" Povestea gemenilor "

de Sa-Tok în Poezii pentru Copii 2 comentarii

Se spune din bătrîni, că demult-demult, la începutul timpului, la marginea pămîntului, exista o împărăție ce nu avea seamăn în lume-
Împărăția Gemenilor.
Și se mai povestea cică era condusă ea de doi bravi frați, gemeni,care
erau însurați cu două surori gemene.Și că-n toată împărăția doar cîte doi se nășteau, gemeni toți.Doi băieți gemeni, două fete gemene, chiar și animalele gemene erau:doi cai, doi cîini, doi motani ( chiar și șoarecii gemeni erau și dacă era unul prins, se dădea prins și celălalt).
Copacii tot gemeni erau, dintr-o rădăcină doi creșteau, florile două
la soare se ițiau, păsările cîte două zburau.
Dar iată că-ntr-o zi, veni sorocul și împărătesele născură. Una din surori aduse pe lume două fete, iar a doua, doar un băiat.Și jale mare
se făcu în țară, plîngeau împărații, îmbrățisați cu împărătesele și tot
norodul plîngea, căci nu se mai auzise așa ceva.
Au plîns ei cît au plîns, dar trebuia și de hotărît ceva și au chemat împărații pe cei mai vrednici dintre sfetnicii lor șă stea la sfat să vadă ce-i de făcut. Mult au vorbit, dar, ca de-obicei, vorba multă-sărăcia omului.Așa și nu au hotărît nimic și au lăsat ca totul să meargă mai departe de la sine.
Iată că au trecut nouă ani de zile, dar ca în orice poveste, un an trecea ca doi și băiatul împăratului arăta de opsprezece. Și toată
lumea se mira de puterea sa, că tare năzdrăvan mai era. De întrecut
îi întrecea pe toți și-n învățătură,și la lucru, și la mîncat,și la
dormit.Nu se putea pune nimeni cu el! Doar o singură scîrbă avea, nu
avea nume, căci toți îl numeau:"Cel fără de pereche".
Des stătea el și plîngea prin grajdurile împărătești, unde se ascundea șă nu-i vadă nimeni lacrimile. Într-o zi,nu mai rezistă și
se duse la tatăl său, împăratul.
-Dragă tată, spuse "Cel fără de pereche", nu mai am puteri, nu mai vreau să fiu singur, a venit timpul să mă-nsor, dar cine o să se mărite cu mine, dacă sunt singur-singure? Nu te supăra, dar eu îmi
iau lumea-n cap și mă duc să caut pe cineva. Mai știi poate găsesc
și eu o fată fără geamăn.
Cu jale se uită împăratul la el și spuse:
-Bine, dragul tatei, du-te, eu te binecuvîntez.Ți-aș da la drum un
paloș, un cal, dar, vezi bine nu pot:tot ce-i geamăn trebuie să stea
unul lîngă altul. Un sfat doar pot să-ți dau. Lumea vorbește că în
munții de la apus, după pădurile netrecute, trăiesc două surori,două
babe tare înțelepte. Vezi,poate te ajută ele cu ceva.
Bucuros, "Cel fără de pereche" își strînse cîte ceva de-ale gurii și porni mai repede la drum. Multe zile și multe nopți a mers el pe
poteci necunoscute, demult necălcate, pînă a ajuns, în sfîrșit, la munții apusului. A rătăcit el destul de mult pînă cînd a găsit căsuța unde trăiau cele două surori. Bătu la ușă și i se deschise.
- Intră, zise una dintre bătrîne.
- Bună ziua, răspunse tînărul.
- Bună, demult, tare demult nu ne-a mai călcat picior de om pragul. Ce te-a adus la noi?....
Intră "Cel fără de pereche" și începu să-și verse amarul.L-au ascultat băbuțele înțelepte, l-au ascultat foarte atent și i-au spus.
- Noi o să te ajutăm, dar și tu va trebui șă ne ajuți pe noi.Vezi,
scumpule fecioraș, suntem bătrîne deja și degrabă moartea va veni să
ne ia, deaceea am vrut să te rugăm să ne aduci puțină apă vie.
