Si ti-am colindat la ferestre cersindu-ti un gand
Dar tu ai ramas lipita de geam
Crezand ca randunelele sunt cele care
Iti ciugoale din san
Si doar lebedele te nedumiresc
Ca se apleaca sa te sarute.




Legenda

Se spune ca pescarii din larg
Isi poarta in barca o talanga cu pietre albastre
Careia ii dau drumul spre adanc
Sa cheme pestii din fanfara printesei
La un targ de clepsidre.
Fiecare nota a simfoniei poarta o stralucire
Pe solzii incolaciti ca o streasina de stele
Iar diapazonul culorilor
Inventeaza poemele furtunilor nenascute
Pe varf de catarg.
Prin sticla de cristal se impodobesc ochii de mireasa
Tolanita pe sofa cu sanii goi porniti sa ucida orice muritor
Privitor de nestemate
Si cateodata, unui pescar mai incins
I se dilata ochii si timpanele ii tremur atinse de note
Incandescente carora nu le-a stiut sublimul
Asa ca pleaca sa-si ia brevetul de absolut
Din castelul miresei din adanc
Fara sa isi mai aduca aminte de lumea celor de pe tarm…
Ceilati stiu, ii cunosc destinul, dar pentru ca e secretul lor
Au inventat Fata Morgana.



Legislatiune

Codul de legi e o capodopera monumentala
Pentru ca poate sa te ucida
Si cand un altul ucide in locul tau;
Poate sa te tina la racoare
Un an, doi, cinci, sapte, o viata,
In vreme ce acel ce te-a substituit
Ia masa cu judecatorul,
Iar adunarea de grilaje de la opait
Ti-o face cadou.
Unu, doi, unu, doi, unu, doi,
Incepi sa te cadentezi singur
Si sa iti numeri ciorapii la fel
Unu, doi,
Sa iti barbieresti obrajii in acelasi ritm mesianic,
Unu, doi,
Sa aduni florile de plop ale unitatii
Tot asa, unu, doi,
Pentru fiecare gand din sala de judecata.
Aici nu e vorba de eroare, eroarea e exclusa,
Si chiar cand la numaratoare steagurile ies pe din dos
E litera de lege sa se respecte
101 egal cu 102, nu doar la contabilitate
Dar si pe fiecare culoar al noii locuinte,
Iar daca nu esti parlamentar,
Vei avea toate drepturile din lume
Sa nu mai iesi.



Liber

Azi nu mai sunt,
m-au taiat de la alimentara
si m-au asezat pe caldaram
sub talpa povestilor de ceara…
asa ca pot sa dorm
o noapte, cinci nopti
sapte secoli si inca o noapte
inainte sa ma dezgroape vecinii
din nisipul saracit de ploi.
Astazi nu mai sunt,
m-au smuls din gand
si m-au aruncat in spate
sub sacii cu pamantul crud
adus sa umple vre-o groapa de gunoi
uitata sub veranda,
asa ca sunt liber…
liber sa nu mai simt nimic.



Libertate in paranteze

oricine are in grija
sa i se numere corect coliviile
chiar daca nu are nici-un porumbel
iar in pod e doar lana de trestii.

nu conmteaza cat si de ce ploua
cand va fi sa se recolteze graul
e o cinzeaca care e in dar a lui
si nu o da de zestre nici noptii.

nici macar nu se pune care inventar e mai bun
apa, pamantul, strigatul…
doar sa i se aseze corect numarul la casa
caci are masina neagra
si nu e communist.



Linisti scufundate

E liniste, o liniste desprinsa din stele
Si ascunsa printre petale de trandafir
Aceea care invaluie clepsidra
Cu mirosurile ei rasturnate in gand,
Adierea zorilor de pe munte
Cand saruta un varf de stea
Desenul alb al cerului scoborat pe horn
Cand isi desmiarda un vis,
Floarea singuratica de papadie
Care alearga in spatele unei buburuze
Si in toata linistea asta tresare din cand in cand
Un curcubeu scufundat in ocean.



Lumea a doua

Un individ ciudat orchestreaza cu o creanga de alun
Melodii din care m-au exclus portareii
Un altul, inca necunoscut, ma invita sub balcon
Sa savurez resturile unui banchet
In care domnisoara de onoare tine loc de mireasa
Trece si o caleasca, nu stiu daca vine, daca pleaca
Dar vad ca pe capra troneaza un tort mare incarcat cu taceri,
Si nu observ cum imi curg pe obraz
Incuietorile din crengi de trandafir
Pe care cineva le-a aruncat pe fereastra.




Lumina e rara

Lumina e rara, e greu de gasit,
Si nimeni nu ar putea spune mai bine
De intr-o pestera adanca de maunte
Ar trebui sa scotocim
Pe fundul inghetat al oceanului poate ca se ascunde
Pe undeva pe la poli sa isi faca veacul?
Am cautat, nu e.

Sa fi poposit in vre-o gaura neagra
Si acum face inconjurul universului
Cu perna sub capatai?
Sa se fi mancat din sine pana la epuizare
Sa se fi transformat in sete
Si astfel sa o fi absorbit in noi fara sa stim?
Nu stiu, inima ta nu a vrut sa imi spuie.



Lupii

E o poveste veche, asa se intampla mereu
cand iarna iti ajunge in sange,
oamenii de zapada iti astupa ochii,
iar cuvintele tremur pe langa o cusca de caine

Asa a fost sa fie, cred ca am uitat fereastra deschisa
si au venit hulpavii corbi de noapte
sa imi fure somnul;
mi-au luat si cheia de la intrare
asa ca am ramas blocat la etajul sapte, fara lumina,
doar cu o pacla fumurie si grea coborand din abajur
si cu multe umbre care imi striga hain:
“ai gresit, ai mintit, ai furat, tu nu esti iubitul meu,
esti o tragedie…”

exista insa o nevoie funciara de surprize
chiar si cand iarna se intampla sa intre in tine
cu corbii flamanzi rupand adanc din carne:
ce ar fi sa se deschida usa?
ce ar fi sa inmugureasca brusc ghioceii?
ce ar fi sa se lumineze de zambet si sa infloreasca sanzienele?

E o poveste veche, asa se intampla mereu cand lasi lupii
Sa isi adune neamurile in buzunarul de la piept.



Maci in februarie

Astazi ar fi trebuit sa rasara macii
Se implinea deja un an
De cand i-am udat prima oara
Si convenisem sa imi bata la feresti
Doar cu varful staminii
De cu zori
Ca sa mergem impreuna la hora,
Pe deal,
Sa trecem lacul si sa vizitam o insula exotica
Si apoi la fantana miresei
Pentru izvor…

Nu au mai rasarit… a fost ger mare asta iarna
Si pentru ca am uitat sa bat trei cuie in geam
s-au zgariat pe ochi
si s-au dus sa citeasca altora povesti.





M-am culcat in loc de caine

M-am strecurat intr-o noapte la usa ta
asa am visat,
sa vad cum e sa fii caine,
sa vad cum e sa fii lant,
sa vad cum e sa te musti de purici
de singuratati
de ganduri pe care nu le ai
langa o usa grea de stejar.

Mi-am proptit ochii sub clanta
ca sa nu vad stelele,
sa nu ma incit la luna
si in genere
sa nu am de-a face cu trecatorii intarziati
pe la vre-o poarta fara zavor,
incercand totusi sa imi amintesc ce caut eu acolo…

Am incercat apoi sa numar frunzele
care ma loveau
oh, si cum ma loveau!
parca erau la vanatoare de cerbi
si aveau nevoie de inelele mele din vertebre
sa isi puna de inghet.

M-am lipit mai strans de usa grea de stejar
sa vad cum e caine,
sa vad cum e lant,
si pentru ca nu am primit macar un codru de mamaliga
dimineata mi-am aruncat visul intr-o fantana uscata
si am plecat pe camp…



M-am indragostit de o femeie rea…

M-am indragostit de o femeie rea…
fulgi albi imi cad pe umar
si ochii alerga prin omat
desculti,
cu tepi de gheata infipti in orbita
de dor
de pe umeri imi plang stresini topite
in chiar fantana fara numere
in care trupurile noastre fug,
alearga unele de altele si dupa ele mereu,
in jurul aceleasi sanii goale..

M-am indragostit de o femeie rea….
frunze uscate imi cad din par
pe lobul urechii fulguiri nude
si reci
imi aluneca spre dimineata gandului
si le aud, le simt cum cad
pe grohotisul vremii
ca o avalansa pierduta in timp
si ratacita prin odaile mele

M-am indragostit de o femeie rea……..



Mandat

Am pus lantul la poarta, am tras zavorul la usa
sa nu mai aud cum latra
coiotii din strazile primariei.

Am astupat hornul din casa, l-am batut in cuie
sa nu mai aud cum imi tipa
bufnitele din parcul primariei.

Am umplut podul cu ciment, m-am dezacordat de la retea
sa nu mai aud cum ma cheama
cersetorii din primarie.

M-am declarat mort, mi-am scos si certificat
sa nu mai aud cum ma indosariaza
cioclopii din primarie.

Degeaba, in fiecare zi primesc un mandat
de la primarie
ca am restante la inviere.

Martie

azi m-am ratacit
printr-o padure de ghiocei
si clopotei de argint imi sopteau in ureche:
e primavara, e primavara,
rosteste numele ei.

mi-am croit o carare
printre miile de copacei
si buburuze imi strigau din ascunsuri pagane:
e lumina, e lumina,
rosteste numele ei.

imi cadeau in ochi
cupole albe de cercei
Iar mugurii din plopi imi susurau bland:
e dimineata, e dimineata,
rosteste numele ei.

chiar si un izvor plapand
cu licariri sidefii de lancei
se oprise o clipa sa imi spuna:
e soare, e soare,
rosteste numele ei.

l-am rostit…….



Mastile

Nu stiu de unde am aparut
dar ne-am trezit ca stam fata in fata,
eu pe o creanga, tu pe o creanga,
si ne trimitem flori de papadie
pentru a adulmeca buburuze.

Uneori mai inventam si cate un cuvant
pe care il lasam sa se joace
in deschizatura copacilor,
alteori impleteam plase largi
din foi de feriga
sa pescuim stele fugare
si de cele mai multe ori dojeneam cu glas tare
secundele doritoare de somn

Nu stiu de unde am aparut
dar ne-am priceput de minune
sa ne ascundem prin padure si sa inflorim tei,
asta pana cand ne-am privit spatele
si am vazut ca e gol.


Melancolie

Stiu, tu esti visteria din gand
In care nu poti patrunde;
Mainile intinse sunt oprite in strada,
Portareii ameninta cu uitarea,
Pe feresti doar glicine se amestec
Cu spiridusii care tintesc spre livada
Si un lacat mare e infipt in usa
Dupa care se impart apele
Din poeme.

Stiu, tu esti clepsidra de dupa care se ascund
Diminetile sirenelor
Serile sanzienilor
Zorii primelor morgane
Iesite sa isi numere fluturii
Stropiti cu polen.

Stiu, dar noptile sunt ale mele
Si doar eu plamadesc din ele
vise desenate cu porumbei albi
Si flori dantelate in papadie
Ca sa ma mai poata cineva
Sa ma opreasca din sete.







Mereu mi-ai spus


Mereu mi-ai spus ca ar trebui sa lasam ferestile deschise
in ianuarie
in februarie
in mai
ca asa se plamadesc apele de munte
si ploua.

Mereu mi-ai spus ca ar trebui sa ridicam un zid
de iarba
in pamant
in fantana
in clopotnita din sat
ca sa fim siguri ca o sa vina o caleasca
cu roua.

Mareu m-ai spus sa ma acopar cu pesti
cu zabrele
cu dinti
cu rasina
ca asa au invatat unii sa sarute, ca asa s-au trezit unii in doi.

Mereu mi-ai spus… nu, nu mi-ai spus,
eu singur m-am trezit intr-o zi
cu gutuile pe ochi
cu galeata in piept
cu Dunarea in maini
taind dintr-o paine fara fund
bucati mari, rotunde, albastre,
din propiile mele desradacinari.

De ce m-ai facut sa te intreb,
de ce m-ai rugat sa strang ciuturi in odaie?



Metamorfoza

Cum sa fii tu tren, cum sa fii locomotiva,
Si sa te joci cu semnalul de avarie
Cand stii ca gara sunt eu
Si am sinele curse pe veranda?
Cum sa te dai cu sania,
Cum sa amesteci zapada peste rotundul unei pietre
Cand stii ca turturul care iti picura de la streasina
E chiar ochiul meu?
Cum sa fi tu naveta spatiala, cum sa spargi norii,
Si cum sa evadezi din echilibrul geostrategic
Al chimiei organice cand stii ca eu,
Eu sunt eprubeta din primul tau laborator?






Mi-am zis

Mi-am zis ca-i lumina dar lumina era neagra
Mi-am zis ca e noapte iar noaptea aevea era
Cainii din umbre ii vad cum alearga
Alearga printre crucile de mucava.

Mi-am zis ca e apa in izvorul ce curge
Mi-am zis ca e floare sub raza de luna
De pe umbra crucii insa picura sange
Pe frunzele putrede de mataraguna.

Mi-am zis ca-i stea – steaua din ceturi
Si Eden, tarziul ce doarme pe-adieri de scrum-
Danseaza strident umbrele de gheturi
Pe geamul colibei piardute in fum.

Mi-am zis ca-s Eu cel lipsa din trup
Mi-am zis ca esti Tu ca aducere aminte -
Crengile luminii ce-ncet, incet se rup
Picurand taceri peste morminte.




Mi-e dor

Mi-e dor de dorul care naste dor,
De gandul care invie gand,
De visul preschimbat in vis,
De soapta care framanta soapte,
De zambetul fauritor de zambet,
De sarutul plasmuit din sarut,
De trupul care se cere in trup,
Si pentru ca toate astea esti tu,
Doar tu, mi-e dor de tine.



Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine cea de ieri, de azi, de maine,
De aura ce o porti pe frunte
Si de curcubeul ochilor stralucitori,
mi-e dor de zambetul cu care modelezi galaxia
si de caldura bratelor din noptile instelate,
mi-e dor de mireasma bobilor de roua
saditi printre petalele de crini si de micsunele,
de gealia, de salcam, de liliac, de salcioara,
mi-e dor de sanii rumeniti de iubire
si de nudul tau desenat in culori de cer,
chiar si de lacrima cu care iti uzi obrajii uneori mi-e dor,
si de atata dor nici nu mai stiu ce, cum, unde, cat, de ce te iubesc.



Mi-e dor de tot

mi-e dor de astri sa ii ating din nou
cu tine plutind printre mistere
sa sorb imensitatilor fara de margini,
podoaba stralucirilor revarsata peste ere

mi-e dor sa zbor printre planete
cu mana prinsa in mana ta, femeie,
iubire care imi esti aleanul
si vraja revarsata intr-o scanteie.

mi-e dor sa strang la pieptu-mi galaxii
si stele, cat mai multe stele
ca un sarut de dulce sarbatoare
din buza frageda a iubitei mele.

mi-e dor, mi-e dor cum doar iubirea stie
din dor sa nasca doar iubire
o revarsare de universuri intr-un chip
de sublima, mirifica simtire.



Minuscul

Miroase a gol
Peste taina luminii
Desprinsa din mine
Si plang, ca de o amintire ucisa,
Ca de un sburator refuzat
Eu, sarmanul minor al focului.



Maine

maine, da, maine, maine,
mereu invocam un maine pentru un azi incert
sunt la ora de fizica si ni se spune ca timpul e ireversibil
liniar, drept, fara ocolisuri, fara ingustari de spatiu
dar mainele meu se pare ca il plamadesc tot azi
cu vreau, cu sigur, cu probabil
ca determinari axiologice de plamadire aritmetica,
azi e desigur mainele de ieri
mainele de lunea viitoare
va fi indubitabil azi-ul din zi de duminica,
si viitorul, oricum va fi el,
e doar un prezent nemotivat pentru ieri.
maine, sigur…



Mandria, aroganta, prejudecata

Mandria, aroganta, prejudecata.
Sunt cele care stiu
Cunosc de-a firul raspunsul la toate
Si rasul de il poarta, fireasca ironie
Ori sarcasmul ca desfat
E pentru ca ele au
Suprema, nemarginita prospetime
De a nu spune DA, cand e atat de simplu, atat de usor
De a plamadi un NU
Iluziei tale de a fi cum stii ca s-a intamplat.

Ele stiu tot
Nu mai e nevoie de nici-o expertiza
Iar testele de logica deja par un defrau
Caci rusinea e vina celui care incearca
Sa dovedeasaca ce ele au deja dovedit
Cu intuitia lor din ceruri absorbita
Pentru a-ti da tie, minuscula creatura,
Adevarul si dreptatea pe tava lor de argint.

Ele stiu tot
Nu e nevoie de a rosi cu umilinta
Sau de a simti caderea ca un pacat
Caci mandria, aroganta, prejudecata,
Sunt forme amare de a minti in viata
Nu doar pe cel de alaturi
Nu doar barbatul ori sotia, copii uneori,
Dar chiar si pe-acel ce poarta intransul
Groaznica betie de sine incapatoare.


Moartea

Imi privesc ceasul… nu e nimic
Doar un cadran fara numere atarnat pe un perete
Limbile i-au cazut, e murdar, ruginit
Dar il aud cum tacane tic-tac, tic-tac
Imi duce timpul mai departe
Ma vinde la iarmaroc unei alte lumi.

Ma uit intr-un album cu fotografii… nu e nimic
Doar niste file negre taiate in patru colturi
Si ascunse sub un voal de mireasa.
Dar eu stiu ca am fost acolo
Ca fiecare semn m-a avut de undeva
Timpul stie si el ca am drenat o calimara,
Suntem prieteni.

Contemplu de sus, de pe turla unei biserici
Lunca unei aduceri aminte si nimic, nimic nu se mai misca
Parca totul e incremenit intr-un tablou rigid,
Dar eu stiu ca Spatiul mi-a rezervat un loc al meu
Ca undeva inlauntrul sau eu exist din nou
Si nu ma mai tem de inaltime.

Toate par altfel, asa e, dar au ramas la fel
Si Ceasul, si Timpul, si Spatiul si Intinderea
Doar ca au aparut mici modificari
Si pe la fereastra casei mele zboara un flutur.



Mojicia


Am o imagine ciudata in minte
o scandura lunga, tare lunga, asezata peste un bustean noduros,
in partea de jos, mojicia isi intinde bratele hidoase
ranjind la lume,
eu ma agat cu disperare de partea de sus
sa nu cad.
mojicia zambeste
eu ma zbat
mojicia sa amuza,
eu ma zvarcolesc
mojicia se lafaie
eu ma infior
mojicia se desfata
eu… o piatra deja imi tine loc de coasta


Mugurii

O boare da vant aduce in seara
Soapta tinuta zalog la primarie,
Descantul prins de o spada
Ori greieri mici trudind la vioara

Un cuib de berze pare sa fie de semn
Infipt acolo ca un pumnal pe coarda
Straini care vin, si vin si cer
O inima de dar la promenada.

Ingerii scobor, in forma de porumbel
Sa tina isonul primei de slujba,
O buburuza din gand si un puf de papadie
S-au incoront azi de primavera.




Multumesc!

Multumesc pentru cuvintele minunate pe care le-ai oferit zilei mele de nastere
Nici nu conteaza ca nu le-ai scris si nici nu le-ai gandit
Iar daca ziua ti s-a parut banala, eu tot nu ma supar.
Am putut sa imi inchipui eu

Ca ai rugat divinitatea sa te inspire pentru ceva deosebit
Ca ai frematat in asteptarea clipei in care gongul va sa sune
Si mi-a facut o imensa placere sa imi cladesc un vis sublim
Cu zambetul tau daruitor de magie.

Si chiar daca nu a existat nici macar o aducere aminte fugara,
Eu tot iti multumesc ca m-ai lasat pe mine sa ma gandesc la toate astea
Vezi, e intaia oara in viata cand primesc tot ce doresc,
Cu atat de multa bucurie,

Si chiar daca toate minunile de dar le-am primit doar in vis,
Eu iti Multumesc tie.



Multumesc de felicitari

Multumesc,
Cuvinte de inalta tinuta
Si spirit inalt,
Doar ca in lumea mea
Aduc prea mult a acuza
Zvarlita de pe un turn
De bazalt.



Musafirul

Nu pot sa ies la plimbare
am un oaspete, imi sta in gand
tolanit pe o silaba ce tocmai o culesesem
dintr-o livada cu ciresi.
Cum sa il gonesc? nu pot
imi e oaspete, l-am invitat,
e un trubadur
din Carul cu boi,
e venit de sus
si chiar daca imi rasfata
paienjenii cu cioburi de oglinda
nu pot sa plec
nici sa il las
nici sa il cert pentru deranj
caci e musafirul meu,
eu l-am chemat
iar in seara asta vom ramane amandoi
pe terasa,
sa numaram cate frunze isi sangereaza buzele
intr-un pahar cu patrunjel



Musc din mine

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.

Cuvintele zbor, flutur in vant
oglinzi cu chipuri de piatra.
tacerile curg
umbrele pre umbre se cearta.

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.

Sanger insa pe culturi de ceara,
padurile se inchid in ceata lor de fum,
au adormit si fluturii de seara
in mirosul searbad de tutun.

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.

Nici povestile nu se mai vand…
mi-e foame insa, mi-e frig
si musc din mine, flmand, animalic,
in gand.

Muscaturi de dor


Te privesc de dupa o perdea
Stiu ca esti acolo, nu stii ca sunt aici,
Si ma intorc cu ochii la vremea cand zambeai
Doar de ti-as fi aparut discret in cale.

Atat de dulce, atat de frumoasa, atat de fina
Cum numai visul te-ar fi putut inchipuii
Nu te sfiai sa ma tii de mana si sa te cuibari
La pieptul meu nebun.

Dragostea mea a fost simpla, fierbinte, hapsana,
Cu neintelese rataciri
Care te-au facut poate sa suferi, sa zambesti uneori
Cand plecam frumosii in drumetii.

Mevoia de tine nu si-a mai gasit de timp
Cum steaua cazatoare nu isi afla sorocul
Si a trebuit sa murim
Ca sa stim azi cat de tare ne-am pierdut.

Te privesc, iata,de dupa o perdea
Stiu ca esti acolo, nu stii ca sunt aici,
Ma cauti cu ochii sperand la o minune
Dar svarli cu pietre ori de cate ori ma simti.


Muza ascunsa

Hai, porneste fluturii sa plece
Si dulailor da-le liber indeajuns
Nu-mi pasa de-i ceasul opt sau zece,
Doar zmeii lasa-i sa se duca-n sus.

Au venit drumetii sa se inchine?
Ce-mi pasa mie, of, lasa-i frate,
Tu da drumul bondarilor in mine
Sa sape dupa aur, sa sape.

Sa rascole fiece fibra de os
Si sa-intoarca artera cu artera
Imi vad cu ochii cum stau in dos
Cuvinte nerostite in vre-o era.

Hai, spargeti timpanul, intrati in trup
Si forfecati bucata cu bucata
E prima intalnire in care erump
Visele stranse etern in erata.

Hai stapane, cheama-ti armata
Si ienicerii din vechile batalii,
Haiducii, razesii, pe mama, pe tata,
Trebuie sa existe ceva aici, o stii.

Sunt cuvinte stapane, filonul din vers
Podoaba ce doar cerul din cer o stie
Ascunsa-i in mine, stiu sigur, nu-i sters
Doar ca nu stiu sa-i dau de simbrie.

Ma rupe in doua, ma frange-n bucati
Si pune-mi neuronii in frigare
Iar de n-oi gasi nimic… sa ma agati
De crucea unui plop traznit in soare.



Namor

Intr-o parte de clepsidra e un gand
In cealalta parte, un alt gand…
Ma intreb, cum sa le duc la doctor
Fara sa se rastoarne
Daca se lovesc la cap si sangereaza
Daca plang
Daca se amesteca?
Cine va mai sti al cui gand
Nu avea psoriazis?



Nasteri

Si pana la urma de ce atatea nonsensuri?
Cand va vine un copil
Voi radeti, sunte-ti fericiti, el plange,
Cand se satura de propriile ganduri
Si alege sa plece
Voi plangeti, el nu mai spune nimic.
Nu vedeti cate aratari nu seamana
Cu scriptura?



Ne-am dat intalnire

Ne-am dat intalnire in intuneric
Veniti pe bajbaite
Din fantana
Am strans rucsacul, batista si trei cuie
In buzunar
Cautandu-ne de mana.
De unde eram sa stim
Ca nu s-au inventat neoane
De luminat in noi?


Necasnicie

In fiecare zi iti spun buna dimineata
Printre aburii fierbinti de cafea pe care ti-o servesc la pat
Si in fiecare dimineata privirea tai mi reface legatura cu originile dupa mama
Intr-un mod atat de firesc ca ma intreb dupa fiecare oglinda:
Cel care mi-a fost daruit de sot pentru al iubi, e cel de azi?
Cel de azi are vreun grad de rudenie cu cel pe care l-am iubit?
Nu stiu, raspunsul e in spatele oglinzii ce mereu o sparg
Cu ploaia ce imi curge din ochi.

In fiecare zi eu iti spun “poftim la masa” ca glasul cel mai tandru pe care mi-l stiu
Si la fiecare pranz pumnul tau imi gadila maruntaiele
Cu o sincronizare perfecta cu ce nu a spus preotul de cununie
Cand tu atipisesi in picioare
Razemat de nasa noastra tanara si frumoasa.

In fiece seara eu iti pregatesc cearceafuri apretate,
Cu miros de lamaita, asa cum iti place tie,
Si de fiecare data tu ai de ramas pe undeva
La o sala de sport cred,
Caci de fiecare data ma calci in picioare cand vii,
Si ma lovesti fara greseala cam pe unde se poate
Daruindu-mi acele injuraturi superbe pe care mi le-ai recitat in a treia noastra zi de cununie,

In fiecare dimineata
In fiecare zi
In fiecare seara
Eu am stat mai deoparte ca sa primesc tot ce nu e omenesc intrun om,
De ce nu as sta la fel si acum cand te vad indoit peste balconul de la etajul cinci
Cu matele iesindu-ti pe gura, gata, sigur gata, sa te duci?




Nedumerire

mi-au ramas ochii in urma
asa a spus un poet,
si stau la panda
de dupa fiecare boschet
in care incerc sa imi leg bocancii.
dar daca ma intorc, ce s-o intampla?
de unde voi mai sti care e fata
dosul, lateralul, ceata
ori lumina adusa de acasa?
le-oi mai cunoaste
o fluiera vre-un fluier
lacustele si-or aduce aminte
sau imi vor pune piedica
proprii mei ochi?



Negare

A-ti auzit, oglinda mi se indoieste
ca eu as fi acolo
ca as fi de adevarat
ca privesc ce din ea nu ma priveste
ca reflect un crepuscul
care, zice ea, nu exista,
ca probez o miscare liniara
in paralel cu ea, care nu se justifica,
si ca eu nu as fi decat o inventie
teoretica
a constintei de nesine.
voi ce ziceti, nu aveti nici-o parere,
nimic de spus?



Negura

Nu, nici numerele nu au strans
vre-un plans
si-s strans
intr-un butoi
de lut

caci au crescut
trei paduri
de juri
in calduri
stranse de coada
la comanda
in buboiul lor slut.

ei, eu nu am stiut nici cand
sa gand
sa vand
sa respir
si poate de aceea mi s-a intomnat la desprimavarare,
cand tocmai am crescut.


Negoro
Am visat… da, asa a fost, am visat
Ca vorbeam la telefon
Si imi povesteai cum pisicile tale mananca flori
Flori de mac
Ca ai dat drumul la papagal
Si a inchis radioul
Ca la robinet au bagat cristale false de piatra
Si ca nu mai e mult
Si trece tramvaiul.
Recunosc ca nu am inteles tot
Dar e miezul noptii si carabusii mei vor sa plece.




Neansemnat


Am adormit la poarta ta iara
Fara intrebari cardinale
noaptea,
ziua,
intreg,
uitat
iar cand usa s-a deschis
m-ai lovit cu piciorul si doar injurat…




Neantelegeri

De sapte zile ne privim peste masa
si nu stii sa imi dai un nume.

