Prin tunelul de vată

Autor: somesanu, (20/01/2012 - 01:20)

De atâta drum mă-ntunec de ger,
stelele-mi citesc în gânduri dezamăgirea,
fluturi fără aripi îmi foşnesc în urechi.
Cineva răsuceşte orele pe cadranul lunii,
schimbă caii la vămile care mă poartă
prin tunelul de vată al iernii.
Pe aici n-a trecut picior de om
fără ca vântul să-l acopere cu tăcere.

Mă îndeamnă pomii înfloriţi de chiciură
să rostesc tot ce n-m rostit pănă acum.
Rămas singur, sub povara anotimpurilor,
trebuie să-mi car anii după mine pe munte.
Opreşte-mă la râul de sub cetăţuie!
Unde n-am mai fost de când cu lupii albi,
şi tu erai tânără, nu te cunoşteam.

• 1 commentarii
• Tema: Poezii de Iarnă