Diamante se adună

Mâine o să coboare norii pe pământ ,

Căci viața în miez de noapte se termină

Cu rafale și un monolog ca jurământ

Și la ultima-i suflare diamante se adună.



Răsăritul este împărat de foc și scrum ,

Mai vechi ca Frigul care în tăcere vine

Să fie paznic cât timp existența-i doar un fum

Și încercând să scape trimite raze asasine.



Armata de soldați nepăsători s-adună ,

Curg agale căci Victoria-i regina lor ,

Cu secole și clopote ce mai răsună

În războiul matinal,Frigul e nemuritor.



Fost-au cândva patru surori mai deocheate,

Ce aveau doar apă,aer,foc și un pământ ,

Pe care au sălășluit sub a Timpului cetate,

Căci nu aveau părinți sau frați sau un mormânt.



Și Viața era paznic și tare le iubea,

Mai ales pe Iarna cu părul de argint,

Ce nu știa că în cetate Moarte străjuia,

Deci îi deschise poarta ca un fugar alint.



Și Moarte aplecă un tăiș ce întâlnise

Lacrimi ,ură și mănunchiuri de dorințe,

Dar când lama căzu pe brațele-i deschise

Ezită - pe-un zâmbet n-a mai dat sentințe.



Legenda-i că alb și negru se contopiră

Într-un glacial regat de nonculori

Viața-i veșnic paznic - căci nu toți pieriră,

Din a sa cetate au rămas patru surori.



În zare un jurământ din nou s-aprinde:

"Vom lupta până la ultima lucire,

Până ce scânteia noastră te cuprinde,

Apoi noi toți vom deveni o nălucire..."



Și cerul se nărui în giuvaeruri

Peste-un cufăr de Timp mult stăpânit,

Din surori de suflet - acum patru anotimpuri

Dintr-o monarhie - un război neostenit.



Mâine o să coboare norii pe pământ ,

Căci viața în miez de noapte se termină

Cu rafale și un monolog ca jurământ

Și la ultima-i suflare diamante se adună.