De sapte saptamani iti ofer un pahar cu apa
si nu stii sa il asezi pe buze.

Sunt alte sapte luni de cand despicam un trotuar
si nu stii de fel cum se trece strada…

Poate ca nu a venit destula toamna
sa ne ude radacinile



Neintelegere

Te-ai ascuns din nou de dupa perini
sapand la poalele osului meu
dupa hieroglife pe care
sa le talmacesti singura
sub lumanarea timpului

Decamdata,
ai gasit cateva cuvinte
cu marginile sfarmate pe piatra
si nu reusesti sa le intelegi
opaca tacere.

Respir inca…
tarnacopul loveste adanc
in timp ce portareii vin cu cadastrul
sa-mi opreasca apa, cica nu ar izvora din mine
iar tu, te grandesti o clipa: poate e adevarat,
si pleci sa mai inchizi un ochi
din osul transformat in stanca.




Nepasare

Puteti sa ma uitati daca asta va face bine
Si sa scrieti pe pereti ca aici nu a locuit nimeni
Iar ferestile care se deschideau uneori
Erau bantuite de vant.
Puteti sa plecati, sa imi intoarceti spatele
Si sa imprastiati praful in spatele vostru
Ca si cum acum ati fi venit intai din Cartea facerii.
Puteti sa inventati o chestie de intoarcere in timp
Si sa le spuneti parintilor mei ca nu sunt predestinati
Mamei sa fuga de langa altar,
Tatalui ca e mai important sa plece in razboi,
Bunicilor ca nu se cade sa se ia un blond cu o bruneta.
Puteti si sa stingeti lumina in spatele si in fata voastra
Si sa ii amintiti Domnului ca nu s-a angajat cu norma
Pentru a fi noi toti care suntem.
Oricum, imi e asa de somn ca nici nu imi pasa.



Neprihaneala

Am scris cu penita o varba pe un gand
Noaptea, cand tacerile isi savurau tarziul
Si am vrut sa ii dau drumul in singuratate
Pentru a posti de prohod.
O, nici pesterile blestemate
Nici tufisurile cu ochi sticlosi
Grohotisul rasturnat la vale de un picior de felina
Dar nici fulgerul catator de moarte
Nu mi-au cautat vina
Si l-au lasat sa treaca…
De ce a trebuit sa iti lasi caruta in drum
Si vorba sa o masluiesti cu vesnicul tau nestatornic gand?



Neprimavara

De sub fulgii albi amestecati cu ghiocei
Ai uitat tu, ca cineva te cheama?

Uite, incepe sa apara cate un fir de iarba
Ici, colo, un verde tanjit langa soba de fier
De ce ti-e frica, de ce ai atata indoiala,
Nu de ploi, nu de mine, de tine tremuri plangand?

Inca nu a aparut roua, e inca in cer
Pentru un ultim sarut al luminii din noapte
Si-a mai luat un plover, o haina,
Inainte de a ne saruta pasii cu susurul ei.

Iar fluturii se vorbesc in soapta
In cochilia lor ascunsa de dupa o frunza
C-or mai sadi o apa in mijlocul padurii
Cand vei trece la cules de capsuni

De unde sa stie ca ai taiat stejarul din fata casei
Si l-ai mutat mai in vale ca sa il salute toti trecatorii
Pe cel spanzurat de propriile radacini?



Nesinceri

Pluteste un intuneric prin aer,
il simt, e aici,
si stiu ca imi saruta ochii
cand tu imi spui ca sunt stele
si stiu ca mi se strecoara printre buze
de cate ori buzele tale vin prea aproape,
il simt cum imi curge prin sange
de cate ori imi soptesti despre iubire,
si cand ma darui tie
ma scufund in bezna absoluta
caci stiu ca vei pleca mai departe.


Nici cuvintele

Uneori, nici cuvintele nu mai dor,
Sunt ca un glont golit de praful exploziv
Nu se mai scalda in sange, nu mai sorb transpiratii,
Si-au trimis medicii de garda la munca campului,
Iar indiferenta devine samanta de trib prehistoric.
Ce placut e sa nu iti pese, hm!
Sa treci printre spiralele ribonucleice
Fara sa te atinga nici un atom defrisat din tesut
Sa musti din tine ca dintr-o placinta oarecare
Fara sa ai senzatia gustului si nici ipocrizia de al dori,
Sa stii ca poti sa dormi atat de profund ca si cum nu ai fi,
Sa iti fie indiferenta noaptea ori ziua,
Momolocii ori roua despre care se spune ca ar fi Baza dintaiei vieti,
Si sa te adancesti doar arareori in grandoarea unui ocean
Fara a te gandi ca poate rechinii iti vor intra in artere
Sau ca ar mai fi ceva uitat pe mal.
Nici macar sa nu te mai surprinzi prizand cuvinte
Rasturnate intre doua mese,
Nici secundele sa nu iti mai dau batai de cap, capul sa nu te mai doara,
Iar iarna, caldura, viscolul, ori parfumurile vecine,
Sa devina atat de neintelese, atat de searbade si mici
Cum vorbele desenate in cuvinte tacute pe cer
Ca tu sa imortalizezi, tu,
Pe falanga, moartea in umbra ei lipsita de umbra.
Da, e placut sa nu iti pese, sa nu simti, sa nu tresari…



Nici nu stiu

Nici nu stiu de am inventat noi florile,
Poate ca ele nici nu exist,
Doar o idée de floare se ascunde intr-un pahar de sange.

Nici nu stiu de am descusut noi lumina
Din perdeaua albastra a unor paienjenilor creti,
Poate ca a fost doar o ciocnire de intrebari scapate pe jos
Cand cartitele inca mai desfundau tunele pe sub casa.

Nici nu stiu daca chiar ne-am scaldat in roua unor zori,
Poate ca cineva a uitat sa isi hraneasca buburuzele
Si s-au rasturnat peste o papadie in lacrimi.

Nici cerul nu sunt sigur ca noi doi l-am pictat,
Poate doar o precupeta buimaca a spart o colivie de fluturi
Iar ei ne-au mintit ca rodesc cu schimbul in causul unor soapte.

Dar stiu sigur acum cat de frenetica ne-a fost truda
De a vopsi totul in negru
Pentru a nu semana cu nimic.



Ninge, te caut, unde esti?

Noaptea a pravalit din cer o fantana de stele in miniatura,
o planseta de desene arhitecturale peste care s-au rasturnat iluziile artistului,
o colectie vie de fluturi iesiti din boldurile amintirii,
si ninge, ninge inca de azi noapte peste crengile plopilor uitati in drum
iar chiciura ii imbratiseaza ca o amanta febrila in lanturi.

Ninge, te caut, unde esti, in ce gand iti desenezi focurile,
frunza carei citiri de preot isi mai ia rolul in serios
cand se stie, cavalerii au ramas in cruciadele lor grele si nu mai e nevoie de chei,
lacatele au ruginit, s-au spart… unde esti?, esti libera
de ce nu vorbesti?
Intr-o zi, noaptea nu o sa mai ninga,
iar de am sa te gasesc pe prispa vreunei albine impletind ciorapi,
am sa te intreb de nu mi-ai vazut steaua preschimbata in zapada,
iluzia tresarind din dosul vreunui tablou nevandabil…
Ninge, te caut, unde esti?



Noapte buna!

Suspin
Pentru vantul din plete
Rasfirat noaptea printre stele cazatoare.

Plang
Pentru profundul inundat al ochilor
Adanciti in mine ca o radacina cosmica.

Murmur
Pentru murmurul izvoarelor
Pravalite-n cascade de fluturi si curcubee de dor.

Si vorbesc, vorbesc

In tacerile adancului meu
Cu toamna preschimbata in fund de mare.
Noapte buna!



Nodul guardian

Va sosi timpul,
Tu stii ca va sosi un timp
Cand vei sta de-a dreapta si de-a stanga
Fata in fata
Doar tu cu tine
Fara sa stii ca tu esti acela,
Ca tu, prezentul,
Esti doar trecutul de ieri
Venit azi sa intoarca o fila de carte,
Ca regula sa de “trei simpla” adunata
Despre care nu se stie cate numere are pe rol,
Iar teiul din fata casei
Isi va astrene florile pe trotuar,
Cu aceeasi melancolica dilemma a gainii din ou
A oului din gaina,
Fara ca nimeni sa nu indrazaneasca
Sa taie nodul guardian.
Da, v-a sosi timpul.



Nu am stiut nimic despre mine

Nu am stiut niciodata ceva concret sa stiu
In modul acela absolut
De a-ti aseza lucrurile pe taraba
Aliniate, ordonate, inseriate.
Cat, cum, de unde, pentru ce…
Narile mele miros iarmarocul
Desi nu il vreau, nu l-am cerut
Nu-l am pe lista de invocari.

Ursitoarele cred sa fi murit
Sau s-or fi maritat cu vre-un martian
Ca nu le-am mai vazut prin preajma…
As fi vrut sa le intreb
Cine e de serviciu in targ
Dupa a cui pasare se adun cioburile,
Cat mai costa o caruta de lut,
De se mai folosesc paie tocate
Ori e criza…

Dar e atat de liniste ca imi aud mirosurile
Lovite de timpan
Iar cuvintele le simt cum imi plutesc
pe un colt de iris
Cu toata adunatura de balci cazuta pe capul meu la soroc.





Nu il ucide


Mai jos,
cu mult mai jos,
in strafundul oceanului
dar si in imensitatea zarilor
ori in necuprinsul absolut al galaxiilor
inima mea iti spune:
“Buna dimineata, tu, raza a zorilor fara sfarsit!”

Venele mele sunt carari pe care divinitatea isi trimite solii
sa iti sarute mana;
Ochii mei sunt stralucirile cu care Dumnezeu te gratuleza
din ceruri;
Pernutele degetelor mele,
mangaieri ale zeilor vaniti sa sa ti se supuna pe vecie;
Buzele mele, seninul pur al stelelor calauzitoare
iar sangele… sangele e mesajul divinitatii care iti spune:
“Nu il ucide!”


Nu mai astept nimic

Nu mai astept nimic, am si uitat
Cum e sa astepti din cer o pleoapa sa cada
Prelinsa pe frunza de feriga de la feresti…
Ori strugurii sa se topeasca pe buze
Cu gustul lor putin acrisor ca de sarut.
Nici nu imi amintesc bine
Cum fluturii mi se asezeau pe iris
Ori de cate ori plouau din cer
Ganduri impachetate in curcubee
Pentru sinistratii din Eden.
Si zau, parca a trecut o eternitate de cand
A plutit ultima barca cu soapte jumatati
Prin hornul in care dormeam neacoperit….

Nu mai astept nimic, e doar inertie
Fereastra sa o tin inca deschisa.
Usa scoasa din tatani, si ograda fara dulau…
Sperante, povesti, cuvinte… sunt toate
Pravalite dupa sopronul cu oase
Cine sa mai vina
Sa caute prin frazale vechi si ele spnzurate
De vre-un cui ruginit? Cine?



Nu mai cred nimic

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.
Cuvintele zbor, flutur in vant
oglinzi cu chipuri de piatra,
tacerile curg,
umbrele pre umbre se cearta.

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.
sanger pe hornurile de ceara,
padurilor ce se inchid in ceata lor de fum,
au adormit si fluturii de seara
in mirosul searbad de tutun.

Nu mai cred nimic. Nici nu sunt
aevea.
Nici povestile nu se mai vand…
mi-e foame insa, mi-e frig
si musc din mine, flamand, animalic,
in gand.



Nu mai e timp


Nu mai e timp sa inventez povesti
Ele au fost spuse demult, acum e doar o reluare.
Nu mai e timp sa inspectez hornul
Sunt aceleasi funingini de cand s-a nascut Isus.
Nu mai e timp sa visez cristaluri de soapte
Soaptele se plamadesc asemenea de un million de ani.
Nu mai am timp sa sar gardul internatului
Usa oricum e deschisa de un veac
Nu mai am timp sa fluier la o poarta
Sunetul se afla de prea multa vreme in casa ca sa il mai pot preface.
Nu mai e timp sa intreb ceva
S-au pus atat de multe intrebari ca nimeni nu le mai stie intelesul
Dar si mai mult, nu mai am timp sa ma cert cu tine
Din timpul nostru deja se imparte la altii…



Nu, nu mai e timp


Nu, nu mai e timp sa inventez povesti de seara
Sau sa inspectez hornul bunicii ramas de mostenire
Pe o treapta de cuvant
Uite, vezi, e deja tarziu, parca si stelele vor sa se culce
Retrase in odaia lor cu parfumuri de gutuie rascoapta,
Iata, si Carul Mare s-a tras mai intr-o parte
Sa poate fi golit de amintirile devenite deja prea grele,
Closca si-a imprastiat puii de cer care incotro
Si nu mai e timp sa ii intorc din drum…
Nu, nu mai am timp sa sar gardul internatului
Pentru un sarut fredonat nuferilor albi din lacul padurii,
Nu mai am timp sa numar de cate ori suspina trestia in miimea de secunda
Nici incotro zbor buburuzele imbaiate in descant
Ori de care parte a inimii isi fac randunele cuib de primavara,
Nu mai e timp.
Nu mai e timp sa fluier hai-hui pe dealuri in galop de cal alb
Nici sa fredonez romante la radacina unui trandafir urcator,
Caci iata marea albastra s-a scuturat de podoabele cerului,
Si doar un cerc mare, rosu, incandescent, flacara din ochiul Domnului,
A ramas sa ma intrebe de ce m-am oprit, de ce ultimul tribut
Nu il platesc inca luminii din ochii tai rasfirata in gradina
Si in camera gutuilor tale de ce inca nu ma strecor spre odihna,
Cand iata, e ultima cheie in forma de mar ce mi se ofera,
E ultimul fruct din care mai pot sa musc, e ultima frunza desprinsa
De pe trupul tau minunat de femeie sculptata pe un evantai de ape,
Si ultimul dar din iubire ce imi asteapata inca in feresti.
Desigur, nu mai e timp sa intreb nimic, nici sa ma intreb,
Doar in tine sa ma scufund pentru ultima oara…



Nu pleca

Nu pleca, te rog, timpul e o vesnicie
lasat liber intr-o cuseta de tren
iar eu ma pierd
cand trebuie sa inventariez vagoanele
parcate fara sir intr-o gradina zoologica.

Ramai cu mine, te rog, chiar si secundele dor
cand lovesc streasina cu coltii lor de rubini
iar eu am dureri de oase ori de cate ori
trebuie sa numar frunzele rasucite de vant
in urma unui marfar.

Intoarcete langa mine, te rog, singuratatea
e ca picatura de cerneala cazuta ritmic pe frunte
iar eu imi sterg timpanele ori de cate ori se aude accelaratul
trecand prin curtea scolii fara sa fluiere
buburuzele de peste gard.



Nu stiu cine esti

Nu stiu cine esti, nu te-am vazut pana azi
zambind la granita dintre floare si sublim,
nici privighetoare la capataiul unui curcubeu
infasurat dragastos pe un piept de consanzeana
nu te-am pipait in visul meu singuratic
si nici nu imi aduc aminte sa imi fi soptit albinele
de numele tau incrustat cu stele pe rabojul luminii…
Atunci cine esti, de unde ai aparut cu tupeul tau obraznic
sa imi tulburi visele brodate cu nuferi
si hornul pe care il pastram ca pe o relicva veche,
tu sa mi-l scrijelesti cu alunecarile tale nocturne?
Cum, si cine ti-a permis sa spargi granita
dintre material si plasmuire, dintre vise si dor
stralucind misterios peste linistea de ieri?
Cum de ai spart stanca dintre oceane ca sa imi intrii in adanc
si din inima-mi sa te infruptii flamanda, insetata, fara oprelistii,
ca si cum eu nu as avea dreptul sa ma apar de vulcani?
Nu te cunosc, nu te-am vazut, si nici mirosuri din Eden
pana azi nu mi-au incolacit pasii
dar iata, ai aparut ciudat, straniu, pe neasteptat in brelocul de pe camasa
si te-ai proclamat imparateasa a fluviilor din mine,
stapana a stelelelor ce imi flutura sub gene,
demiurg al universului ce imi razuie simturile,
infinit absolut al tuturor miresmelor din aripi de fluturi
si nu stiu daca voi sti vreodata sa te cinstesc profund si mistic,
la nivelul nemarginirii universului ce te-a creat
fara a orbii sub freamatul avalansei de culori in vise.
Vezi, nu stiu cine esti, de unde, cum ai aparut, dar muritor banal ce sunt
ma rog Dumnezeirii si Eternului fara cuvant sa nu imi pleci niciodata.



Nu te iubesc mai mult

Eu nu te iubesc mai mult decat te iubesc
Pentru ca iubirea mea e cat insasi iubirea
Poate ca uneori nu stiu, nu indraznesc
Dar asa e faurita ea si asa imi este firea.

Eu te iubesc doar pentru ca, e simplu, te iubesc
Asa cm iubirea e nascatoare de sine intransa
Nici nu te caut, nici nu astept sa te feresc
Caci inima mea te faure zilnic intransa.

Poate ca uneori iti spun vorbe grele
Poate ca uneori tu chiar ma alungi
Dar toate nu sunt decat motive rebele
Sa plutim pe aceiasi albi mereu fulgi.



Nu voi sta la sfada

Nu voi sta la sfada cu voi, purtatori de nesuflet
Si triste amintiri de nisip zburator ce va inunda
Pustiul scarilor prabusite in chiar haul vostru spulberat de vant.
Nu, nu voi sta la daruiri de vorbe goale, la inchirciri de artere,
La priviri spulberate spre mahala,
Doar pentru a va explica voua, purtatori de nesuflet
Cine si ce este femeia aceea minunata care imi zambeste inca
Din mijlocul unui taram inmiresmat cu milioane de flori, pentru o singura privire.
Voi nu puteti intelege, caci e o alta lume scoborata din inalt
Asa cum uneori, dintr-un mileniu in altul, scoboara printesa Edenului
Pentru a milui cu privirea-i incarcata de senzori stelari, pe vre-un muritor de rand.
Nici lumina nu mai este la fel caci o simti nu daor cum te invaluie,
Dar iti patrunde prin toti porii pentru a te lumina dinlauntru,
Se strecoara printre celulele pe care nu le stii pentru a le transform pe unele in stele,
Pe unele in comete, pe altele in sateliti perfecti.
Gandurile, trairile, visele insasi se imbata de miresme nestiute,
Himerele capata contur perfect
Si o simti plutind prin pulsurile toate barca nestematelor stelare
Transformata in chip de om – e ea, iubita mea.
Fantasme, iluzii, inchipuiri ale betiei de dor
Devin o realitate sublima si intinzi mana, le simti aura divina, energia de timp
Oprita in loc pentru a zambi cu singura incarnare de insusi Zeus presccrisa
– iubita mea.
Voi nu stiti cum, un univers de mistere cuprins in bobul de roua
Cand saruta petalele florilor virgine de pe camp, scoboara din ceruri
Daruitor de tresariri de un sublim absolut, calauzitor de soapte, fauritor de vise,
El sufletul ti-l inconjoara, inima o framanta in piept
Si lumii tale ii da candoare, suplete, prospetime si un junghi placut in artere.
Nu, nu voi sta la sfada cu voi, purtatori de nesuflet
Ai avalansei de goluri prabusite peste amorteala voastra ciudata
Caci voi nu stiti, nu intelegeti, nu simtiti ,
Din ceruri mi-a fost daruita o galaxie – iubita mea.



Obsesie

Am ajuns sa te invoc de pe ulita
Ca si cum ulita ar trebui sa isi pastreze praful
Nealterat.
Am ajuns sa te invoc din vant
Ca si cum vantul ar trebui sa isi roteasca hartiile
Mereu spre acelasi balansoar.
Am ajuns sa te invoc din lacrimi
Ca si cum lacrimile nu ar mai avea mine de sare
Pentru alte rani.
Si din mlastini te-am invocat
Ca si cum nu ar mai trebui carbuni pentru comunitate
Dintr-o hibernare, dintr-un stranut, din frunze uscate te-am invocat
Ca si cum eu as exista.



O cheie de cuvinte

O, atat de departe
Taiem din cuvintele de seara
Inca nesoptite, nerostite de nimeni.
Atat de aproape
Ne sfredelim
Povestile cu razatoarea de nopti
Ca ne rasculam toti
Pe necuvintele noastre
Cazute din cer.

Zambim uneori, stingher,
Cand curg pe zare
Filigrame din vre-o cometa ucisa
Povestea proscrisa
A unui Sburator de noapte
Mai si tresarim, tot uneori,
Cand se impiedica curcubeul pe zare
Ori pestisori mici
Cad pe fosnetul gradinii.

Te doare, ma doare,
Ne zvarcolim in gand
Rastigniti pe propria tacere
Si inca mai cerem
Vreunei zeitati adancite in somn
O cheie de cuvinte
Unde, cum, cine rastoarna
Clepsidra din vant
Sa ia dintr-insa aminte?...



Ochii

Se spune ca fiecare casa isi are un sarpe,
Probabil ca fiecare sarpe isi are o scorbura,
Peste fiecare scorbura trece un paianjen,
Pe langa fiecare paianjen se umbreste o buruiana,
Si pe fiecare buruiana isi cresteaza cainele drum.
De ce ar mai fi nevoie de ochi?


Ochii crini……..


Daca a iubi inseamna a vrea, a zbura, a simti
Daca a iubi inseamna a visa, a crede, a suferi
Daca a iubi inseamna a rade, a plange, a trai
Si daca a trai insemana a iubi
Atunci inseamna ca si eu iubesc.



Ochii tai

m-am intrebat in gand, ce culoare au ochii tai
caci de ar fi precum cerul m-as teme de povesti
care scobor pe horn fara sa stie sa sarute.

mi-am intrebat amintirea, ce culoare au ochii tai
caci de ar fi precum lanul de ovaz proaspat
m-as teme de extraterestii veniti sa vaneze paji de printesa

m-am intrebat in vis, ce culoare au achii tai
caci de ar fi copia unei paduri uitata in intuneric m-as teme
sa nu adorm langa vre-un urs razvratit din hibernare.

Dar chiar si oglinda am intrebat-o, ce culoare au ochii tai
Speriat sa nu fie precum pamantul ars de soare
Cand izvoarele au plecat in vacanta intr-o alta emisfera.

Nu ai putea totusi sa ai ochii precum un lan de lucerna in floare
Rasfirat in vre-o oglinda de nava cosmica cand trece pe langa un curcubeu,
Alergand dupa gaurile negre razvratite pe un varf de munte?




Oh…

Oh, e atat de calma, mult prea calma
Padurea e in adancu-i dezlanat
Ca sa-i tremure vre-o frunza…
Doar tacerea-i ca o palma
Nestatornica si ursuza
In grotescul ei palat

Mult prea lina, sigur, mult prea lina
Este marea pe intinsul orizont
Ca sa unduie n-a sale ape…
Dar tacerea-i o felina
Sfasiata de afront
Si de strigate de noapte.

Nici un fir, nici un fir nu se ridica
Peste intinderea cea pustie
Rasturnata in cenusa…
Doar tacerea mai indica
Cata ciuma va sa fie
In strafundica-i manusa

Nici o noapte si nici o umbra
Implorate in cimitir
N-or sa strige: sa traiti!
Dar tacerea-i si mai sumbra
Si mai groasa in sitir
Cand ti-indica: sa muriti!

Caci tacerea nu-i chiar tacere
Doar de dragul de-a nu fi
O ibovnica de curte plina…
Ea-i o ura si un strigat de durere
Cat de inchisa, n-ai sa stii,
Dar e ura cea mai fina.



Oglinda

E prea tarziu, cred, sa ma mai razboiesc cu oglinzile
Oglinzile m-au mintit din totdeauna
Dar acum mint cu nerusinare
Si eu stiu ca nu am imbatranit.

Uite cat de mincinoasa e, imi spune mereu ca sunt singur
Si nu intelege ca esti langa mine
Ca dormi putin pe inima mea,
Ma acuza ca am imbatranit, ca sunt un bosorog
Ca devin specialist in junghiuri de coloana
Si miscari greoaie de trunchi
Desi ii explic cat se poate de serios
Ca ofurile acelea vin dintr-o rasuflare vie,
Ca pana si sarutul face uneori poc
Ca la o sticla de sampanie de 105 ani
Sticla, nu eu.
Si ca te trec pragul in fiecare seara sapre a dormi impreuna.
Rade zgomotos, ma ironizeaza
Ca am inceput sa uit, ca port deja ciorapii pe dos
Si nu mai stiu ce am mancat aseara
De parca mai poti tine minte lucrurile care nu te cuprind.
Dar nu ma mai cert cu oglinda, cred ca e prea tarziu,
A imbatranit sarmana si reflecta strain.


Om

Sunt eu cel pur
Si nu ma indoliez la ferestre
De dorul unui inger desenat
Nici demonii nu ii rasfir de pe cupola
Cu crucea de arama stransa in mana
Si nici nu spurc apa marilor
Cu indoielile mele predate in reflux.
Sunt doar eu cel singur
Descriptat de pe o oglinda
Cand ma privesc inauntru
Si nu ma sfiesc sa va spun
Noapte buna!


O noapte inchisa


ploaia si-a pus in gand sa ne ude din nou
din ochi pana in san
din ureche pana in apendice
din buze pana la inima
prelingandu-se cu zgomot surd
prin obloanele ruginite, agatate de fire vechi de paianjen.

i-am spus ca e in zadar, ca noi nu mai suntem
ca e doar o poveste nespusa nici la copii
si doar o fereastra prafuita
a mai ramas din castelul nostru cu briliante…

nici nu cred ca m-a auzit….
doar ca ploua peste ruinele pierdute in noi
si bucati mari
din lutul primordial
curg de-a valma spre o noapte inchisa.


Operatiuni bancare

Un card cu dragostea la termen
O dobanda pentru fiecare sarut
Operatiuni de coletare profunda
A inscrisurilor carnale
Transferuri din nopatea dintai
In muguri razletiti in mare
Restante suprataxate in zori
Pentru nedaruitul la timp
Din nou un imprumut pentru criza
Si portarelul sosit la poarta
Cu contul deschis in doi
Pe un ghiseu de secretara –
Am ramas doar noi.



Ora de dirigentie

Deriginta se plimba prin clasa
spunand povesti adevarate amestecate cu filozofie inalta,
lectiile de viata par un fum protector
sub care ne ascundem cu totii
gandurile,
negandurile,
uneori si searbada-nea poezie
despre senzatii nelalocul lor;

dar dirginta vorbeste, vorbeste, ne intreaba,
raspunde uneori chiar dansa la intrebari
cu nuielusa-i de alun indrptata adesea inspre feresti
in timp ce noi accelaram senzatia ca suntem de o seama
pe scara unui marfar plecat din gara
cu marfuri de contrabanda.
curios, nu ne spune ca visele sunt un balastru
si ne lasa cu ele pe banca
intrebandu-ne daca vom sti sa copiem din ele…
eu, elev de ultima banca, intreb cu sfiala
de ce nu ar fi fituica din spatele ochilor la vedere
de ce impulsul trebuie decretat, ori suspinul trimis pe erezie?
diriginta spune ca deja s-a luminat de ziua
si ar trebui sa-mi vad barna din fata…
dar eu nu o vad si sefa e mereu intrigata
ca ii stric ora cu senviciuri de cuvinte
din care mananc prea singur
iar resturile ii zgarie expozeul de idei
pe care ceilalti il savureaza

ieri ne-a dus la gradina botanica
sa ne explice cum gandurile seamana a zambile,
cum altruismul aduce cu arborele de Ginkgo biloba
cum staminele seamana aproape la perfectie
cu o familie de oameni cumsecade
dar s-a sfiit sa imi raspunda de ce florile de plop parasesc bratele femeii
daca plopul barbat nu se aude cand isi numara copii,
de ce semintele de papadie iubesc sanii de fecioara
daca mama lor le-a spus ca nu pot rodi decat in pamant de padure,
de ce crinii au inventat o otrava atat de minunata,
si in general, de ce ni se daruiesc flori,
e ca si cum am darui morti din propria nostra calimara...
am fost trimis la plimbare
si pentru maine invoit,
mi s-a spus ca banca mea din spatele clasei
e asezata inoportun, ocupa loc prea mult si grefeaza lumina din sala..




