Poezie-text

de fetitacreionas în Poezii de Iarnă 7 comentarii

Fulgii se atingeau de palma mea, şi simţeam un zvâc în suflet. O explozie, o combinaţie de culori se făcea acolo, înăuntru. Făceam orice ca să ţin fulgul "viu", dar, spre regretul meu, s-a topit. Nu! E ireversibil, e ireparabil, e reproşabil cum l-am lăsat să plece. Mă atinsese atât de dulce, mă mângâia cu frigul şi tremurul lui, cu miile lui de ramificaţii subţiri şi fine. De ce l-am lăsat? Poate era ultima mea speranţă să fiu fericită; da, zâmbesc, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt fericită, ba dimpotrivă- tristă, şi doar zâmbetul îmi mai unduieşte sufletul.



7 Comentarii

  • Avatar of suride suri

    ştii, m-ai înduioşat, cine se mai gândeşte azi la viaţa unui fulg, doar un suflet fin


  • de fetitacreionas

    Într-adevăr, pentru oameni un fulg e prea puţin lucru, încât să-i dea atenţie...


  • Avatar of irina_19de irina_19

    Mă incită combinaţiile tale !


  • Avatar of morbidide morbidi

    cuvinte unduite frumos!
    Regrete în zîmbet divin...
    Un fulg rătăcit prin aerul noros,
    Un suflet măreţ şi atît de fin! Bravo!


  • de fetitacreionas

    Uiii, mă exaltează comentariile voastre. Mulţumesc!


  • de zaxa

    foarte frumos. bravo!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!