Dor de tine



Eşti foaia ce-am rupt-o cu mintea crispată,
Capitole-ntregi rămânând fără sens
Şi mă bântuie şoapta de frunză uscată,
Ce o plâng în prefaţă şi-o torn într-un vers.

Apari pretutindeni, în gânduri nomade,
Apari nebulos, sau în globuri de lavă,
Eşti în aburi de rouă şi-n pleoapa ce cade,
Eşti în mine ocean, eşti în mine epavă.

Prin obscurul odăii se joacă durerea,-
Se dizolvă-n cafea, se ascunde-n unghere...
Mâna strânsă în pumn n-a uitat mângâierea.
Ziua luptă cu umbra-ţi, iar noaptea te cere.

Scriu iluzii ce ard, mirosind a hotar
Şi mă doare-acea pagină ruptă din sine.
Te respir prin nervurile frunzei de-arţar,
Ce, culcată-n prefaţă, vorbeşte de tine.



7 Comentarii

  • de valena

    cu admirație pentru versul frumos, curgător, perfect. ține cadența!


  • Avatar of AL05de AL05

    Remarc întreaga poezie. Cât lirism, câtă sensibilitate, emoție! Frumos, felicitări!


  • Avatar of pruteande prutean

    Un dor strigat,strigat cu glas stins,aproape de deznadejde! Si e prezent in fiece cuvant,care regreta trecutul...
    Foarte vibrant si parca e strigat doar in interior.Frumos si trist...M-a revasit un pic...Puternica!


  • de kolibri

    Minunata,trairi simtite de multi..le-ai putut stringe intr-un buchet imbatator ce emana o aroma de tristete si sensibilitate..Bravo !


  • Avatar of claustyumde claustyum

    Trezita imi plange simtirea
    Afara e miros cu iz de sofran
    Imi plang zbuciumata uimirea
    Cand vad ca durerea-i etern suveran

    Te simt mai aproape in vis
    Si tremura inima-n mine
    De-as fi Dumezeu chiar in paradis
    La pomul vietii pe tine
    De paza sa stai fara sine

    Te-as duce-n vapai de sublime catrene
    Inn viata sa clipesti doar din gene
    Si tie cand plangi ti-as culege
    Si lacrimi si dorul ce frange
    Mireasa de-ai fi si ai plange

    Ti-as prinde dulceata in lacate mari
    Sa vad cand te frangi si cand tu tresari
    Te vad ca un ceas de frunze si flori
    Si vreau sa traiesti deplin..sa nu mori

    O clipa e mana-ti intinsa
    Si soapta pe buze-ti e stinsa
    Apari ca un inger iubesti doar in zbor
    Tu vii si te duci atat de usor


  • Avatar of Queen666xde Queen666x

    Multumesc pentru toate cuvintele frumoase, multumesc mult pentru versuri, Claudiu! Sunt miscata.


  • Avatar of KokaiAndreeade KokaiAndreea

    O poezie perfecta...bravo...


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!