Musafirul (după Emil Gȃrleanu)


Cȃmpia-i arsă și pustie
Sub soarele cotropitor,
Ci, undeva, ȋn miezul ei,
E-un pȃlc de sălcii, numai unul,
Umbrind sub plete
Un izvor.

Din apa lui ȋși trag suflarea
De viață toate…Uimitoare
Ȋi e năframa azurie,
Străpunsă, cȃnd și cȃnd, de soare,
C-un ac de aur…

Doar aici
Se-adună paserile mici
Fugind de arșita grozavă:
Privighetori și măcălendri,
Apoi sticleți, floreni, scatii…
Sub, dese, frunzele de sălcii,
Hotar al noii-mpărății…

Și e al lor regatu-acesta,
Căci numai tagma cȃntătoare
Ȋn ciripit si piuieli
Se-aude pe l-apus de soare…

Ai zice chiar că ești ȋn rai…

Dar, iată că-ntr-o zi de vară,
Cȃnd ostenit e, de căldură,
Pămȃntul ȋnsuși,
Prima oară
Cȃnd aerul se ondulează
Sub răsuflări ȋnăbușite,
Cȃnd pentru-un strop de-apă rece
Coboară paseri istovite
Din clipă-n clipă,

Uite-l! El!

Viețuitorul mititel,
Mai nou prin lume și pierdut,
Cu ochișorii lui cei roșii,
Ademenit de-un pȃlc des de sălcii,
Pornit la drum neabătut.

Ȋn baltă ȋși afundă capul
Pȃn’ la urechi, pe zburătoare
Gonind aiurea, bucuros
De dulcea, proaspăta răcoare…

Nebun deja de fericire,
Respiră aerul curat,
Cȃnd, din senin, o mȃngȃiere:

Ceva, pe rȃt, l-a gȃdilat!

O libelulă amăgită
De nasul mic și rozaliu
Sperȃnd că, poate, e o floare…
Găsind că nu-i, ȋntr-un tȃrziu!

E-un musafir care guiță
Din suflet,
Lung și ascuțit…

Ȋnfricoșȃnd tot păsăretul,
Ce cȃmpul ars l-a ȋmpȃnzit…




11 Comentarii

  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Pe mine m-a cucerit Cicu ästa si toatä poezia ìn general.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Scuze pt. repetare, ìnseamnä cä mi-a pläcut mult. (Telefonul e de vinä, nu se face ìnteles.)Poezia chiar m-a deconectat. :)


  • de eliadavid

    Va multumesc. Ma bucur ca v-a placut aceasta adaptare in versuri.


  • de eliadavid

    Multumesc. Ma bucur.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!