Masa zeilor

Autor: IngerDecupat, (03/02/2012 - 20:27)

Ea se furisa printre genele mele.
Mie imi era mereu teama sa deschid ochii
atunci cand ii sarutam umerii.
Credeam c-o sa ma sperii curand
de albul aripilor.
Credeam cu-adevarat c-o sa ma sperii
de zborul cel nenascut, cel inca in formare
al aripilor ei.
Atunci ea stingea lumina si-si tragea cearsaful peste aripi.
Simteam asta caci auzeam fosnetul luminos al fulgilor.
Isi tragea cearsaful lasand liber doar capul
pe care eu ma grabeam sa-l prind intre palme.
Atunci deschideam ochii si-i vedeam chipul in bezna.
Era cu adevarat un apocalips latent.
Ma simteam cu adevarat vinovat
cand imi aruncam sarutul ca un bolovan greu, spre ea
lovindu-i tamplele, lovindu-i mai ales buzele
inca desprinse de cuvant.
inca tacute.
Atunci ea a dat cearsaful la o parte
si s-a grabit sa aprinda lumina.
Ii auzeam talpile.
In timpul asta scurt,
cat iubitele talpi au sarutat podeaua
eu am stiut totul
dar am deschis ochii.

In aripile ei tropaiau cai albi
Iar caii albi ma surzeau si ma orbeau.

De atunci sunt surd si orb
De-atunci vad pescarusul imbracat in corb
De-atunci ea are grija si imi aduce la pat
ca pe o masa a zeilor-
trupul ei
pe care nu trebuie sa-l vad si sa-l aud
ca sa pot sa-l strabat.

• 2 commentarii
• Tema: Poezii Diverse