Poarta spre nemurire

de blacks în Poezii Diverse 6 comentarii

Liniștea în râul vieții face valuri tremurânde,
îmbrăcând cu a sa capă lumea unui veac stingher,
ca o sferă de iubire ce prin razele-i plapânde
își trimite emisarii în a inimii ungher.

Liniștea își desfășoară a sa armie nocturnă
de soldați ce într-o clipă înghit poște de eter,
răspândind prea dulcea stare într-un gând, ca o risturnă
ce își caută stapânul într-un schimb plin de mister.

Noaptea își ridică luna drept blazon fără știrbire
pe castelul unde stele stau milenii așteptând
ca din negura străfundă să apară o sclipire
ce va da lumina vie Universul luminând.

Cine oare v-a înțelege că-n această lume-nchisă
de a gândului micime, de-a privirii galeș clint,
în singurătatea clipei, pe a timpului abscisă,
își fixează temelia al luminii labirint?

Se ridică falnic murii către raza de lumină
ce se varsă-n râu de cuante luminând singurătăți
ca o ploaie ce clătește a preanegrului retină
ea prezinta adevărul unui șir de nedreptăți.

Peste cerul fără margini se înalță caste domuri,
unind labirintul vieții cu al veșniciei vânt
ca o iaderă ce crește consumând a lumii tomuri
Se ridică o cetate fără seamă în cuvânt.

Săli de marmoră își plimbă vasta lor nemărginire
unde nimeni nu pricepe cât de greu e primul pas
când iubirea dă năvală peste-a inimii simțire
și îți duce orice clipă prelungită într-un ceas.

Răzimat de ușa sorții prințul stă în așteptare,
tot privind adânc în zare ale marmorei sclipiri,
căci singuratatea naște o lumină care doare
și împrăștie în raze clipe dulci de amintiri.

Sala vieții se animă cu-a împărției cupluri,
iar orchestra ține ritmul unui trai nestăpânit.
Large cercuri trăiesc vraja, a iubirii începuturi
Sau a anilor credință dată-n dar celui ursit.

Luminată este sala de prea-tinere domnițe
ce se-nvârt în dans frenetic în spirala unui vis
și își poartă a lor doruri către-a zorilor crăițe
Când a fericirii vrajă le va fi acoperiș.

Pajii își rotesc privirea tot cătând pocale goale
să le umezească trupul cu nectar de prin Olimp
Pe tipsiile de aur fructe coapte, tropicale
își așteaptă pețitorii pentru nunta fără timp.

Rochii lungi foșnesc în valuri ca o mare tulburată
ce se zbate într-un freamăt de al țărmului întins,
iar bărbații falnic poartă redingota încheiată
cu butoni din diamante ce din ceruri s-au prelins.

Prințul își ridică ochii peste-a lumii feerie
și adânc el înțelege săracia unui vis
când hilara fericire face pact cu a sa vrie
și-n singurătatea mută se îngroapă în abis.

Astăzi el trăiește visul măcinat de-o întrebare
de e vis ori de-i aevea ale ochilor simțiri,
căci îi pare sala vieții, în lumina sclipitoare,
doar o rază muritoare estompată-n amintiri.

Ale frumuseții ritmuri prințul nu le mai aude
și în freamătul mulțimii nu-și găsește al său rost,
Ale sufletului patimi intonează-n cor, zălude
o internă simfonie trădând dragostea ce-a fost.

Din pustietatea sălii își culege energia
dând o ultimă privire către-un petec de pământ,
unde obosita vrajă își încheie brusc urgia
când a sale sentimente își găsesc așezământ.

Fără rochii dantelate ori purtări simandicoase,
neavând podoabe scumpe sau calești l-al ei pridvor,
pe un plai cuprins de vraja sentimentelor duioase
Stă o tânără domniță ce îi umple al său dor.

Noaptea își ridică vălul, întunericul dispare
ale dragostei miasme se ridică rând pe rând
Prințul își urmează crezul și cu firea arzătoare
se coboară printre oameni, Universul-ntreg curbând.

De-o rumoare ce-i straină e cuprinsa mândra fată
Colorând a ei magule cu un roz fierbinte, viu
Ce din firea unor simțuri și din dragostea curată
Își culege energia născând viața din pustiu.

