Părinților

Autor: PaladiAnatolie, (17/01/2012 - 22:26)

Trec anii, și pîn-acuma tot trecură,
Se trec părinții ce mereu tăcură.
Iar eu plîng fugind prin cruda viață
Avînd în inimă, a nemuriri speranță...
Deplîng scurgerea neoprită a timpului
Înălțînd ,,Rugă pentru părinți” Tatălui...

Sărmana mamă, cît voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zîmbea
Căci chipu-mi trist și lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mîhnirea
Și neoprită grijă de necaz...

Zîmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simțea că-i necăjită,
Că mult , prea mult muncește ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui brațe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viață,
Cîteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...
Cum griji își face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurîndu-i,
Să-i fie bătrînețea, o sor-a fericirii...

Ah, de cîte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părintești
Durerea să o dau pe foc!...

Plînge sufletu-mi de nemurire
Cu gîndul la rădăcini – ale lui,
Cu gîndul acasă, la fericire
În fața casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburînd în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinerețea, sfînta tinerețe-a lor?
De ce încărunțit-ai părul?
Cînd îngerii cîntă în cor
Despre-a lor frînte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puțin prin depărtări s-arată...

Trece viața-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mîini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrînită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorții,
Văd nucul de la poartă, și-o cărare
Spre prispa casei, unde așteaptă sfinții...

Multe grele întîlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gîndul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinți...

• 2 commentarii
• Tema: Poezii Dedicate