- Bine, se învoi "Cel fără de pereche".Dar cum?
- Pentru început, îi spuseră surorile, trebuie să postești șapte zile, să nu mănînci nimic, să nu bei picătură de apă și să nu dorni,
ca să fii curat cu sufletul. Iar apoi, să urci în vîrful muntelui nostru și dimineața, să strîngi puțină rouă de pe lună, cînd ea se
schimbă cu soarele.
Zis și făcut. Posti eroul nostru șapte zile, iar în a opta urcă pe
munte. Dar tare anevoios era drumul:cu cît se urca mai sus, cu atît mai frig era. Noroc de sufletul curat ce-l încălzea pe dinăuntru.Și,
să nu uităm "Cel fără de pereche" avea puterea a doi oameni și ceea ce unui om i se părea de nereușit, pentru el era floare la ureche.
Îndurînd frigul, ajunse-n vîrful muntelui, iar în zori strînse roua mult-rîvnită și făcu cale întoarsă. Tare se bucurase surorile cînd îl vazuse. Îi ceruse roua, dar el nu vru s-o deie.
- Mai întîi, spuneți-mi ce să fac, zise "Cel fără de pereche".
- Ascultă, feciorul babei, zise una dintre surori. În celălalt capăt
al lanțului muntos trăiește un zmeu. La fel ca tine, a venit în lume
fără de pereche, deaceia și l-au alungat semenii săi.Păi uite, dacă
ai putea să întocmești cu el o înțelegere, ați zbura împreună peste
mări și țări în locul unde se întîlnește apa cu pămîntul, focul cu vîntul. Iar de acolo mai e puțin pînă la împărăția oamenilor ce se nasc singuri.
Voios "Cel fără de pereche" dădu surorilor licoarea mult dorită și
porni din nou la drum. Mult, puțin a mers, nu știu, dar ferm e că a
ajuns într-un ceas bun. Zmeul tocmai făcea baie de nămol la poalele
unui vulcan.
- Să trăiești, strigă "Cel fără de pereche".
Nedumerit, zmeul se uită prin jur, de mult timp nu auzise glas de om.
- Cine-i aici, cine indrăznește să-mi strice liniștea? întrebă zmeul.
- Eu "Cel fără de pereche", răspunse eroul nostru.
Cînd auzi aceste vorbe, zmeul se înfurie, crezu că îl înjură în halul acesta. Se năpusti asupra viteazului și se luă la luptă.
Mult timp au luptat, la amiază puțin s-au odihnit, iar apoi au continuat. Înspre seară, ambii obosiți, au căzul la pămînt. Lipsit de puteri "Cel fără de pereche" îl intrebă pe zmeu.
- De ce te-ai aruncat asupra mea.
- Dar tu de ce mă-njuri, l-a întrebat zmeul.
- Ba nu, doar am vrut să mă prezint, mă cheamă "Cel fără de pereche"
Dar pe tine?
- Pe mine la fel, răspunse zmeul, și-au început amîndoi să rîdă.Așa
rîzînd, au adormit. Dimineața, trezindu-se, au făcut cunoștință
unul cu altul mai bine, s-au luat frați de cruce și au hotărît să găsească împărăția oamenilor ce se nasc cîte unul. Zburat-au mult,
printre nori, printre stele, printre vînturi, peste mări și oceane și, pînă la urmă, au ajuns în locul unde apa se-ntîlnește cu pămîntul, iar focul cu vîntul. De acolo mai rămăsese puțin, așa că au mers pe jos.
Au ajuns ei într-un sfîrșit și la împăratul oamenilor ce se nasc cîte unul. I s-a închinat și l-au rugat să-i lase să trăiască la el,
cu nădejdea că într-o ziîși vor găsi perechea.
Mare i-a fost mirarea împăratului cînd a auzit de Împărăția Gemenilor, deaceea i-a pus la masă și mult timp atent i-a ascultat.
