Universul Stoni.
Autor: DoinaS, (07/10/2011 - 22:49)
Picaturi de ploaie cad cite una pe umbrela,pina pe pamintul sumbru,inmuiat.Ma ridic pe scarile la sfirsitul carora vad enormitatea,pe diagonal o lumina prafuita.Simt dar totusi par indefinita in ce mi se intimpla,pentru ca gindurile spre ce plec nu ma lasa sa ma prefac preaslavita,atrasa de ceva anume,traind pentru citeva secunde emotii vulgare. Urc prima scara disontinui ma gindesc unde ma vor duce picioarele deja slabite de puteri.Primul steamat rostit, prima atingere de mama. Merg catre un Dumnezeu.a lumii plasmuite de mine universul “Stoni”.Vin catre tine,merg catre infinituri doar pentru a ma apleca la picioarele-ti sarutate de noi toti cautind raspuns la o intrebare,de ce orbirea nendeminatica ne ingloba din imaturitate? Orbitatea ma pravalit intr-un intuneric slabit de concreziune,vad totul negru uneori si alb cind stau ore intregi si visez lumina.Stiam ca copiii sunt paziti de tine si ca tu-i iubesti,dar asupra mea ai lasat puterea-ti-n jos si miinile mi le-ai uscat de setae ta.Deja sunt o adolescenta ,cu virsta de15 ani recitita de prieteni si simtita de propriu-mi suflet.Cu siguranta am sa ajung la tine Dumnezeu-le pentru ca te-am simtit aseara linga mine ,seara cind stateam cu picioarele in marginea unui riu din spatele casei.-mi suflasei cu indulgenta “sa vii miine,pe scarile de linga scoala ta,urcate pe fiece scara aparte vezi unde ajungi si ce vei simti simti.” Nu pot vedea,doar simti ,de unde stiea el ca voi putea ajunge pina acolo .?Ah da el e Dumnezeu stie totul.Ajunsa fata in fata cu o infinitate de scari infricata urc scarai’ntii zimbesc,si ma simt un mim,a doua,a treia scara urc asa pina la a 13,acolo cad jos si ma lovesc la abdomen,ridicind fata sus, pe scari curgea picaturi de lacrimi sarate,nedumerita m-am ridicat cu infringer de durere supra-nfectate am urcat mai departe scara a 15 apoi a urmat a 16, si aici m-am oprit pentruca hainele erau atit de ude si reci iar in urma mea vedeam doar amintiri ,ma vei intreba eram oarba cum pot sa vad?nu eram oarba total eram oarba spiritual pentruca lumea vazuta de mine,copilul cu competenta mereu reconfortata spre oamenii ce doar pot zdrobi vieti inocente,imature,ma face mereu sa ma simt intrusa in viata aceasta murdara.Mam oprit la a 16 scara asezindu-ma jos..pentru ca mai departe imi venea foarte ostenitor sa merg..Ma opresc la aceasta virsta,cind pot doar sa indrept ochii in sus si sa vad cerut cum capata un albastru n’fumurat,nu inteleg multe..Nu ma complic in a sesiza maturitatea,gust din copilariea estompata in care ma aflu e o stare fara varsta, ea tine de infinit, este singura felie care topeste întregul univers inconjurator, virsta in care nu spaimele de moarte ne macina ci spaimele de care ne infioaram acest fabulos gust de complicitate ce-l creem.Copilaria este seismograful care anunta cutremurele intime de mai tirziul,sub aceste ginduri.Mai urc o scara care ma inflameaza din interior cu optimism,de ce? E a 17 scara in care miinile mi se impovirnesc spre lanseaua de linga scari.Lovita de un val de responsabilitate,picioarele le simt mai reci si pasul mai pronuntat ,mai sigur..Soarele bate-n decizii iar norii se ascund dupa stabilitate ,gindurile zboara catre neprecizie iar eu ma simt inca in lumea adolescentei ce este paleta de sentimente, imagini si trairi cu care ma voi juca pina la un moment dat .Adolescenta mea cuprinde trairi care le combina, incearca sa le inteleaga si cand isi da seama ca ceea ce a creat nu este intocmai ce-si dorea, isi da seama si ca nu mai poate sterge; ca timpul, ca si culoarea, ramane. Copilul-adolescent paseste in viata. Nu e usor sa fii adolescent, dar nimic nu poate inlocui magia acestor ani, felul in care percep fiecare lucru, intrebarile care ma macina si al caror raspuns il pot gasi a doua zi de dimineata sau poate nu-l mai gasesc niciodata. Cam aceasta este adolescenta. Pe scurt, este iubire intensa, adunata cu gelozie, teama de nou, ambitie, speranta si incredere, toate inmultite cu un numar mai mic sau mai mare de ani, vorbesc despre mine far de teama pentru ca stiu incotro merg insa aud un strigat,un ajutor..ma ridic de jos si ma cobor cu spatele inapoi,in propria-mi amintire…imi aud scritagul pe a13 scara…cind simteam ca mor .,si bunica imi zicea te rog nu ..Dana,respira..pe obrazul meu cade o lacrima…pentru ca o vad pe mama linga usa de la sala de operatie.Cobor mai jos impedicinduma de o sfoara,fricalnic ma simt usurata….pentru ca ajung la scara-ntii..fac primii pasi.e primul an de viata..am urcat pina acum 17 scari…17 ani dar au trecut atit de repede si jalnic in 2 minute.)Cite am reusit sa fac?sa ma dezamagesc…sa iubesc..sa astept….sa respir…sa simt,sa alerg,sa cad,sa zimbesc,sa fiu confuza..Nendeminatic astept o noua traire, un nou episod din puterea frumusetii timpului, voi putea sa urc inca 2,3,30 scari,le voi urca insa daca slabiciunea ma va lasa jos, atunci Dumnezeu ma va lua,exact de pe acea scara.(a 18 scara-n cap IV)p.s biografie nedeterminata.
- 0 commentarii
- Tema: Poezii Dedicate