Oreion

Veneam dinspre padure
Si am simtit ca ma urmareste ceva…
O grohaitura dintre copaci,
Un vuiet dintre nouri,
O frunza care se lipeste cu zgomot de o alta frunza
O apa care trece peste mine,
Curios, nici nu m-a atins,
O detunatura puternica care despica cerul
O nava care ma inconjoara
Si doi pitici care nu imi dau nici un fel de atentie.
Sa fie ei prea mici, sa fiu eu prea mare?
Nu vreau sa pun alte intrebari
Caci ar trebui sa ma disec in direct si nu vreau.



Osanda

Dupa ce mi-au fost taiate mainile
A trebuit sa te desenez cu ochii
Dupa ce mi-a fost smulsa limba din gura
A trebuit sa te slavesc cu mirosul
Dupa ce mi-au retezat urechile
A trebuit sa iti primesc privighetorile direct in sange.
Iar dupa ce mi-a fost scosi si ochii
A trebuit sa-ti venerez conturul cu mii de simturi de care ei nu stiu.
Acum insa se pregatesc sa ma traga pe roata
Asa ca va trebui sa imi gazduiesti inima o vreme,
Pana ne vom intalni din nou.




O ultima privire

Nu stiu cum de te-am prins de mana
Cand erai sa cazi intr-o pestera cu fluturi
Nici nu stiu cum te-am inlantuit de mijloc
Cand era sa te prabusesti peste Edenul din horn
Si nu imi aduc amintesc de loc cum a fost cu respiratia
Cand ti se transformasera buzele in petala de roua.
Stiu doar ca te vad acum alergand cu pumnale sub pasi
Si ma intreb daca zmeul cel nou
Nu ti-a fracturat vre-o idée.


O ultima amintire


Noaptea asta am intalnire cu visele
si ele imi spun ca esti in odaia calalta
unde imi pregatesti o surpriza.

Noaptea asta am intalnire cu stelele
iar ele imi spun mereu ca te-ai preschimbat in zana
si esti chiar langa inima mea.

Noaptea asta am intalnire cu edenul din nori
el imi spune sa privesc steaua care vine,
uite-o, ti-a intrat deja pe horn

Noaptea asta am intalnire cu toti fluturi de neon
si ei imi spun ca razele soarelui s-au preschimbat ii margine de lume
si-s in genunchi la poarta ta

Noaptea asta am intalnire cu luna peschimbata in simfonie
iar ea imi spune ca printesele neantului
deja iti tin trena rochiei de mireasa.

Noaptea asta mi-a devenit brusc asa de lunga
ca dimineata am sa bifez la marginea raului
ultima mea, sarmana amintire………..



O ultima zi

Astazi ne-am asezat din nou la masa…
uff, inca ne rupem din ochi
ghearele, penele , dintii
ciocul rasucit inspre stomac
al unui vultur ramas fara oseminte,
ca si cum nu ar fost indeajuns
ca tocmai ne-am inmormantat sub scaunul
in forma de melc uitat in drum.

Mai stii, canta o fanfara,
un tambur se umplea de el
pe cand inca mai trudeam
sa disecam cuvinte;
era pe undeva si o fabrica parasita
si se auzeau strident
fiarele ruginite cum se sarutau
de noapte,
iar de sus,
din clopotnita unei bufnite bolnave de tuberculoza
curgeau lacrimi reci
amare
pe scaunul nostru in forma de melc.

Da, ne-am asezat din nou la masa
si inca nu ne-am hotarat
daca osul de la mana sa imi ramaie mie,
daca esti indreptatita pentru cel din clavicula,
dar pentru ca asa s-a incetatenit
ma duc sa dorm pe un cyclamen albastru


Parcul din Caracal

Banca din parc pe care ma asez
Seamana cu o banca de acum 1000 de ani
Pe langa care trecea un fir de apa
Si cateva soapte de raspuns.

Nu imi mai aduc aminte, dar sigur era
Si un deget al tau acolo caci il simt si acum
Cum imi ia pestisorii din mana si ii arunca pe cer.

Da, frunzele ruginite tremur inca de frig
Si inteleg, abia acum inteleg,
De ce e trista statuia lui Haralamb C. Leca.



Partaj

Cand am chemat ingerii sa judece
Partajul nostru de iubire
Nu credeam ca vor despica inimile in doua
Pentru a ne da fiecaruia o parte
Dar asa au facut
Fara sa le pese de sangele care striga cu disperare
Ca e inima lui
Ca nu poate pleca cu cate o jumatate de inima
Sa picteze cerul din nou,
Ca se va scurge cu totul si inima va ramane si mai saraca,
Ca….
Dar ingerii nu l-au ascultat
“a fost dorinta voastra, noi doar v-am adus instrumentele de partaj” au spus
Si au continuat cu ochii
Ia tu unul,
unul ingroapa-l
Pe celalat lasa-l sa se usuce bine la vant
Iar ultimul, poftim, poti sa il pastrezi tu.
Si astfel, fiecare cu cate un ochi chinuit
Si un altul, stins in vant si pamant
Am mai facut o impartire.
“Acum buzele...”
Cu ele e mai simplu,
Cate sapte lipitori de fiecare buza
Si cate trei painjeni care sa le lege,
Asa veti traii de acum inainte,
veti manca si veti bea prin ochiurile largi de plasa
Dar varfurile de limba, mereu flamande
Nu se vor mai infasura cu cealalta, si vor seca.


Patrimoniul sanguin

Am inchis un ochi si au inceput sa cada
Perdele de fulgi de potarnichie, de fazan, de liliac,
Revarsate ca o ceata care isi imbratiseaza
Calatorul pornit cu pusca printre stele
Mari, albastre, vinete, uscate, reci,
Din interiorul carora curg
La miez de noapte fix
Ca un metronom cu migratoare din tipat de albatros,
Primele picaturi de sange iesite din pamant ars,
Si aruncate peste bord de un Nero din cer
In prima lui zi corida.

Dar eu, uite, mi-am uitat minciogul
Razemat de o padure cu scanduri albastre
Si oricat imi razletesc eu degetele de la maini
Ori de la picioare,
Ori cat mi-as largi jartierele gatlejului,
Oricat de bulbucati mi-ar fi ochii,
Oricat de tare mi s-ar deschide carnea
In lipsa de Tepes nu pot aduna mai mult de
5 litri de sange.



Pe strada

Dati-mi o tigara va rog,
o tigara
nu am bani
dar simt nevoia sa ard.



Pe strazile judecatii

Inima mi-a fost trimisa in judecata,
E inculpata intr-un proces de calomnie
Si tulburare de proprietati, parata de cineva…
Pe scurt, se spune ca intr-o seara a cantat o serenada
Sub balconul unei doamne, apoi a plecat, a revenit,
A patruns cu gandul pe sub usa de la intrare,
Uneori chiar si in baie…
Mai mult, se afirma in rechizitoriu
Ca ar fi ingenunchiat in plina strada
Si ar fi strigat cuvinte tari, de iubire,
De patima, de dor, de conjugare in doi,
Dupa care ar fi sarit gardul
Sa sarute genunchiul doamnei iesite in prag…
Ei… cum va fi, cum nu va fi, nu stiu sa va spun,
Dar stiu ca inima mea buna risca sa fie condamnata
La locul de munca, chiar in balconul cu pricina,
Si ca v-a trebui sa sarute in fiece dimineata
Genunchiul rotund al doamnei, iar seara sa o acopere,
Noaptea sa o descopere, peste zi sa o inlantuie
Iar in pauza de masa sa o soarba incet, cu pipeta.
Si asta in fiece zi, in fiece ceas,
Pana vor trece dincolo unde nu stiu ce va fi.



Pe-acelasi drum

Am incercat sa ma urc pentru o secunda
Pe piatra rece a unui munte slinos
Si sa merg mai departe, cu ranita goala,
Direct la muzeul de arte
Doar ca nu aveam incuietoare la gand
Nici vre-un spiraclu la mine
Cu care sa-mi desenez o agatatoare de vreme,
Asa ca iata, ma port din nou vederii
Cu barcutele de lemn asezate de treapta
La dispeceratul serii.






Pentru…

Pentru lumea ta de culoare
Si franjuri argintii
Ar trebui sa intreb marea
Mai sunt oare printre vii?

Pentru lumea ta de mistere
Si zeitati celeste
Ar trebui sa fac cerere,
Sa am o poveste!

Pentru lumea ta spatiala,
Si curcubee de seara
Ar trebui sa am invoiala
Pentru prima cerneala.

Pentru lumea ta din cuvinte
Si iluzie tarzie
Ar trebui sa stau cuminte
Pe coala-mi de hartie.

Dar pentru lumea noastra cea vie
Pentru fireasca razvratire
Exista iubito vre-o simbrie
De iertata inlantuire?

Spune da, nu spune nu,
Spune cum soapta porneste
Din strafundul albastru
Al celei ce inca mai iubeste.



Pentru lumea de dincolo

Pentru lumea de dincolo de lume
Acolo unde e, unde poate nu e nimic,
Din cate incropim in absolut
As putea lasa in asteptare
Cuvantul, inventia noastra de razvratire?

Pentru lumea de dincoace de noi
Acolo unde doar povesti se pun in zori
Presarate peste staminele incarcate de polen
As putea sa nu strig eul la poarta
Fara remuscari ca va raspunde?

Pentru lumea de dincolo de noapte
Pe sub ochii inchisi si tremuranzi
Pe visele care deseneaza culori necenzurate
As putea sa nu le adun pe toate
In buchete mari de flori cu nume de tine?


Persoana ideala
Poate ca tu vei zambi caci, nu-i asa,
Persoana ideala nu exista
Si din descatusarea misterelor
Ce nu trebuie sa le mai cauti,
Nici pe treasa unei inimi,
Nici pe sub balconul cu hedera si ghirlande
De langa castelul de nisip,
Nici prin intunericul hornului de casa
Unde dormeau candva Sburatorii,
Si nici fereastra sa o mai lasi deschisa
In miez de noapte tremurand
In bratele unui Hyperion nauc
Poate ca tu vei zambi caci, nu-i asa,
Persoana ideala nu exista

............. atat de putin roz e totul ca m-am indragostit de un rosu aprins!



Peste cripta din dealul Ciorii

Peste cripta din dealul Ciorii
Atatea ploi s-au adunat
Cat intr-o cascada vantura norii.
Ploua de un an. Si ieri a plouat.
Ehei, de mult s-a scufundat
In ape grinda morii…

Atatea tomni s-au revarsat
Peste anul scurs pe horn -
E toamna cat udul incrustat
Si ploua de un veac si inca se torn
Ploi aspre cu piciul de dorn
Pe turla bisericii din sat.

Ploua a noapte si ploua nocturn
Oceanul de ape din naltul slinos
Ne-am strans cu totii, in varful din turn…
Iar de langa craterul de os,
Mai cade cate unul de acolo, in jos,
In haul stapan.

Mai cade o casa, mai cade un salcam
In ploaia rupta din noapte.
E o toamna de inger hapsan
Si cad ploi peste criptele sparte
Si amintiri dezlanate
Curg din sicrie umede, de prun.


Piatra


Nu e decat o piatra,
O bucata de stanca rupta de vreme
Din sterpul unui varf de munte
Si pravalita in colbul transformat in mal
Al ploilor fumurii de asta iarna.
Nu luati seama, o, voi trecatori
Ai marginii de drum
Voi cei care voiti a va scalda privirea
In mreaja unei dimineti de lumina
Nu luati seama la disconfortul acestei nepotriviri,
E doar o piatra lovita uneori de calareti grabiti
Sau pusa de zalog rotilor de caravane
Fara luciul firesc al unui graunte de roua
E doar o piatra banala
Sterpul opac al pustiului din munte,
Aurul… e in alta parte.



Pictorul

Eu nu sunt un poet, nu am la purtator atatea cuvinte
Ca sa mi se elibereze pasaport pentru univers,
Dar daca as avea de ales, as prefera sa fiu pictor.
As inventa Consanzeana cu chipul tau,
As pescui sirenele din largul oceanului si le-as da trupul tau
I-as darui un inel Fetei Morgana cu adresa ta pe el grefata
Si de fiecare data as mai da o fuga pana in paradis
Sa iti mai aduc o diadema.

Iar pe cand poetii se vor chinui sa induplece muza
In a le darui un gand
Eu te-as lua de mana si te-as invita langa un izvor cu scristale pure
Sa-ti fiu pictor.
Sezi, frumoasa doamna, sezi pe trunchiul asta incarcat de verdeata
Si lasa fluturii sa te inconjoare
Uite si o vrabie acolo, iti face cu mana,
Flori albe, si rosii si violet,
Iar doi melci ti s-au urcat pe glezna, vor oare sa te sarute?
Vezi, libelule, bondari, trei buburuze,
Si un fir de papadie vor sa iti fie décor
Iar de o lipsi ceva, frumoasa doamna, voi da fuga in padure, sau chiar la izvor,
Si nici pana la Domnul nu va fi cale lunga
Sa-ti aduc miresmele toate, si zambetul cel mai fin, mai suav.
Iar sevaletul, oh, ce minune, va fi asemeni tie, poemul fara de cuvinte
In care toate limbile universului vor sti cat esti de frumoasa si de sublima.

Eu nu sunt poet, nu am cuvinte la purtator,
Dar ti-as fi pictor si confident in fiecare poiezie.



Pictura de sus

Vreau sa desenez aerul cu gene pe cer
Din care sa curga clepsidre cu un singur brat
Sa miros tacerea unei galaxii privita de la mii de ani lumina
Cand unii isi numara plopii fara sot,
Sa gust din curcubeul pe care il tii ascuns in horn
In fiecare iarna peste care ninge cu amintiri,
Sa simt cum mi se strecoara pe sub epiderma fantanile
Daruite de Solomon unei regine cu sezlongul la soare,
Sa mi se incrusteze pe iris gradinile cu fluvii incandescente
Cu care inventezi buburuzele pe o linie de orizont,
Si sa imi daruiesc drept premiu o samanta de papadie
Cu stampila la purtator.



Pietrele

Te-ai gandit vreodata ce blande sunt pietrele?
se lasa calcate in picioare
stropite
agasate,
strivite,
maruntite, nisipite
de toanele unor ape de munte
si ele nu zic nimic.
Ai auzit sa se fi revoltat vreuna,
sa depuna vre-o reclamatie,
sa barfeasca cu vecina?
Nu!
Le suporta asa cum sunt
chiar daca line uneori,
apasator de mult cateodata,
involburate,
nervoase ca marea s-a departat in reflux
pornite pe vre-o colt de stanca
ca nu le-a dat prioritate,
urland pescarusilor ca s-a deschis piata,
tacand poetilor ca au aparut ursitoarele
iar pietrele nici nu le raspund
doar cate un peste argintiu mai saruta cateodata
aerul de deasupra.



Plagiat sentimental

De ce m-ai acuzat de plagiat?
Doar pentru ca am copiat niste cuvinte din gand
Si ti le-am asezat cu ghiocei la poarta?
Si ce daca nu e singura poarta din oras
Si nici trandafirii nu par a fi altfel?
De ce m-ai parat multimii ca am preluat
Dorul de la altii mai intai la iubire ca mine
Si ai ras?
De unde sa stiu eu ca au fost si pe atunci fluturi de horn
Si imparatese de ape
Si mare de sange
Si ce daca tu ai ras si atunci
Eu nu m-am plagiat decat pe mine
Strivit sub lespedea grea a nepasarii tale.




Pleaca

Pleaca, pleaca cand iti spun, pleaca
somn care ai vrut ieri sa ma imbeti
ia-ti hornul cu tine,
fereastra,
balconul cu tepii de rug
lasa-mi doar usa intacta, de salcam ,
zabrele-le, zidul, barna din pod,
si pleaca.

Du-te pe creanga ta aurie sa numeri nisipul
cu care imi astern de plug
nu-i noaptea asta sa ma imbie
focul imi e azi prieten, ruda, amor, stapan



Ploaia de artist

Lasa ploaia sa te sarute, , misterios
Ca o pensula de artist pe o panza vergina
Un fluture alb, rosu, un fluviu gradios
Revarsat peste ochii care nasc lumina.

Lasa ploaia sa te cuprinda cu brate incolacitoare
Ca un roi de albine copacul reginei
O mare de doruri din curcubeul din soare
Revarsata peste intinderile tarinei.

Lasa ploaia sa ti se ascunda sub straie
Ca un sburator inventator de hornuri
Serenada fantanilor ce se despoaie
Noaptea tarziu, pe fund de fiorduri.

Lasa ploaia sa iti patrunda tacerea tarzie
Tivita doar in ganduri, in vise, in trup
Ca pe prima si mereu eterna poezie
Serenada a florilor prinse de stup



Ploua

Ploua drept,
Ploua oblic
Ploua sters
Dar ploua
Ploua incet
Ploua invers,
Lipsit de sens
De cand astept
Sa ploua.



Ploua din nou

Ploua din nou, iubita mea, peste oras
Fantanile noptii cu umerii goi –
Alerg prin ploaie si ma simt ocnas,
Prizonierul apei si-al patimei din noi.

Hainele ploii cad grele-n asfaltul ud
Ca o ruga mizera, de iarmaroc –
Vino cu mine, acolo-i un dud,
Sub crengile-i largi ne-om prinde in joc.

Curg frunze, hartii, vreascuri se rup
Si ploua adanc, strident peste oras –
Alearga cu mine, si goala la trup
Te lasa iubit-o, zambeste-mi poznas.

Pe strazile largi, suvoaie de ape vin
In tromba nebuna, de tobe si tun –
Hai sa ne ascundem in iuresu-i plin,
Ca-n volbura lor, ceva, ceva sa-ti spun.



Ploua incet

Ploua incet
Cu teama sa nu se opreasca
Cuvintele ce le astept
In porumbei si ghirlande de feresti
Sa-si plimbe caleasca cu poeme
Pe sub balconul meu
Cu petale de trandafiri

Ploua incet
Cu ragazul dintre soapte
Rasfirat peste frunzele mari de castan
Cu stamine imbujorate
Ca o simfonie dulce, noua,
Pe papirus de inima scrisa
Intr-o noapte de mai.

Ploua incet
Cu lautarii adunati in spate
Randuiti pe langa vitelul ucis
De sburatorii veniti direct din horn
Sa cante serenada verbelor neinventate
Si sa scrie pe rabojul aducerii aminte
Povestea iubirii fara de final.



Poate

Poate ca e doar vis,
visul unei atingeri ce s-a strigat noptii
ca e ultima.

Poate ca e doar inchipuire,
inchipuirea unor lacrimi care au inundat
muntele
si inca mai curg.

poate ca e doar nalucire,
nalucirea care seamana cu pisica neagra
venita la capatai.

poate ca e doar senzatie,
senzatia stranie ca a murit cineva
negasindu-ma la intrare.

Sau poate e doar o fantasma,
fantasma ca o mana ma alina,
cand de fapt ne pregatim sa murim.



Poate ca lumea…

Poate ca lumea e rea, poate ca
lumea e murdara
O fiara
Ce isi mananca propriile zamisliri
Poate ca e rece, acra, searbada,
amara
Poate ca toate sunt doar naluciri
Inventate de poeti in miez de
noapte,
Sau soapte
Rastignite la margine de pustiu
Pe crucea unei amintiri fugare
Poate e doar un desen fumuriu.
Pe rabojul nostru de oroare
Daruit ca legamant pentru
cei ce va sa vie…
Poate ca lumea e chiar asa, pustie
Cand nu-si mai recunoaste nici
zambetul din floare
Poate ca doare
Cand ne regasim printre cei ce
atat ne desfid
Mintind, inseland, strigand
minciuna de virtute,
Poate ca ni se inchid
Si ochii si sufletul prin pesteri reci
de munte
Dar noi iubito, noi suntem totusi
parte
A lumii ce o repugnam in gand
Si, iarta-ne Doamne, dar adesea ne
regasim furand
Chiar noi din povestea vre-unui ratacit in
noapte,
cu aceleasi reci sarutari de maini!....


Poate ca tu
Poate ca tu vei zambi caci, nu-i asa,
Persoana ideala nu exista
Si din descatusarea misterelor
Ce nu trebuie sa le mai cauti,
Nici pe treasa unei inimi,
Nici pe sub balconul cu hedera si ghirlande
De langa castelul de nisip,
Nici prin intunericul hornului de casa
Unde dormeau candva Sburatorii,
Si nici fereastra sa o mai lasi deschisa
In miez de noapte tremurand
In bratele unui Hyperion nauc
Poate ca tu vei zambi caci, nu-i asa,
Persoana ideala nu exista

............. atat de putin roz e totul ca m-am indragostit de un rosu aprins!



Poate ca tu esti aceea

Poate ca tu esti aceea,
fata din gand, fata din vis
fata care l-a proscris
pe cel ce a inventat ideea
de cer, de luna, de soapte
si a plasmuit femeia
singur, intr-o noapte
de mai, printre flori de capsuni.
Poate tu esti chiar himera
cersita de nebuni
noptilor far-de stapani,
tu esti fantasma, efemera
adiere de vant, esti visul
cu care ai subjugat o tera
zdrobind apoi, pe invinsul
tau, cu aspra-ti nepasare.
Sau Sanziana esti, poate-
poate izul vechilor povesti,
smulse boltilor ceresti
de lunatici cu capete sparte,
sirena iesita din valuri
sa cheme marinarii departe
morgana vechilor baluri
sau doar, otrava din pocal.
Cine stie? Poate!



Poema in doi


La poemul asta am lucrat amandoi
Un fel de colaborare amara
In care tu ai plamadit lacrima
Eu i-am asezat cuvantul
Tu ai adunat florile
Eu le-am dus la rau
Si amndoi ne-am grabit
Sa chemam fiarele la ospat



Poem de noapte

Nu e nimeni de care sa te temi,
Vantul!
a venit sa schimbe sigurantele la neon
si sa probeze daca incuietorile functioneaza perfect.

Nu e nimeni de care sa te sperii,
Tunetul!
verifica si el daca ai paratraznet pe horn
si lumanare in cupola.

Nu ai de ce iti face griji,
Furtuna s-a abatut si ea putin din drum
sa afle de ai ferestile asigurate si oglinzile duse in adanc.

Stai linistita,
E doar lava unui vulcan
venita sa imi tie de urat la noapte.


Poemul nescris

Am vrut sa te vad iubito
Tandra, delicata, mandra in nestraiele tale
Alergand pe nisipul marii
Si praf fin revarsand in spatele piciorului gol.

Am vrut sa te revad iubito
Mangaind valul usor inspumat
Cu sanii tai mici, rotunzi, catifelati,
Sa te vad adancindu-te usor, lin, suav
In albastrul apei de la tarm
Si sa visez
Sa imi inchipui,
Sa invoc natura
Ca mare, Marea cea Neagra sa fiu
Pentru a te primi in mine,
In tine sa ma afund,
Si vesniciei sa darui sublimul inlantuirii in doi.

Am vrut sa te vad iubito,
Pe tine, poem nescris al nemarginirii.




Poezia

Hai sa framantam cuvinte, vrei?
Imi place sa le aud scrasnid
cand le sfartec camilele
acolo sus, unde pana mai ieri era un vultur flamand,
sa le simt mirosul puternic
iesind din tigara care le saruta cu patos pe copapsa,
sa le privesc cum se rasucesc pe un ac de pescuit
cand o mana batatorita uita sa le imbalsameze,
sa le savurez dezertarea
cand plotonierul da adunarea peste sarma ghimpata
si o sa vezi ca la sfarsit cineva va scrie totusi in gazeta:
poezie!



Poezie erotica

Alergi calare peste irisul flamnd, insetat, arid,
Fara sa te doara atingerile florale
Cu care te intampin la poarta,
Fara sa iti miroase a carne incinsa
Gratarul asezat intre gene,
Fara sa te atinga ploaia de meteoriti
Cu care iti servesc painea cu sare,
Si cand Vezuviul din mine ti se aseaza in genunchi
Smerit si fara putere spre a-ti cersi o invoire,
Tu imi arunci cu o calculata nepasare:
Ai rabdare, diseara.




Pomana de vii

Undeva, pe o banca de lemn, dintr-un oras
fara nume
mi-am lasat o alveola sa se odihneasca
in asteptarea ca poate va mai inflori un plop.


Pe chipiul unui soldat in termen
Dintr-o transee fara fund, mi-am lasat o pleoapa
Sa tacane intr-un ceas cu bricheta
Vorbe verzi dintr-o noapte si asa prea veche.


Iar in launtrul unei grote pe unde se adunau uneori
muierile la taclale
mi-am lasat o bucata de ureche ca sa adune
numerele intregi dintr-o stalagmita.


Dar cand mi s-a facut prea foame
mi-am adus aminte de bucata de creer din occipital,
asa ca mi-am chemat rudele toate, vecini,
si i-am invitat la ospat.





Pomana viilor

Hai sa ne aducem aminte ca intr-o zi vom muri, vrei?
Asa cum mor oameni mari, cum mor oameni mici, cum mor toti.
Simplu, praf, fum, o aducere aminte
Si aia temporara, si apoi nimic.

Mai nou, cei care se ingrijesc de propriul suflet
Asa spun ei
Isi cheama neamurile, prietenii, vecinii
Sa ii cinsteasca la pomana sacrificiala a lor, de vii
Cu lautari, cu muzica, cu mancaruri de multe feluri
Cu impartiri de cadouri
Si o darnicie fara seaman.
Vor astfel sa arate lumii ca nu vor ca sufletul lor
Sa paseasca pragul despartitor fara sa aiba toate cele pregatite
Pomana, coliva, colaci, bomboane, oua, covrigi
dezlegare de la preot, tamaie, aghiazma
Si o profunda cucernicie
Hm…, nu e decat o infatuare de duzina
Nevoia de a fi adulati
Gandind ca astfel il pot mitui pe Dumnezeu.

A doua zi se spala vasele, se platesc lautarii, bucatarul se cinsteste si el…
si gata, am facut-o si pe asta, spune gazda multumita.

De-ar sti macar ca nu exista moarte
Ca se vor culca pentru a se trezi in alta parte,
Ca sunt doar o pupa care se trezeste flutur
Ar mai vrea pomana de vii, sarmanii
sau ar rade mai mult?

Nu stiu, dar hai sa me aducem aminte ca vom muri totusi…



Pot sa fac ce vreau

Pot sa si mor daca vreau
Cand fanfara trece pe strada
Cand bat din calcaie gradatii
Iar catanele se infrupta din cant
Pot sa sar de pe fereastra
Daca privighetorile s-or topi la soare
Ca sa le culeg eu din tril
Si nu oi numara de cate ori am murit
Daca totusi cineva va lacrima.



Poveste

dintr-o o panza de paianjen scoboara timida
pe firul agatat de pala de nor,
o poveste scrisa sus, intre stele,
catre un horn banal de casa pustie....

nici nu stiu de li s-a pus un nume
ratacitoarelor vorbe adunate intr-o clepsidra
de au un act de identitate la purtator
de e gravat vre-un simbol pe cuseta de dormit.

poate ca e doar o tresarire de senzori,
de ochiuri de paianjen ratacite printre corali
poate ca doar vantul ii scutura plasa de seara
cu repeziri de cuvinte rasturnate, ce stiu eu?

stiu ca marul lui Adam isi inoada ciudate sughituri
prin inoptari de ofuri oprite printre trahee
in timp ce scoboara timida povestea rupta din nori
pe buza de horn istovita de asteptari, sa vie.



Povesti neanutate

Povestile neanutate
Privesc de dupa un bujor de camp;
Ademeniri de soapte
Si fluturi albi, de plop
Veniti sa sarute la intamplare
Sunt petitorii
Care cuvanta doar langa lobul urechii
Inima tresare
Dintre doi ochi sfiosi
Plamanii se umfla si ei a sarbatoare
Si seara e prima care te cere de sotie
Uitand ca ar mai trebui si raspuns.



