Indecizia

de blacks în Poezii de Dragoste 3 comentarii

INDECIZIA

În veacuri, azi, fără de sens,
Dar ieri fără păcate,
Când nu doream a căuta
Prin ceruri nestemate,

Pe când aveam un infinit
Şi ne ştiam menirea,
De-a fi în locul hărăzit
Necunoscând iubirea,

Când nu ştiam a ridica
Spre cer, a noast’ privire,
Iar sensul vieţii-îl imbrăca
A negrului umbrire,

Pe când credinţa de a fi
Egali cu nemurirea
Era motiv de a jertfi
Amorul şi trăirea,

În umbra unui vechi bordei
Stăpân pe a sa lume,
Sub împletiri de fagi şi tei
Trăia un tânăr june.

Fără de-a fi desăvârşit
Credea în idealuri
Şi tot spera, necontenit,
În a schimbării valuri.

Şi tot căta spre cer deschis
Că va veni o vreme
Când lumea falnicului vis
Covor se va aşterne.

Şi astfel anii s-au întins
Tot aşteptând momentul
De-a a uni în al său vis
Trecutul cu prezentul.

Iar simfonie îi părea
Eterna aşteptare
Caci inima în piept afla
A stelelor chemare.

Privea in jur ,cum, în dezmăţ,
Se dezveleau ruine
Şi-a lumii îndelung ospăţ
Îşi consuma destine.

Şi totu-i pare fără sens
O lume muritoare.
Dar sus, întregul Univers
Îi schimbă-a lui visare.

Deodat’ o linişte tăcu
În cerul plin de stele,
Iar o cometă se născu
Mai mândră decât ele.

În corp de pulberi îşi turna
A stelelor lucire
Şi din misterul lor forma
Tulpina şi-a sa fire.

Se îndrepta către Pământ
Drept simbol al dorinţei
De-a fi etern aşezământ
Cuvântului, credinţei.

În drumul ei îşi desfăcu
Cea tainică privire
Şi spre bordei îşi abătu
A dragostei simţire.

Şi de pe-o rază coborî
Simbol, fără de vină
Şi o caldură izvorî
Pal, împraştiind lumină.

El sta cu ochii mari închişi
Cu frica lor de moarte,
Ca doi cărbuni pe vatră stinşi
Ce focu-i stă să-i poarte.

Căci le e frica de etern,
De setea ce îi arde,
Că în al dragostei teren
S-or scufunda în noapte.

Lui îi e frica de-nceput
Şi de-ale vieţii ape,
Pe care, el, biet chip de lut,
În veci nu le-a străbate.

Asa că, tace, în suspin
Dar în a sa furtună
E pasere înfiptă-n spin
Ce cântul îşi adună.

- De nu te ştiu azi sau ce eşti
De te-am visat soţie,
Ai coborît din căi cereşti
Să-mi dai răspuns, deci fie...

Te lasă-n lumea mea şi-n glas
Trimite-a tale vorbe,
A mele gânduri de pripas
Uşor o să le-aprobe.

Precum o ploaie cade lin
Pe ţarina-nsetată
Cu glasul dulce, cristalin,
Cometa-i se arată:

- Te-ndreaptă în vis, încetişor
Te uită în odaie,
Priveşte-n suflet şi-n amor
A iernii vâlvătaie.

Tu, de eşti singur pe pământ
Şi sufletul îţi arde
Nu este apa să te sting
Şi toate-ţi sunt deşarte.

O, prinţul meu, tu azi suspini,
Te pierzi într-o idee
Şi îţi fereşti ochii senini
De-a dragostei scânteie.

Iar plânsul îţi este vers şi foc
Lăuntru îţi e doină
Căci inima îţi stă în loc
Căzută-n a sa moină.

Azi eşti legat prin legământ
În propria cetate,
În spaţiul tău, prea gol şi strâmt,
Iubirea nu încape.

Nu te uita la lumea ta
O temniţă-n mişcare
Ca un puhoi de piază rea
Ce naşte şi-apoi moare.

Ea neavând nimic firesc
Doar garduri nevăzute
Un loc în care locuiesc
Destinele cazute,

Aruncă laţuri de pelin
Ce sufletul ţi-l prinde
Şi nu ai crez într-un destin
Ce nu îl poţi cuprinde.

Nu vei mai fi peren mormânt
Sau prizionier în temeri
De vei urma al meu cuvânt
A sufletului meu cereri.

Trăind a dragostei fior
Tu lumea ta o lasă
Să fii a cerului pridvor
Iar eu să-ţi fiu mireasă.

Eternul mire tu să-mi fii
Vei împlini destine
Tu lasă jos, printre stafii,
A tale vechi ruine

Destinul pe care îl urmezi
Clădit e pe suspine
Tu de vei vrea să mă urmezi
Te-i ridica la mine.

Să te-ncălzesc cu al meu gând
Cu-a fericirii lacrimi,
Să înşirăm, în doi şi-n rând
A sufletului patimi.

Sa-mi fii tu salbă de alin,
Iar semn de preţuire
Oi ridica a nost’ cămin
Pe bolţi de nemurire.

Oi pune coperiş din flori
A sufletului stele,
Cu fericirea să le-nsori,
Să străluceşti ca ele.

El sta în gânduri tremurând
Privirea lui e pară
Şi-a sale buze, gând prin gând
Cuvinte desfaşoară:

- E drept că-n astă lume grea,
Când soarele apune,
Nu străluceste nicio stea
Iubirii a-i da nume.

