Nu-mi ştiu de milă, mă stropşesc la viaţă
Şi nu mă sting sub rugăciuni şi post
Nu drămuiesc din ghemul vieţii aţă
Să-nod un azi de-un mâine fără rost
Nu-mi scutur aşternutul de păcate
Peste obrazul prea-curat al lumii
Nici nu rostesc din buze ţuguiate
Sudălmi arzând, să ţină locul glumii
Nu fug de greu, nu mă-nspăimântă jugul
Cu voia mea mi l-am sculptat pe umeri
Când brazd-adâncă-mi lasă-n urmă plugul
Te chem viaţă roadele să-mi numeri
Nici nu adorm, nici mă trezesc cu teamă
Că mi-ai dosit după altare-arginţii
Şi n-am să am, răscrucii să-i dau vamă
Şi nici podoabe-n ceruri, la toţi sfinţii
Nici nu-s flămândă nici sătulă nu-s
Dar dacă-n somn mi-ar fi zidită clipa
Nu vă-ntristaţi prieteni, eu m-am dus
Să-mi odihnesc o vreme-n cer aripa
Portet de toamnă
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
6 Comentarii
mă bucur să te văd, aura
Profund, înţelept, curat... invidiez frumosul cu plăcere:)
Pare a fi portret de viaţă. Orice cuvânt aş folosi, ar fi prea sec ca să exprime ce simt.
abia ai revenit, e devreme să vorbim despre plecare. desluşesc un echilibru periculos în starea de spirit
Ma alatur colejilor si sunt intru deplin de acord cu ei -o placere enorma citind ,tot ce simt nu se da comentariului....mersi mult!!!!!