Povesti neterminate

E ca in intr-o poveste tarzie
Cunoscuta doar de zeii
Albatrosii din Eden……

Era intotdeauna o fata, un baiat
Contur al aceleiasi idei -
A fost si o poveste, zane, zmei……….
Poveste mereu neterminata…




Povesti ratacite

Povestile s-au ascuns pe undeva si se joaca de- baba oarba,
Pitite pe dupa un gand,
Cocotate pe cate o privire,
Si doar cand se simt sigure
Vin sa sarute templul antic de la intrare.

Tu nu esti,
Eu nu sunt,
Noi inca mai calarim un zmeu de argint
In timp ce ele, povestile,
Se gudura in jurul unei fantani
Careia ii stiu izvorul inainte de a se naste.

Cineva a svarlit o piatra,
Se aud rortocoalele de apa cantand
Si piatra transformata in aur
Cum ne chema
Sa ne dorim ceva pentru eternitate.

Povestile inca alearga, miroase a primavara
Prin tunelele secrete din castel
Si nu e nimeni, nimeni
Sa aprinda o torta
Calatorului sosit cu scrisoare.


Povestile tarzii

Cuvintele tale, aruncate la cos,
Respinse apoi, tradate,
Iarasi chemate
La adunarea de seara
Sa strige la stele, sa ceara
Simbria de noapte.

Cuvintele noastre, scapatate,
Rastignite pe umbrare de cruci,
Primesc azi alte porunci,
Alte insemnuri de taina
Si o noua haina
Ia locul celei ce-o arunci.

Cuvintele mele, din carte
Sustrase, cu forcepsul dur
Cuvintele care injur
Tacerile din soapte,
S-or aseza pe creste
Cu noua si vechea lor poveste,

Si-or plange in asternut
Strabunele blesteme
Ca apoi, sa ne cheme
Ca si cum am fi ruda,
La plasmuirea nuda
A altor povesti tarzii



Prapastia macilor talhari


-Vino iubito, hai, iute, iute,
uite aici, priveste,
e cea mai adanca si lugubra dintre prapastii
despre care nimeni nu vorbeste la rasarit….
se spune ca in campia asta
de mult, foarte de mult,
pe cand raul acela era doar un izvor capatat de lumina,
doi tineri frumosi alergau sub razele unei dimineti
incarcate de roua,
se zbenguiau,
se pitulau si se regaseau,
se aruncau in mijlocul florilor pentru a savura
mireasma amestecata cu trupurile lor minunate
se sarutau,
se imbratisau,
se iubeau cu patima nebuna a fiilor de soare.
Apoi au venit aici,
chiar pe locul in care stam noi
si au privit, asa inlantuiti cum erau,
adancul imens care in vremea aceea
era incarcat de verdeata, cu flori, cu pasari de tot felul
cu multe izvoare pierdute in simfonii de amor,
iar jos, foarte jos,
se vedea un camp imens de maci
-Sari iubite, sari si adu-mi macul acela alb
din marea lor atat de rosie si insangerata
sa mi-l asez in piept
-Dar e adanc iubito, de ce imi cer sa sar?
-Sari iubite, tu esti mare, inalt, frumos,
vagauna e pitica… sari, si cand te vei ridica in picioare
buzele tale vor fi in dreptul gleznelor mele
si am sa te las din nou sa le saruti.
Sari iubite, sari dupa macul alb din marea rosie a macilor de munte
eu voi fi aici sa te intampin… si a sarit
l-a vazut un timp plutind ca un vultur semet
peste zarea albastra
apoi s-a izbit de un colt plesuv de stanca
si a plouat cu sange peste macii aceia
transformati brusc intr-un ranjet grotesc.
L-a vazut cazand,
l-a privit un timp cum isi daruie sangele macului cel alb
a plans, si a cazut si ea in gol.
De atunci nimeni nu a mai vazut fundul prapastiei
nimeni nu a mai coborat de buna voie
nimeni nu mai vorbeste dimineata despre prapastia lugubra
a macilor talhari.
Doar primavara
cate un cuplu de tineri frumosi mai pleaca in adanc sa caute macul cel alb
-Si?
-Nu stiu, nimeni nu s-a mai intors …



Pribeagul eu

De mult, la mine nu-mi mai cat lacas,
Pribeagul eu, din mine arendas.
Cu ochii largi, flamand de asteptarii
Me strig, ma chem..., lipsesc din calamari.

Din setea mea, din norii revarsati
Pe-adancul meu purtat de cai mascati,
Din fumul otravit intre vulcani,
Ma strig, ma chem…, lipsesc de ani.






Prima de stele

Un popas langa un foc de rasini
Cu o fireasca prezenta in doi
Spunem povesti si numaram senini
Scanteile pornite in razboi.

E noapte si e prima de stele
Cand bolta ni le cununa pe ochi
Le numaram pe cele rebele
Cum unii se numarau printre plopi.

Un popas langa foc, un sarut
Si o noua imbratisare in doi,
Vom dormi in cojocul descusut
Cu visele preschimbate in noi.



Primiti cu “steaua”?

O floare de colt s-a pravalit intr-o noapte peste un grohotis
ca o caprioara impuscata pe cand isi numara stelele,
stelele acelea care isi fac de lucru printre galaxii
si o mai iau razna pe bolta
alergand dupa cate o Catalina iesita in balcon
in noaptea dintre ani.
Uite, o petala i-a ramas agatata intr-un lastaris cu muri
iar un urs de 2000 de ani o priveste curios
albul ei pare neverosimil printre frunzele uscate de fag
si ar pleca sa mai hiberneze oleaca
daca nu s-ar teme atat de toti brazii astia incarcati cu beteala
si dati de dar padurii de piatra in care nu dorm oameni.
Loveste aerul, laba ii e puternica,
speriata, chiciura danseaza nevrotic pe marginea dintilor
in timp ce floarea de colt, cu una, doua petale mai putin,
a scapat de grohotis si e gata sa bata la o poarta …
“Primiti cu steaua?”



Primul sfat

Pastrati imaginea bunicii
In camera voastra cu gutui
Si nu va razvratiti catre dealuri pe care nu le-ati strabatut
Caci uneori, peste ele nu se afla nimic
Si e pacat sa aprindeti foc
Cu amintirile ce v-au ramas de dar..

Pastrativa povestile cu batrani
In camera lor simpla de zestre
Si nu va razboiti cu marea caci dincolo de zare
Nu aveti ce strabate in afara de zare
Si e pacat sa inveliti catargul corabiei
Cu vela din rochia primei femei
A neamului vostru.

Pastrati amintirile cu voi, pastrati-va legendele
Strabunii, casa, campul, banca de la drum
Si fiti mandrii ca asa sunteti,
Caci toate raman duse, nimic nu mai poate fi altfel,
Nimic nu se mai intoarce,
Voi doar puteti fi prezentul unei istorii care isi vrea viitor.



Procent

Din ce in ce mai tare, din ce in ce mai insistent
Te strecori in gradinile ce singur mi le-am construit
Din nisipuri calatoare
Sa ceri mereu un procent
Din visele mele, din tacerile mele, din plangerile mele
Ca asa ti-a spus tie un notar ca ar trebui sa fie
De dau drumul porumbeilor negrii sa pasca pe camp.

Imi e greu sa te contabilizez,
Unu si cu unu poate chiar fac doi, doi insi, doi plopi, doi goi
Doi vulturi flamanzi, doi prometei, un gol, o seaca,
Hau, vagauna, schimb de fulgere, traznet in munti.
Nici sa te scriu nu pot, e iarna, ingheata si frigul
Iar ochii imi raman sticlosi, stau sa se sparga, delirez
De cate ceri dintr-o atat de larga tacere.



Pubertate

Pe coala de hartie, cuvintele,
Stapane absolute ale misterului
Care inconjoara miscarea insasi
Deseneaza cu varful unei pene de gasca
Sanziene,
Macii rosii de camp
Si ghiocei cumparati cu zapada
De la o fetita de paispe ani
Mirata ca femeile sunt atat de frumoase.

Cuvintele,
Copile inca neiesite la hora
Se plimba pe langa usa ta
Pentru o bucata de dimineata
Pe care s-o aseze in anatomia tabloului
Inca nedezvelit
Si se amuza de cate ori privesti
Ochii lor din gaura cheii.



Pumnalul

Amintirile se scurg usor pe horn
Alintand cu soaptele lor clepsidra uitata pe scrin
Noaptea tarziu, cand nu se mai spun povesti
Langa focul ramas fara insotitori
Nici de catre avocatii din oficiu.

Vulturii negrii deseneaza cu grafiti pe geam
Un cerc din care curg bucati de craniu,
Latra si caini murdari de dupa dealuri
Si as vrea sa dorm, sa dorm fara sanziene
Sarutand un pumnal.



Pustiu

Negru, fum, ceata,
umbre care te musca in gand,
o panza aruncata pe fata,
un fum ce se intoarce plangand
ca ti-a mai lasat o zi de viata

negru, cenusiu, pustiu,
poctineli de iris in ochiul flamand,
iarba imbatata cu rachiu
si pasari lugubre iesite din gand
sa mai muste din cel ce parea viu.

negru,
fum,
ceata,
mi-e atat de pustiu
ca de azi de dimineata
am incetat sa imi mai scriu.


Pustiul de la nasterea mea


Neputincios, singur, strain de mine, gol,
neascultator cum am fost din fasa
imi tin sufletul in formol,
ustensile de moasa
pornita cu piciorul gol
sa deseneze in colb
un pantec de tiganca.

E sigur, asa e,
e prima data cand uit sa pun dopul,
sticla s-a impiedicat de o pisica
pierduta cu gandul in horoscopul
din dupa amiaza mica,
cand topul
celor mai inalti copaci cazuti
pe muchia fina de otel
nici el nu s-a mai afisat.

Imi amintesc doar ca era seara,
o seara fara umbre la purtator
o buha lasata sa moara
pe un trotuar imberb si gol
de pe strada si ea goala
in care se pricopsise mama sa ma nasca,
era si un caine ratacit pe sub o sura,
pe cer nu era nimic, doar pustiu,
o femeie singura, un copil urat,
o noapte incarcata de ura.



Rachiu

Uite ce iarna, nici macar nu ninge
Sa ma infasor in alb pan` la hibernare
Si totusi, un taran mai impinge
Alaturi de cal, o caruta cu fiare.

Ma tem ca ceata o sa se lase printre plopi
Cu papadia ei de fire rasucite in iluzii
Si din ochii-mi slabi si miopi
V-or curge doar sarmane confuzi.

Ma tem si ca o sa ninga doar cu ger
Si flamanziii de stele animate in crengi -
As veni la usa ta sa iti cer
Un rachiu fiert si trei vreascuri intregi.




Rastalmaciri

Eu nu am vazut inca fluturi mergand in petit
Ca orice vietate,
Pasind tantosi si stapani pe picoarele lor.
Nu mi-a spus nimeni ca sub stratul meu de flori ar fi existat
O greva a cartitelor doritoare de soare
Desi stiu bine ca greva lor e sa nu priveasca pe nimeni in ochi.
Si daca felinele nu au procse de constinta
Ca au ucis un pui minuat de caprior
Cum nici porumbeii nu se rusineaza sa rascoleasca mizeria
Cu ciocul lor purtator de cravata
Cum am putea noi iubito sa rastalmacim
Noptile de dinainte de zi?


Rastignire

Ia-mi ochii in maini, prinde-mi zvarcolacul
care ii face sa tresara
freaca-i cu sare amara
si pune-i la vant
agatati de o creanga de dud.

Prima primarie de-o trece pe acolo
sa o opresti o clipa
ca nu e nici o risipa
daca or da cu stampila pe dinti
inainte de vorbi despre lupi.

Cu secretara insa sa ai grija
e fata batrana, ursuza,
si mereu acuza
stagiarele pentru vre-o calimara varsata
pentru o tusiera goala,
pentru o clanta fara maner.

O, sa nu uit, peste buzele fierte
sa imi presari din cand in cand
un rand
de tuica batrana, chiar si niste vin
aduse de la raspopitul din vale.

E singurul din tot jurul
nostru incarcat de pustiu
care mai are gust, parca de viu
si de fantana acoperita cu feriga
din noptile vechi, cu sanziene.

Deci, prinde-mi ochii in maini,
creierul lasa-mi-l sa curga
pe o dunga
de la ureche, da drumul la sange
si ma usuca la vant.

Primarita, ai sa vezi,
isi va desface un san
ca sa adune, strigand
de blasfemie
pietricelele patate cu sange.

Dar nici asta nu conteaza
doar sa scrie pe raboj
cu frunze verzi de boj
ca e tarziu, ca e o creanga de dud,
si ca asa scrie in catastif,
sa se uite de promenada.



Rastignit pe datorie

m-au rastignit in curte
intr-o sambata, zi de februarie,
cu ochii legati de o creanga,
cu mainile atarnad inspre o cusca de caine,
cu pieptul spurcat intre dobitoace,
cu firisoarele de creier lasate sa rumege
vulturii cuibariti in el,
cu sangele ascuns intr-o vagauna
si cu vechile, tovarasele, dragele mele cuvinte
puse sa ma biciuiasca in plina multime
caci am luat dintr-o para
si am uitat sa opresc de seminte.



Rau de inaltime

Am rau de inaltime, lasa-ma sa ma intind
pentru o clipa la sanu-ti ca sa sed
Si de o fi napasta ori boala sa ma impinga
De dansul sa ma prind
Tu iarta-ma frumoas-o, sunt doar bolnav
Si am rau de inaltime, mi-e frica sa nu cad,
Oh e atat de bine, cand buzele-mi aprinse
De sanul tau stau agatate, si doar cu limba
Ma sprijin de cel din varf…
Mi-am pus capul pe una dintre perini
Si un fior il simt cum ma inunda,
Caci sunt inca ametit, si poate beat,
Si de aceea buzele-mi stau infipte
In sanul cel de alaturi si-mi vine ca sa musc.
Dar raul e inca mare, frica imi e sa ma desprind,
Te incolacesc cu bratele, si caut in disperare
Punctual cel de sprijin, oaza in care,
Frenetic eu doar sa ma inchid.
Am ameteli iubit-o, nu am nici-un gand aparte
Si ma iarta daca atata ma foiesc
Mi-e teama de lumina si stau cu ochii intre soapte
Si buzele-mi flamande tot sorb din tine
Sublimul dar dumnezeiesc.



Recesamant

Capul, unde imi este capul?
Capul ti s-a spart asta iarna
Cand primii fulgi de zapada au atins ochii.

Si de ce nu mai am piept?
Piptul tau l-au sfasiat lupii intr-o seara
Cand ai uitat poarta deschisa la gard.

Dar cu buzele mele ce s-a intamplat?
A izbucnit un incendiu la subsol
Si s-au blocat robinetele.

Bun, si mainile, mainile unde imi sunt?
Oh, mainile ti s-au agatat de un dinte de sarpe
Si au ramas cu el sa il desmierde.

Si picioarele?...
Picioare nu ai avut de la inceput
Te aseza uneori o fata straina la televizor.

Atunci de ce pot sa vorbesc, de ce nu mi-au taiat si limba?
Limba ta e de mult scrum.. vorbesti cu gandul
Si uneori delirezi.



Rechizitoriul

s-a consemnat in registru:
am fost ucis cu un carlig
ascutit infipt dupa gat,
o sageata otravita mi-a perforat pieptul
si in ochi au fost descoperite urme de incendiu.
Acum se fac cercetari

o echipa s-a deplasat deja la fata locului
se iau probe
se intreaba de martori,
se cauta amprente,
saliva,
urme de haine,
fire de par
unghii,
expertize stomatologice,
si se spera sa se finalizeze intr-un rechizitoriu.

toti cei intervievati spun insa ca nu stiu nimic,
sunt extrem de reticenti
si par a se teme ca vor pati la fel:
un carlig de agatat,
o sageata otravita
un incendiu in trup….

specialistii se tem de un criminal in serie
chiar daca o stagiara insinueaza mereu
ca ar fi ceva planetar.



Re-conditionari

Nu ai plange daca ieri nu ai fi zambit
Ca o dimineata de mai
Florilor albe intalnite de sarbatori
Si nici nu ai da cu pietre
colindatorilor de serenade care deseneaza povesti
sub balconul de care sta inca atarnata o vita de vie
daca nu ai fi zamislit soapte pentru fiecare stea
care cade pe horn.
Nu te-ai infiora ca o siberie sparta
Asezata covor la iesirea din baie
Cand vine roua de pe stamine sa o sarute
Daca nu ai fi fost petala in sarutul dintai
Si nici privrea nu ar aduna hiene
De pe umerii incolaciti cu serpi
Daca ieri, daca aseara nu ai fi zambit unui trecator
Flamand de floarea marului ce nu s-a opus,
Caci inainte de a fi trista, inainte de a plange
De a fi rea pe sufletul tau
Tu ai fost daruita cu iubirea nascatoare de dor
A unui print de cupa plecat peste mare.



Regrete

Acum cativa ani ti-am promis ca voi merge la scoala
Cu ghiozdanul incarcat de promisiuni,
Ca voi avea, desigur, o multime de obiective,
Sperante, ganduri, ambitii frumos ordonate
Pe care sa le caligrafiez de cate ori domnisoara
Ma va gratula cu privirea ei.

Nu e de nici o mirare ca am trezit interes,
Curizitati din cele mai diverse, priviri admirative,
Comparatii cu alte idei la fel de importante,
Sedinte de multumire, promovari, respect,
O pompoasa titularizare pe post
Si o bursa la cateva universitati mai stralucite.

Dar nici nu cred ca a fost o surpriza, nici nu trebuia sa fie,
Ca pizma a luat locul recunoasterii de ieri,
Ca au aparut regrete, ziceau unii, de-o asa graba,
Caci altii mult mai meritorii au fost exclusi de la intaietate,
Ca universitatile acelea internationale defapt,
Si-au rezolvat cateva probleme delicate de bani… si atat.



Si atunci, de ce nu as regreta si eu ca am renutat
Doar de dragul tau, mama, tata, sora,
La viata simpla de padurar pe care a dus-o tata
La cota 1207, in descantul naturii desfatat,
Fara pizma, invidii, false politici de intrajutorare,
Doar el si natura, doar natura cu ea insasi,
Doar noi cu mediul ancestral de buna convietuire?



Reguli reflexe

Adunam cate un fir de iarba
Reflex pentru buze obosite
Si incercam sa stiu cum e
Sarata, dulce, acra, amara
Gura pe care nu am sarutat-o niciodata.

Ma tolaneam printr-un lan de secara
Reflex pentru neaduceri aminte
Si incercam sa inteleg cum se deosebesc
Porumbeii de porumbite
Daca au penele la fel si dorm in copaci diferiti.

Mergeam taras printre plante fara nume,
Reflex pentru alte ascunzisuri
Si incercam sa inteleg cum de sunt fluturi albi
Prin padurea aia cu atatea omizi care mint.

Impleteam funii de paianjen
Reflex dintr-o alta tragedie a lui shakespeare
Si incercam sa inteleg cat de inalt e balconul
Fara scara de serviciu daca eu nu am fost invitat.

Credeti ca am inteles ceva?
Nici cand am gasit pe jos un pumnal
Reflex nirvanian,
Nu am inteles de ce sunt atatea regului
Daca toate sunt pentru celalalt.



Relativele spirale

Am calatorit cu gandul, cu sufletul, cu visul,
Pe spiralele fiecarei inlantuiri inventate ribonucleic
Daltuindu-mi adanc in ele primele deziluzii interimare.

Dar dupa un timp am invatat
Ca a da mana nu e totuna cu a ti se strange mana,
Ca polenul din crin nu e acelasi cu bondarul care il violenteaza,
Ca am dat degeaba drumul la caine
Daca pisica sta tolanita pe horn,
Si, in general, ca nimic nu se legifereaza
La mijloc de taverne.

Dupa o vreme petrecuta in afara mea
Am inteles in sfarsit ca nu ploua ca sa ne racorim
Si nici nu ne racorim sub fiece bob de roua
Ascuns printre ghirlande
Ca barca de hartie care pluteste pe lac
E doar o iluzie a plutirii
Caci peste un minut, doua, se va scufunda in adanc
Neputincioasa supravietuirii
Iar daca uneori se intampla sa imi aleg o stea de stapana
E foarte probabil sa imi incredintez viata
Unei inexistente clare.

Nu, nimic nu e prestabilit ca monument!



Relativitate

De la mine pana la tine e un graunte de nisip
Doar ochii care il masoara sunt diferiti,
Furnica spune ca e o eternitate,
Boul abia il zareste,
Ciclonul din olimp asteapta sa fie zamislit,
In timp ce eu ma chinui sa mi-l apropii cat mai mult.

O, relativitatea asta, de nu s-ar fi inventat!



Remember

Povestea noastra a inceput, tot asa, intr-o noapte de iarna
Cand fulgii albi de zapada nu se lasau numarati
Iar noi alergam cu mainile intinse
Unu, doi, sapte, o mie, inca trei sute
Pe metrul patrat
si niciodata nu reuseam sa ii asezam intr-o ordine

Ne-am privit, intamplator, de dupa o banca
Eu intr-o parte, tu in cealalta, fiecare cu rama metrica
Ascunsa vinovat la spate, si am zambit.
Am aratat a neputinta spre fulgii care se desenau in jurul nostru
Ai dat, si amuzata si stingherita, din umeri
Si ne-am asezat pe banca doar sa ii respiram
Vezi, si azi ninge a iarna, hai sa numaram fulgii de zapada…



Remember in adunare

Cine, ce suntem prin insumarea noastra la doi
Daca tu ai avut o frunza, eu am avut o frunza,
Eu am avut un pom, tu ai avut un fruct,
Tu ai muscat cu pofta, mie mi-a ramas in gat
Tu ai facut copii, eu ti-am facut copii,
Tu l-ai avut pe Cain cu nume de caine,
Eu l-am plamadit pe Abel cu inima de caine
Tu ai nascut-o pe Andora, eu i-am sculptat cutia
Tu m-ai barfit pe din dos cu vre-o vecina mioapa,
Eu te-am baut la o partida de carti,
Si impreuna am invadat o planeta
Uitata sa mai fie albastra sub franghia de spanzurat



Remuscari

Ma musca un caine in gand
Si ma trezesc palngand
Pe petala albastra de crin.

Ma inchin
Cu mana dreapta
Ca a fost setata
Vre-o amintire veche;

O ciupire de ureche
Si ma linistesc:
Multumesc Doamne, multumesc
m-a muscat degeaba cainele din gand,
la targ cu el, da,
la targ si am sa-l sa-l vand.



Revelion 2011

Gata, ne oprim aici, e ultimul tomberon
Caruia ii mai strangem rugina
Din talpile cu senzorii la vedere.
Hai, intrati, intrati cu totii caci vom inchide usa, vom arunca cheile in mare
Si nimeni nu isi va mai aminti ca a plans
Undeva, pe o floare din trotuar.
Gata, ne oprim aici, e ultima incercare
De a ne saruta umbra, ultimul tren rasturnat in gand.
De maine vom daltui pe asfalt
Fiecare vis strecurat pe horn
Si vom fi fericiti cu el acolo, imortalizat in fata casei.
Hai, nu va temeti, nu e nimic, ninge mos Craciun
Iar ursitoarele vin sa va cheme la masa.
Intrati, intrati, e mos Ajun.

La multi ani!


Revino

Singur cu mine,
Ratacesc printre cotloanele umbrite,
Printre negurile ascunse si bizare
Ale necuvantului prapadit pe un crater de os.

Singura cu tine,
Pribegesti prin ceturi, fluturindu-ti tacerile cernite
Peste ape tulburi, in barci de carton,
Ca un fulg purtat pe rastristea vantului strain.

Singuri cu noi,
Straini ca de insasi Absolutul Gol
Ne preumblam pasii
Prin frunzisul tepos al aducerii aminte
Desculti, pe pietre care dor.

Dar umbrele mele sunt insa-si umbrele tale,
Ceata ce ne inlantuie,
E chiar ceata din prea plinurile noastre,
Iar furtunile care se preumbla,
Sunt storuri amare din sufletul ud..

Si uite, tacerile nevindecate
( Proprietate comuna )
Isi cer azi tributul de pace,
Birul pe dorul ascuns adanc in padure
Si linistea, linistea surasului cald.

Revina, copila, iata aici mana mea
Cu inima toata, rasfirata pe tava de argint,
Deschide ochii, a sufletului baiere,
Aseaza-te langa mine
Si hai sa inoptam impreuna in fanul
Mirosind a roua, din luna de mai.



Revolta pe tacere

Nu am inteles nimic, eram ocupat sa ma ascult
din stufaris
cum imi sacrific bovinele de pe piele
ca sa fac loc altora sa se cunune in abator

Nici tu nu ai prea inteles,
erai la fel de preocupata sa iti descifrezi
randurile de mistreti care te injunghiau
pe la spate.

Si pentru ca ne-am intalnit agatati de o creanga
pe cand ne feream sa nu ne ploua in ochi,
ne-am jucat ca doi copii, inventand cuvinte.

De unde era sa stim ca o ursitoare a strecurat o licoare in ele
si o sa ne taram unul spre altul,
de dragul acestor biete cuvinte
ca doua picaturi de cer
pornite sa se revolte pe tacere?



Rotund

Hai sa plecam chiar acum,
tu in stanga
eu in dreapta,
tu pe un drum
eu pe celalat drum,
tu peste o mare.
eu peste o alta mare,
tu peste un munte
eu peste celalalt munte
tu peste un ghetar
eu peste un alt ghetar
tu peste un orizont,
eu peste un alt orizont
si sa ne intalnim in partea cealalta,
sa vedem cum e sa faci dragoste
cu capul in jos.


Ruleta ruseasca

Hai sa ne jucam de-a ruleta, vrei?
Fara martori, doar cu niste rusi pe pereti
Si o fantana goala in gradina.
Tu o sa scuturi un copac
Eu am sa te primesc in pivnita
Tu ai sa aduni cuie din antichitate
Eu am sa desenez un tablou,
Tu ai sa pompezi dintr-o inima
Eu am sa ti-o imprumut,
Tu vei invata sa nu privesti in urma,
Eu voi invata sa privesc in larg,
Si cand va veni seara
Vom aduna toate lumanarile sub horn
Sa vedem cum geme o poveste.



S-a furat o galaxie

Pana ne vom reintalnii cu capul pe aceeasi perina,
Noptile mele vor sangera un pic mai dur
Si sigur vor rosi si cearceaful de durere,
Inima va canta mereu la pian o singura melodie apasatoare,
Ochii vor strapunge peretii, incercand sa te ajunga din urma,
Iar capul va plezni in mii de bucati de amintiri.

Imi va fi greu sa imi contabilizez hornurile cazute pe piept
Iar cucuvelelor nu le voi spune nimic,
Le voi lasa sa ma priveasca fix prin fereastra uitata deschisa,
Serpii, de or veni, nu voi avea vreme sa mai gandesc la ei,
Si-or urma rostul.

Eu, pana va inflori din nou primavara in odaia mea,
Te voi sculpta in gand, iubito, din bucati de inima,
Sa imi tii de cald in noptile geroase,
Si am sa te desnez cu buzele mele fierbinti pe fiecare din pereti,
Ca sa imi racoresti lava ce nu vrea sa se stinga.