Cât e de drept al tău zefir
Ce raza ţi-l aduce
Când eu plătesc luminii bir
Cometei ce străluce.

Mă-îmbeţi cu şoapte de amor
Să te urmez în cale
Să fiu eternul călător
Pe a schimbării pale.

Dar ca în braţe să te prind,
Să-ţi pun cununi de laur
Şi dor de viaţă să-ţi aprind
Să fii al meu tezaur,

Şi ca să rup al meu suspin
Din temniţi de tăcere
Tu înţelege al meu chin
Şi-a mea dulce durere.

Şi drept e că nu am orizont
Pe fruntea-mi tot plecată
Dar nu aduc niciun afront
Crezând în a mea soartă.

De vrei să zbor ca doi să fim
Pe ceruri înstelate
Tu te întreabă ce jerfim
Deci… şade şi socoate

Tu eşti lumina unui vis
Ce umple a mea noapte
Eu întuneric şi abis
Şi prizionier în fapte.

Îţi este drumul nesfârşit
Pe bolte luminânde,
Iar eu, cu pasul mărginit
Nu-l voi putea cuprinde.

Tu eşti o flacară arzând
Şi poate, prea fierbinte
Când tu iubirii tremurând
Decizi să-i fii sorginte

Dar eu rămân biet muritor
Şi n-am gând de mărire
Sau să trăiesc etern amor.
Captiv în nemurire.

Tu îţi urmează vrutul mers
Şi străluce-n noapte,
Străbătând în Univers
Cercurile, şapte.

Căci la capăt vei afla
Ceea ce-i mai bine
Pentru mândra, steaua ta,
Pentru împlinire.

El închise al său gând
Despre-a sa menire,
Iar cometa, tremurând,
Cade în uimire:

-Cum poate-un muritor
Să cuteze, dară,
De a fi stăpânitor
Peste-a sa comoara?

Se sting patimi în înalt
Şi pe cerul rece…
Iar cometa, în asalt
Cercul şi-l petrece
……………………….
Trecu un an, trecură trei
Dar vraja nu se lasă,
Căci el privind în urma ei
Tristeţea îl apasă.

Pe cer, în locu-l prea iubit,
El vede şi suspină
Că a ramas nestingherit
Un petec de lumină.

În coada de cometă sta,
Lucind, ca o minune,
Un nor de pulbere de stea
Trăind deşertăciune.

Iar dincolo de el, un gol...
Un negru fără margini,
Al întunericului sol,
O carte fără pagini.

Priveşte-n jurul său uimit
Şi vede-asemănarea.
Căci Universu-i pustiit
Şi nu-înţelege starea.

Căci el iubea făra-a întâlni
Fiinţa parasită
Şi tot spera că va veni
Şi ziua hărăzită,

Cand, poate aici, îşi va afla,
A sorţii dulce cale
Sau inima în piept va sta
De dragoste şi jale.

Îşi ridica din nou spre cer
Privirea sa senină
Şi-a lui interne temeri pier
Căci vede-a sa lumină.

Cum ea în toate-l aştepta
Şi în eternitate
Din ale ceruri tot cernea
Iubirii, calde şoapte.

Şi din străfundul unui dor
Recheam-a sa lumină
Un glas de îngeri într-un cor
Pe buze-i se imprimă.

- O, te iubesc nemărginit
Şi mă cufund în noapte
Căci văd pe locul tău dorit
Doar praf de nestemate.

Cât îmi lipseşti, n-ai cum să ştii
Cât lipsa ta m-apasă,
Întoarce-te, te rog să vii
Şi să-mi devii mireasă.

Oi merge sus, cu tine-n zbor
Spre locul de lumină
Şi al iubirii dulce dor
Să-l scuturăm de tină.

Şi îţi voi fi asezământ
Când ziua se va naşte
Şi iîţi voi fi cer şi pamânt
Eternul vom cunoaşte.

Ea asculta din al său cerc
A dragostei chemare
Cum ani şi veacuri se petrec
Când inima tot doare.

Îşi încheie al ei ocol
Şi-al cercului lumină
Si, din acelaşi loc, simbol,
Fără pacat sau vină,

Ea reveni catre Pământ
Şi chiar de ani trecură,
Jos, clipele sub jurământ,
Trăiau iubirea pură.

Ajunse colo pe Pământ
Se transformau în fapte.
……………………….
De au trăit în legământ
Te-ntreabă şi socoate,

Poate au fost un cuplu sfant...
Vom şti în veacuri, oare?
Dar ce e sigur, pe Pământ,
Nu vor pieri-n uitare.
......................................
Aşa şi noi, asemeni lor,
Ne naştem din trecuturi
Şi fiecare-i călător
Spre-a lumii începuturi.

Si, de ar fi să respectăm
Tot ce am fost odată,
Poate într-o zi o să aflăm
O dragoste curată.



3 Comentarii

  • de blacks

    DE FAPT, ESTE O VARIANTA A POEZIEI ANTERIOARE. AM CONSIDERAT FORMA INITIALA PREA GREOAIE, INTRUCAT NU RESPECTA RITMUL, MASURA, ETC.
    DESI, DACA STAU BINE SI ANALIZEZ, PARCA TOT FORMA INITIALA ESTE INCARCATA MAI MULT DE MESAJ


  • Avatar of Coralide Corali

    Poezia pare desprinsa dintr-o poveste si pentru ca mi-au umplut sufletul cu frumusete versurile tale ,in seara asta da-mi voie sa te felicit din toata inima!


  • Avatar of anothermede anotherme

    Un Luceafăr răsturnat şi cu happy-end. Frumoasă morala.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!