Nimeni nu ma crede...

Avatar of AmmAde AmmA în Poezii despre Mamă 2 comentarii

Nimeni, nu mă crede

Nimeni nu mă crede, nimeni nu mă-ntreabă,
De ce plâng uscate, firele de iarbă?
De ce, stă pe-o cruce, scris numele mamei...
Ce dureri ascund, în căuşul palmei?

Vântul, de ce-i slobod şi ne- îngrădit.
De ce-i palid cerul, către asfinţit?...
Roua, de ce-i rece, timpul, de ce curge...
Dorul greu de mama, de ce, mă ajunge?

Pasărea când cântă, de ce, mă-nfioară...
Cum ar fi, să fie veşnic primăvară?
Cine ţine norul, plin de apă sus...
Copilul din mine, unde stă ascuns?

Cum adoarme pruncul, când il pui la sân
Şi, de ce copiii... copii nu rămân?
De ce floarea-n floare... şi se vestejeşte?
Când o strig pe mama, de ce, nu –mi vorbeşte?

De ce gându-mi umblă, prin văzduh, hoinar
Şi, orice speranţă, pare în zadar...
De ce, când se -nnoadă lacrimile-n barbă,
Nimeni nu mă crede, nimeni nu mă-ntreabă?...



2 Comentarii

  • Avatar of aurade aura

    Superb poezie, Amma! Mă bucur că am revenit ca să te citesc. Eşti foarte talentată! Cu repsect, Aura


  • Avatar of miuostaciude miuostaciu

    Versurile dezvăluie o sensibilitate excepţională a poetului. Poezia se citeşte uşor şi trezeşte emoţii. Îmi place. Felicitări!


Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!