Monolog cu Toamna.

Mult stimata doamna Toamna,sunt un biet om de la tara
Vreau sa-ti pun o intrebare,care ma framanta tare..

Vii la noi in ospetie,aducand cu tine multe,
Nouri negri plini de ploaie,frunze colorate sute.
Lucruri bune și mai rele,toate tu le iai in cârcă,
Dar,mă-ntorc la a mea-ntrebare, care mă framântă încă.

Mult stimată, doamnă Toamnă, cer iertare de-ndrăzneală,
Eu din patru anotimpuri te aștept doar pe matale,
Să te-ntreb cu-ndurerare: Unde-i fiul meu cel mare??
Că-mi spunea că vine-n toamnă,în cea ultimă scrisoare....

Mult stimată, doamnă Toamnă,iar e galbenă cararea,
Anul ăsta mama nu e... să-l astepte la intrare...
Tu să-i spui de-l vezi în lume,că mai stau eu lânga poartă,
Că mai am încă rabdare,doar bărbat sunt și-i sunt tată..

Să-i mai spui că îl așteaptă ,nucul cel batrân din vale,
Cumpăna de la fântână,de dor scârție mai tare.
Să-l găsești, stimată doamnă,că m-apasă cam ninsoarea,
Simt, ca plec și eu la mama ... iar de sus,stimata doamna
Nu-i mai pot raspunde la scrisoare..