Iadul Sufletului


La margine de negură lângă vad,
Un înger sumbru mă așteaptă
Să mă cobor în iad.
Și deja pe prima treaptă
Se simte un miros amar și acru,
Dar nu-i foc și nici nu-i fum
Și totul este negru.
Dar tot se simte al morților parfum
Și țipetele liniștite
Se năvălesc acum,
Dar sufletele adormite
Se agită precum
Focul ce se zbate,
În marea de parfum...

Cobor cu frică tot mai mult,
Până ating pământul.
Și îngerul călca desculț
Și îmi e frică ,cred că-i destul,
Dar el mă trage mai aproape,
Și văd cum oamenii
Strig că vor să scape
Și apăr și demonii,
Dar nu e iadul cel cu focul nesfârșit,
Cel ce te ardea pe dinafară.
E iadul sufletului îmblânzit,
De omul de afară.
Și ce am vizitat acum
Nu e iadul nesfârșit
Cel cu foc și fum,
E sufletul meu ce arde părăsit.



0 Comentarii

La această poezie nu au fost adăugate comentarii, fii primul!

Pentru a lăsa comentarii este nevoie să te autentifici. Nu ai cont? Deschide unul!