Blestemul iernii

Autor: Khronus, (26/01/2012 - 21:22)

Ninge,
Şi continuă să ningă...
Un alb pur cuprinde lumea.
Şi parcă o viaţă întreagă trece,
Dar oricum eu nu te simt...

Încet,
Şi încet...
Se dezleagă viaţa
Sufletul îmi arde,
Trupul mi se răceşte...
Nu mai simt nimic,
Nu mai văd nimic.
Devin complet...
Devin terminat...
Însă continui să mă lupt,
Continui să mă zbat.

Nu vreau acest final!

Nu vreau să fiu completat
De această viaţă,
Care provoacă în mine
Neliniştea...
Monotonia...
De la zeul care am fost,
De suflet negru condus,
Om am ajuns!!!
Complet om am fost distrus...
Şi parcă încerc să prind
Ceea ce m-a creat...
Încerc să descopăr,
Ceea ce m-a întainicat...
Însă afara...

Ninge,
Şi continuă să ningă
Un alb pur cuprinde lumea
Şi parcă o viaţă întreagă trece!
Însă eu continui să mă zbat,
Începând să o simt cuprinzându-mi creştetul
Şi rugândumă să duc mai departe,
Blestemul infinitului,
Al timpului şi al spaţiului...
Blestemul murdărit,
Al omului şi al vieţii...

Comentarii (4)

A scris CristinaT la 26/01/2012 - 22:41:06

Nu te mai întreba nimic..Ninge ? E perfect...Când ninge...

A scris anotherme la 27/01/2012 - 23:23:15

"De la zeul care am fost
om am ajuns" - strigătul renegatului. Place!

A scris Alin85 la 28/01/2012 - 08:03:35

Ai avut cu putin timp in urma o poezie reusita Loreley parca...
Asta mi se pare mult sub nivelul aceleia, este mai saraca atat ca si continut cat si din punct de vedere metaforic.
Este parerea mea si sper sa nu te superi, dar acolo trebuie sa bati.
Numai bine.

A scris zaxa la 28/01/2012 - 10:18:13

e frumusica...

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!