Și cât este de frumoasă astă tânără crăiță!
Cum culorile din grâne în lungi bucle-s prinse grup,
buzele îi sunt caldură, iia albă cu altiță
cu esențe de mistere înconjoară al ei trup.

De pe scările de abur temator prințul coboară
cu un pas prea șovăielnic pentru lumea sa de sus,
dar când dragostea te prinde într-o mreajă de sfială
stăpânit îți este trupul de un tremur nepătruns.

Liniștea încet dispare și al dragostei răsunet
a timidității umbră o împrăștie în van,
lăsând vraja să pătrundă precum ploaia fără tunet
într-un val de sentimente ce ajunge la liman.

- Multe sunt în astă lume legături de om făcute
ale căror înțelesuri le pricepem câteodat,
dar ascunse de acestea stau chimii necunoscute
ce unesc a vieții cale cu al cerului regat.

Coborât-am din regatul unde visul se încheagă
și ne liniștește temeri sau a inimii păcat,
unde străluciri de aștri în lungi raze se dezleagă
și devin săgeți de aur pentr-un zeu înaripat.

Stele sunt în cerul veșnic ce lucesc și nu au nume
etalându-și frenezia unei vieți ce a apus
Prin a negrului mistere și a hăului genune
voi le admirati sclipirea, dar nimic nu au de spus.

Reci planete, nemișcate, sunt cuprinse de legendă
când le antamați refugiul unor nume de prin cărți
când iubirilor păstrate în a inimii agendă
voi le desenați poteca pe a despărțirii hărți.

De te uiți cu chibzuială peste-a cerului sclipire
vei pătrunde într-o bură de mister prea încâlcit
și în ochi îți vor apare personaje fără fire
ce au tors al vieții caier într-un fir fără sfârșit

Sunt petreceri fără seamăn trăind dragostea celestă
Mari orchestre te îmbină la al nemuririi bal,
dar de cauți fericirea și o inimă onestă
pe oceanul fără capăt tu vei fi doar unic val.

Nu pot regăsi căldura unei inimi demult stinsă
Nu știu a întoarce timpul către viața ce a fost
când a’ sufletului pară in inel a fost cuprinsă
și trimisă-n dar soției, împlinind al vieții rost.

Dar a lumii pustiire își trimise cruda soartă
fără giuliu, fără nume, dar cu diabolic plan
să iau calea pribegiei despărțit de-a mea consoartă
sa devin celestul mire și eternul castelan.

Din prea cruda închisoare am simțit a mele gânduri
cum își curmă pribegia dând privirii crez total
să mă poarte peste anii înșirați în mii de rânduri
pentru a culege clipa unui vis sacramental.

Și te-am întalnit pe tine, blândă rază de lumină
ce străpunge neagra bură luminând al meu destin
Astfel se ridică ceața și o liniște senină
se coboară pe cetatea anilor ce îi susțin.

Nu îți cer să-mi umpli viața cu a lumii nestemate,
bulgări reci de diamante din adâncuri de pământ
ridicați în nori de gaze-un răsuflet ce răzbate
din adâncuri fără margini, necuprinse de cuvânt.

Nu îți cer să legi o lume în continuî mișcare
de a negrului genune fără margini, fără fund
precum prinzi cu vechi parâme ale mărilor vapoare
de a danelor mistere provenite din străfund.

Eu te rog sa-mi dai lumina, să fii raza de caldură
ce străpunge lunga noapte din al arcului destin
In eterna sa sclipire tu să-mi dai gingașa gură
În săruturi cât o viață și în brațe să te țin.

Tânăra îl tot privește și-i cuprinsă de mirare
caci a gândului zvâcnire nu cutează spre înalt,
unde cerul și cu luna în iubire arzătoare
își traiesc eternitatea sub a nopții crud asalt.

Nicimacar n-o poartă gândul spre a soarelui lumină
ce în buclele-i de aur își găsește așternut
Din a vremurilor sfaturi, scuturându-le de tină,
ea culege drept povață frica de neprevăzut.

Dar e drept c-a sa simtire și a dragostei pornire
se ridică ca un abur din a inimii ungher
Buzelor îi dau putere și dau coardelor grăire
să trimită judecata unui suflet prea stingher.

- În această lume mică prinsă de a ta privire
noi trăim sub large cercuri și a soarelui regat
Nu avem comori ascunse de a lunii adumbrire
și prin pulbere de stele niciun om nu a umblat.

