Bunicul mi-e dor ...

 
 

Bunicule mi-e dor de Tine !

Lacrima cea-nfierbantata imi topeste usor obrazul ,
I-a aminte asta ruga , caci ma cauta necazul .
Nu ma aude nimeni strig ca surdul de pe munte ,
Si ca orbul ce pluteste fara gandurile mute . . .
Clopotul de la biserica se opri pentru o clipa ,
Iar , o cioara mai batrana nu mai da dintr-o aripa . . .
Jalea mea fara de margini parasita de la iad ,
Ma cuprins in intregime ca ghirlandele in brad .
In casa mea cea batraneasca ,ma destram de ani ,
Si mi-a duc aminte bine clipele fara de bani.
Dar nu mult traiesc amorul , caci un mos carunt in prag ,
Sta se uita doar la chipu-mi care este vag ...
Un fior rece imi trece prin tot corpul argintiu ,
Se aseaza langa mine Mosu-nalt si grijuliu ...
Umbra lui mi-acopera toata fiinta mea de om
Dar Mosneagul ma priveste cu al sau chip de Domn
Imbracat in porturi taranesti , ma cuprinde in nestire ,
Si cu scaunul cel plimba tot se da pe langa mine ...
Un moment dureaza faza , si cu buza sa uscata
Mosul mi-a soptit , dand din baraba sa cea lata ...
Eu ascult taina cea mare caci gesticuleaza Mosul ,
Iar o clipa el tacuse si canta cocosul ...

 
 
 
 
 

0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!