Alb de iarnă

Autor: maminineta, (27/01/2012 - 09:40)

albul iernii ne apasă
gerul ne pătrunde firea
greu retina se adună
să limpezească privirea
copaci goi si-au pus marame
viscolul îi ocoleşte
drumuri nu încep niciunde
Dumnezeu se odihneşte

zorii zilei prind să iasă
amorţită noaptea pleacă
se trezeşte greu natura
dimineaţa se îmbracă
feerie, încântare
peisaj ca de poveste
timpul s-a oprit o clipă
viscolul nu oboseşte

decupează din troiene
figuri stranii ce te fură
şi din ziua ce începe
prind să iau o-nghiţitură
roşul din obraji mă prinde
simt căldură şi putere
nu am puncte cardinale
numai zvâcnet în artere

drumuri nu încep niciunde
Dumnezeu se odihneşte
încremenită natura
sufletul îţi încălzeşte
greu retina se adună
gerul ne pătrunde firea
albul iernii ne apasă
cât cuprindem cu privirea


Comentarii (7)

A scris parfum_de_toamn la 27/01/2012 - 11:01:12

Cat cuprinde mintea, firea,
"Alb de iarna "e-ncantare
si am sa-ti spun fara rezerve:
ce am citit e desfatare !
Felicitari !!

A scris suri la 27/01/2012 - 14:21:56

nu am puncte cardinale
numai zvâcnet în artere....
superbă poezie de iarnă, felicitări!

A scris bodleu1952 la 27/01/2012 - 15:36:08

albul iernii ne apasă
cât cuprindem cu privirea.
... Da! Vine și EL1
După albul iernii, oare ce mai urmează???

A scris anotherme la 27/01/2012 - 23:13:11

"drumuri nu încep niciunde
Dumnezeu se odihneşte"

A scris fenixonu la 28/01/2012 - 10:26:54

privirea............

A scris maminineta la 28/01/2012 - 11:52:16

Multumesc de vizita dragii mei, ma bucura enorm vizita voastra.Ganduri bune.

A scris zaxa la 28/01/2012 - 17:35:09

e superba bravo!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!