Autentificare
Autor: Tavi, (08/01/2012 - 22:36)
Când sufletul ţi-e amorţit,
Şi haina-ţi pare grea
Pe corpul brusc îmbătrânit,
De iarnă lungă şi de vreme rea,
Strecoară viaţa pământului cu el,
Duios amic şi tandru mesager.
Firav şi gingaş, micuţul ghiocel,
Ne-mpinge ochii către soare,
Ne scoate sufletul din ger.
Privim lumina ce parcă-n ochi ne doare,
Petale albe şi lacrimi ce ne curg.
Mesaj din viaţă sau de la Demiurg ?
A scris anotherme la 09/01/2012 - 00:50:07
Nu ştiu ce e mai delicat, ghiocelul acesta, micuţul poem... sufletul poate?... "Lumina ce parcă-n ochi ne doare"?...
Da, pare a veni de la Demiurg mesajul din petalele fragile.
A scris bodleu1952 la 09/01/2012 - 13:41:34
Minunate petalele acestui ghiocel al speranței...
A scris fenixonu la 09/01/2012 - 13:57:48
sufletul!!!!!!!!!!!!!Bravo!!!!!!!!!!!!
A scris Tavi la 09/01/2012 - 19:38:00
dragii mei ,va multumesc.
A scris parfum_de_toamn la 11/01/2012 - 18:47:48
“nivalis” ( dar cald ) pare sa fie sufletul celui care a scris asa poezie !
A scris Tavi la 11/01/2012 - 20:47:47
Galanthus nivalis ptr tine Stefania !
A scris zaxa la 16/01/2012 - 12:46:45
e superba. felicitari!
A scris Tavi la 16/01/2012 - 18:42:15
Multumesc Monica
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!