Cât de bine e afară,
ca o sfântă sărbătoare,
luminează soarele
codrul şi ogoarele.
Umbrele cu frunzele
se amestecă în roi,
le învaţă muzele
românescul joc de doi.
Norii maiestoşi înoată
ca balaurii prin basme,
zânele de altădată
îşi scriu tema pe acasă.
Una este chiar aici,
concentrată desenează
pe micuţul licurici
strălucit de-a lunii rază.
Dar o cheamă, o îmbie
o albină la fereastră,
ca o blondă păpădie -
ea este vecina noastră.
Zumzăie şi nu-i dă pace,
hai, prietenă, la joacă,
zâna şede ca pe ace
şi nu ştie ce să facă.
O, ea are treabă multă,
ciripitul să asculte,
să miroase-atent o floare
şi, desigur, să mai zboare...
Primăvara
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
5 Comentarii
O poezie pt toate varstele,care picteaza parca peisaje cu cioburi de cuvant.Mie mi-a placut.
Da da, e pentru toate varstele poezia asta! Astept albina aia blonda si pe la fereastra mea:-)
Foarte frumos!
O poezie optimista
de primavara asadar:
si suri,staruie insista ,
sa ne dea” miere “ literar.
Merci de trecere!