“Alo, politia, s-a furat o galaxie…”



Sa invat sa numar

As vrea sa invat sa numar
Sa stiu daca ploua la singular
Prin cosurile pubertatilor abia descoperite,
Daca trebuie sa pescuiesti doar cu o undita
In apa aia pe care merg doar moleculele
Nenumarate,
Daca exista doar o picatura de roua pe fiecare petala de trandafir
Sau mai multe petale imprumuta tot atatea picaturi de roua
Daca dintr-o pupa ies mai multi fluturi
Si de cate ori trebuie sa numar ca sa rasara soarele
De vreme ce porumbeii de cer vin, pleaca, dorm, se sting,
Lumineaza iara.
As vrea sa invat sa numar…



Sa iti darui

M-am gandit sa iti daruiesc un castel
Din frunze ascutite de pin
Ca atunci cand vei sta cu coatele pe geam
Sa ii asculti maduva verde cum te cearta
De crima.
Sa iti pregatesc o saltea din aripi de albina
Care sa te trezeasca din somn
Cu caramizile lor ne mai asezate pe piedestral
Cand se prabusesc peste caldarile de arama
Daltuite de tigani.
Sa iti sculptez o usa dintr-un os de bivol
Oprit sa se odihneasca in crenelul unei sageti
Ca sa ii simti transferul de noapte
La fiecare atingere.
Sa te invit apoi intr-o bucatarie cu meniuri rare
Doar din intestine, aorte, suplimenturi de cord
Stropite din plin cu sange abia adus
Stiind bine ca te-or improspata
Si apoi sa iti darui ultimul sezlong din piele de om
Rapus, desigur, pe cand numara cerul,
Ca sa poti sa mananci cate putin
Din fiecare aducere aminte.


Sarcasm

Zambetul tau il vad sarcastic de dupa o perdea
Stiu ca se amuza,
O flore care se usuca si ea
Incercand o scuza
In intuneric




Saruta-ma

Saruta-ma inainte de plecare
Uite, e trenul in hol,
Si hamalii s-au pornit sa care
Cufarul rosu si gol.

Saruta-ma inainte de ramas bun
Uite, sunt sunt chemat in vagoane
Cainele tau nu pare azi mai bun
Latrand ursuz a foame.

Saruta-ma inainte de despartire,
Uite, s-a stins lumina in vatra
Sunt chemat urgent la intrunire
Dar cainele tau inca ma latra.

Saruta-ma, e doar un sarut,
Si uite, trenul e aici, e-in hol
Clopotul din vitrina s-a rupt
Saruta-ma doar, vorbele dor.



Sarutul

La masa de seara, cand venisera deja la noi boltile stelare
In vizita lor repetabila pe balcon
Cu Hyperion dintai prim sol,
Ne-am asezat amandoi pe sezlongul de rachita,
Iti mai aduci aminte?...
Capitonat cu petale de trandafir si brate dantelate
In stele care zbor,
Sa mestecam cometele flamande
Inghitand bucatica cu bucatica,
Farama cu farama
Din coada lor incandescenta.
Dar aseara tarziu, cred ca ametiti de povestile de pe cer
mi-a alunecat pe trahee,
nici nu stiu cum s-a intamplat,
un sarut intreg, pe care il pastram suveran
sa imi impodobesc vitrina cu iluzii de soapte
si acum nu stiu ce va fi, ma intreb,
va incolti o padure pe buzele noastre,
imi va cuprinde intreaga saivana cu descant
si va trebui sa o ingrijesc mereu,
hranind-o cu graunte din suflet si roua
de pe perina mea cu zori?
Spuneti-mi sa stiu cat de lung imi va fi concediul
De a sarutului paternitate.



Satra

Sfarsit de ziua intr-un amurg desenat
pe caruta unor tigani obositi,
catari flamanzi dorm din picioare,
transmisia care ii cheama dincolo de unde au plecat,
roti de lemn in care si-au ascuns legendele,
doi caini jigariti, patru babe,
si un foc peste care isi arunca cantece de satra.

Noptile lor plamadesc mereu umbre
strecurate pe langa strasini
soapte fugare rastignite de vre-un hambar
priviri sticloase
zgomote surde
si un lautar care mereu ii intampina langa jaragai.

Mortii… nici-un gospodar
nu a stiut sa spuna ca le-a vazut crucea
infipta in cimitirul vreunui sat
nici proptita la vre-o margine de drum
si doar femeile lor mai spun uneori
ca s-au preschimbat intrun armasar
lasat liber cand canta cocosii.



Schimb

Stii ce am gandit aseara
Aseara cand stateam ascunsi dupa gard
Sub fumul albastru de tigara?
Ma gandeam, hai sa facem schimb de palarii
A mea, cu gaurile in franjuri
Prin care curg lumanarile triste,
Ti-o dau tie.
Tu imi dai palaria ta cu fursecuri
Asezata frumos pe bordura
Si prima rasura
Din padurea cu tepi si coroane
O vom infige chiar sub terasa
Sa ne dea binete
La drumul spre apoi…



Senzatii funerare

Am senzatia vaga ca as fi murit
Undeva, demult, nu stiu cand, unde s-a intamplat
Dar vad o soparla alunecandu-mi pe picioare
Picioarele nu imi sunt
Decat ca idée de picioare
Un sarpe imi intra prin piele, il vad aevea, il simt,
E foarte aproape de ochii dar nu imi disting bine propria carne
E doar o idée de ea
O idée ca sunt eu fara a putea spune exact cum sunt
Unde mi se odihneste bratul, daca se odihneste
Ce culoare are pielita dintre degete, daca degetele or fi,
Si in general e doar perceptia ca eu sunt acolo
Nu ma vad aevea, nu ma simt in vre-un fel
Parca ar fi doar ochii decuplati de trup
Sa isi vada marsavia.

Vad insa cum alte umbre se incalcesc pe o aleea ciudata
Si mi se pare cunoscut,
Parca am mai fost ,
Parca am mai auzit,
Parca am mai trecut, parca stiu….
Soparla uita de mine si se tine dupa o fata
Care seamana cu cineva,
O lume dintr-o lume atat de nefiresc uitata
Fata nu mai stiu de e o fata anume…
Defapt nici nu stiu ce ar putea sa insemne “anume”…. Anume ce?

Incerc sa imi indrept picioarele dar nu mai am picioare
Bratele mi se ascund, nu mai am brate,
O fantana de casa din care se prelinge umbra de ceva
Se aseaza de-a indoaselea ca sa isi curga facutul pe care nu il stim
plutesc ca si cum as fi eu, eu fara de nimic, senzatia de eu.

Vecini, precupeti, oameni cu sau fara capatai
Isi ucid gandurile, ii vad, ii aud, ii simt,
Sarma ghimpata cu care isi infasoara gatul
Ii strange si mai tare, se sugruma singuri,
Iar sarpele din mine rade,
Rade caci in fiecare din ei se afla un alt sarpe,
Femeia de pe margine ii ademenste pe toti
Serpii lor se svarcolesc pe bucati mari de creier
Si… auziti? O detunatura a exploadat chiar sub frunte
Nu fruntea mea, eu nu mai am frunte, fruntea lor,
Iar serpii,
Cu limbile inrosite isi cauta cale spre femeia aflata la margine de drum,
Femeia care in loc de sarpe si-a atarnat un mar, o frunza, trei cuie…
E ca la alba neagra, cine va ghici, unde e ascunsa Cutia Casandrei?

Un scartait ca de usa ruginita , un fulger inchis intr-o cupola de sticla pala,
Un leagan de copil, o clepsidra deschisa, si trei matisori
Par a fi singura zestre a acelei femei
Si totusi parca mi-ar fi cunoscuta femeia de pe marginea pridvorului
Insa nu ii inteleg vacarmul care i se izbeste de frunte
Zambetul hulpav, mana care apuca serpii.

Eh, he, he,
Sigur am murit undeva, candva
Unde, de ce , pentru cine si cand, chiar ca nu mai stiu.


Senzualele cuvinte

In soapte de dor,
Prelinse abia
Lin
Molcom izvorate,
Sculptate pe candela
Ori incrustate in varful degetelor,
Tandre
Senzuale ca o pisica de casa
Si moi,
Moi precum roua din zori,
Curg,
Plutesc cuvintele
Gingase imbalsamari sub clarul de luna,
Al primelor 1 000 de nopti.





Setea

Firimitura de intuneric de dincolo de apus,
Sau doar lumina furata de peste munte,
Povesti uitate in caruta de postalion
Si trecute clandestin peste raul de graniata
Un soare strangulat privind speriat prin gura unui sac,
Un desen cu pietre de rau aruncat spre vazduh,
O tacere de curcubeu, un domnitor damnat,
O printesa scluptata in centura de castitate,
O lume in care se plange fara ascunzisuri
Si mai apoi, o intrebare de dincolo de apus:
De ce i s-a facut Evei sete?



Sfarsit

Strigatul sortii
Ma chema oare
Iu negura noptii
Cu sobor de fiare?

Linistea rece
Desprinsa din cruci
Azi ma petrece
Sub albe uluci?

Picuri din ceara
Ranita pe lespezi
Ma striga, imi zbiara
Adancuri prea repezi?

Ridul din ceata
Clipei sfarsite
Provoaca greata
Stinselor cuvinte?

Totuna-i. Sfarsit.
Uitarea profunda
Sub piatra de granit
M-ajunga!



Sfera

Fluturii nu merg decat pe furis,
Cu picioarele deseneaza mai mult cuvinte
Pe care le plimba de la o petala la alta
Soptindu-le nu stiu ce, a mirare.
Libelulele stau stranse in jurul unei stamine
Si se exerseaza pe un fir de polen,
Iar coiotii se plimba liber pe marginea unei carti
Incercand sa priceapa de unde, de ce, cum de curge sange.
Colegii mi s-au baricadat in amfiteatru
Si se dedau cu decanul la curatat de seminte,
In timp ce punctual acela aprins si rosu ce mi-l luasem de reper
Aluneca nedeslusit pe o margine de cer.



Siguranta

Cand ne vom regasi noi doi,
Din intamplare, sub acelasi copac
Care ne-a alintat sarutarile,
Cand ne vom revedea aevea
Si instantaneu, pe aceeasi alee cernita
De frunzisul prafuit
Care ne-a ascultat primele suspine,
Cand vom lacrima din nou
Smeriti si reculesi pe aura amintirilor
Ce le-am tot inlantuit intre visele noastre
Atunci, numai atunci
Vom fi siguri ca nu am murit.



Singur

E greu sa stai cu tine in oglinda
Si oglinda sa nu iti spuna nimic…
Macar de te-ar injura,
De te-ar lua de mana sa te goneasca afara,
In ploaie,
De ti-ar inchide ferestile,
De ar pune oblon la horn,
De ar chema politia
Sa te adaposteasca o noapte…
Macar asa ai intelege, te-ai consola cu ceva,
Te-ai simti oarecum bagat in seama,
Dar cand ea nu spune nimic
Cand nici macar nu te arata
Ca sa ai senzatia ca plangi in doi
E greu sa mai cumperi vre-un ciob de oglinda
De la nomazii cu plete
Veniti, plecati, uitati intr-o doara.


Singuratate

Ma inchid in clepsidra mea goala
Incercand sa-mi las lacrimile sa curga incet pe topogan
Dar portita dinspre lumea invierii s-a spart
Si totul curge de-a valma

Mi se lovesc gandurile de peretii indoiti
Cuvintele nerostite incearca sa se agate de o pleoapa
In timp ce amintirile se topesc sub razele unui soare incandescent.

Simt… da, da, simt cutitul cum ma cauta
Prin buzunarele inimii
In timp ce un glas venit din neant
Imi suera in ureche: “aceasta e tot ce ai cerut!”



Singuri

Nici eu, nici tu
nu am stiut cum se numara bobii
de pe hartia murdara
asa ca i-am amestecat la intamplare:
doi de o margine
trei pe un colt
cinci pe o rascoala
sapte la bataie
trei de veghe,
sase de rand,
sapte la belciug
trei de santinela,
doi la furtun,
unul de fluier
si ultimii doi
noi,
pe incheietura de la mana.
Acum
privim raspandirea de bobi
si asteptam preotul sa ne spuie
de ce parte va rasari luna.


Singur, trist, suparat

Singur, trist, suparat,
Dau de mancare la lupi
Cate o bucata de brat, cate un ochi,
Dar numai noaptea,
Sa nu se molipseasca de lumina.

Singur, suparat, trist
Dau pestilor sa pecuiasca in carne
Cu dintii lor adusi inapoi
Cate o bucata de piele
Varful degetelor ramase fara incheieturi
Si putin din stomac, de sarbatoare.


Suparat, singur, trist
Impart maimutelor cate un plaman intreg,
O aorta, buzele despicate in fasii,
Rotula de la genunchi,
Nasul, gatul
Sa le svarle hienelor pe seara
In bascalii.

Suparat, singur, trist,
Pastrez restul sa-l iei acasa
Poate ai vre-un porc,
Delicateturile se vor fi terminat poate la caine
Poate ai nevoie de viermi, pentru pescuit,
Cate nu se poate face cu un rest de om…






Singuratati


Nu-i asa ca suntem frumosi,
eu,
tu,
cutreierand edenul
pe o bucata de piatra
infipta intr-un pom
cu un singur fruct?



Singularul in doi

Cine esti, cine suntem
Atat de insetati in linistea luminii
Asezata la margine de camp?
O boare, un gand, un fulg alb
De papadie
O stea din cer cazand?

Cine esti tu, cine sunt eu,
A cui e imaginea din oglinda strigand
In limba aceea ciudata, tacuta, suava.
Neintalnita pe strada,
Nerostita la televizor,
Nepredata la scoala
Dar de toti cunoscuta
In talmacire de cuvinte pure
Doar in strafund?

Cine esti tu, cine sunt eu,
Ce se preumbla pe langa trupul nud
Ca o umbra stralucitoare
Ca o insotitoare fara simbrie
Ca o cadana pe viata de stele daruita
In vesnicul nostru legamant?

Cine esti tu, cine sunt eu,
A cui e privirea fermecatoare
Care intra in noi, ne descoase fir cu fir
Cu gherele-i incandescente
Si ne incanta, ne alina
Ne foarfeca fiecare gand
Noptilor de mai daruiti cu lumina?

Cine esti tu, cine sunt eu?
Staminele rasfirate in zare,
Curcubeele de vara,
Porumbeii stelari veniti in petit
Pe prispa unor soapte tacute,
Privighetori ai acelasi nume,
In pluralul comun la singular rostit?

Cine esti tu, cine sunt eu,, noi doi
Drumetiti pe drumul de seara?



Singularul plamadit in doi

E visul cel rasturnat pe perini
Cu petale de trandafiri curgandu-i prin par
E nopatea teilor daruiti cu floare
Umbra ce o vezi pe covor desenand
E izvorul de luna argintie iubito
Soapta ce se prelinge pe usa de la baie
Iar apele acelea care se impreun zambind
In oceanul de hornuri albastre
Tu doar intinde mana catre gand, catre dor
Si grilajele le zvarle tacerii
Da drumul zagazurilor si drugul il zvarle inapoi
Caci e noaptea iubirilor reinventate pe floari de castan
Si e musai sa fim prezenti la darul de prima iubire.




Sipot de iubire

Ascuns intre bratele tale moi, catifelate
cu parfum de gradina stelara
aflu ca s-a inventat sarutul
sarutandu-te pana la sublim

Cu degetele-ti fine
simt cum numeri fiecare celula
de pe trupul care te cere atat de adanc
in primavara descatusarii de ganduri

si ma scufund in privirea ta
cafenie ca intr-o fantana forata de zei
in chiar mijlocul Edenului
pentru a nascocii popoare noi de flori si fluturi.

Linistea e cea care, iata, ne urseaza
azi suspinul ca o aprindere de soare
si ganguri incet, abia de se aude,
cuvantul iubire rostit printre lacrimi

In timp ce cu inima ti-am invadat inima,
in timp ce visele mi sau amestecat cu cele ce ai visat
in timp ce saliva te cere de sete, pe mine de foame,
fara a sti care, in celalalt feeric s-a risipit.

Iti simt buzele cautandu-mi cautatura
Si orizonturile toate se reduc la trupu-ti minunat
Te sarut, iubito, te iubesc, te ador, te simt
Si ma scufund in tine ca intr-un vals de cetate.



Somn

Dorm singur pe patul jilav de frunze
Infasurat in mantia-mi prea larga
Alaturi, un caine operat de buze
Nu-si gaseste locul si maraie din somn

Aduceri aminte, poate vre-o draga
A lui, il striga aevea de om.
Bat vanturi cu ceturi de balta
Ramuri cad din trunchiul batran.

Un suer aud si uite cum ma latra
Domnescul caine operat de san...
Am insa cosmaruri, imi urla si-un gand,
Noaptea-i prea lunga – dormivo-i curand?



Spectacol gol

Daca inchid ochii, aud cum nimeni nu se gandeste la nimeni..

Oamenii mari nici nu exista
Oamenii mici stau si se uita
Oamenii mari nu sunt de loc
Oamenii mici isi plang de noroc
Oamenii mari is ascunsi dupa usa
Oamenii mici doar imprastie cenusa -
Doar noi, oameni simplii si normali
Suntem spectatori banali.



Spanzuratoarea

plangi…
atat de tare, atat de crunt, atat de hidos
te-am facut sa plangi
ca azi, acum, aici,
as vrea sa ucid
materia care inca imi cere tribut
sa exist.



Spleen

Din strafundul framantat de grele suspine
O soapta tresare, sfarma tacute ganduri,
In noaptea tarzie scaldata in rauri feline,
Tacerea o minte ca o morisca de samburi.

Se zguduie in ceruri vagauna de vant,
Se cutremur ape pe catafalcul peren.
Lumanari tremur in raza de ultim cuvant
Pe altarul din cripta, zvonuri amare se astern.

Munti negrii de noapte, in pesteri adanci imi inchid
Prin jugul carnii, subterane cascade de lut
Si ma tarai greoi printre umbre, hidos, perfid,
Tarziul din mine, durerea ma-ndeamna sa ascult.

Ma lepad de Domnul, cersind la Satan fiori
Ca o farama de lumina strivita-ntre oglinzi –
Speranta iti moare, un cer pradat de nori
Cand, prea iubindu-te, din tine incet incepi sa vinzi




Stalacmitele

Tacerile mele uneori pic,
Se aduna intr-un crater de ochi
Si se sudeaza pe minte
Se intorc ca o povata spre gand
Sa il raschire cu intrebari
Si brate intinse spre cer,
Iar noaptea,
Cand incerc sa ies la plimbare
Simt stalacmitele cum mi se adun sub talpi
Cu pumnalele lor ascunse in soapte
Intrandu-mi adanc in taceri.



Starea de betie

Intr-o seara tarziu, foarte tarziu, mai aproape de zori decat de scapatat,
m-am amanetat unei vagauni de pamant lutos
cu gandurile mele strivite amorteli
aduse de la carciuma de pe deal in buzunarele de la sapca
aici, in scorbura de langa sant sa le astern la picioarele naturii mama
cu toata puritatea uitarii de sine in fata cerului adanc
si nepatruns de zbaterile mintii mele rasfirate pe drum
cu sclipirile ei nevinovate.

Incerc o senzatie ciudata, necunoscuta muritorilor de rand,
cand tacerea neuronilor mi-o prostoval frunzisului amestecat cu mal,
e intoarcerea mea spre absolutul profund al Genezei,
inlantuirea eului cu Facerea divina, in mediul sau rustic si pur,
decriptarea Creatiei de toate formulele ascunse mintilor laminate de neon,
si sigur, purificarea tresaririlor necontrolate cerebral
de impunerea regulilor sale mult prea umane, grotesti, animalice, si atat de artificial
de capcauni cu nume de savanti, stabilite.

E minunat, sublim, reconfortant si firesc
dimineata sa o regasesti la locul ei, sclipind de roua,
cu glasuri pitigaiate de pasarele si animale mici, de pamant, adapostite
sub caldura trupului tau reinviat de Dumnezeu cu firavele sale adieri de vant,
sa simti mireasma ierbii umede si crude, parfumul pamantului,
lumea de gaze si paienjeni incercand sa te recunoasca dupa atatea milioane de ani
in care ai incercat sa te cladesti in omul nou, nu de domnul creat,
in care sa fii tu demiurgul, stapanul, puritatea si diavolul pe acelasi pat,
si ucigator de dumnezei,
si nimic sa nu fii decat poate escrement pe o cutie a pandorei si ea uitata in vre-un sant.

Da, m-am amanetat unei vagauni iesita in cale dupa ce l-am slavit pe om la crasma,
Si acum multumesc naturii ca nu ma cere inapoi.



Starea de gand

mi-e frig, mi-e noapte, mi-e ceata
mi-e strigatul inchis in gand
si nu stiu daca la toate
exista o explicatie,
dar stiu sigur ca nu e departe
targul unde se vand
clepsidrele sparte
din noaptea in care am aflat
ca exist.



Starea de vorba

Hai sa stam de vorba, sa vorbim cuvinte
Prinse cu plasa dintr-un helesteu privat
Si sa le asezam pe oseminte
Ca pe un balsam de raie.

Sau hai sa le ascutim cu bisturiul
Sa le facem lungi, lucioase, creneluri
De dantelat creerul si calcaiul
Noaptea, cand se presfir cadanele in oras.

Sa ni le asezam pe umeri, pe umerii goi
Cu stelele adunate toate intr-un ceaun
Si sa le fierbem ca intr-un razboi
Abia inventat intre timpane.

Hai sa vorbim, hai sa asezam cuvinte
Pe ogorul pe care se inspumara lupii
Cand au aparut primele stalagmite
De buburuze uitate in calimara.

Si sa le amestecam cu saliva si ea insetata
De noapte, de zi, de dintii flamanzi
Si sa le facem apoi roata, roata
Cocolos prins intre radacini.

Vezi, nu e nimic de mirare, e simplu si atat
Cuvintele se caut in cuvinte
Silabele se alatura langa silabe, soaptele cu ele se descant.

Noi, le amestecam cand ele vor sa se impreune,
Si cu cat
Le amanam mai tare sorocul din gand
Vor veni mereu cuvinte
Sa-si ceara mostenirea si dreptul de cutit
In care noi ne afundam perpetuum si fara timp
Eterna nesimtire.



Starea de umbra

Imi pare rau de vi s-a parut ca am facut focul
si mie mi s-a parut la fel,
imi pare rau de vi sa parut ca mi s-au copt capsunile,
si mie mi sa parut la fel,
si chiar imi pare rau ca v-am facut sa credeti ca am fost admis la conservator,
doar ca a trecut o poveste pe strada
si eu am crezut ca imi va trece pragul
pentru un buna dimineata in doi.
Nu, ea nu intorsese nici macar privirea,
dar eu ma-m pierdut cu firea si am crezut,
ma rog, asa mi-am inchipuit, ca imi scutura gutuile din odaie
pentru a parfuma fereastra…

hm… o alta strada isi cauta de amintire





Statuia

O piatra a luat chip de om
Si s-a asezat langa o intersectie de mai multe strazi
Pentru a da binete celor care vin,
Celor care pleaca,
Luand uneori din traista lor cu tristeti
Cate o lacrima
Cu care sa isi ude buzele pe timp de seceta.

Noaptea tarziu, ziua devreme,
Piatra cu chip de om ne mangaie prezentul
Aducandu-ne mereu cate un caus de seminte
Din gradina bunicului, plecat sa treiere in cer.


Strainul din strada

Taci… nu raspunzi cand te strig de la poarta
dar eu iti simt privirea de dupa feresti
cum ma masoara
ca si cum s-ar intriga ca un strain te stie pe nume,
si are indrazneala
de a fi neprotocolar.

Taci… nu raspunzi cand svarl cu porumbe in geam
dar se misca usor perdeua, o freamati in maini,
si simt cum ochi-ti ma infiara
c-am trezit cainele din ograda
si cainele, latrand, o pisica la randul lui.

Taci…nu raspunzi cand vine si un vecin sa te strige
ca e cineva la poarta,
dar eu vad clar de acum cum te ascunzi de dapa draperii
muscandu-ti buza de ciuda
ca insul din strada incurca astfel un bun prieten
sa-ti vie la cina.


Stralucirea umbrelor

Te-am visat
Incrustata pe visul meu
Reala, materiala, cu forme
Ce n-au certitudinea unei clasificari umane..
Te-am implorat sa-mi vorbesti
Sa-mi citesti,
Sa-mi fii
In fiece seara, lumina de zei, eterna lumina.
Ti-am inlantuit umbra
Cu umbra mea
In chiar mijlocul zilei
Si te-am iubit ca o iubire rasfirata pe florile
Dantelate ale edenului din Eden,
Ca nu mai stiu azi de existi,
De ai fost aevea,
De am simtit cu adevarat sarutul tau
De zana a zorilor,
Sau eu, doar eu, te-am cladit in mine,
Flamand, insetat, arid
Din prea multa stralucire a umbrelor…



Suflet gol

As putea sa incerc sa aflu ale cui
Sa stiu de ce,
Sa cunosc detalii,
Sa ma indentific pana la purificare
Pornid de la urmele care raman pe zapada
Cu suvitele mici de sange scurse
La fiecare atingere cu amintirea.

As putea sa incerc, stiu eu, sa imi decupez
O bucatica de epiderma de pe pleoapa
Si sa o las in mijlocul unui cerc,
Poate va refelecta lumina prabusita din munti,
Poate va da binete ursilor albi
Si cu cei bruni va cauta carutele vechilor nomazi
Si va invata sa cante;

As putea sa nu ma mai misc deloc,
Sa raman ca o statuie desenata pe un cer gol
Si sa contemplu doar zarea din care curge apatic
O bucata mare de soare.

Vantul, ploaia, viscolul, zapada, troienele din gand
Nu vor fi eliberate curand,
Incerc degeaba.



Sunt false, sunt false

Lanturi grele imi poarta azi cuvintele
inlantuite peste osul gol
atarnat ca un breloc de lobul urechii
sa stie precupetele din targ, sa se stie,
ca le-a scazut pretul, nu mai exista mercurial,
si doar la licitatie uneori se vand
celui care da mai putin, celui caruia nu-i pasa
de cuvintele aruncate la cos
cu zabrele ruginite intre rostogolirile de ceas

sunt false, sunt false,
striga o doamna
din trasura-i cu paunii inhamati,
sunt false, sunt false,
reped porumbeii aciuiti pe o turla,
sunt false,
nu va repeziti la cuvinte
scrinul ce le poarta e doar adapost de carii
nu va imbatati….

ieri mi s-a parut ca cineva
isi construieste o barca cu vele
caci cumpara litere
a,b,c,f, s,t
pentru scriptura desenata pe blazon
si am tresarit
poate va rupe si din mine un manunchi
ca sa imi usureze de sete,
poate va lua un pumn de seminte
cu care sa isi marcheze mortii pe mare,
poate are caini la bord si nu are cu ce-i hrani…

sunte false, sunt false,
striga inca cineva din multime
si ecoul le-a rstignit la intrarea din cimitir


Sunt zile

Sunt zile in care parca nici nu exist,
intarziat intr-o poveste de seara,
nici viu, nici mort, nici palida tacere
pe o trecere de pietoni stearsa de ploi….
Si poate ca nici nu vor,
poate ca nu pot, poate ca au uitat
gandurile flamande sa mai pitroceasca polen
calatoria unui gand uitat intr-o gara,
ca sa priveasca apoi,
iluzie inventata,
de dupa draperia trenului pierdut,
amintirile rascolite cu degete murdare,
si amestecate cu ura pe o farama de paine
uitata de tine sub calimara veche
si scrijelita, de os.
Sunt zile in care parca nici nu exist…..



Tabla impartirii

Ma intreb cum ar fi……. sa te impart…
Cu ganduri, cu vise, cu asteptari
In care cred… poate nici nu cred, poate doar le astept…
Ce stiu eu?
Doar imi pun intrebari nefiresti…
Oare, a fost adevarat?
Eu, tu, noi, exista vre-o poveste careia sa ii dam un titlu?
Titlul merita o poveste?
Poate ca da, ce stiu eu?...
Dar poveste cui? A celui care spune? A celui care uita?
Povestea inventata pentru ca s-a rasturnat un horn?
Nu stiu…
Am auzit ca lumea din noi, lumea din afara,
Nu ar avea un consens… consensul cui?
Toata lumea imparte ceva, toti au ceva cu ceilalti,
Si cu totii un refugiu…
Sa te impart? dar nu am fost la scoala,
Iar macii mei nu au stiut niciodata cum e
Sa fuga intr-un alt camp…. au murit cu rosul lor,
Uneori au sarutat roua, alteori daor si-au inchipuit
Dar nu au impartit pe nimeni… cu ce sa imparta,
Unde sa se ascunda, cine sa le ofere o lumina noua?
Stiu, mereu exista un alean, unii vorbesc frumos,
Altii spun ce se aseapta sa spuna, altii chiar sunt minunati… ce stiu eu?
Doar ca macii mei au ramas pe loc caci nu stiu
Nu pot,
Nu vor,
Exclud,
Si nu au discernamtul sa imparta…
Eu nu stiu sa impart…



Tacerea

Mult prea calma, mult prea calma
E padurea in adancu-i nebrazdat
Ca sa-i tremure vre-o frunza…
Doar tacerea-i ca o palma
Nestatornica si ursuza
In grotescul ei palat

Mult prea lina, mult prea lina
Este marea pe intinsul orizont
Ca sa unduie in soapte…
Dar tacerea-i o felina
Sfasiata de afront
Si de strigate de noapte.

