Ce ne rămâne?


Un trup însufleţit de ape.
Un trup în oase - vin şi miere.
Aşa erai pân’ timp de-aproape...
Acum - mizerie, durere!

Un cap cărunt, c-o minte slabă
Şi-un strop de putredă putere,
Aşa-mi devii Moldovă dragă -
Hârtopul clarelor mistere.

Tu nu ai somn. Tu nu ai vise.
Şi pacea-ţi e de-acum străină.
Demult nu ştii de-a te crucise
Când un vrăjmaş din nou te-alină.

Şi oare cât mai poţi, Tu, Mamă,
Să vezi în hohote udate
Acea nemuritoare dramă,
A unei naţiuni ciudate?

Şi zi-mi, te rog, Tu, Sfântă Ţară,
De îţi mai vezi ziua de mâine
În plânsul dulce de chitară,
Sau doar prostia ne rămâne?

21.09.2015



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!