Летний дождь

Limitați de-un spațiu bivalent, monocrom
Închiși cu lacăte de fier într-un atom,
Suntem frânturi de vise, tăiate-n două
Nodul din gât sufocă, ea știe, deși nouă

Ard ochi, ard lumi în rugul neștiinței
Să pleci, e clar dovadă a recunoștinței
Să-i porți sâmbete sau zâmbete, să taci
O realitate nouă așteaptă s-o îmbraci

Fumul - singura realitate primitoare
Avem un univers de idioți fără hotare
Trăim, suntem fără dorință infiniți
O cifră nu ajunge să fim înveșniciți

Mai fac un pas, respir tot mai greu
Morți în jur, meritul - doar al meu
Sunt piatră care îngroapă pe cei vii
Sunt soare care arde. Plec, vii?