Nici un fir, nici un fir nu se ridica
Peste intinderea pustie
Rasturnata in cenusa…
Doar tacerea mai indica
Cata ciuma va sa fie
In strafundica-i manusa

Nici o noapte si nici o umbra
Implorate in cimitir
N-or sa strige: sa traiti!
Dar tacerea-i si mai sumbra
Si mai groasa in sitir
Cand ti-indica: sa muriti!

Caci tacerea nu-i ea tacere
Doar de dragul de-a nu fi
O ibovnica de curte plina…
Ea-i o ura si un strigat de durere
Cat de inchisa, n-ai sa stii,
Dar e ura cea mai fina.


Taceri

Tacere surda, vant ca o forma
Si un dans macabru in oglinzi;
Abia mai palpaie o lumina diforma
In ochiul de coral, spanzurat de grinzi.

Lipsuri totale, fantome-n desert;
Un gol magnetic strivit in cuptoare –
Curg lacrimi simple din trupul inert
Si noi tacem… taceri imaginare.



Taceri imaginare

Zari lungi, fumurii, inchise,
Lacrimi cenusii zdrobite de stanci
Si umbre care trec straniu pe langa ochii
Spanzurati de struna din piept.

Sunt doar taceri, taceri imaginare!

In jur nu suspina nimic
Nici golul din noi nu se mai aude,
Falfaie insa o aripa in noapte
Se unduie forme ciudate in ceata
Si noi tacem, tacem,
Taceri imaginare!

E frig, e umed, e noapte
In umbra se strecor cidate, diforme stafii
Incolaciri care sfarma oglinda
Ce o tineam pe prispa, ca un abajur,
Uitat si el sa mai framante in vant.

E frig, e gand, e umed, e trist
E o razvratire ursuza de soapte,
O temnita prin care isi fac loc rozatoare
Sa muste din restul de aorta uitata pe jos
E o grota in care se ascund strigoii uitati la recesamant
Si noi tacem, tacem, tacem,
Taceri imaginare!


Tacerile

Lasa-mi tacerile, te rog, nu le altera
Cu fum de frunze jilave
Nu le imbacsi cu rumegus
Acus
Doar eu le mai alint in minte,
Nu te ratoii la ele, nu striga
Tacerile sunt primele mele cuvinte
Si cand nimic nu se mai aude
Cand toate or tacea
Tacerile or vorbi in toate.



Taci

Taci, te rog sa taci, si asa te aud prea tare
din noptile rasculate de amintiri cu tine
in care imi izvoresti poeme cu fluturi
prin neuronii incordati,
si miresme necunoscute imi framanti pe langa narile
imbatate de soaptele care ma sugrum.
Nu vreau sa aud, te rog, nu vreau
O noua poema pictata pe savaletul de pe deal,
Nici simfonii modulate pe voalul serii,
Nici refluxul de mare sa ne descopere goi,
Pe nisipul ud de iubiri amestecate cu zei,
Caci si asa plutesti printre stelele noptilor
Prea strans lipita de mine, prea avida de stele,
Si edenul imi e atat de aproape de epiderma ca nu vreau
Cu vorbele tale de femeie normala
Sa imi ucizi visul



Taci frumos

Taci frumos, de ce nu ai tace
Cand atat de simplu e sa taci-
Nu spui nimic, nu gandesti.
Nici aduceri aminte nu sunt
Iar daca mai flutura vre-un gand
Prin frunzisul ars de trandafiri,
Acopera-l cu frunze uscate,
Si da-l uitarii.

Tu taci, de ce nu ai tacea
Cand nici-un gand nu-si cere tribut
De a batea in usa din gand,
Cand nu se razletesc nevoi
Ca cea de sete, de foame, de miros,
De cuvinte daltuite,
In senzorii alintati de linistea buburuzei
Intrata in vacanta?

Sigur taci, de ce sa nu taci
Cand poti sa nu risipesti nimic
Din cele adunate din Capitoliu
In dimineata in care Cezar a tacut
Imbratisat de Brutus,
De ce sa dedai matricele zarii
Unor porumbei prea calatori,
Cand poti, e simplu sa taci?!


Targul de nuiele

Ploua afar`, ploua a vara,
Cu pesti albi rostogoliti cu ecoul dupa ei
Un fir de curcubeu il vad atarnand de dupa o frunza
Si ma grabesc in casa sa iau pusca tati,
Ar fi un trofeu minunat, prins pe un perete de sufragerie
Cu arcul deschis spre miaza zi.
I-as prinde in plasa si cativa bobi de apa
Sa ii preling pe bratele rasucite in clepsidre
Iar din partea aialalta a zidului as zgandarii cu un burghiu
O colivie de privighetori.
Cred ca as fi primul om care isi inventeaza peretele in gand
Sperand intr-o licitatie profitabila.



Tarziu

In fiecare seara facem repetitie la cuvinte
le desenam pe un zid
si apoi repetam cu disperare
cuvinte
pe care nu le-am scris,
ne strecuram pe furis
in gradina unui prelat
si luam oseminte
pe care sa le asemuim
celor pe care nu le-am inventat.
si oricat am striga de tare
portile nu se desfereca
gardurile stau tantose
varfuind spre noapte
si doar murmure
mici,
incete
se aud din cimitir

sigur,
s-ar putea sa fie cuvinte
dar noi repetam cu aceeasi disperare
portile, peretii, castanii din drum
si luam aminte
ca nu-s aceleasi cuvinte
pe care le-am spus la rau.



Te caut

Te caut iubito
Prin mainile incrucisate la spate
Si incerc sa inteleg unde esti
Unde ti-ai cuibarit iubirea
Ca sa te prind…. ca pe un sarut
De prima, sublima, mirifica incantare.

Am deschis ferestra iubito, unde esti
De ce si pasarea din colivie a plecat?
Sa fie doar primavera de vina,
Florile care canta in parc, pe strazi, in zare?
Am sa rup floare dupa floare
Si am sa te gasesc…. Stiu, esti o stamina,,,


Dar deschideti poarta, poarta sarutului
Cea fara de chei
Caci iata, vine o caleasca
Caleasca iubirilor abia aflate
Caleasca cu care zeii imi trimit iubirea
Si diademele de lumina in breloc de stele
Ca sa imi linisteasca noptile
Si gandurile,
Si visele,
Si zbuciumurile toate
Cu doar mireasma ei
Cu doar ea, iubita din sanzienele toate.



Te iubesc

Te chem in gand iubito, te invoc in soapte
Si in tresariri de noapte te tanjesc
Ca o ploaie revarsata mirific peste campuri
Vara, dupa un secol de seceta,
Dupa un mileniu de crapaturi crancene
In visele mele adanc brazdate
Te chem iubito
Te cersesc curcubeului de vara
Si stelelor nascatoare de iubire te cer
Cu zambetul tau, cu chipul, cu sufletul, cu trupul
Revarsat peste poemele albe
Ale Edenului
Te inventez iubito in fiece clipa
Te cladesc in minte
Te plasmiesc cu mainile si visele mele
Din fluturi de seara,
Din stele cazatoare,
Din libelule de apa,
Din strafulgerari de lumina
si in vise tremurande, sublime, arzande
te iubesc!



Teama

Pe un drum batatorit de picioare desculte
m-am intalnit intr-o seara, tarziu,
cu incarnarea unei gradini suspendate
plecata sa curete trotoarele de amintiri
de ganduri,
de zvarcoliri,
de soapte, de iubiri,
sis a-si aseze acolo tristetile imbalsamate
pe bustul gol al adancului de mare….

M-am oprit o clipa, am privit……
Dumnezeule, era vie,
tandra, frumoasa, cu o lumina ciudata
sub gene
si doruri razbatand din fiece cuvant,
o fantasma curata
care inca mai stia sa planga
sa rada,
sa ceara,
sa ierte,
sa se supuna,
ori sa se revorlte, in gand.

Unde ai plecat iubito, de ce urmele le stergi
de pe nisipul crud?

eu nu exist……

unde ai plecat iubito, de ce lacrimezi?

eu nu exist…

unde ai plecat iubito, de ce valul de mare,
nu il lasi sa te sarute?

eu nu exist…

unde ai plecat iubito, de ce pe umarul meu
o clipa nu te odihnesti?

eu… eu…ma tem sa exist…



Telefonul rosu

Eul meu vorbeste la telefon cu o Inima,
Inima nu stiu cui,
Dar se cearta si isi cer iertare
Cum ai spune buna ziua pe strada;
Uneori uita sa isi raspunda
Alteori se topesc pe podea
Si de cele mai multe ori inventeaza cuvinte
Pe care nu le-am gasit in nici-un dictionar,
Dar nu m-as teme daca nu ar mirosi a incins.
Si tic-tacul din telefon nu s-ar auzi asa de tare…



Testament

Cu inima plina am jucat
Pe strunele vietii
Asemeni unui calusar
Peste bagheta fermecata.

Cu gandul dezvelit de frunze
Mi-am vanturat nemurirea
Peste oxigenul amintirilor verzi.

Cu trupul tot mirosind a Tepes
Am strans in palma ridul tigancii
Ca sa cladesc un om de zapada.

Acum urmezi tu, fiule.

Testul de iubire

Intr-o seara priveam ceasul din perete
Putin absent
Cand s-au scoborat doua secunde din el si m-au luat de mana
-Nu te teme, vino cu noi.
-Unde? am intrebat eu
-Ai rabdare, trebuie sa mai luam pe cineva
-Pe cine? Am intrebat din nou
-Ai rabdare, iti va face bine
Si m-au ridicat in sus,
Parca eram un fulg de papadie asezat pe un san…
Am trecut prin pereti, prin usi, chiar si printr-un cablu de telefon
Si am ajuns intr-o alta odaie cu ceas pe perete
Si doua secunde
La fel, la fel ca a le mele
Sopteau ceva la urechea unei fete nu prea increzatoare..
-Vom merge sa ne plimbam, spun ele
-Unde? intreb eu
-Cu cine, intreaba ea?
-Va vom duce chiar in Eden si nu veti avea nici o invoiala
Totul va este permis
Doar ca peste sapte zile, de nu veti sti mai mult decat stiti azi
Nu veti iubi niciodata
Suntem deja pe drum…oare ce nu stim azi de ar trebui sa stim atunci?
Ma uit la fata, e frumoasa, minunata, si uit de raspuns…



Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte?
Era doar o insulita tremuranda
In mijlocul unor ape
Cat un bob de margaritar
Sidefiu.
Iti amintesti?
Era si un semicerc de banca
In foisorul soaptelor de seara.
Eram si noi
Ingemanati de izvorul porumbeilor voiajori,
Visand pe insula suspinelor
La superbe fantani de soare,
Preoteam eternitatea luminii
In craterul alb al primului sarut.
Cu privirile noastre timide
Lasate sa pluteasca pe flori albe de nufar
Si numaram insemnele cerului
Din doi in doi.
De-ti amintesti, unde esti tu azi?...




Tic-tac

Tic-tac, tic-tac, tic-tac
In pendula serii
Niciodata nu tac
Acele durerii.

Tic-tac, tic-tac, tic-tac
In ritmice pulsuri
Orele se desfac
In neajunsuri.

Si iar imi rasuna
Fintana de vanturi
Cum bate nebuna
Tacerea- pamanturi.

Si-n tremur de unde
Lovite-n talaz
Atatea secunde
Mor fara de ragaz,

Pe zbaterea cruda
A clipei oprite
Cind ora absurda
Tacerea o minte.

Tic-tac si iar tic-tac
In pendula serii
Niciodata nu tac
Acele durerii.




Tacerea

Mult prea calma, mult prea calma
E padurea in adancu-i nebrazdat
Ca sa-i tremure vre-o frunza…
Doar tacerea-i ca o palma
Nestatornica si ursuza
In grotescul ei palat

Mult prea lina, mult prea lina
Este marea pe intinsul orizont
Ca sa unduie in soapte…
Dar tacerea-i o felina
Sfasiata de afront
Si de strigate de noapte.

Nici un fir, nici un fir nu se ridica
Peste intinderea pustie
Rasturnata in cenusa…
Doar tacerea mai indica
Cata ciuma va sa fie
In strafundica-i manusa

Nici o noapte si nici o umbra
Implorate in cimitir
N-or sa strige: sa traiti!
Dar tacerea-i si mai sumbra
Si mai groasa in sitir
Cand ti-indica: sa muriti!

Caci tacerea nu-i ea tacere
Doar de dragul de-a nu fi
O ibovnica de curte plina…
Ea-i o ura si un strigat de durere
Cat de inchisa, n-ai sa stii,
Dar e ura cea mai fina.



Tiganii

Au plecat tiganii catre zare
Cu puradeii stransi in funduri de caruta
Printe sacii de malai, faina ori tarata,
In pasul lenes de catar.

In urma lor, trei caini cu oase goale
Viseaza codrii de bucate,
Si pentru ca era sa-i calce roata de la spate
O tiganca ii apostrofeaza de “odarr”

Si au plecat tiganii spre departe
Cu fete mari ascunse-n coviltir –
O baba le invata cum sa puna-n ciorba stir,
Urzici, lucerna, salata si laptuci.

Iar alaturea, tiganii tineri, cu mustati aduse
Si plete incalcite de vanturi, praf si fum
Tin darlogii satuilor de drum
Pe drumul incarcat cu pietre si naluci.

La mijloc, femei batrane, cu ghioc
Involbura destinul unei cucoane de oras
Ori dau cu bobii pe un foras
Pastrat de la mama-mare.

Caci au plecat tiganii catre lume
Pe drumul ce duce nicaieri
Stand ingramaditi: barbati, copii, muieri
In caruta veche, cu mari gratare.




Timiditate

In fiecare dimineata ud florile
cu temeri plamadite noaptea
din lut
rosu,
rosu aprins
si le vad cum se impurpureaza
sfioase
de a mai vrea
o dimineata in doi.
Dar eu am o melancolie
ciudata
pe care a tin la pastrare
sub o batista de in
si ma tem
ca o sa ploua cand
voi numara parfumurile de liliac,
din primavera ta
desenata pe fereastra,
ma tem ca am sa ma impiedic de vre-o libelula
cand voi inregistra buburuzele la tribunal
si nu mai merg in campie
nici ca tata, nici cu mama.

Lasa sa vina gainile
sa toace toata iarba, sa mestece florile
sa racaie cu ghearele lor ascutite
radacinile firave din ornament
si de vor mai trece tiganii
pe drum
am sa-i rog sa isi ia de foc
fiecare cat poate sa rupa dintr-un gard.

Pot sa ud florile si cand pleci la scoala
sau noaptea
cand nu ma pandeste nimeni,
pot sa plantez si un gard viu
pe alee,
pot sa asez la intrare un arbore de matase,
daca vreau
o glicina mov langa fantana,
pot si sa tac
cand vorbele iti dau ocol pe la poarta
si pot sa te invit la o cafea
in fiecare dimineata
cand florile isi impart mierea,
pot orice
cand ochii tai nu ma infierbanta.



Timpul

Ce e timpul, cine l-a inventat,
de unde pana unde se revarsa,
cum il percepi, cum il atingi,
de ce la un moment dat nu mai vrea sa se intinda,
de ce se rupe
si daca se rupe cum de ramane timp,
cum stie el sa il numere pe fiecare?
unde a fost el la scoala
cu cine a facut tabla scaderii
are si cursuri de iluzionism?
cum incepe,
unde, si cum se termina,
de ce se termina,
are fiecare timpul sau
desprins dintr- un timp al tuturor?
Inseamna ca nu e doar unul, ca-s mai multi timpi,
ca e o infinitate a lor
ca au si ei o randuire, poate si un papa…
or avea si scoli de reeducare, cine stie,
judecatori care sa anuleze o sentinta,
eliberari conditionate,
parlament, alegeri inainte de termen?
Ar fi interesant de stiut.



Timpul de vama

Am lasat timpul sa curga
Liber prin viaduct
caci mi-a placut
sa il privesc
cum se involboara
dupa fiecare ploaie
l-am asezat in odaie
in loc de gutui
l-am ars si l-am presarat pe rana
iar azi cand il cer de vama
e doar umbra din umbra lui.



Toamna

E toamna, vezi, are lacrimi aramii
Prelinse pe ceata adusa in intampinare
Mor cuiburi indoliate si pustii
In infometata lor dezbinare.

Trec clipe, trec frunze, trece iarba
Intr-un cosciug rastignit pe ape
E prescris astfel de oarba
Trezire a cerului ascuns in noapte.

Curg rauri de-acum murdare
Si cimitirul pamantului e plin
A murit o generatie de soare
Din ciclul decesului sublim.




Toamna de plumb

Toamna de plumb – rosu, negru, violet-
Coboara valurind pe strazile murdare,
Ca o femeie goala ce o astept
Sa mature sangele din trotuare.

O zarva sinistra urla prin geamuri
Tacerea ascunsa-n sicriul de lemn.
Imi chem nevrotic, urgia de neamuri
Sa vada funebru, cum stropii se-astern.

Plezneste ploaia obrazuri de ceara,
Vantul infunda vertebrele in lut
Ca o fata iubita prima oara
Seara in crang, pe pamantul gol si mut.




Trairi

tristete? poate
dor? la fel
cuvinte rasturnate
pe o petala de ghiocel



Trans`testin

mi-am pierdut cheile de la usa
si unii ma sfatuie sa intru pe geam,
dar ei nu stiu ca de cate ori ma ating
mi se scutura sapte neuroni din par
si sapte chifle din creIerul mic se umplu de fum,
ca traversele dintre ochi isi iau vacanta cand poftesc
si ca in general prin lobul urechii e mereu santier
de precupete care se cearta la televizor.

degeaba ma rasucesc in forma de acid ribonucleic
ca noptile se impiedica mereu de cate o Eva rascoapta,
incerc sa ma iau in brate, sa ma svarl, sa ma prind de ceva
dar fantana cu cuci e la fel de goala
ca prispa pe care urmeaza sa ma nasc
asa ca, purtator ori nu de chei, imi pictez piciorul pe usa
sa se stie ca e loc de spart nuci.



Trash the dress

Vino mireasa,
Da-mi mana si lasa-ma sa iti fredonez neprihanirea.
Libertatea pura a nuntii tale
Rasfirata in diademe de lumina peste zarile albastre,
In chiar clipa cea mai stralucitoare a ochilor
Cand doar Tu si El recladiti infinitul pur,
Iar cerul va e suprema nemarginire,
Peste portile de Eden.
Vino mireasa, lasa mesenii sa cante in desmat
Si in hore repezi sa isi bata piciorul¦
Tu ia-ti iubitul si dai intalnire
Pe campul inmugurit de flaore si imbalsamat de roua
De la margine de lume, langa sura taraneasca,
Si descatuseaza-ti zambetul sublime
Amestecata tu si imbaiata cu paiele verii
Si fluturi albi prin pletele-ti dansnd.
Iata si acolo, printre stancile de mica, un rau cu cristale,
Te cheama pe tine, mireasa fantanilor din Olimp,
Sa-i patrunzi limpezimea
Scufundandu-te si alergand prin albastru-i unduitor
Nu te uita la rochie, las-o incolo, e doar simbol,
Caci azi e ziua zambetului tau divin
Si doar lumina, sublim si absolute
Sa-ti ramana in amintire.
Vino mireasa, te joaca pe creste de ziduri,
Acolo unde arcasii, mai demult,
Aparau cetatea si fecioarele de prea multii poftitori.
Priveste la piatra tarzie
Cata istorie, cate oftaturi si saruturi in dansa se ascund...
Ia-o cu tine in amitire
Si incoroneaza-te in Cetatea Istoriei
Cu iubitu la trena-ti alba sezand.
Urca mireasa, urca in barca cu panze
A pescarilor ce te-or duce peste ape
Acolo unde povestile rasar din adanc
Caci cu pestisorii de aur ti-or impodobi colierul
Si in navodul lor de varsta senectutii
Tu, sirena marilor intvolburate
Ti-oi aduce iubitul
Ca din ispita, doar tie sa ti se inchine.
O, vina dar tu, proaspata nevasta,
Si-alearga desculta spre satra de tigani
Unde copile inca timide te-or privi zambind
In timp ce tiganca batrana, de sub panza de cort
Ascunsa in fumuri misterioase
Cu ghiocul ti-o urzi de fericire.
Nu te sfii mireasa, fii stapana acestei clipe,
Regina luminii si Consanzeana de demult
. Vino, hai vino, nu te sfii, vino
La izvorul din padure, cum zeitele din povesti
Veneau odinioara sub clarul de luna,
Sa aline oful cavalerilor inrobiti de iubire
Si pune-ti iubitul sa-ti spuna poezia luminii,
Simfonia daruirii depline sa iti murmure,
Ingenunchiat precum Cavalerul Furtunii
La picioarele zeitei ce a fost si azi doar tu esti.



Treaba-i treaba

Nu-ai tu treaba cine intreaba
De ai tu treaba,
De ai vre-o treaba, nu te intreaba
De alta treaba,
De n-ai treaba, te intreaba:
Chiar n-ai treaba?
Mare treaba sa ai tu treaba
Cand te intreaba cel cu treaba
Caci in treaba, nu-ai tu treaba
De alta treaba,
Treaba-i treaba de-ai tu treaba!



Trenul

In gara trenul,
trenul pe sine
sinele intinse pe jos,
iar intre ele un sobor de pietre
si traverse sarutate regulat
in hora miresei,
dar furate de la parinti,
isi cauta explicatii,
conotatii, interdictii
prin intrebari complexe
despre o stare de fapt.

In gara trenul,
Trenul asteapta
Cu usile lui larg deschise
Sa vie cei fara nume
Cei totii neampretati in statistici
Sa ii umple foamea,
Interiorul, cu randuri
De canapele plusate, ori nu,
In care nemiscarea dura,
E doar o sintagma circumscrisa

In gara trenul
Trenul sta sa plece
Se misca zvacnind.
Printre calatori
O zarva de catuse
O nefireaca imbratisare
A drevelor de fier.
Si o alunecare lina, foarte lina
Ca un zumzet de bondar…
Apoi mai tare, mai tare, mai tare,
Bezmetica alunecarea spre hau



Trist

Trist,
Precum o mare de intinsuri crude .
Gol,
Cat o fantana rasturnata in desert.
Sarac,
Precum nisipul ademenit de vant,
Privesc spre zarea ingemanata a pustie,
Speriat de vorbele tale reci si taioase,
De ochii tai dusi spre campuri ascunse,
Departe de mine,
Cu mult peste zeniturile ascunse unui dor.

Si uite cum ninge fluvial muntele pe crestele-i plesuve
Si trupul meu sarman cum ploua fantani namoloase,
Priveste cum imi tremura aorta,
De atatea corabii albe,
De vulturii atat de albi pe cerul lor,
De zbaterea si asa prea alba
A lacrimii care nu mai ramane alba,
Si de negrul mult prea negru
Ascuns intre noi.



Tristeti de buzunar

Uite, au plecat vecini, prietenii, chiar si cei necunoscuti
s-au raspandit in mare
si am ramas sa matur cuvintele amestecate cu scrum de tigra
cu ruj cazut de pe vre-o buza crapata, cu cioburi de sticla si scrisori nescrise,
din ascunsurile covoarelor adanci de plus.

Banuiesc ca asta vrea sa fie singuratate,
poate chiar tristete, nu stiu,
e un sentiment ciudat, vezi, eu, cu matura de nuiele stransa in causul palmei
caut cuvinte ratacite prin cine stie ce cotloane, ungheturi, crapaturi
si incerc sa le prind,
le ademenesc in cusca de soareci albi,
le strang gramada intr-o clepsidra fara fund
si apoi…
ce pot sa fac cu ele?
Sa le duc la tomberon?
Nu s-or imprastia ele de o sa ma acuze de poluare
Vre-o mimoza de la primarie?
Sau pot produce, doamne fereste, un accident de masina,
Caci se stie, cuvintele nu au carnet de conducere,
Sau cine mai stie ce pot face?
Sa le inapoiez celor care le-au pierdut?
Bine, dar cum sa mai stiu eu care ale cui sunt? Si apoi, daca nu or sa le mai vrea?
Vezi, asta ma si sperie, caci sunt la gramada,
Sumbre, tandre, grotesti, malefice, patrunzatoare, de alint,
Si se izbesc de peretii de sticla ori de cate ori vor sa isi aminteasca ceva.
As putea sa le duc la crematoriul, la marginea orasului,
sa mituiesc directorul sa le accepte in tura de noapte
si sa le faca fum, scrum, amintire de gand, nimic,
dar daca s-or izbavi apoi prin vre-o padure acoperita de vant
si-or prinde din nou radacini? daca le-o uda ploaia si or invia mai multe?
Cum dumnezeu?............ cuvintele din mine ma ucid.



Triunghiul din care iesi

Orele se desfac, una cate una, in franjuri vechi
Dospite pe o prispa de tara
Fara sa stie nimeni ca inca suntem ascunsi
In ravasul fara stapan
Al unei taceri numaratoare de stele.

Nici nu mai stiu unde, cum ne-am cunoscut,
In clepsidra de sticla atarnanda intr-un perete
Ca sa mai indemn tic-tacul sa mai loveasca in gong
Secunda aceea dintai in care am tinut loc de nisip.

Niciodata nu am stiut sa tin ritmul dupa puls,
Cred ca aveam o aorta sparta,
Insa intuitia mi-a spus mereu ca fluxul de seara
Aduce intotdeauna la mal ghiocuri incarcate de mare,
Si in crepuscul noptii chiar am inceput sa numar
Luminile care mi se cuveneau.

Sarmanul! Banca in care imi depusesem gajul
Era de mult in lichidare triunghiulara.



Trubadur

Pe cer sus, sau poate jos, tot in cer,
Se razboiesc norii, in lipsa lor de timp,
Si muntii de aer se pocnesc fara sfiala,
Iata peste gradina imi cade prima indoiala
De floare daltuita in ger.

Numar unul cate unul, pestisorii cazuti din soare,
O mana nevazuta i-a luat din Lacul Cocorilor
Si i-a aruncat obraznic in obrazul unei fantani albastre.
Simt cum mi se scufunda caruta pe drumurile proaste
Ca o gaita pestrita intr-un morman de fiare.

Ei, ma ascund sub patura mea de galaxii
De fiecare data cand pleaca o stea sa aduca vre-o veste,
Rabojul cu care regii joaca sah pe un san de fecioara
Si lovesc ca sa doara
Neuronii porniti sa se bata in pustii.

Tu
Tu esti mireasa gandurilor mele
Povestea scrisa in mii de ani
De trubadurii insetati de iubire.
Ori de cavalerii rataciti pe sub balconul
Cu ghirlande de fecioara.

Tu esti consanzeana visurilor mele,
Povestea scrisa in mii de ani
De feciorii plecati peste mari si tari
Sa rapuna balaurul cu sapte capete
Ce iubita sufletului le-a rapit.

Tu esti legenda amintirilor mele
Povestea scrisa in mii de ani
De pescarii indrazneti plecati pe mare
Sa adune comori, nestemate,
Si un ultim sarut sirenei din val.

Tu esti furtuna care ma strabate,
Povestea scrisa in mii de ani
De indragostitii amestecati cu soapte
Si imbratisari de crunt amor
In luminisul desmierdat de stele.

Caci tu, tu esti iubirea ce o port
Poveste scrisa in mii de ani,
In tot ce trupul meu tresare
In sufletul ce-si striga eternul legamant
De dragoste fierbinte, si amor nesabuit.