Cît stăteau ei de vorbă, apăru și fiica împăratului."Cel fără de pereche" cum o văzu, pe loc se-ndrăgosti de ea, căci era așa de frumoasă, că nici nu ți-o pot descrie. Și l-a rugat pe împăratul oamenilor ce se nasc cîte unu să i-o dea de mireasă.
S-a gîndit împăratul, s-a gîndit și i-a spus:
- De șapte ani avem o năpastă, nu mai plouă. De șapte ani,roadă nu e, oamenii mor de foame. Nu știu ce să fac. Ah, dacă ai putea, dar nu, nu...
- Ce? Ce dacă aș putea? întrebă "Cel fără de pereche", cere-mi orice.
- Nu departe de aici, peste cîteva mări, se află Împărăția Leneșilor
se zice că împăratul leneșilor are o piatră fermecată. In fiecere dimineață, el iese afară și pitra face să plouă:ba cu pește, ba cu ciuperci, ba cu pîine, ba cu fructe și legume, ba cu ce ar vrea poporul.Dacă mi-aduci piatra pentru o zi măcar, îți dau fata și jumate de înpărăție.
"Cel fără de pereche" se mai uită o dată la frumoasa prințesă și se-nvoi. Urcă pe zmeu și zbură peste mări în Împărăția Leneșilor.
Cînd ajunse pe loc se sperie de ceea ce văzu. Se ruina Împărăția Leneșilor, nimeni nimic nu făcea, ogoarele stăteau pîrloagă, casele se dărîmau, mulți, chiar dacă mîncarea cădea lîngă ei, nici la ea nu
se-ntindeau.
Intră "Cel fără de pereche" la împăratul leneșilor, îngenunche și ceru să-i împrumute piatra pentru o singură zi. Se uită cu jale împăratul leneșilor la el, și-i vorbi.
- Vrei bogății?
- Nu, deloc, răspunse "Cel fără de pereche", vreau s-o iau de mireasă pe fiica împăratului oamenilor ce se nasc cîte unul. Dar la ei nu plouă de șapte ani. Mi-a cerut să-i aduc piatra, măcar pentru o zi.
-Ti-o dau, ia răspuns împăratul leneșilor. Dar pentru asta trebuie
să-mi îndeplinești o poruncă.
- Cere-mi, fac orice, dar să nu mă minți, se învoi "Cel fără de pereche".
- Uite care e treaba, îi spune împăratul leneșilor, și eu sunt îndrăgostit, dar de Regina Zînelor. Am crut-o în căsătorie, dar mi-a cerut să-i îndeplinesc niște dorințe și nu am reușit. Dar dacă reușești tu și mi-o aduci de soție, îți dau piatra pentru totdeauna.
- Bine, îi răspunse eroul nostru,spunem-mi, unde pot s-o găsesc?
- Mergi o zi întreagă înspre răsărit, pînă cînd nu va apune soarele, acolo vei da de o pădure, iar la mijlocul pădurii este o poiană. Poiana zînelor, noaptea ele se întîlnesc în acel loc și dansează, scăldîndu-se în razele lunii.Acolo o vei găsi.
- Mulțumesc,am plecat, căci nu am timp de odihnă, vorba mamei:"Mai
întîi lucru, iar apoi joaca".
Cu aceste vorbe "Cel fără de pereche" încălecă pe zmeu și zbură către regina zînelor. Ajunse la locul cuvenit, ascunzîndu-se lîngă poiană și așteptă noaptea. La miezul nopții apărură și zînele.Toate,
una ca una, erau de o frumusețe rară. Începură să danseze, rotindu-se în cercuri ba mai lungi, ba mai mici. Uneori, dădeau din aripi, zburau în sus, apoi iarăși coborau pe pămînt.
Dar atunci cînd zburau în sus, dintre toate, una rămînea pe pămînt,
din ochi îi curgeau lacrimi de sînge și plîngînd bătea cu pumnii în
pămînt.
