Bucuria mea

Sublimul inteligenţei e-o baltă plină ochi
cu-amărăciuni, cu miez de dragoste şi coajă de viaţă coclită
şi vin ţânţari de se-odihnesc după ce-au băut sângele-mi
balta-i ochiul meu, încins în luciu fals de stea

cu mâinile murdare de crucile-ngropate
sub pielea mea buboasă şi-atinsă de vulturii-fraţi
pisez o mare bucurie când te văd scriind

de-ai şti tu, năvalnic poet, câte-mi stau pe ochi
din literele tale, umbre de pas mâhnit,
şi mint că te-am trecut în vânt ca pe-o şoptire
când eu de fapt mă scutur de piept spre te-a iubi

mă simt ca o legumă fiartă-n raze de soare
şi n-a plouat de-un timp, deşi afară-i fleaşcă
iar sub nămol se-adună urme de vis fugit

şi mintea mea e-o încăpere stoarsă
izbesc de frunte pe dinlăuntru stele
sunt ele fulgi de jăratec, şi ard greoi, ca duhul de foc

îmi simt şi gândurile-alunecând ca luciul pe coasa morţii
tu vii deasupra tuturor, să mă salvezi de uscăciune
făcându-mă să plâng din nou...