Îți dorești ca o minune să te prindă într-o mreajă
Să-ți devină scut și armă în războiul personal
cu-a singurătății bură ce te prinde ca-ntr-o vrajă,
îngropând a ta lucire într-un suflet abisal.

Poți uni albul cu negru ce-și trăiesc a lor dispută?
Poți uni viața cu moartea într-un fir spre infinit?
Tu te-ntreabă dacă firea-ți e soldat într-o dispută
sau e doar lumina pală ce se scuge-n asfințit.

A ta frumusete goală e o carte fără pagini
ce-n coperțile de piele ține-n taină al tău zbor
cu un fâlfâit de aripi tu să rupi interne margini
să îți muți tot universul în al nostru mic decor.

Lumea asta fără faimă, dar cu aripi larg deschise
ce se-ntind cu o gândire peste lumi ce n-au hotar
își deschide a sa poartă sfărâmând lăcate-nchise
de a legilor credință și al temerii notar.

De îți simți a ta pornire ca o mare înspumată
ce lovește veșnicia unui țărm neîntâlnit,
atunci vei schimba destinul și prin teama-ți asumată
vei deschide large uliți către sufletul ursit.

Ești frumos, fără de seamă și a inimii simțire
îmi deschide orizonturi către tine să le-ntind,
unde viața-și varsă clipa pe trecuta amintire
și cu sărutări suave în amor să te cuprind.

Dar să-ti cer ca-n schimbul vieții să renunți la nemurire
într-un troc fără pereche pe Pământ și chiar în Cer,
Eu aș fi doar un alt mijloc ce prin nevăzute fire
Te-aș lega de-o crudă stare în a negrului ungher.

Prințul îndelung privește la a stelelor sclipire
Și deodat’ el înțelege ce înseamnă să trăiești
când în doi a vieții poartă o deschizi spre nemurire
El alege simplitatea sentimentelor lumești.



6 Comentarii

  • Avatar of KYTYde KYTY

    Sper doar sa nu se fi inselat la fel ca si Luceafarul.Asta numesc eu poezie.E ca o melodie care iti ajunge la suflet si o tot asculti la nesfarsit.Nu pot sa nu remarc asemanarile cu "Luceafarul"eminescian si aici nu ma refer la numarul considerabil de strofe,ci tocmai la povestea de basm ,la firul epic intact neafectat in nici un fel de rimele perfecte.e o minune ceea ce faci tu .A renascut Eminescu,si nu exagerez deloc.De azi sunt un fan.Ma inclin in fata unei asemenea sclipiri.


  • Avatar of anothermede anotherme

    ... în dulcele stil clasic... nici nu mă miră, de la o persoană atinsă de magia din „dulce târgul Ieşilor”, cum îl numea Ionel Teodereanu.
    Nu mă pot hazarda să te numesc un nou Eminescu, aşa cum o face Kity, dar recunosc în tine un continuator meritoriu, prin devotamentul şi statornicia cu care-i urmăreşti ideile, prin coerenţa şi ascuţimea observaţiilor din punct de vedere social şi filozofic, dar şi prin inefabilul şi strălucirea metaforelor cu care îmbraci aceste idei. Perfecţiunea prozodiei ştiu că cere o muncă titanică, talentul şi aplecarea nativă nefiind de ajuns, mai ales în cazul lucrărilor de o asemenea amploare, deci, la fel ca şi maestrul tău, îmi dau seama că-ţi impui o autoperfecţionare şi autocenzură la sânge, ceea ce spune multe şi despre tine, ca om.


