Eu urc o scară orizontală


Eu urc o scară-orizontală
Ce pare fără de sfârşit
Eu urc într-una, urc mereu
Cu pas încet, cu pas grăbit.


Încerc să caut balustrada
Ca să mă ţin când bate vântul,
Dar ea i-atât, atât de joasă
Aproape-i una cu pământul.


Şi scara-şi ţine drumul lung
Cu parapetul ei ferat
Iar eu tot urc şi tot privesc
Spre orizont îngândurat.


Spre poala cerului mă-ndrept
Păşind pe treptele-i de lemn
Nu văd prin părţi nici un reper
Şi împrejur nu-i nici un semn.


Eu nu ştiu cât mai am de mers
Şi câte trepte să păşesc
Şi nu ştiu nici în care loc
Urcarea o să mi-o sfârşesc.



6 Comentarii

  • de zaxa

    interesanta si frumoasa


  • Avatar of WaterSongde WaterSong

    Mai bine zis o cale ferata...


  • Avatar of labicde labic

    frumos



  • Avatar of WaterSongde WaterSong

    Multumesc tuturor.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!