Mama mea trăieşte în copilărie

Autor: Leona, (10/02/2012 - 15:48)

Mândră-o ţin de mână-n rochie azurie
Şi grăbesc vioaie paşii mei mărunţi
Să mă ţin de mama ca să nu mă piardă
Printre-atâţia oameni nalţi ca nişte munţi.

Şi mama-i înaltă. Să fie de vină
Tocurile care-o-nalţă cu mister
Spre-un albastru care nu e pe-nţelesu-mi?
Eu constat în minte: Mama-i până-n cer!

Ea miroase a lapte şi-a plăcinte calde
Şi din geantă scoate învelite-n foi
Prăjituri pufoase date prin cacao;
Ah, cum ştie scumpa ce-aşteptarăm noi!

Cine-o fi gândit-o aşa matematic?
A-mpărţit-o-n două, câţi şi noi suntem
Câte-o mână pentru a ne strânge-n braţe
Şi câte-un genunchi ca să ne-aşezăm.

Noi ştim sigur – mama este doar a noastră
Şi doar noi în drepturi suntem, de socoţi,
S-o prindem de poale, să-i sărim în braţe...
Astăzi, fără drepturi, „mamă”-o strigă toţi.

Nu mai poartă tocuri, mai puţin zâmbeşte,
Faţa i-au brăzdat-o ridurile-adânci
De la lacrimi poate, ori de la necazuri;
Şi nici glasul nu-i e cum era atunci.

Nici mie, de-a dracu’, nu îmi mai încape,
Cât n-aş da acuma, rochia azurie,
Dar mă-mplin cu gândul ce mi-e împăcare:
Mama mea trăieşte în copilărie!

• 5 commentarii
• Tema: Poezii despre Mamă