Tu ai plecat

Datorita tie
Am vazut cuvintele plutind printre flori,
Am auzit lumina fredonand peste ape,
Am simtit buzele Evei sarutand Edenul,
Am pipait visul preschimbat in cosanzene,
Am savurat mirosuri ascunse intre stele
Si cand am crezut ca tot ce am aflat
Ce am ascultat, ce am crescut in mine
Sunt aevea, tu ai plecat.



Tu crezi?…eu nu!

tu crezi ca e doar o poveste,
o intamplare rasturnata din carul mare
in noaptea primelor capsuni prelinse pe buze
iubirea ce ne-a luat de maini si ne-a impreunat?

tu crezi ca doar a cazut o stea
cu incandescenta ei sarutata de stele
pe drumul dintre gradinile noastre suspendate
si le-a incendiat poarta asa, pur si simplu?

tu crezi ca e doar o sageata ratacita
din arcul unui calator de noapte,
care nu a atins caprioara, care nu a lovit un cerb,
si ne-a ranit pe noi, privitori de drum?

tu crezi?…eu nu!




Tu esti


Tu esti speranta clipei,
Clipa de debut
Cand povestile revin acasa,
Porumbei voiajori
Uitati pe o cupola straina
De vre-un hamal baut……….

Tu esti barca de pe lac,
Lacul care culca suflete
Din care rasfira usor
Cate un fir de pai
Pentru calatorii in vise.

Tu esti lumina din azur,
Azurul uitat intr-o gara
Undeva la miezul noptii
Printre sinele vopsite in negru
De vre-o punga de seminte.

Tu esti Buna Dimineata,
Floarea care se deschide
Cand pleaca la culcare Regina
Si pentru ca esti atat de mult
Din putinul spus, iti multumesc.




Tu imi multumesti

Uneori, tu imi multumesti zambind….
Zambetul acela care lumineaza padurea seculara
Cand de pe prispa casei imi fredonezi discret
Un cantec cu versuri nestiute, nescrise inca de un poet
Indragostit de sirena noaptilor din valurile inspumate.
Nici nu imi pasa de a naufragiat candva un vapor,
O corabie de a ramas prinsa printre stanci, o barca rasturnata pe mal,
O priveliste straina de pe o insula pustie ce ma intampina
In primii mei zori din lumea cea noua…
Tu imi esti alaturi,
Lumina nascatoare de lumina cu un verde crud langa apa de izvor,
Tu esti plasmuirea care reface capitolul facerii intr-un Eden viu,
Desenat de ochii tai cu reflexe de galaxie nou inventata
Si parfumat de nurii transformati in campuri de floare
Si pasuni macinate de copite libere,
Tu esti intaiul gand razuit de pe creerul meu amortit pe o bucata de scandura
Rupta dintr-un babord pierdut intre valuri,
Tu esti primul si ultimul capitol al Genezei Imperiale de amor
Si nu imi pasa ca suntem dor noi, singuri noi pe insula staminelor vergine
Unde, de pe prispa casei din stuf si lut sfintit
Tu imi multumesti ca te iubesc zmbindu-mi atat de frumos.



Tu intra, e deschis

Oricine ai fi, straine,
Tu intra, e deschis.
De vii din nopti haine
Nu am nimic de zis
Caci pragul casei mele
Incredintat tacerii

Nu poarta nici zabrele
Nici chei, doar mici mizerii.
Tu vii, de nu stiu unde,
Si mergi, nu stiu, departe
Cu buze reci si crude
Cersind a foame, poate…

Imi vii in prag, strajer
Prin grele ploi de ceata –
Nimica nu am sa-ti cer
Abia pe-o biata zdreanta.
De vrei un pat curat
Cu scanduri arcuite,

Cu fulgi de pitpalac
Si perine cernite
Atunci pofteste, vin,
Nu sta sub toc ascuns
Si sticla mea de vin
O soarbe drept raspuns.

De porti pumnal la brau
Nu-ti fie cu sfiala,
Ma poti ascunde-n grau
Fara de indoiala,
Sub lespezi de faina
Pe catafalc de molii,

In garla din gradina
Strivit de piatra morii.
De-mi vrei oblancul seii
Ori punga de pe scrin
Oh, indurase toti zeii!
Eu tie ma inchin.

Oricine ai fi straine
Tu intra, e deschis
Si-un altul de mai vine
E tot ce am de zis.




Tu mi-ai fost

Tu mi-ai fost biserica
Si candelabru de noapte
Furtunile marii
Adunate
Intr-o clepsidra sferica.

Tu mi-ai fost icoana,
Insemnul cerului divin,
Murmurul soptit al serii
Scaldat in vin
Si presarat pe rana.

Tu mi-ai fost Sublimul Absolut
Din curcubeul de vara,
Fiorul trezirii depline
Din asternut
Noaptea la tara.



Tu nu existi

Te-am privi cu gandul
Intens,
Tu nu ai privit.

Te-am alintat cu ochii
Lucind,
Dar nu ai inteles.

Te-am dorit cu visul
Visand,
Si ai fugit.

Din fire albe de stea
Incerc azi sa te recladesc
Cu ochi de izvoare
Cu zambet de campie
Cu sanii rotunzi, tresarind
Ca intr-un Eden renascut
In fiecare stralucire de roua…

Degeaba. Tu nu existi



Ti-am daruit

Ti-am daruit o floare,
E prea putin, prea putin;
Ti-am daruit un porumbel,
E prea putin, prea putin;
Ti-am daruit o apa,
E prea putin, prea putin;
Ti-am daruit un varf de munte,
E prea putin, prea putin;
Ti-am daruit sufletul meu,
O, dar e atat de putin.

Iarta-ma iubito dar lumea mea e atat de mica
Ca nu am stiut niciodata ce e dincolo de orizont,
Intelegerea imi e atat de redusa
Ca nu am stiut niciodata ce e dincolo de cer
Privirea imi e atat de slaba
Ca nu am stiut niciodata ce e dincolo de valul marii,
Iar trairea imi e atat de firava
Ca nu am stiut niciodata ce e dincolo de sufletul meu.
Cum as fi putut iubito sa iti darui mai mult
Cand vezi bine de cat de putine sunt inconjurat?



Ti-as spune ceva

Ti-as spune ceva
prin gaura cheii, sa auzi doar tu,
in noaptea asta in care se rup crengi
din ochii nostrii
si serpii isi fierb veninul sub stanci,
dar ma tem ca o sa ninga si mai negru
peste cariile din horn
ma tem ca pe terasa or sa ramana
doar ghimpii ascutiti ai trandafirilor fara petale,
ma tem de ochii ce ma pot trazni prin deschizatura usii
in noaptea asta in care zavoarele inventeaza
usi de otel, grilaje, paturi goale
si masti venite din infern
asa ca plec,
plec sa imi ucid pasii pe stanca de pe care Lorelay,
o fata din straini, si-a uscat tacerile in valuri.



Ultima secunda din viata

Pe varful Omul mi-a ramas agatata
o ultima secunda din viata,
e prinsa intr-o manie de piatra
cu coltii preistorici iesiti la vanatoare
si acum ma tem sa dorm
ca ar putea sa treaca Crivatul pe aici
si sa imi fure secunda ratacita
sus, pe varful Omul

E si un parau pe acolo, grabit
sa nu il soarba vre-un gand
inainte de a ajunge in linistea lui albastra
in care si-a pus la primenit
ultima lui secunda de viata
in marea totusi neagra a celui din urma pas.

Pe varful omul se anina in gol
o ultima secunda a mea din viata,
in marea cea totusi neagra
se alina o ultima secunda
a unei plapande treceri la fel de speriate

Nu cred ca profesorul de mate`
ar sti sa imi faca media aritmetica
a unei ultime secunde de viata…



Ultima simbrie

Am fost bolnav si mi-ai dat sa beau
Suc de fragi si de mure
Din amfora gurii tale.

Am fost trist si mi-ai daruit lumina
De zori de zi
Din ochii tai ca o primavara.

Am fost flamand si m-ai saturat
Cu ambrozia nurilor tai imbujorati
Precum o cascada de bujori.

Am fost inghetat si m-ai incalzit
La sanii tai rotunzi si calzi
Inmiresmati de tainice ascunsuri.

Azi nu-s bolnav
Nu-s flamand, nici inghetat
Nici trist nu ar trebuii sa fiu.,

Doar ca furtuna si setea si frgul
Uciderii de dor
Si-au ramas simbrie de noapte.



Umbra

Mi se rupsese gandul in bucati de carne
cate una pentru fiecare corb
iesit la drumul mare
iar pe cer sus se negrise ceva din orizont
nici cuvintele nu mai aveau culoare
si am simtit cum imi curge sange pe gat
dintr-o vagauna de care nici nu stiam ca e acolo.
M-am intrebat atunci, cum e sa fi
cand stii ca nu o sa mai existi,
cum e sa traiesti
cand stii ca defapt o sa mori
cum e sa fii secunda
cand eternitatea te vrea doar imbalsamat?

Nu mi-a venit nici-un raspuns
caci gandul imi era deja rupt in bucati de carne
si o umbra musca din el de zor.




Umbrela
Pe sub umbrella veche s-au prelins cativa stropi,
Usoare fire de in reincarnare,
Care ti-au inundat fata
Cu tresariri lor de privighetoare
Venita la primul cuib.
Un freamat cu linii multicolore
O facla de curcubeu
Isi face loc printre genele tale lungi
Si matasoase
Lasand ambrozia din strop
Sa se prelinga
Incet, ca o asteptare de vapor,
Pe obrazul cald, fin, stralucitor
In reflexele sale pale.

Ma lasa sa fiu om, omul flamand
Cersetor de lacrimi pe docul cenusiu
Si daruie-mi povestea ce se prelinge
Pe obraz., pe gat
Pe sanul ce il atinge
Ca o raza venita din sfant
Si fi-i buna, sub umbrela de soapte
Ma lasa sa iti fiu legamantul,
Alintul povestilor din noapte..




Un balansoar

Un balansoar, povestea spusa dintre clepsidre
inlantuite
de o buburuza plecata sa dea buna dimineata
unui soare abia plamadit
lungului drum trasat pe firisoare invizibile de cord
incolacit peste serpentinele de curcubeu
in noptile cu luna desculta zvantata la
framantarea unei stele cazatoare pe horn….
Un balansoar pe care privighetoarele de seara
il muta de la un izvor la altul
cu felinarul desenat de fluturi arsi prins la subtiori
si pestisorii de rasarit alergand printre zorii de roua
fara noima….



Unde esti iubito

Unde esti iubito, de ce imi lipsesti
cand zorii ne cheama pentru primul sarut
daruit luminii?
De ce mana o intind peste pustiu
cautandu-te prin cutele noptii
rasturnate in gand, iar tu nu esti?
Priveste iubito, si stelele plang
intristate ca nu te-au gasit pe iaz
iar florile s-au udat de lacrimile rotunde
cazute printre petalele lor cu franjuri vii,
iarba care inca ne poarta conturul
s-a inlacrimat si ea de dorul trezirii
iar izvorul plange doar, nu canta,
si au fugit departe, foarte departe
pasarelele din parul nostru razvratit
intre degete de dor…
Unde esti iubito, de ce nu te gasesc
cand zorii vin sa ne cheme la feresti
cu binetea lor de prima sarutare
si draperiile imi cad singure peste ochi,
ghilotina de suflet strain?



Unii spun ca iubirea…

Unii spun ca iubirea e blestemul lui Dumnezeu
daruit noua ca am fost prea curiosi in gradina cu un singur fruct.
Altii spun ca e doar nepriceperea noastra
de a purta o frunza in noptile racoroase de mai.
Sunt si teorii care afirma cu convingere ca iubirea
e experimentul unor invadatori
curiosi sa afle ce reactii au loc intr-o clepsidra comuna.
Eu nu stiu, nu ma pricep,
dar multumesc Domnului pentru ursita,
strabunilor pentru deranjul unei frunze,
ori fiintelor venite din Cerurile Inalte
sa ne studieze atat de minunat.
Vezi vecina, vezi?
hai sa implinim destinul
caci asa dupa cum sigur vezi, in ceruri e scris


Un gand nastrusnic

mi-a trecut un gand nastrusnic prin minte…
iubita mea e atat de mica
atat de firava,
fir delicat de papadie,
ca m-am gandit sa mi-o asez in buzunarul de la piept;
mi-ar canta incet o romanta de seara
si la fiecare sarut mi-ar aminti cat trebuie sa astept
pana ce regina noptii va sa deschida poezia iubirii,
de mi-ar inebunii toti cunoscutii;
femeile mai in varsta ar spune ca am inebunit
“sarmanul, vorbeste singur”
prietenii, apropiatii, ar da din cap cu sfiala
rudele m-ar trimite la medic
iar doctoral mi-ar cere un consult mai amanuntit
caci nu mai e nici-o urma de tensiune arteriala
sciatica a disparut,
iar reumatismul, guta, parca nici nu au fost.
“e un miracol” va spune el
si va merge urgent la biserica pentru iertaciune
eu invatand sa numar cu stoicism secundele
pana la invazia poemelor de seara.
iubita mea e atat de mica
atat de suava cand zambeste ca as vrea
sa o port mereu la piept.



Unu ca doi

Se spune ca numarul adunat
Din doi se face unul, din unu si cu unu
Ramane invariabil mereu un unu comun,
Ca nici unu nu e destul de limpede
Pana nu ramane unu din doi contopit intr-unu.

Atunci de ce uitat poarta deschisa
Lasandu-mi piatra golasa drept adapost,
De ce ai dat drumul cainilor sa latre
Pe pustiul din prispa?
Sunt astfel mai frumosi vulturii care smulg carne
Din ceva ce a fost unu si azi ramane farama din doi,
Sunt mai mangaietoare furtunile care devasteaza fereastra pe care nu o mai cunosti,
marile rostogolite pe plaja de pe care ai plecat
Mai placute sunt ochiului cand sfarma nisipul pe care tocmai ai calcat?
Sau doar ai gresit numaratoarea si azi nu mai stii a cui e padurea de salcami?



Va sa vina musafiri

E ziua in care va sa vina musafiri
Iar gandu-ti savureaza idei culinare
Visand cu toti ochii din simtiri
Ravasirea mirosurilor incendiare

Caci iata, se face a fi aevea in gand
Pe masa intinsa cat o gradina
Cum se revarsa miroacolul flamand
In mireasma dulce si sublima.

Ienibahar, menta de razor, marar,
Cimbru, tarhon, patrunjel, chilli, piper
Isi fac rondul de print dus la altar
Mireasa pandind-o scoborand din cer.

Ciupercile cat o biserica de luna
Isi dau mana cu puii de ograda
Pentru a degusta cuminti o bruma
Din vinul lui Pastorel scos din lada.

Curcani cu pieptul lat, iepuri de-o schioapa,
Guitasi de noua luni si-un miel de la Isus
Isi fac cu totii plecaciune langa o groapa
Incarcata cu taciuni arsi si jar de nepatruns.

Mujdeiuri fara seaman, sosuri, salati
Si gingase delicateturi dulci
Isi asteapta randul cuminti, ca pe bucati
Ori la gramada, festinului sa le aduci.

Vinuri vechi de crama, coniacuri din strabuni,
Si cate un rachiu tras de nu stiu cate ori
Stau sa incheie alaiul celor mai buni
Si mai sublime desfatari din nori.

E ziua in care va sa vina musafiri
Zambeste gazda dar, fii tu regina,
Dar si mireasa ce aduce desfatari
Cum doar zeii au in vesnica lumina.



Vant, furtuna

Asculta vantul, il auzi? suera in urechi
razbunarea nascuta din lumile ancestrale
iar coiotii urla bezmetic
fug iepurii de noapte
sa adune
frunzele tavalite prin vagauni
nici varcolacii nu mai vin
stau tolaniti cu totii in umbre
flamanzi poate de sange
dar plange prea aprig
involburat
nebun
zeul din noapte
ca s-au rastignit si stelele pe cer
cu ferlinarele lor inchise in gauri negre
de fum.
Auzi, e ragetul fiarei ranite,
ura flamanda de moarte,
pune drugul, Gheorghita,
trage dulapul aproape de usa,
masa o pune in geam cu patul de fier infipt in ea
si hai sa ne strecuram in pivnita adanca
pana cand
zeul flamand
s-o linisti in toate.



Vantul

Vantul aspru de la munte, vantul lin sau briza marii
Si-au primit cadoul sfant
De-a privi la tine-n noapte si in ziua cea mai pura
Sarutandu-te pe frunte, ochii limpezi, si mereu, mereu pe gura.
Fara-a avea impotrivire, nici tributul remuscarii
Sau reprosul din cavant

Prin fereastra din odaie, ca o boare intra vantul
Peste sofa sa se-aplece
Strans lipit de coapsa-ti fina, el cu bratul te-nconjoara
Pielea fina o saruta, te mangaie si-nfioara
Pe cearceafuri de safira, si-nauntrul
Si-nafara, bland si rece

Iar pe strada, cand adie ca un freamat lin de frunze
Si c-o soapta de amor
Parul blond el ti-il miroase, il rasfira-in blande ape
Si patrunde in bluza-ti fina, sa se scuze
Ca de-atata dulce carne, si de dragul tau parfum
Lui e dor

Vantu-n soapta din padure, adierea-n pragul serii
Au putinta de-a iubi
De-a privi pe-o zana goala, de-a o strange-n bratul fum
Si c-o patima nebuna, el sa fie mai nebun.
Pe cand eu, strainul care, cu durere te iubeste si te-adora ca din ceruri,
Nu mi-e dat nici de a fi.



Vantul gol, trezirea oarba

Cine esti tu, cine sunt eu?
Vintul, furtuna, briza marii
Lesa libeara a durerii
Sau rastignitul Prometeu?

Cine e Andreea, cine e Adrian?
Dar anonimul din cuvinte?
Cine, unde si cat minte
Pe parcursul unui an?

Dara visul, unde e visul
Unde-i tacerea ce promite
Cu zadarnice cuvinte
Tot adancul gol si nul?

Poate eu sau, Doamne, poate tu
Poate vorba rastignita
Seara pe-o iluzie mintita
Intr-o hruba, sau chiar nu

Poate singur eu, port armura
Slobozirii de fantasme
Poate eu ma joc cu basme
S-mi incendii singur sura.

Dar si asa, cu vorba marii
Si a tunetului din munte
Cine esti, ce ai in minte
Ce se aude-n trenul Garii?

Vantul gol, trezirea oarba
Nestatornica iubire?
O fantasma ca o stire
Sau un ins ce vrea sa doarma?



Viata

Eu nu stiu ce a fost inainte
Oul, gaina, embrionul, placenta,
Si nici nu stiu cine si cum strecoara
In trupul plapand de fecioara
Depozitul acela urias de ganduri,
Vorbe, iluzii, a celui ce vas a fie.
Vad insa ca venim cu totii
In intampinarea parintilor,
A lucrurilor din casa,
cu lacrimi, zbierete, zbateri infernale,
Tristi desigur ca o anume lume ne-a luat sfarsit.
Ne chinum apoi vre-o 70 de ani
Sa ne pregatim sarguincios de o noua plecare
Amestecand apusul cu, poate, o alta nastere de lumina
Si niciodata nu suntem gata,
Suntem luati pe nepregatite,
Mai era ceva de rezolvat,
O vorba de impartit cuiva,
Si pentru ca am plans atat de tare la prima intalnire,
Azi ne vine sa urlam.



Vineri 13

Un om a cazut de pe schela
Se intampla, poate spune cineva
Dar cand se intampla sa cada peste o batrana
Care nu iesise din casa de 7 luni
Ghinionul devine sumbru
In vineri, 13 noiembrie, an ce trecu.

Unei copile i-a sarit gheata cu role
Aruncandu-i intr-o parte si glezna piciorului.
Sigur ca se intampla
Doar ca ea era campioana mondiala
Tocmai la patinajul pe role
Si nu i s-a mai intamplat pana azi,
Vineri, 13 octombrie, anul in curs.


Unui vis i s-a intamplat sa viseze chiar el
Ca ar fi aevea, in anul ce va sa fie,
Un fapt inedit, intr-o zi de 13, spre sfarsit de toamna
O cucuvea avea sa isi caute lacas sub balconul sau,
O pisica neagra i-ar deveni insotitoare pe strazi
Popa ii va iesi mereu in cale
Si o turla de biserica ii va despica capul.
In general visul e doar vis, dar cand un vineri 13 iti face cu mana
Carei iluzii sa te plangi?




Vineri, 13 ale lunii

In fiecare vineri sunt trei ceasuri rele,
Si ploua,
Ploua pentru ca e toamna,
Toamna din care curg acru ploi reci
Pe marginea sclupturilor din cimitir.
Priveste, un militian sapa ceva langa o cruce
Poate are acolo ascunsa o comoara,
Poate plange pe cineva
Sau poate vrea doar sa-si cimentuiasca ecusonii.
Nu stiu,
Dar e semn rau ca un militian
Sa se plimbe cu lopata prin cimitir
Vineri, 13 ale lunii.



Viol

Nelinistita, cu teama in suflet
Mugeste marea
Fiara incoltita
Ghemuita la picioarele unui templu antic
Strivita de maretia lunii
Ce o tot petrunde
Tainic, fidel,
Seara de seara
Mugeste marea.




Vis e lumea

Vis e lumea ce-o traim
Si cu ea noi suntem vis,
Vis e gandul cel sublim
Vis e insasi simplul vis.

Vis e drumul cu suspans
Ca si vorba ce o ceri.
Amintirea-i un balans
De idei si de pareri.

Vis e nasterea dintai
Ca si moartea, tot un vis-
Visul tau de capatai
Sa traiesti, e acelasi vis.

Vis e luna dintre luni
Si lumina ca un glob –
Suntem toti niste nebuni
Cand visam pe rege, rob



Vise fara aprobare

Ganduri vechi, rasfirate prin camera,
ganduri de aducere aminte
despre seri in care tronau povesti pe o caleasca imperiala
ganduri razlete, inca neincrustate pe raboj,
stau aruncate de-a valma in odaia fara gutui
ca o mana de zloti imprastiati la colt de strada
privitorilor de moarte timpurie…
nu e nimeni sa le mai adune, pereche langa pereche,
gand langa gand, stivuire langa stivuire
pe acelasi buzunar de la piept…..

sunt ganduri uitate, stricate, uzate de prea cuvinte
strigate la cer….
nu au gasit pe nimeni, era doar o poarta inchisa
cu o pancarta infipta in bat: “Vise fara aprobare”
nici peste gardul cu tepusi nu au putut sa sara,
inlauntru, sarma ghimpata tinea loc de feresti….
si au cazut de-a valma pe hornul de casa goala
ganduri sfartecate, moarte de-a gata, dintr-o aducere aminte
si asa intortochiata…….



Visul de aproape

Findca nu ne-am stiut,
ne-am inventat
si ne-am spus pe nume,
fiecare cu numele pe care l-a trait;
noptilor le-am spus buna dimineata
inainte sa aprindem felinarele
ca sa nu trezim greierii
din orga,
si chiar daca nu am stiut niciodata
cati plopi sunt la intrare,
buburuzelor le-am daruit o barca
sa ne dea ocol
iar cu papadia am pus de o taina
pe malul celalalt al inchisorii.

Vezi, chiar daca nu ne-am cunoscut,
porumbeii au stiut unde stam
si ne-au scris
ca de sarbatori.




Visul de card

tu esti visul in care vreau sa visez
ca e real, ca nu am visat
in minte
nici ganduri, nici soapte, nici atingeri
ci doar o aducere aminte
a ceea ce nimeni nu ar fi uitat
de a fi fost imprastiat de iubire
in fumul de tigara cu care te-a inconjurat.
de aceea nici nu pot sa dorm
visul il am oricum pe card
si doar sa il ating de gand cu amintire
si te visez de treaz, te simt reala in vis,
cum nimeni nu cred ca a visat.




Visuri doar

Visuri desarte
In mine se sbat-
Visuri de noapte,
Visuri de barbat.

Visuri fara timp
In mine se joc-
Vis far-anotimp,
Vis fara noroc.

Visuri tarzii
In mine rasar -
Visuri fara zi
Visuri de amar.

Visuri pagane
In mine traiesc -
Vis cu cadane,
Vis boieresc.

Visuri fara sfinti
In mine se adun -
Visuri de adulti,
Visuri de tutun.



Voi sa fiu singur

mi-am luat un caine acasa, un terrier
sa-l am de paza langa clanta
dar si sub horn
sa fiu sigur ca ati inteles, ca nu e interpretare,
voi sa fiu singur.

mi-am cumparat un set nou de balamale
din otel dur, din cel mai rar,
ca sa-mi impodobesc cu ele usa de la intrare
ferestile
iar in loc de incuietoare am comandat un lacat masiv
care se inchide automat, fara sa se mai deschida,
ca sa nu vi se para ca glumesc,
voi sa fiu singur.

mi-am inoit contractul cu firma de constructii
si am solicitat in mod expres sa imi astupe toate intrarile
aerisirile,
toate luminarile dinspre exterior
ca din strada sa stiti, sa fiti avizati,
ca voi sa fiu singur.

am renuntat char si la electricitate
radioul, televizorul, ceasul electronic,
dar si pendula din perete
le-am daruit ghenei din colt, ia-le cine o vrea,
eu voi sa fiu singur.





Vorbe doar

Sunt vorbe doar, vorbe simple, stiute,
cu vocale, consoane, interjectii si alte asemenea
cele care se alearga pe franjurii florilor de plop.
Nimic nu pare altfel, nici cuvintele nu cuvanta intr-un fel anume,
exista mereu acelasi numar de litere in cuvant,
predicatul insoteste in acelasi mod firesc subiectul
pe carari deja stiute,
verbele troneaza dupa aceleasi inaltimi de mult statuate,
adjectivele miros la fel,
conjunctiile se scald in aceleasi ape caldute de mal,
nici silabele nu se despart la tribunal,
propozitia, fraza, intregul context pare asezat de mult pe banca din fata casei
jucand table, domino, remy, septic,
si totusi, vorbele tale vin dintr-o alta lume,
galaxia lor nu apare pe harta cosmica, nici luna nu imbratiseaza la fel,
iar simfonia de culori se naste din fiecare sunet nou inventat,
asa cum mirosurile de primavera imbata pamantul cu LSD-uri neinterzise…
Nimic nu e nou si nimic nu seamana pe plaja fierbinte
a vorbelor ce se rostesc cu inima, nu cu buzele,
nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, si nimic nu e altfel
decat a fost si ieri,
doar ca nimicul acesta e un altfel de nimic,
iar raurile care tin loc de cuvinte inlantuite, nu curg de pe munte,
nu se fecunda pe undeva pe la campie, ci se plamadesc inlauntru,
si se praval cu niagare de culori, cu vulcan de curcubee,
revolta uragana de fluturi si pesti flamanziti instantaneu de lumina
si e doar dor, e doar fierbinte, e doar o fantana de stele, e Iubire.

Da, sunt vorbe doar, sunt doar cuvinte, sunt doar simple adieri de timpan,
dar nimic nu e cum a fost ieri, si numele tau de femeie il poarta.



Vorbe goale

Din adancuri fara nume
Rastignite doar de timp
Curg fantanile postume
Pe un vesnic anotimp.

Mari intinsuri, piscuri-inalte,
Sangereaza cat un veac
Lacrimand, in plina noapte
Doruri grele, fara leac.

Iar pe creste, fumuri aspre
Cat himera unei lumi
Zgandar zarile albastre
Din inalt pana-n genuni.

Rauri largi, spume bogate
Prinse-n craterul de somn
Infrunzesc tainele toate
Care zbat in piept de om.

Caci doar ea, speranta vremi,
Frenezita doar de caini
Mai asmute-n gerul iernii
Cate-un foc de radacini.

Dar ce foc, ce struna cruda
Imbalsama din strafund?
Taina grea care-o inunda
Spuma marii, vantul ud.

Iar din lanturi prinse-n cuie
Si-n raboj de legamant
Ce mister se mai unduie
Peste-al noptii vrut cosciug?

