MĂRTURISIRE


În miez de iarnă mi-ai umplut,
Copile inima pustie
Şi niciodată n-ai ştiut,
Cât m-am simţit atunci de vie.

Ş’apoi când mugurii din crengi,
Au răsărit în primăvară,
Am plâns de bucurie iar,
Că s-a născut a mea fecioară.

Şi iarăşi dacă mai exist,
E fiindcă existaţi în mine
Şi m-ajutaţi să sper,să cred,
Că într-o zi va fi mai bine.

De’aceea clipă după clipă,
Mă rog la Bunul Dumnezeu,
Fiţi fericiţi copiii mei ,
Fiţi fericiţi şi’oi fi şi eu.

Iubiţi-vă cum vă iubesc,
Eu pe’amândoi deopotrivă.
E important că sunteţi doi
Când e corabia-n deriva.




0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!