RENUNTARE

Autor: blacks, (31/01/2012 - 18:46)

Renunţare

Peste stâncile golaşe ale falnicului plai
Se coboară mândra lună cu-al ei falnic evantai
Satu-n vale amuţeste, cu-a lui râu, paznic de noapte
Ce strică tăcerea nopţii, îngânînd tainice şoapte

Dar în deal, lîngă pădure, într-o casă aspectoasă
La o masă de brad verde şade-o fată preafrumoasă
Păru-i negru se revarsă ca un râu învolburat
Peste umerii săi tineri, peste chipul înlăcrimat.

Trupul zvelt ca de fecioară şi-l îndreaptă spre fereastră
Iară lacrimile-i calde udă florile din glastră
Râu de lacrimi se revarsă pe-a ei tineri obrăjori
Tineri şi cu o dulceaţă ce-o găseşti numai în flori.

Ea priveşte lung în zare, doar de l-ar vedea venind
Şi în noaptea-ntunecoasă să-l audă hăulind
Glasul lui îl socoteşte ca fiind al lui Orfeu
Şi în mintea-i de copilă îl aseamă cu un zeu.

Dar iubitul nu se-arată, devenind o ficţiune
Sufletul frumoasei fete e cuprins de-amărăciune
Îmbrăcată-n strai de noapte dă’ să sufle-n lumânare
Când din flacăra ei albă un chipeş flăcău i-apare.

Din acea lumină albă, încet, tânărul coboară
Şi cu braţele vânjoase, strâns, iubita-şi înconjoară
El o ia încet în braţe, o conduce înspre masă
Şi pe scaunul cel verde cu atenţie o lasă

Însă tânăra fecioară a rămas ca fermecată
Buzele nu o ascultă, un cuvânt nu vor să scoată
După-o dulce sărutare fata cu greu işi revine
« Cine eşti, din care lume ai venit aici, străine ? »

Tânărul candid zâmbeşte şi pe pat încet se-aşează
Preafrumoasei sale gazde el începe să-i vorbească
“M-aduse în astă lume marea patimă din piept
Ea îmi dete trup şi suflet, nu am mai putut s-aştept.

Am lăsat în urmă tronul şi a mea împărăţie
Pentru a trăi cu tine clipele de veşnicie
Ce doresc în astă lume morbidă şi plină de ură ?
Doar căldura vocii tale şi iubirea cea mai pură.

În a mea împărăţie nimeni nu ştie-a iubi
Nimeni n-a aflat vreodată ce înseamnă a trăi.
Suntem nişte simpli aştrii în întregul Univers
Şi din temniţa tăcerii, eu am reuşit să ies.

Ani întregi ca într-o clipă reuşit-am să-i străbat
Trecutu-i o amintire şi va fi pe veci uitat
M-am întrupat din căldură şi din adieri de vânt
Dragostea mea pentru tine am venit ca să ţi-o cânt.

Trupul zvelt, fără de seamăn, eu să îl admir mereu
Şi să îl preschimb deodată în altarul unui zeu
Toţi să vină să se roage la altar îmbraţişaţi
Pentru a se reîntoarce mulţumind înlăcrimaţi.

Oferindu-mi bucuria de a fi mereu cu tine
Stăpâni-vom Universul, pesteRău şi peste Bine
Vom crea o nouă lume şi vei fi nemuritoare
Împreună domina-vom astă lume mişcătoare.

« În această lume rece despre care îmi vorbeşti
Nu există fericire şi nefericit tu eşti.
Şi această împărăţie pentru tine e-o povară
Căci e plină de durere şi durerea te-nconjoară

Ce-ţi oferă stăpânirea peste-o lume împietrită
Doar nelinişte şi spaimă şi o viaţă netrăită
Nu contează veşnicia şi nici măreţia ei
Când nu ai nimic de dat ci stăpâneşti numai să iei.

Renunţând la a ta lume, învăţând să numeri anii
Tu vei fi soldatul clipei şi îţi vei iubi duşmani.
Asta lume obişnuită gata stă să te primească
De vei vrea, rămâi cu mine-n astă casă ţărănească.

Cu timpul vei înţelege ce înseamnă a iubi
Îubind muntele, copacii, vei învăţa a trăi.
Şi prin vasta moştenire ce-om lăsa-o fiilor,
Împreună vom străbate timpul către viitor. »

Undeva în Întuneric, Universul-întreg se-nchină
Îşi aşteaptă suveranul să le-aducă o regină
Anii se transformă-n clipe, clipele se-afundă-n fapte
Iară flacările vieţii biruie hidoasa Noapte.

• 2 commentarii
• Tema: Poezii de Dragoste