  • de blacks

    Bat-o vina de tinerete! Exuberanta ei o face pe Kyty sa emita in eter acea blasfemie. Nimeni, dar absolut nimeni nu il va egala pe Eminescu! Cu atat mai putin eu. Nu se va ridica prea curand acel crin de taria parfumurilor sale, dupa cum bine a prezis Calinescu. In ceea ce ma priveste, imi cunosc limitele si cred ca acea comparatie este foarte departe de adevar, precum distanta dintre Hyperion si Catalina prezentului.
    In ceea ce priveste observatiile Cristinei, trebuie sa-i reamintesc ca apropierea dintre zei intunecati (sau luminati) si pamanteni nu este o tema, o idee “marca” Eminescu, ea aparand des in literatura universala cat si in cea nationala. Nu ai cum ca la varsta maturitatii sa nu incepi sa-ti pui intrebari despre anumite lucruri, iar de aici apar si “ridicarile la fileu” din punct de vedere filosofic. Viata ne inspira. Trebuie doar sa deschidem cel de-al sa…. lea simt. Na, ca nu mai stiu care este ordinea, care este importanta simturilor, a celor stiute sau nestiute.
    In ceea ce priveste compozitia incercarilor mele, eu ma conduc dupa urmatoarele principii:
    1. Incerc sa ating calitatea, nu cantitatea
    2. O idee o continui numai atunci cand simti ca ai gasit continuarea corecta, chiar daca aceasta continuare vine dupa ore sau chiar zile de asteptare si de incercari esuate de “potrivire”.
    3. Poezia inseamna metafora; problema este sa gasesti acea metafora care substituie perfect ideea pe care ai vrut sa o prezinti; poti folosi limbajul uzual, lapidar pentru transmiterea ideii, eventual sa uiti de rima, ritm, etc dar atunci nu cred ca vei construi ceva armonios, placut urechii sau sufletului, ori poti sa imbraci ideea intr-o metafora potrivita , iar atunci vei avea o … poezie.
    4. Limba noastra e atat de bogata si armonioasa incat nu ai cum sa nu gasesti rima potrivita, astfel incat versul proaspat creat sa se incadreze in muzica celor anterioare
    5. Nu in ultimul rand, dar poate in legatura cu primul punct, alegerea temei e importanta si poate cea mai grea(cel putin in cazul meu asa e); nu trebuie sa importi idei, ci sa le simti; nu trebuie sa alergi dupa ele, ci trebuie sa astepti ca ele sa vina la tine; nu participam la un concurs “cine posteaza cele mai multe incercari poetice”; asteptarea poate fi lunga, iar de multe ori, cand ia sfarsit, intervine cenzura; trebuie ca tema sa iti placa, sa nu copieze si sa simti ca o poti dezvolta; atunci vei simti ideea, vei identifica un inceput, un cuprins si o incheiere a temei stabilite, astfel incat fiecare strofa sa continue idea celei anterioare, sa dezvolte tema , sa duca actiunea spre sfarsitul autostabilit.
    Desigur, Cristina este adepta acestor puncte in totalitate, chiar daca nu a recunoscut acest lucru. Se vede ca si-a insusit aceste idei din forma si frumusetea creatiilor sale.
    Da, poate fi vorba despre autocenzura, dar e o povara pe care o accept cu drag.
    Mai am un comentariu: dupa postare am observant cateva dezacorduri intre articolele posesive cu substantivele in cauza, dar nu mi se permite editarea. Asa ca, raman cum le-am postat.
    Nu in ultimul rand, multumesc pentru trecere si pentru lectura!


  • Avatar of anothermede anotherme

    Am crezut că sunt licenţe poetice, oricum ele te-au ajutat la menţinerea ritmului, dar mă bucur că nu e aşa şi sunt sigură că o să găseşti modalitatea de a le îndepărta, fără ca măcar " să-şi dea seama". :)


  • Avatar of KYTYde KYTY

    Dragii mei...nu cred ca tineretea mea e de vina pt concluzia pe care am tras-o,insa-si lumea poeziei este o exagerare...Eu nu am pregatire in domeniul asta spre deosebire de dvs,eu scriu cu sufletul.Comparatia pe care mi-am permis sa o fac nu o putem pune pe baza imaturitatii sau tineretii mele....nu ma HAZARDEZ in afirmatii ,mi le asum intr-u totul si cred ca le-am argumentat suficient.Nu am spus ca sunteti egalul eminescian,mi-am permis doar sa va asemuiesc intr-o mica sau mai mare masura.Imi cer scuze ambilor daca prin remarca mea v-am pangarit in vreun fel respectul si veneratia spre tot ce inseamna Eminescu.


  • Avatar of anothermede anotherme

    Kity, Kity, nu te-a acuzat nimeni de nimic, așa suntem cu toții, ne mai ia valul admirației uneori. De maturitate și de responsabitate am văzut că dai dovadă, asta într-adevăr nu ține nici de vârstă, nici de studii, ci de firea omului și de nivelul său de educație, iar tu poți să dai lecții.


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!