Mai sus (după Emil Gȃrleanu)


Ȋn chemarea prepeliței,
Ciocȃrlia s-a trezit…
-Pitpalac!
Aproape-i cerul
Ca să iasă rumenit,
Roua, ȋntr-o picătură,
Să dea un mărgăritar,
Ori Luceafărul, cu ochiul,
Să-i facă, Terrei, mai rar…

Doar puțin… Cȃnd, deodată,
Prima rază-a veșniciei
Scăpără și se aprinse
Drept ȋn pieptul
Ciocȃrliei.

Niciodată, parcă, darul
Soarelui n-a bucurat
Paserea așa de tare…

Ȋntr-o clipă-a revărsat
Mulțumirea sa din suflet
Cu un tril ȋnălțător,
Scuturȃnd apoi din aripi,
Gata-gata pentru zbor.

Aerul se coapse,
Vȃntul
Polei cu cer pămȃntul
Ca-n oglindă…
Un’ s-a dus
Ciocȃrlia?
Sus, mai sus!

Slab de tot e “pitpalacul”
Cȃnd ȋnoți prin valuri’nalte,
Ce n-apucă să te lase
Ȋnainte să te salte.

Valurile străvezii
Poartă azi, căzută-n ele,
Fala unei ciocȃrlii:
Grindini de mărgăritare,
Ciripit gȃdilitor,
Bucuria unei paseri
Săgetȃnd tot ceru-n zbor…

-Vin! Cȃntase ciocȃrlia
Și-și luă elan… Mai sus!
Zbor și cȃntec… Pentru sine,
Pentru soarele ce-o vrea
Chiar acolo-n ȋnălțimea
Pregătită pentru ea…

Trilul umple bolta-ntreagă
Tremurat de nerăbdare…
Sus, mai sus!
Pȃnă cȃnd glia
Este doar o depărtare,
Pȃnă trupul o s-o lase,
Dezrobind ȋn totul duhul
Ce-o ȋnalță și-o vrea una,
Paserea…
Precum văzduhul.

Mai sus! Iar!
Dar corpul trage
Ȋnapoi, neputincios…
Raza-n suflet i se-aprinde,
Nu se lasă mai prejos.

Ciocȃrlia-și ia avȃnt…
Și, deodată, simte:
Liber
Ȋi e cȃntul, slobozit
Din făptura grea, de carne,
Ce atȃta s-a muncit…

Tremurȃnd de fericire,
Cu dumnezeiești cȃntări
Glasul paserii se-ngȃnă

Și doar trupul, ca un bulgăr,
Singur cade
Ȋn țărȃnă.




2 Comentarii

  • de eliadavid

    Multumesc, Zaxxa.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!