Vers pentru oameni cuminţi
Autor: suri, (22/10/2011 - 09:05)
De trunchiul tău, iubit copac
eu mă lipesc ca fulgul moale
în el îmi vine să dispar
foşnită ondulată boare
spre ierbi uscate la pămînt
e trasă tîmpla de sfîrşeală
nu îmi mai pasă dacă sînt
femee ori nălucă pală
oare contează ce-a fost ieri
o adiere mă cuprinde
şi nu observ cum mi se frînge
în piept o harfă de dureri
lîngă tulpină bob s-a scurs
ca roua lacrima lucită
si nu doresc, nici nu ascult
poveşti ce mintea o incită
de-odată pomul glăsui
cu voce stinsă de şoptire
copilă, nu te tîngui
stai liniştită-n aţipire
căldura lunecă mosor
topeşte os, dizolvă sînge
un dans vioi clipocitor
pulsînd în stele se răsfrînge
iar frunza tremură sfios
şi ramul firav îl înclină
ca mierea picură în vînă
alintul firii mătăsos
a fost un vis ori am vorbit
cu pomul argintat de ceruri
cînd ca o flamură simţii
în toate izbucnind eterul
- 14 commentarii
- Tema: Poezii despre Natură
