VINOVATUL DE IERI, VINOVATUL DE AZI


Precum visul prinde aripi către stele sclipitoare,
Răsărind ca mândra lună peste-a nopţii calm ocean,
Netrăite sentimente îşi pornesc a lor vâltoare,
Valuri, vuiete, vârtejuri în al vieţii alean.

Spumegă învolburate doruri nemaiîntâlnite
Şi lovesc nevolnicia unui mal de mult uscat,
Ce-şi trecuse în uitare valurile arvonite
Unei clipe de iubire şi al dragostei păcat.

De mă-ntrebi a cui e vina pentru astă’ feerie
Când torente de iubire se cuprind cu-al vieţii val
Formând dolii sau vârtejuri , a iubirii dulce vrie,
Eu răspund c-a fost destinul şi-a lui tainic areal.

Căci destinul este clipa când am întâlnit fiinţa
Aducându-mi ape limpezi, în prea negru suflet trist,
Luminând a mele gânduri, tu eşti crez şi eşti voinţa
Ce mi-au dăruit iubirea, drept motiv ca să exist.

Precum viaţa trecătoare către piscuri se-întinde
Culegând a sa splendoare de pe cer nemărginit
A mea dragoste îşi poartă sentimentele profunde
Prinse în cununi de laur şi în trup neprihănit.

Azi, pe ale tale tâmple, necuprinse de-ndoială
Îţi aşez cununa sorţii şi, de vrei, eu te urmez.
Pe covorul de iubire să păşim fără sfială
Uniţi suflet lângă suflet, în iubire şi în crez.

Din a cercurilor vieţii azi culeg inelul sorţii
Pe-al cimiliturii deget, cu evlavie ţi-l pun
Atingând cu el lăcate vei închide clipa morţii
Lăsând depănarea sorţii să-mplinească ce azi spun.



6 Comentarii

  • Avatar of --------de --------

    Izvorâtoare, ca puterea unui bărbat care iubeşte, cu mici puncte eminesciene. Îmi pare rău că n-am critică de făcut, nu mă pricep la asta, ştiu că doreşti astfel de critice, de-alea profesioniste.


  • Avatar of CristianJede CristianJe

    Imi place mult cum scrii, foarte melodios si cu o buna cadenta. Sincere felicitari!


  • Avatar of AL05de AL05

    Superbe versuri, precum ne-ați obișnuit!


  • de blacks

    Multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru vizite. Raspunsul meu vine atat de tarziu intrucat, in ultima perioada, impreuna cu tatal meu am dus o lupta teribila pe care am pierdut-o pana la urma. Lumea mea a devenit mai saraca, dar asa e viata! Multumesc inca o data!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!