Atâta toamnă

Îmi cade-n păr o rouă nudă,
În ochii-mi reci s-adună nori,
Mi-e gândul mut şi fruntea udă
Cu-atâta toamnă între noi.

Putred covor de frunze uscate,
Mi-astupă calea către tine,
Nu-i orizontul mai aproape,
Şi-o altă toamnă nu mai vine.

Bătrânul suflet cere pace,
S-a ofilit de-atâtea ploi,
Şi cerul plumburiu îmi tace,
E-atata toamnă între noi!