Autentificare



Înmormântare

Autor: Maroi4ik, (21/02/2009 - 15:05)

Doru-ţi se mai strecoară prin biserica veche
Şi ţi-am şoptit adesea încet la ureche,
Gându-ţi se pierde prin altarul Domnului
Dar ai ştiut să ţii piept de dorul lui.
Acum stai în biserică şi lumânările-ţi zâmbesc
Maica îţi vorbeşte-n glas tare „Te iubesc!”
Lume puţină primprejur, numai maica ta
Dar tu nu o vezi, şi nu o simţi în preajma ta.
Ai fost o floare unică pe acest pământ
Ce se scutură uşor, şi se pierde-n vânt
Acum eşti o petală a florii ce s-a scuturat
Şi-ai rămas tu pe veci, de el uitat.
Crucea ta nouă, în negru colorată
Părea o fiinţă vie în doliu îmbrăcată,
Te privea mereu, plângând dintr-o parte
Şi părintele rugăciune-ţi cânta, din Evanghelia carte.
Îmbrăcată în alb, tu eşti o mică mireasă
Icoanele te privesc şi ele, cât eşti de frumoasă,
Oare cât de frumos a fost chipul de băiat a lui?
Ca să te arunci atât de uşor în braţele Domnului,
De ce nu ai putut plânge atunci când te jignea?
Acum stai şi dormi în sicriu, dormi în faţa mea.

Amiază afară, şi soarele nu străluceşte cum strălucea
Uşa bisericii cu greu se deschidea,
Şi frumoasa cruce neagră, privire prima-şi face
Natura uimită de înmormântare, priveşte şi tace,
Ca să-i ţie măcar o minută puţină tăcere
Căci numai de la ea a primit plăcere.
Clopotele în liniştea cimitirului puternic răsunau
Şi norii din cerul întunecat de durere plângeau,
Sicriul albastru, blestemat de groapă se apropia
Şi cu greu trupul se mai vedea, căci în groapă se cufunda.
Maica cutremurată de această durere nu credea
Că s-a dus fiinţa ei dragă în cer, şi ea,
Arunca pentru ultima dată ţărnă deasupra sicriului
Şi a privit atunci prima dată în faţa destinului.

Comentarii (0)

La această poezie nu au fost adăugate comentarii.

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!