Moartea căprioarei

de valena în Poezii de Iarnă 1 comentarii




Prin valuri de troene, ciupind cîte-un tufiș
Cu frunze prinse-n gheață pe ramuri poleite
O jună căprioară cu nările –aburite
Se depărta de turma rămasă-ntr-un hățiș.

Picioarele-i subțiri spărgeau ușor zăpada
Și așchii ascuțite o tot mușcau de piept,
Lăsând să se preligă, întîi puțin , încet
De sânge picături, făcând ușoară prada.

Și se umplea văzduhl cu iz de sânge dulce
Atăt de cunoscut de fiarele flămânde,
Care stăteau ascunse și-o așteptau la pândă,
Și-o-nconjurau hoțește, și gata s-o apuce.

O-ntreagă haită cruntă, de lupi o ajungea.
O părăsea puterea - din ce în ce mai greu
Mergea acum sărmana și săngele pârău
Din rana dezgolită, fierbinte se scurgea.

N-avea scăpare biata, și nici un ajutor-
Fârtații îi rămase în tainic adăpost
De unde cu trufie și parcă fără rost
S-a depărtat de dînșii, de dimineță-n zori.

Acum în siguranță e turma ei de cerbi-
Tot mai ciulesc auzul de parc-aud un plâns,
Știind-o în pericol, dar lîngă dînsa nu-s,
Și ea căzuse jertvă acelor lupi acerbi.




1 Comentarii

    Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!