Balada lui Gheorghe

Într-o vreme-n care Vodă
Ostenit dup-un război
Pentru-o strachină de ciorbă
Poposise-n sat la noi

Povestesc năluci rămase
Făr-de cruci în cimitire
Că pe-atunci nici şuri, nici case
Nu erau şi nu te mire

Că-n pământ săpau bordeie
Loc de somn şi clocotire
Luna singură să stee
Întru-a lor dumnezeire

Şi bordeiu-avea o cuşmă
Ridicată din frunzare
Şi-un dulău fără de cuşcă
Şi nelinişti la hotare

Că dusese vântu-n vale
Glasul Lenei care strigă
Cu mult dor, cu multă jale
Gheorgheeeee, am pus de mămăligăăă...

Şi adulmecând poteca
Dinspre care abur bate
Oşti porniră către „meca”
Că erau cam nemâncate

Stând cu Leana la taclale
Gheorghe auzi prin brazi
Ghiorâit de maţe goale
Şi mireasmă de nomazi

În bordei pe Leana-o-mpinge
Trage lespedea în urmă-i
Ia securea care-l fringe
Şi-apoi pleacă sus, la turmă

Într-o peşteră în munte
Staul pentru oi să facă
Peste vremurile crunte
Şi mioarele să-i treacă

Dinspre cer a prins să sune
Corn de Vodă care cheamă
Toţi flăcăii să se-adune
Pentru patria lor mamă

Ce-a urmat stă scris în cartea
Coşcovită ce stă-n pod
Nu ce scrie-n manuale
Câte-un autor nerod

Dar am vrut lui Gheorghe-a-i scrie
Şi m-am luat cu voi la vorbă
Iar în satul lui din vie
Vodă trist, visa la ciorbă

Şi cum sta cu gura-i iască
Că-n această bătălie
O cam luase peste bască
Trei fecioare ies din vie

Şi-i aşterne pe ştergare
Prânz cum numai maica-i puse
Vodă-n plină adorare
Le iubi... şi-apoi se duse

Vântul bate, iarba creşte
Pentru vorbe garduri nu-s
Şi sorocul se-mplineşte
Cu trei prunci veniţi de sus

Şi de-atunci şi până-n ziua
Dintre nopţi în care scriu
Vorbe multe bate piua
Despre os de Vodă viu

Cam de-acolo vine Gheorghe
Dintr-un sat cu trei feciore
Unde Vodă stă de veghe
Altă treabă nici că are

Când era copil se pare
Nu era ca fraţii săi
El avea prin buzunare
Totdeauna câţiva lei

Şi de-aici pornise sârba
Sau sămânţa dacă vrei
Că lui Gheorghe-i merse voba
Că-i făcut cu un ovrei

Grija lumii pentru Gică
Dă ocol prin dosul şurii
Şi găseşte-o scândurică
Rupă când trecură hunii

Zice lumea că-ntr-o noapte
Un vecin cântând la scripcă
Ca să nu se-audă şoapte
Rupse din cel gard o şipcă

Adevăr, minciună, poate
Dar lui Gheorghe din baladă
Dă-i un şpriţ şi-apoi o noapte
Un scripcar la cap să-i şadă

Şi mai cântă câteodată
Chiar şi Gheorghe cu scripcarul
Pe-o octavă afumată
Şi-şi înneacă-n vin amarul

Harnic, iute ca prâsnelul
După muncă şi câştig
Gheorghe-al nostru frige mielul
Prinde peştele-n cârlig

Nu-i afacere din care
Să nu-i iasă vreun parai
După flerul care-l are
Gheorghe-ar face bani şi-n rai

Şi-a avut Gheorghe norocul
De o soaţă cum îi pâinea
Bună, blândă, însă Domnul
A chemat-o la el lunea

Când era el dus la peşte
Vântu-a luat-o şi a dus-o
Semn că Domnul o iubeşte
Candelă în cer a pus-o

În lumina ei să crească
O copilă cu copile
Cerul să le ocrotească
Zile nopţi şi iarăşi zile

Şade Gheorghe şi pe umăr
Griji mărunte îl apasă
Fiindcă încă n-are astâmpăr
Îşi mai construieşte-o casă

Să-l întreb acum îmi vine
Stând doar noi în astă seară
Ce iei omule cu tine
Dacă pleci la drum diseară?
(poate mai urmează, nu ştiu...)