Poate vorbe, vorbe goale
Rasfirate-n varf de nor –
Curg fantanile agale
Curg de toate-n trupul gol.



Vorbesc singur

Suspin
Pentru vantul din plete
Rasfirat noaptea printre stele cazatoare.

Plang
Pentru profanul inundat al ochilor
Adanciti in mine ca o radacina cosmica.

Murmur
Pentru murmurul izvoarelor
Pravalite-n cascade de fluturi si curcubee de dor.

Si vorbesc, vorbesc
In tacerile adancului meu
Cu toamna preschimbata in fund de mare.



Vremea

Anotimpurile de curg, curg si gata, nu imi spun nimic,
Nici zambilele de curte, nici mugurii de crin,
Iar frunzisul scortos al toamnei nu ma cheama la gand
Cu vre-o preocupeta de vise pe aleile despletite ale unui parc de tara.
Nu, nimic nu e altfel, nimic nu recladesc pe ruinele cetatii
Asaltata de buruieni si boj,
Iar daca mai seaca vreo apa, de se pravale vreun munte
Ori stupii de miere raman fara fanfara si steag,
asta e, asa a fost sa fie, asa nu a fost,
si tacerilor ma simt dator cu tacerea mea de singuratate.
De trece vremea, de curge timpul, de alte prezenturi se adun in loc,
Acesta e scursul de timp, inscrisul de sus, voia de voie,
Si de merg uneori la cimitir sa imi vad mormantul
E pentru ca sufletul mi-e deja in asteptare, mi-asteapta trupul,
Locasul sortit, cu usa in gol….



Zambeste

Zambeste doar, si n-ai sa mai uiti sa-ti mananci
Din mana
Ca o privighetoare suferinda pe ramul vested,
Incuiat in noapte.
Nici fumul de tigara nu o sa-ti mai masoare timpul
Prin rotocoale sale de mlastini murdare
Si nici nu ai sa mai mergi la banca
Sa-ti reactualizezi dobanda la tristeti.

Zambeste doar…

Dureri, neplaceri, serbede aduceri aminte
Despre tot ce nu a fost, despre tot ce a fost,
Se vor rasfira pe nisipul marii,
Se vor adancii in ape,
Se vor pierde in imensitatea prafului din vant
Pentru simplul dar, ca zambesti.

Lasa cascadele sa se revolte in alt timp
Si nu le mai uda cu povesti demult refuzate
Caci razboiul s-a terminat,
E o alta lumina
In cuibul randunicilor de mai.

Si ce daca cineva a spus, cineva a zis, a facut, nu a facut,
A lipsit de unde nu trebuia sa lipseasca
Dupa reguli pe care le stim deja relative?
Lasa Siberia sa zambeasca padurilor sale de reni si peste,
Ia in mana un pumn de zapada
Si zambeste!...

Lasa exercitiul suferintei sublimata in lacrimi lucinde
Sa se adanceasca in cardinalele altei dimensiuni,
Ca singura ea, din siberiile moarte,
De pe fundul oceanului inghetat
Sa-si ceara iertare…



Zestrea

Pastrati-va visele copii, nu le alungati
Din camera alba cu gutui
Caci acolo e si lada de zestre
Si cingatoarea flacaului de la prima hora
Acolo sunt si podoabele
Primite de bunica la inviere
Si seiful cu soapte e tot intr-un perete
Din camera alba cu gutui.

Pastrati-va visele copii, nu le alungati
Caci veti ramane saraci de voi,
Fara zestrea de dar primita doar odata
Cand ati invatat sa priviti,
Cand vi s-a daruit sa zambiti
Caci pustii veti ramane, goi
In camera voastra fara gutui.



Zi de februarie


Zi de februarie, frig,
Moina,
Ceata,
Parca se sterge cineva pe picioare
Acolo sus
Si noua ne raman doar creneluri solitare.

Liniste, gol,
Pustiu ,
Priviri care mor pe buturuga
In prima lor zi de viata
Ca si cum cineva ar trage in gol
Noaptea dupa stele cazatoare.

Morminte, lacrimi,
Mirari,
Femei ce plang la repezeala
Un mort al nimanui
Ca si cum Dumnezeu ar sforaii
In imensitatea Lui rece si goala.

Sunt trist de atata februarie.


Zidul

Am imprumutat un picamer de la un vecin
Sa trec dincolo de zid
Ma inchin insa in gand
Si caut lopeti
Pentru prima roaba de moluz
Comvins ca, dincolo de piatra, voi gasi
O Seherezada fauritoare de povesti mai noi.

Am oboist insa sa ma gandesc ca cineva
A asezat piatra peste piatra
Cimentuind cu sarg
Si sparg zidul gros lovind si izbind cu un baros
De fier
In crenelurile deslanate.


Inaintez, simt, stiu,
Chiar daca e o noapte de fum in jur,
Am renuntat si sa mai eliberez din resturi
Doar inaintez, rup bucati mari din obstacol
Si framant in gand
Bucurii amestecate cu incrancenare.

Doar ca in spatele meu se ridica un alt zid
Perete langa perete
Si simt cum ma inchid bratele de piatra
Poate mi-a sosit ceasul
Poate povestea trebuie spusa in ascuns
Nu stiu, dar continui sa faram zidul vechi
Chiar cu riscul de-a ramane de partea cealalta.



Poezia mea


Poezia mea nu e pentru mine,
e pentru voi,
voi trebuie sa o patrundeti,
sa o descifrati,
sa o intelegeti
sa o modelati intr-un fel cu voi
eu doar am trait-o.


======================================================================


eunescu09@yahoo.com

=======================================================================


Opt martie

Intr-un consens general,
Femei, barbati, copii, domnisoare
De pe intreg mapamondul, s-au strans in adunare
Sa hotarasca cum sa defineasca mai bine primavara.
Cineva a sugerat sa fie asimilata florilor caci acum
Acestea isi arunca somnul de iarna si parfumeaza intreaga planeta.
Un altul a sugerat sa o asemuim campiilor caci iata
Tot orizontul miroase a verde proaspat.
S-a spus si ca a ar fi bine sa i se spuna Rasarit caci niciodata
Soarele nu straluceste mai frumos ca acum, in martie;
S-a ma vorbit despre, viata, belsug, prospetime, apa, copii,
Renastere, poiezie, suflet, zeificare,
Si-n timpul acesta, cand dezbaterea se pornise a fi furtunoasa,
Si fara sanse de a se gasi un consens,
Presedintele de sedinta, un om in varsta si rafinat,
A sesizat ca cineva nu avea loc, ca ramasese in picioare
Si a intins mana……….
Toti au intors capul, au privit silueta incantatoare,
Si au strigat cu o imensa bucurie:
Femeie!


Verde de primavara


Verde, e atat de verde
Ca ii simt culoarea mustiind in pamant
Sapand cu inversunare prin galeriile de arta
Sa iti vina in prag
E un “sarut mana” spus intr-o alta limba
Dar nu iti face griji
Toata lumea o intelege
Si cu totii o asteptam dimineata, langa feresti,
Asa cum il asteptam in fiece seara
De decembrie
Pe mos Craciun sa ne mai aduca o poveste in dar.

Verde, e atat de verde
Chiar si sub zapada infipta cu dintii
In poarta de la gard
Ca nu ar trebuii sa te sperie micile crestaturii
De pe trotuar
Sunt ochii de zambile care iti spun misterios:
Suntem aici, nu pleca,
Maine iti vom saruta mana si ii vom da unui domn
Dreptul de poveste.
Zambeste, e verde, verde de primavara.


Amor


Te ating usor cu varful de la degete
Imaginand o harta celesta pe trupul tau
Cedat privirii mele
Si simt materia fierband sub pielea alba
Imbujorata
De gandul apropierii
Cum norii albi desmiarda cerul nemarginirii
Cu desene la fel de tandre
Si sublime
Inainte de a se iubi cu atata patima.

Tu ma cuprinzi, eu te cuprind, cuprindem eternitatea toata
Intr-o singura imbratisare
Intr-un singur sarut
Intr-un singur amestec de trupuri inferbantate
Ne uram unicitatea,
O aruncam cu disparare intr-un colt de canapea
Sa inventam inlantuirea ribonucleica la scara existantiala
Arauncandu-ne unul in altul cu suprema rabufnire
A inverzirii galaxiilor in parfumuri minunate
Flamande,
Insetate ,
Avide de stelele lor curgatoare.


Rasturnare de vant



Nu, nu ma plictisesc
Sunt chiar destul de ocupat
Sa adun cochilii de melci, scoici, crengi sculptate,
Pietre fine
Cu care sa imi construiesc palatal, gradina
Caleasca cu care te voi plimba peste imparatia fara de sfarsit.

Am primit veste, stiu ca ai plecat deja din port
Corabia e pe valuri, vantul iti umfla vela
In timp ce delfini sclipitori poarta acul busolei spre mine.

Am pregatit si camera in care te vei odihni
Salonul,
Si toate cele de dor necesare sa fii o stapana iubita, iubitoare,
Aici mereu plutind in vis.

Dar ce tuna, ce viscole atat de tare ferestile de mi le-a smuls?
Si fulgera… Doamne!... iadul se pravale din ceruri
Marea zbiara, se zvarcole, urla,
Brate lungi, negre, topite in zmoala o cuprind cu ura flamanda
Si totul e infern….

A trecut o saptamana, o luna, un an, au trecut zile lungi, chinuitoare
Cu serpi reci muscandu-mi fara oprire ochii,
Inima, creierul
Si corbul care imi tot spune ca ai poposit pe o alta insula
Unde exersezi amorul intr-o coliba sarmana de pescar.




Dublu impact

cuvintele semanau cu tine
ca doua picaturi de apa-
aceeasi culoare,
acelasi parfum,
aceeasi candoare
de a manuii stiletul
ori un elixir ciudat,
fara ganduri grele,
fara ramasug
de-a intoarce trasura
pentru-o alinare.
ori poate, un regret.

cuvintele insa, de ieri,
alaltaieri,
le-a prins cineva cu minciogul
si le-a desarat;
a schimbat dou litere,
a reasezat o silaba,
a cizelat putin, doar putin,
o consoana,
a pus o vilgura
si iata-le, sunt vii.

cuvintele iti seamana
tu, tu de ce nu semeni lor?



Aripi fluide



tu stii, eu am dormit mereu intr-o clepsidra
cu brate in forma de evantai,
nici nu trebuia sa intreb menirea
de exista vre-o forta gravitationala admisa
spre care sa ma indrept,
caci pluteam in circumferinta mea de sticla
asemeni unui satelit care nu se poate desprinde
de soarele sau.

toate bratele mele
asemeni unui copac tanar
se raspandise-ra catre un univers,
cu frunzele in forma de nai,
cautandu-te
strigandu-te
cautandu-ne
strigandu-ne
chemand la cina cea de taina
un ororlogiu albastru
sa desparta ceara de timp
sa imparta timpul in soapte
si sa dea liber la atins curcubeul
si muritorilor de rand.

desenele mele,
pictate pe pereti de clepsidra
au fost insa adunate intr-o desaga de pus pe asin
si duse la grafolog
in zorii celei de-a saptea zi a exploziei de soare…
plutim in deriva eu, clepsidra, visul
cautandu-te,
cautandu-ma,
cautandu-ne,
in imensitatea fara de sfarsit, lipsita de balize.




Nimic mai simplu
o ceasca de ceai de care sa te poti lipsi
o grebla nou nouta cu care sa stergi covoarele
de noroiul unui badaran intrat in casa
o paleta imensa de ucis muste
si un televizor cu butoane doar pentru Discovery,
am inteles, merg urgent sa le cumpar.





E timpul sa zambesti
Hai, fii cuminte, asculta
Tanti doctorita o sa-ti dea si bomboane
Si maine vom merge la film
Sa vedem Gladiatorii…

Nu fi rau, asculta,
E ora la care trebuie sa zambesti,
Asa e scris pe reteta
Si stii ca nu avem ingaduire de a face altfel,
Doar asa poti privi desene animate.

Gata, ai zambit, vezi ca se poate?
Acum o sa-ti aduc un trenulet
Si doua papusi de cotofene
Pe care poti sa le duci unde vrei tu,
Nu le cere nimeni inapoi.


===============================================================





Nu am inteles nimic, eram ocupat sa ma ascult
cum imi sacrific bovinele de pe piele
ca sa fac altora loc sa se cunune in abator

Nici tu nu ai prea inteles,
erai la fel de preocupata sa iti descifrezi
randurile de mistreti care te injunghiau
pe la spate.

Si pentru ca ne-am intalnit agatati de o creanga
pe cand ne feream sa nu ne ploua in ochi,
ne-am jucat ca doi copii, inventand cuvinte.

De unde era sa stim ca o ursitoare a strecurat licoare in ele
si o sa ne taram, de dragul acestor biete cuvinte,
ca doua picaturi de cer
pornite sa se revolte pe tacere?

Asa a fost sa fie, asa s-a intamplat
Restul sunt doar adaugiri inutile
Pe erata unei nopti
Descheiate la gat.






Sa lasam lucrurile cum credem ca astazi sunt
Brevetand mereu trotuarul celuilalt
Ca pe un monument al hibernarii niciodata in doi?
Sa pornim cruciada in mod singular
Cu Enola Gay atarnata de gat
Prefacandu-ne mereu ca am uitat sa numaram de la unu la doi
De la mine la ea, de la el la tine, de la noi la noi
Si sa cerem dumnezeirii o alta planeta
Pentru ca aici Hirosimele devin eternitate?
Sa fim sinceri, mintind cu voluptate si lipsa de indoiala
Fiece curcubeu ce va indrazni sa ploua cu pestisori peste gradinile noastre?
Si apoi? Reci, liberi, hilari
Sa ne asezam sufletele in tepuse medievale
In timp ce noi, combatanti ai razboiului fara onoare,
Ne bem tacticos cafeaua pe marginea unei cruci?
Cine v-a sta de-a dreapta?
Cine v-a sta de-a stanga?
Ochii cui vor fi inmormantati mai inatai?





Disperare

Mi s-a spus mereu ca nu e bine sa spui
Nici ca vrei, nici ca taci, nici ca speri
Sa nu se inchida obloanele la postalion
Caci li vor aduce mereu un lacat in plus
De cate ori
Vei arde lumanari pe asternutul din port.

Nici nu e drept de a fi drept, povestea e doar o ofranda
Adusa disperarii unei margini de biserica
Arse de cu nastere
Si oricat vei vrea sa daruiesti miei
Nimeni nu iti va opri mai mult decat sange
Caci a vrea are intodeauna o noapte asezata impotriva
A spera se daruie intunericului mereu mai inadanc
A iubi e himera uitata intr-un vagon rasturnat
Iar sarutul e drumul cel mai sigur catre abator.

Nu trebuie sa vrei, poate doar sa accepti
Nu trebuie sa speri, poate doar sa fierbi in suc propriu,
Nu trebuie sa spui, mai bine te sinucizi
Stanca lui Lorelay e mereu disponibila.




Cum as putea eu sa bat cu ciocanul in doua bucati de fier
Ca sa sa inventez catuse pentru inima mea si a ta?
Cat de mare ar trebui inaltat gardul cu sageti in varf
Pentru a despartii sufletele noastre in partea lui si in partea ei,
Cand zidul berlinului, cand zidul chinezesc
Doar au sporit ce unii credeau ca o sa inlantuie?
Dupa care munte as putea sa ma ascund, in care vagauna
Cand si dupa mii de ani stramosul lui, a gasit o bucla din parul ei ?
Cum crezi tu ca fundul oceanului ar fi suficient de adanc
Cand oricand poate apare un Moise san e aduca la mal?
Carei simfonii ne-am putea incredinta povestea minunata
Cand in sala de concerte va rasuna tot mai des amintirea care ne cere?
Si cum as putea sa ma incredintez vantului, cum ai putea sa te dedai padurii
Cand stii bine ca el bantuie peste tot, ca e in fiece ungher
Si tot in bratele lui ai sa te trezesti?




Tu spui ca era o pasare pe cer
Ce pasare
Pe care cer?
As vrea sa nu mai cada nici-o stea
Sa ramana acolo, intepenita in ciorchinele ei de diamante
Si sa ne numaram in fiece zi
Pasarile din colivie
Unu, doi, trei , cinspe, treizeci
Sunt toate

Un vlaguit de om sprijina un grilaj
Poate grilajul e beat
Am sa-i numar cutiile de chibrite
Ca sa nu uit cine este,
Poate ma ajuta si o femeie, sunt atatea pe aici
Ca nu imi mai trebuie nici titlu de proprietate
am deja colovia mea in care sa ma adun
cu degetul infipt in oglinda:
Unu, doi, trei , cinspe, treizeci
Sunt toate
Acum putem muri.





Mai la adancime iubito, mai la adancime
De aici sufletul s-ar putea sa se vada
Si cine stie, chiar sa il ia cineva
de jucarie prin cas.

Mai adanc iubito, mai adanc
Ar putea trece vre-un caine sa il dezgroape
Folosindu-se de ghiare si colti
Flamandul fara os.

Si noi nu vom ma stii mai apoi
Unde ii e crucea
De ce stai? de ce te uiti?
Sapa.




azil intr-un sarut











Poem pentru sotia mea



Pasim de mana printre fulgii albi de zapada,
Vino, hai sa mergem mai departe
Sa vedem de unde incepe,
De unde vin,
Incotro pleaca
Fulgii albi de zapada
Si vom merge apoi cu ei.
Ti-aduci aminte, era iarna
Cand ai plans tu intaia oara,
Pentru ca nu stiai sa zambesti,
Iar ajunul Craciunului a zambit in locul tau.
Apoi m-ai gasit pe mine care incheiam o iarna
Si am desenat impreuna doi copii minunati
Tot din fulgi albi de zapada,
Albi ca neaua de azi.
Hai, nu te teme, iarna e a noastra.
Hai sa vedem de unde vine.
Incotro pleaca,
Cum incepe, cum se termina.
Si apoi o s-o luam de la inceput.




Sotia mea


Inainte de a ma insura m-am gandit ca e un pas serios,
foarte serios,
am nevoie de o sotie pentru un dublu perfect
in care ea sa stie sa spuna da
un da care sa fie si atunci cand defapt spune nu,
un da si cand e da,
dar imi va trebui uneori si o sotie sa spuna nu raspicat
fara nuante de da
asa cum, sotia mea va trebui sa croseteze in viitor lacrimile
pentru zile noastre mai putin bune
dar si fluturii sa ii pastreze intr-un insectar al viselor intregi;
sotia mea trebuie sa fie sigur mereu acolo,
acolo unde e nevoie,
chiar daca mi-ar trebui o sotie care sa lipseasca uneori
dintre tepii albi de trandafiri,
dar sigur am nevoie de cineva care sa nu uite niciodata sa zambeasca
sa aline
sa murmure suav,
sa ma impiedic de ea prin casa
uite asa, pur si simplu,
si afara, cand vor inflori ghioceii
va trebui sa am o sotie care sa le auda clinchetul
de foarte departe
si sa le deschida poarta, amandoua portile,
cu chip de baiat, cu chip de fata,
sa fie copii mei cu nume intregi;
ei, dar imi va trebui o nevasta
care sa stie sa numere si pe raboj
unu si cu unu
in leu si cu un ban,
un sac de faina, o sticla de ulei, trei cartofi, o ceapa
in fiecare zi
iar cand vor veni portareii la poarta
ea sa nu se sperie, e sotia mea, si sa spuna mandra:
“ce doriti? sunt Cornelia Popescu…”





Schimbul dintai


i-am propus celui de sus un targ
simplu, curat, cinstit,
daca intr-o zi va avea in gand
sa ne cheme in vizita pe unul din noi,
sa fiu eu acela;
tu inca mai ai treaba prin curte,
o nunta de facut,
si cativa nepoti de invatat
ce sunt ghioceii.
acum ii astept raspunsul,
am vorbit cu un inger ieri,
mi-a promis ca e bine.


La multi ani Cornelia Popescu



Vor exista mereu oameni care sa iti spuna ca tu esti altfel
decat ceilalti
si ei vor crede
vor exista mereu oameni care te vor lauda pentru ce esti
si ei vor fi siguri de adevar
vor exista mereu oameni care sa se simta bine in jurul tau
si ei vor fi incantati
vor exista mereu oameni care sa te sune de sarbatori, la bucurie, la necaz,
si o vor face din inima,
dar niciodata nu vor fi oameni sa doarma inlauntrul tau
acolo va exista doar ea, sotia ta.

La multi ani Cornelia Popescu!




De ce multumesti




De ce multumesti,
De ce ai multumi luminii ca fredoneaza
O simfonie a culorii
A facerii,
A trezirii din amorf
Inlauntrul fiecarui suflet sublim sau doar mediocru
Ancestral?
E datul, e impusul trezirii din lut
Din ziua invierii
Si poate destinul nestiut
Ce cere nestapanirii sa miroase a floare.

De ce multumesti,
De ce ai multumi caldurii venite din astrii
Sa ne incante frenezia
Si magnificul poem al existentei fugare
Cand, impotriva legilor stiute
Ea doar singura ne freamata gandul
Si taina viselor de noapte
Fara a cere simbrie ori recunoastere in public?

De ce multumesti,
De ce ai multumi zamislirii de vise
Din nestapanitele nopti cu Catalini, Cataline
Si sburatori popositi pe horn
Intr-o perpetua si fermecatoare revenire
La ziua primului sarut?
E doar cunoasterea
Soptirea in ascuns a nemuririi din tine
Poema nescrisa dar sublima a celui dintai
Si mai de prêt poet.

De ce multumesti
De ce ai multumi ploii ca vine
Cu apa sau roua, cu izvor de fantastica inoire
In orizontul cald, rosu, misterios?
E doar buna dimineata rostit cu multumire
Cu plecaciune uneori de Creator
Cand se destinde printre miile de flori
Si sanziene
Ale gradinilor suspendate in univers.

De ce multumesti,
De ce ai multumi naturii ca, nestindu-le pe toate
Ca fiind un intreg,
Adesea le confunda cu tine?





Femeia din 8 martie

Lumina, candoare, zambet
E savoarea fructului interzis
Daruit pentru o clipa unui muritor de rand
De cea care s-a infruptat din intregul mar
Lasandu-ne doar nodul din gat
In noaptea primei luminari.
Azi e la fel, aceeasi primavara
Aceiasi inocenta a ochilor putin distrati
Aceeasi nevoie de a avea
Aceeasi hotarare de a uita
Cu aceeasi indiferenta plecata mai departe.

E martie, luna in care edenul isi cocea
In lumina nemuririi primul fruct de aur
Nesupus povestirii cu zmei furiosi,
Luna in care silueta de lut a devenit o ea
Si azi chiar ziua in care a vrut sa fie
La randu-i zana, sirena a eternitatii,
Mare preoteasa peste toate legendele din Olimp
Uitand ca e doar o femeie.



Femeia

Femeia
E clanta de partea cealalta a usii,
O simti cum raspunde
La fiecare stimul din partea ta,
Nu se opune,
Iti deschide lumea,
O inchide,
Te apara de cei din afara
Si iti e confidenta credincioasa.
E minunata in tacerea ei
Doar ca nu poti sa o atingi niciodata
Si raspunde prea mult
La salutul trecatorilor de rand.








Primavara


Fulgii albi or sa plece acasa,
E tarziu ,
Trebuie sa impodobeasca o alta sanie,
Sa cumpere zurgalai
Si sa-si hraneasca caii albi de nea.

Oricum sunt zoriti de bratele intinse
Spre soare
A celor un miliard de nuante albe
Ale ghioceilor care rasfir zapada
Punand-o la foc mic si intens
Cu fiecare noua descalecare de zi
In poienele din camp.

Gata, e primavara, o lume noua
Isi surade a caldura si binecuvantare
Iar culorile capata pofta de a se intrece
In sublim, mirific, desfat contagios
Spunandu-ti buna dimineata
Din pervazul ferestii si imbiidu-te sa traiesti
ani multi, curati, sanatosi,
cu lumina mereu desenata pe chipul tuturor gandurilor tale.

La multi ani frumosi!



Vantul de primavara


Scoate degetul afar`, ai sa simti
Cum vantul te desmiarda din nou
Incet, suav, cu fina alintare
A celui insetat de tine
Cu ochii,
Cu gura,
Cu atingerea tremuranda,
Cu spaima de a nu rupe o petala
Cand se infrupta din mirosuri atat de imbietoare.

Deschide fereastra, ai sa simti
Adierea firava cum capata contur de tine
Spunadu-ti buna dimineata
Cu cercei de roua pusi sub degetele tale desculte
Si flori proaspete de ghiocei,
Toporasi, zambile, narcise suave si plapande lacramioare
Asezate in aleile unei primaveri curate.

Iesi in prag, doar o sa te sarute
Vantul sugubat
Si insotitoare hazlie iti va fi pe drumul de dus,
Pe cel de intors,
Prin parcuri, prin razoare,
Si o sa te incante numarandu-ti fiecare floare
Ce iti inchina gandul si mireasma
Ca tribut al frumusetii sublime.

Pofteste in gradina, e doar vantul
Si darurile luminii desenate cu numele tau.

La multi ani frumoasi!



Primavara in criza


De ziua ta, de ziua primaverii,
De ziua inmuguririi unei alte lumi de culoare,
Cu flori pe pamant,
Fluturi si pasarele zburand
Intr-o candoare a regasirii sublime
Eu nu am a-ti multumi decat cu gandul
Si un desen frumos, din ochi, sa iti daruiesc,
Atat.
La multi ani!


Am cunoscut o femeie


Am cunoscut o femeie remarcabila
O femeie care invatase pe dinafara
Lumina soarelui
Fara a se teme ca intunericul ar avea culoare ascunse
Si cai nebatatorite pe care sa apuce
Si nici nu cred ca am vazut-o vreodata
Numarandu-si firisoarele de nisip
De sub pantofii cu toc
Decat poate atunci cand a ingenunchiat
Sa isi sarute feciorii.
O femeie, da, nebanuita sub aparenta-i slabiciune
Ca ar putea lovi cu spada, stiletul
Si s-ar putea opune
Oricarei vitregii pornite a-i tulbura cetatea.
O femeie darza, stapana, autoritara,
Cu atata tandrete insa cand isi despleteste parul roscat
Si buzelor le da liber sa cuvante dupa slove
Daltuite sub san
Ca nu mai stii, care e cea adevarata,
Care ucide, care suspina,
Careia din ele i-a fost incredintat sceptrul iubirii
Si cum de cealalta pare uneori a fi stapana?
Am cunoscut o femeie remarcabila
Care stie atat de suav sa planga pe un umar
Dupa ce a dansat un poem al iubirii
Si nu am vazut-o a se teme a fi femeie
Cand platosa ii atarna in cui
Doar ca nu am inteles niciodata de ce armura ii imbraca ferestile
Iar buzduganul ii sta drug la usi…




Femeia e o biblioteca


Femeia e o biblioteca imensa
In care se gaseste, unicat, fiecare volum
Din cantecul luminii fredonat de Creator
In zilele infierbantate ale facerii.
Problema insa e ca s-a pierdut cheia
Si toate incercarile de recuperare au esuat,
Nici divinitatea insasi nu mai stie de ea
Si oricat ai incerca sa o citesti
Vor lipsii pasaje intregi
Si din cartea femeii nu vei intelege niciodata
Totul.



Ultimul din rand



Sunt primul care îţi spune La mulţi ani!
Ultimul care îţi sarută mana
Şi de vei zambii luminii care te alintă
Nu-ţi intoarce gandul
Nici privirea,
Caci flori, fluturi, mîine privighetori,
Vor veni sa îţi ţină trena
Încoronării de regină.
Zambeşte, e ziua ta, e ziua primă,
Iar trecatorii ori sa ţi se închine
Cu plecăciunea supusului rob.
Nu te sfii să iei ambrozia din cupă
Nici savoarea edenului drept legămînt
Caci e ziua ta, ziua sublimă,
Eu sunt doar primul care îţi spune La multi ani!
Ultimul care îţi sarută mana.




eunescu09@yahoo.com

Comentarii (0)

La această poezie nu au fost adăugate comentarii.

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!