"Cel fără de pereche" se apropie de ea și o întrebă.
- De ce plîngi, frumoasă zînă, de ce nu zbori în sus cu surorile tale?
- Cine aști tu? îi răspunse zîna. Ce vrei de la mine?
- Eu mă numesc "Cel fără de pereche" o caut pe regina zînelor, nu știi care e?
- Eu sunt regina zînelor, de ce mă cauți?
- Am venit cu pețitul de la împăratul leneșilor, spunem-mi ce trebuie să fac ca să te măriți cu el.
Zîna îl privi în ochi.
- Ești tînăr, de ce crezi că vei reuși?
- Am venit din " Împărăția Gemenilor" am trecut peste munți și mări,
mi-am găsit ursita, vreau s-o iau de mireasă, voi reuși, spune-mi
doar ce să fac.
- Ascultă, tinere, povestea mea. În pădurile îndepărtate, după șapte
rîuri, trăiesc doi prieteni, doi frați de cruce de la începutul timpului:un Unicorn și un Șarpe. Sunt complet diferiți, de fapt, aș spune chiar opuși unul altui. Sînt ca noaptea și ziua, ca soarele și luna, dar nu pot unul fără de altul. O dată pe săptămînă se întîlnesc și fac diferite năzdrpvănii, tot timpul se întrec, care e mai puternic, care e mai șiret sau mai frumos. Cînd e lună plină, ambii se prefac în doi bravi bărbați.
Și iată că într-o zi s-au luat ei la rămăsag pe cine din ei doi îl
voi alege eu ca mire. Au venit ambii la mine, dar eu i-am refuzat.
Mare le-a fost supărarea.Și ca să se răzbune pe mine, mi-au furat
aripile. Deacea și plîng cînd văd că surorile mele zboară spre stele, dar eu nu pot.
Dacă vrei ca eu să-i fiu mireasă regelui leneșilor, adu-mi aripile
înapoi, dar nu numai aripile. Veau să-mi aduci cornul Unicornului și
piatra prețioasă din fruntea Șarpelui, drept pedeapsă pentru ce mi-au făcut.
- Bine, răspunse "Cel fără de pereche", dar cum aș putea s-o fac?
- Cînd pleacă la culcare, și Unicornul și Șarpele le scot și le lasă
lăngă ei, să se odihnească de ele, căci în corn și în piatră sunt puterile lor.Uite, am aici un fir din coama Unicornului și un sold de la Șarpe, le-am rupt atunci cînd m-au lăsat de aripi. Cînd vei lua cornul, lasă soldul în loc, iar în locul pietrei-firul di coama Unicornului. Să creadă ambii că unul pe altul s-au furat,atunci pedeapsa mea se va împlini.
- Da, dar cum să știu c-au adormit? întrebă "Cel fără de pereche".
Zîna îi arătă cu mîna spre cel mai apropiat munte.
- La poalele muntelui trăiește un cioban, roagă să-ți facă un fluier
din os de mioară născută în prima zi a lunii. Cînd vor auzi cîntecul
fluierului, vor adormi pe loc și pînă dimineața nu se vor trezi.
- Îți mulțumesc pentru sfat, îi răspunse tînărul,încălecă pe zmeu și
zbură spre stîna ciobanului.
În scurt timp ajunse. Se închină ciobanului și îi povesti ce griji și nevoi îl aduseră prin aceste părți a lumii. Îl ascultase ciobanul
cu atenție și îi vorbi.
- O să-ți fac un fluier de os, dar vreau să mă ajuți și tu pe mine.
În fiecare noapte imi dau pe la stînă tîrcoale lupii și-mi șterpelesc ba cîte o mioară, ba cîte două. Am încercat să lupt cu ei
dar nu au frică de nimic.
- O rezolvăm și pe asta, îi spuse "Cel fără de pereche". Lasă-n grija mea.
