niciodată nu va mai fi la fel
niciodată eu nici tu nici el
timpul şterge cu o coadă imensă
şterge cu pensula
vulpe flămândă niciodată veselă
vino vino soare palid de toamnă
aruncă bănuţul în aer doamnă
cade pe-o parte sau pe alta
nu eşti mai inocentă niciodată
vino-n îmbrăţişare somnule
aruncă-n sus pălăria domnule
vezi cum se scutură frunză moartă
nu vei fi mai copil niciodată
Niciodată
Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!
2 Comentarii
Imi place mult aceasta filozofie,as vrea sa-i zic(asa simt,inca nu-mi explic de ce) -pastelara.
O conjugare a omului cu restul naturii. Iti reuseste foarte bine.Aceasta are si simplitate,din care a avut de castigat.
Mulţumesc mult