Mi-a dat bineţe un dac...

Autor: Chris39, (08/02/2009 - 19:58)

Am întâlnit, pe o potecă de munte ce ducea către cer,
Un dac... M-a întrebat dacă latinizarea totală
A şters până şi amintirea graiului lui Decebal
Şi nu am ştiut ce să răspund...
Dacul era un bărbat mândru, în putere,
Stătea cuşma peste pletele sale dalbe şi lungi
Ca o coroană, iar în mână avea sabia încovoiată
Pe care o mai putem admira,
Dacă nu suntem ocupaţi cu shopping-ul,
Pe columna lui Traian...
Nu mi-a spus numele lui,
Nu m-a întrebat ce nume port
Sau ce mă mână pe acea potecă de munte,
Drum către cer...
Mi-a spus doar că la Sarmisegetuza
Mai aşteaptă Duhul lui Decebal vuiet prelung
Din capul de lup
Şi că dacii înălţimilor celeste pretind semnalul
Pentru a-şi recuceri chiar şi ceea ce străinii
Nu au putut cuceri vreodată,
Dar am vândut noi – demnitatea...
L-am privit pe dacul mândru
Cum cobora pe potecă, către o stână
Pe lângă care trecusem mai devreme,
Şi m-am simţit cuprins de liniştea interioară
Îndelung căutată...
Am avut certitudinea, chiar în momentul acela,
Că mi-a vorbit istoria noastră adevărată,
Prin glasul lui Zamolxe...

• 1 commentarii
• Tema: Poezii Diverse