Bucuros ciobanul îl invită la o fripturică de oaie, cu brînză, cu mămăliguță, la un pahar de vin. După ce își întări puterile, ciobanul se apucă de făurit fluierul, iar fiul împăratului gemenilor
plecă la pîndă. La o bucată de noapte veniră și lupii la vînat.
Era negri, mari, cu ochii roșii, dar nu știau ce îi așteaptă."Cel fără de pereche" urcă pe zmeu și ieși din ascunziș.Și începu zmeul șă arunce cu foc și pară de a ars aproape toți lupii,puțini au scăpat. Dar și la cei care au scăpat, li s-a dus inima în călcîi și
de atunci nu s-au mai apropiat de stina ciobanului, mare frică a băgat zmeul în ei.
Dimineața, ciobanul i-a înmînat tînărului mult-rîvnitul fluier.Bucuroși, frații de cruce au plecat iar la drum. Mult timp au
zburat ei, pînă cînd au trecut de cele șapte rîuri și au ajuns în
cea mai veche pădure din lume. Multe zile au mai rătăcit ei, pînă în
sfîrșit au auzit șuieratul Șarpelui și nechezitul Unicornului. Cei doi, după vechiul obicei, odată-n săptămînă se luau la luptă să vadă
cine e mai puternic. Atent, eroul nostru se furișă pînă-n poiana în
care se luptau. Așteptă pînă cînd cei doi obosiră și se întinseră pe
iarbă pentru a se odihni. Atunci, scoase fluierul și începu să cînte. Mare le-a fost mirare Unicornului și Șarpelui la auzul fluierului, dar într-atît de frumos suna, încît au uitat de toate, și-au scos cornul și piatra și au adormit.
"Cel fără de pereche" atent se apropie de ei, luă cornul și piatra,
puse în locul lor firul de păr și soldul, încălecă pe zmeu și apucă
cale spre regina zînelor. Înspre dimineață, cînd Unicornul și Șarpele se treziră din somn și cînd observă că le lipsește cornul și
piatra, mare le fu furia. Unicornul crezu că Șarpele îi fură cornul,
căci găsise sold în locul lui, iar Șarpele gîndi la fel de Unicorn
din cauza firului de păr găsit.S-au năpustit unul asupra altuia și
au început să lupte. Vorbește lumea că și pînă-n ziua de azi nu s-au
astîmpărat.
Între timp, "Cel fără de pereche" ajunse la regina zînelor.
- Ți-am adus cornul Unicornului, și piatra Șarpelui, dar aripile nu
ți-le-am putut găsi.
- Nui nimic, îi răspunse zîna, știu eu unde se află, le simt, sunt o
parte din mine. Acum cînd Șarpele cu Unicornul sunt ocupați, nu-i mare greutate de a le întoarce. Sunt ascunse într-o peșteră de cristal, să urcăm pe zmeul tău și să zburăm încolo. Zis și făcut.
Peste o zi, ajunseră la pesteră, iară încă peste două, la împăratul leneșilor. Mare fu bucuria împăratului, o luă pe regina zînelor de mireasă, iar eroului nostru îi dădu piatra fermecată.
A luat "Cel fără de pereche" piatra, s-a întors la împăratul oamenilor ce se nasc cîte unu, i-a înmînat-o și i-a cerut fiica de soție.
Bucuros, împăratul le-a făcut o nuntă mare, cum nu a mai fost alta-n lume, șapte zile și șapte nopți au chefuit.Și cît au chefuit
ei în palat, afară ploua. Și se bucurau oamenii, și se bucura și împăratul, împreună cu mirele și mireasa. Și au trăit ei mult și fericiți.
Iar de atunci, printre noi, oamenii ce ne naștem cîte unul, din cînd
în cînd mai apar și gemeni.




2 Comentarii

  • Avatar of AL05de AL05

    O poveste interesantă! Ai muncit mult la ea ...
    Am să încerc s-o povestesc și celor mici.


  • Avatar of Daria87de Daria87

    E foarte frumoasă povestea! Ştii că sunt nebună după poveşti, aştept şi altele!!!! :)


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!