Linişte de moarte, în Ardeal

E-o linişte de moarte, în Ardeal
Românii sunt strãini la ei în ţarã,
Iar tot ce-au moştenit ca ideal
Stã atârnat în funia maghiarã.

Ai noştri semeni, astãzi expulzaţi
Din leagãnul prunciei transilvane
Privesc pe rând, cãtre surori sau fraţi
Şi-n tainã, glãsuiesc printre icoane.

Cum cartea de istorie, se schimbã,
Culorile, din steagul tricolor,
Cum învãţãm româna-n altã limbã
Sarcrificând popor, pentru popor.

Se vinde trupul Ţãrii Româneşti
Iar banu-i senator în parlament,
Românii stau în poartã, la poveşti
Şi nimeni nu rãmâne repetent.

Pun sãnãtatea noastrã pe araci,
Şi zilele rãmase, într-o cruce,
Iar sãrãcia ni-i pãstratã-n saci
Ca tot norodul ţãrii, sã apuce.

De prin biserici, îngerii-au plecat,
Şi preoţii se-mpuşcã prin altare,
Se-nghesuie românii, la pãcat,
Iar clopotul reîntregirii, moare

Românii sunt strãini la ei în ţarã,
Iar tot ce-au moştenit ca ideal
Stã atârnat în funia maghiarã,
E-o linişte de moarte, în Ardeal!

Dimitrie-Sorin Panã
(Titu-mart.2011)