Azi iti scriu iubite o scrisoare trista
Cu penita iernii pe un colt de geam
Vorba mea e rece,simpla si tacuta
Un minut de lacrimi pentru cand iubeam.
Cu silabe simple,scurte si banale
O eternitate as putea sa scriu
Tot gandind la tine ,umplu pagini goale
Ce-mi ranesc iubite,sufletul pustiu.
Stiu ca esti departe si ca niciodata
Dragostea ,in viata,nu ne va uni
Vom visa o vreme,tot ce-a fost odata
Si apoi uitarea iar va reveni.
Am sperat in tine,dar povestea noastra
S-a pierdut in pagini fara de-nteles
Un cuvant ma doare,nu-l lasa sa moara
Dragul meu,ma crede,inca "te iubesc"
Mi-a-nghetat pe gene lacrima amara
Ce-a urmat atunci,tristei despartiri
Mai pastrez in mine trenul dintr-o gara
Chipul tau hoinar printre calatori.
Daca m-ai iubit ,poate ai regrete
Pentru un "adio"spus unei iubiri
Prematura stare de singuratate
O frantura rupta dintre vechi scrisori.
Un sfarsit romantic,fara de-nceputuri
Doar o semnatura intr-un colt de geam,
dragostea ranita printre lungi oftaturi
si o sarutare pentru cand iubeam.
Scrisoare trista
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
4 Comentarii
Poezia am scris-o in alt timp ,dar inca imi place !Multumesc ,pe vremea aceea mestesugeam la potrivitul rimei ,acu ma simt mai confortabil in vers alb !
”mai pastrez in mine trenul dintr-o gara” numai un suflet care sufera pentru iubirea pieduta, care in trecutul apropiat s-a dilatat pentru a primi toata dragostea, este in stare de o asemenea performanta;
pe de alta parte, in dragoste nu e loc de ”pagini fara de-nteles”.
”Prematura stare de singuratate” este un titlu care s-ar potrivi mai bine, pentru ca poezia in cauza este o pendulare intre trecut si prezent. Aceasta stare, vecina cu singuratatea, o poate simti doar cel/cea care a iubit cu adevarat, fiind o stare in care sufletul, cu ultimile puteri, se lupta pentru dragostea pierduta.
Ia luptă să te simţi lejer şi în rimă, nu toate ies din prima, în plus, nu am simţit constrângerea rimei aici.